ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2028 -PI, Curtea de Apel Ordaea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la intervenția părții interesate.

Pe cale de consecință, a trimis dosarul la arhiva instanței, spre păstrare, reținând că partea reclamantă, Congregația Notre Dame de Sion – prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică, nu a depus la dosar înscrisurile solicitate deși i s-a pus în vedere, prin reprezentantul convențional, să depună la dosar contractul de asistență juridică, în dovedirea calității de reprezentant.

Cum reclamanta nu s-a conformat acestei dispoziții, instanța a constata că desfășurarea normală a procesului este impiedicată din vina părții reclamante sens în care a făcut aplicabilitatea art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 17 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta Congregația Notre Dame de Sion – prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecința reluării judecății procesului.

În argumentele expuse în susținerea motivelor de recurs, în esență, a susținut că instanța de fond nu a respectat normele de procedură generale și speciale referitoare la instituția reprezentării judiciare, respectiv atât normele prevăzute de C. proc. civ., cât și nomele de speciale din Legea nr. 51/19915, republicată și din Statutul profesiei de avocat.

A mai arătat că intanța de fond a confundat atunci când a analizat calitatea de reprezentant,calitatea de avocat al subscrisei, avocat A., cu calitatea persoanei care a încheiat contractul de asistență juridică, ceea ce reprezintă două aspecte total diferite.

1.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Din actele și lucrările dosarului supliment nr. x/2018, se constată că instanța de fond la termenul de judecat din data de 3 aprilie 2019, a apreciat că se impune lămurirea calității de reprezentant în cauză, raportat la prevederile Hotărârii privind dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016, având în vedere că acțiunea este formulată de către congregație prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, ambele persoane juridice, iar pe de altă parte, la dosar s-a depus o împuternicire avocațială direct de la congregație către avocat.

În acest context, instanța a pus în discuție depunerea la dosar a contractului de asistență juridică, încheiat între avocat și congregație astfel că, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant atât a episcopiei cât și a d-nului avocat, raportat la prevederile Hotărârii prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016 a ICCJ, privind imposibilitatea reprezentării în justiție a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, inclusiv în situația în care această a doua persoană juridică stă în judecată asistată de un avocat.

Totodată, raportat la excepția invocată și susținerile avocatului referitor la contractul de asistență juridică, a pus în discuție necesitatea acordării unui termen, în vederea depunerii la dosar de înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant.

La al treilea termen de judecată, respectiv termenul de judecată din 17 aprilie 2019, recurenta-reclamantă nu s-a conformat solicitărilor instanței, de a depune la dosar înscrisurile solicitate.

Procedând la analiza recursului prin prisma criticilor invocate, Inalta Curte constată următoarele:

Instanța se va raporta pentru soluționarea prezentului recurs la dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile.

Acest caz de suspendare judecătorească, facultativă, a cărei funcție este de a sancționa pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul, reprezintă o sancțiune procedural.

Recurenta a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 242 C. proc. civ. pentru suspendarea judecății cauzei deoarece obligațiile impuse de instanță nu cad, conform legii, în sarcina reclamantei, iar desfășurarea normală a procesului nu este împiedicată din vina acesteia, înscrisurile solicitate fiind depuse la dosarul cauzei.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii suspendării judecății cauzei dispusă prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019, prin raportare la măsurile dispuse de instanța de fond prin încheierea din data de 3 aprilie 2019, Înalta Curte apreciază că, nedepunerea înscrisurilor solicitate de instanța de fond, respectiv a contractului de asistență juridică din care să rezulte calitatea de reprezentant, au condus la această măsură.

Din aceasta perspectivă este legal procedeul instantei de fond, fiind rolul instantei de judecată de a stabili necesitatea acordării acestui termen precum și a depunerii înscrisurilor pe care le consideră necesare (în cauza pendinte fiind vorba de solutionarea excepției invocate din oficiu, respectiv excepția lipsei de calității de reprezentant al congregațieiei).

În situatia în care instanta, raportat la prevederile Hotărârii prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016 a Inaltei Curți de Casație și Justiție privind imposibilitatea reprezentării în justiție a unei persoane juridice de către o altă persoană juridică, inclusiv în situația în care această a doua persoană juridică stă în judecată asistată de un avocat, a acordat un termen un termen pentru a se depune la dosar contractul de asistenta juridică, în mod legal reclamanta a fost sancționată prin aplicarea art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei pentru nedepunerea acestui înscris întrucât o asemenea împrejurare era de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, instanța neputând trece la judecata excepțiilor pe care, de altfel, a prorogat pronuțarea acestora pentru data de 17 aprilie 2019, cu luarea în considerare a eventualei administrării a probei solicitate și a consecințelor acestei împrejurări asupra dovedirii raportului juridic litigios dedus judecății.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de de reclamanta Congregația Notre Dame de Sion – prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Congregația Notre Dame de Sion – prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică împotriva încheierii din 17 aprilie 2019 a Curții de Apel Oradea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.