ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 341/2024

HOTĂRÂRE
23.01.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 341/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 03.01.2023 sub nr. x/2023, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde integral, efectiv și punctual la cererea cu numărul 780/2022, trimisă la Tribunalul Giurgiu prin email în data de 30 noiembrie 2022 și refuzul nejustificat al pârâtului de a elibera informațiile de interes public, înscrisurile, solicitate prin cererea cu numărul 780/2022, trimisă la Tribunalul Giurgiu prin email în data de 30 noiembrie 2022.

S-a solicitat obligarea pârâtului de a emite un răspuns integral, efectiv și punctual la cererea cu numărul 780/2022, trimisă la Tribunalul Giurgiu prin email în data de 30 noiembrie 2022, obligarea pârâtului în temeiul art. 41 din Carta, ca în termen de 15 zile de la pronunțarea sentinței de fond, să elibereze, integral, efectiv și punctual, câte o copie după fiecare document, înscris, din următoarele, așa cum au fost ele solicitate prin cererea înregistrată cu numărul 780/2022 trimisă la Tribunalul Giurgiu prin email în data de 30 noiembrie 2022, respectiv:

1) Extras din hotărârea/hotărârile colegiului de conducere al Tribunalului Giurgiu prin care au fost aprobate componența și numărul completelor specializate care funcționează la secția Civilă, precum și planificarea, programarea ședințelor de judecată, programarea judecătorilor în ședințe de judecată, ale secției Civile pentru perioada octombrie- decembrie 2022;

2) Extras din hotărârea/hotărârile colegiului de conducere al Tribunalului Giurgiu prin care au fost aprobate componența și numărul completelor specializate care funcționează la secția Civilă, precum și planificarea, programarea ședințelor de judecată, programarea judecătorilor în ședințe de judecată, ale secției Civile pentru perioada ianuarie- iunie 2023;

3) Extras din hotărârea/hotărârile colegiului de conducere al Tribunalului Giurgiu prin care au fost aprobate componența și numărul completelor specializate în permanenta, compunerea completelor de permanenta, care funcționează/au funcționat la secția Civile, precum și planificarea de permanenta a judecătorilor secției Civile pentru perioada octombrie- decembrie 2022;

4) Extras din hotărârea/hotărârile colegiului de conducere al Tribunalului Giurgiu prin care au fost aprobate componența și numărul completelor specializate în permanenta, compunerea completelor de permanenta, care funcționează/au funcționat la secția Civile, precum și planificarea de permanenta a judecătorilor secției Civile pentru perioada ianuarie- iunie 2023.

S-a solicitat instanței, potrivit legii, să stabilească în cuprinsul sentinței de fond, că dacă în termen de 15 zile de la pronunțarea sentinței de fond, pârâta prin reprezentanții săi legali, nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, aceasta să poată fi constrânsă la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, să plătească în favoarea acesteia la o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu:

S-a solicitat, în subsidiar, să se declare în conținutul sentinței de fond, că reprezentanții legali ai pârâtei, Tribunalul Giurgiu, au fost de rea-credință în momentul înregistrării prezentei cauze pe rolul instanței;

S-a solicitat să fie obligată pârâtul Tribunalul Giurgiu, prin reprezentanții săi legali, să publice hotărârea instanței într-un ziar/site media de largă circulație și pe pagina de internet a pârâtului, ca reparație nepatrimonială pentru prejudiciul moral suferit de aceasta.

2.1 Prin sentința civilă nr. 299/28.04.2023 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați și a fost declinată competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontroriul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, în favoarea Tribunalului Bihor.

A reținut instanța în pronunțarea soluției de declinare că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei se stabiliește în raport de sediul reclamantei, care se află în municipiul Oradea

2.2. Prin sentința civilă nr. 582 din data de 21 noiembrie 2023 a Tribunalului Bihor – secția a III a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu.

S-a declinat în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul "Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontroriul Oradea și pe pârâtul Tribunalul Giurgiu.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus înaintarea prezentului dosar către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bihor a avut în vedere că dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 prevăd posibilitatea reclamantului de a alege sediul pârâtului, caz în care devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2)

1

din C. proc. civ., în raport de calitatea pârâtei, astfel că aparține competența de soluționare unei instanțe de același grad de pe raza unei curți de apel învecinate.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin cererea adresată instanței, reclamanta a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Tribunalul Giurgiu, în calitate de autoritate publică, de a comunica anumite informații de interes public, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001, precum și obligarea autorității pârâte la comunicarea informațiilor solicitate și la plata unor despăgubiri.

Astfel cum corect a reținut și Tribunalul Bihor, cauzei îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care conțin norme speciale de competență teritorială, care derogă de la regula de competență generală prevăzută în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001: "(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice".

Legiuitorul prevede astfel în cazul acțiunilor întemeiate pe legea privind liberul acces la informațiile de interes public, posibilitatea reclamantei de a alege între domiciliul său sau al pârâtului, instituindu-se un caz de competență alternativă.

Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că prin dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., s-a introdus noțiunea de competență facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă, sau, cum este cazul prezentei spețe, instanța are calitatea de pârât.

Potrivit art. 127 alin. (2) coroborat cu alin. (2)

1

din C. proc. civ., în cazul cererii în care o instanță care are calitatea de pârât, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Scopul edictării dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. îl reprezintă asigurarea climatului de imparțialitate și obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu legea și adevărul, instituindu-se un mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării, reglementarea corespunzând totodată principiului accesului liber la justiție și exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Observă însă Înalta Curte că, deși prorogarea competenței în favoarea unei instanțe de același grad, dar pe raza unei curți de apel învecinate, este justificată în ipoteza unei norme de competență exclusivă, în scopul asigurării efective a "egalității de arme" între reclamantă și pârâta – instanța învestită cu soluționarea litigiului, în cauza de față, în ipoteza unei competențe alternative, aplicarea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. se îndepărtează de scopul avut în vedere de legiuitor.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamanta decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când a apreciat că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, având în vedere calitatea de parte a instanței competente teritorial, partea avea posibilitatea de a se adresa conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, instanței de la propriul domiciliu.

Înalta Curte apreciază că prin aplicarea succesivă a unor norme de competență alternativă și facultativă nu poate opera o prorogare de competență în favoarea unei instanțe dintre cele care nu sunt prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

Pentru aceste motive, având în vedere norma specială prevăzută la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei rază se află sediul reclamantei.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor – secția a III a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir din Premontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu în favoarea Tribunalului Bihor – secția a III a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 199/2024
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2023-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 725/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2023-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de
ÎCCJ 2023-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5967/2023
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrata pe rolul
ÎCCJ 2023-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunal
Sursă