ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 23.09.2022 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 07.09.2022 întocmit de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Prin sentința civilă nr. 134/2022 din 6 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

S-a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 07.09.2022, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a acestui act administrativ.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, după rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce privește dispozițiile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 avute în vedere de instanța de fond, acestea nu se aplică în cazul de față, nefiind vorba de necorelări ale legislației naționale cu legislația comunitară.

A menționat că reclamanta a contribuit la finanțarea proiectului doar prin raport în natură constituit numai din bunuri imobile, în procent de 50,001%, contrar dispozițiilor art. 69 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1303/2013, care stabilesc că în cazul aportului/aducerii de terenuri sau bunuri imobile reprezentând contribuția în natură a beneficiarului în proiect, valoarea acestora nu depășește 10% din cheltuielile totale eligibile ale operațiunii în cauză.

A susținut recurenta că, în speță, reclamanta nu face dovada unor aspecte care să conducă la ideea că actul este nelegal, ci supune atenției motive care vizează interpretarea unor dispoziții legale ce necesită o analiză aprofundată pe fondul cauzei.

Referitor la paguba iminentă, a menționat recurentul că reclamanta a prezentat o serie de consecințe ale emiterii actului administrativ, însă acestea sunt pur ipotetice și speculative. Astfel, aceasta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual, imprevizibil. Totodată, simpla menționate a valorii aproximative a creanței nu conduce, în sine, la constatarea că există o pagubă iminentă.

Concluzionând, recurentul a arătat faptul că instanța de fond, în mod eronat, a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 07.09.2022 întocmit de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speță, se constată că prima instanță a reținut că aspectul invocat de reclamantă referitor la pretinsele necorelări între legislația națională și cea comunitară constituie un caz bine justificat pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ, respectiv faptul că autoritatea emitentă ar fi interpretat și aplicat în mod diferit aceeași normă juridică, și anume art. 69 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

S-a avut în vedere că autoritatea pârâtă a acordat finanțarea chiar dacă a constatat că aportul în natură depășea procentul de 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, întrucât a ținut seama ca și reclamanta de prevederile art. 5 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 347/2016, conform cărora "contribuția în natură constituită din bunurile prevăzute la alin. (2) trebuie să îndeplinească cumulativ și următoarele condiții:..d) valoarea bunurilor este certificată de un evaluator autorizat și independent de beneficiarul operațiunii, potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul terenurilor valoarea contribuției în natură nu poate depăși limita prevăzută la art. 69 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului."

Astfel, în norma mai sus citată se face referire doar la valoarea terenului, și nu la cea a construcțiilor, iar terenul adus ca aport în natură de reclamantă nu depășea 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

Aceleași aspecte rezultă și în Ghidul Solicitantului, în care se face trimitere la art. 5 și art. 7 din H.G. nr. 347/2016.

Totodată, instanța de fond a avut în vedere că pârâta a formulat la data de 13.04.2022 o cerere de interpretare adresată Comisiei Europene, prin Scrisoarea DGP AM POPAM nr. 286295/13.04.2022, solicitând inițiatorului actului normativ, respectiv Comisia Europeană - Direcția Generală Afaceri Maritime și Pescuit, un punct de vedere cu privire la procentul maxim alocat pentru contribuțiile în natura din totalul cheltuielilor unui proiect. Potrivit răspunsului primit de la Comisia Europeană: "contribuția totală în natură sub forma de teren sau imobil nu ar trebui să depășească limita de 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru operațiunea în cauză, în conformitate cu art. 69 alin. (1) al doilea paragraf din CPR și cu alin. (3), articolul 69 lit. b) din CPR."

Prin urmare, judecătorul fondului a reținut că aspectele invocate de reclamantă justifică luarea măsurii cu caracter provizoriu a suspendării executării actului administrativ, din perspectiva îndeplinirii condiției existenței unui caz bine justificat.

Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurentul-pârât, că aspectele reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actului administrativ.

Înalta Curte apreciază că verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ trebuie realizată de judecător fără o interpretare restrictivă a temeiurilor de fapt care justifică suspendarea, pentru că altfel scopul măsurii nu mai poate fi atins.

În acest sens, va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate", iar în cauza de față instanța constată existența unei astfel de dispute.

Printre principiile menționate în Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecție jurisdicțională provizorie, se regăsește și cel conform căruia autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, adică să efectueze o evaluare comparativă a intereselor părților în cadrul cererii de suspendare, cu analiza implicațiilor pe care le-ar aduce respingerea acelei cereri.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și aceasta este îndeplinită, raportat la consecințele pe care executarea titlului de creanță le poate produce, raportat la valoarea imputată (aproximativ 4.000.000 RON).

Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere situația concretă a reclamantei, respectiv faptul că numai obligațiile salariale lunare ale grupului de firme se ridică la aproximativ 657.000 RON, la care se adaugă obligațiile aferente acestora către bugetul de stat, în valoare de 345.000 RON, neplata salariilor determinând pierderea angajaților, ceea ce va avea drept efect imposibilitatea producerii indicatorilor asumați prin proiect, de creștere a unei anumite cantități de pește în cadrul fermei piscicole. Imposibilitatea de a produce indicatorii asumați prin proiect va avea drept consecință obligația de a restitui toate sumele de bani acordate pentru derularea proiectului european.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care, prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, criticile invocate de către recurentul-pârât nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

Prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ ce face obiectul cauzei este de natură a crea pagube serioase intimatei-reclamante, care poate să aibă consecințe grave în patrimoniul acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Direcția Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POPAM împotriva sentinței nr. 134/2022 din 6 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale-Direcția Generală Pescuit-Autoritatea de Management pentru POPAM împotriva sentinței nr. 134/2022 din 6 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.