ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2020

Ședința publică din data de 02 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 emis de către pârâtă.

Prin sentința nr. 2592 din 26 iunie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamant.

Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și a art. 75 din Legea nr. 393/2004.

Admite excepția tardivității cererii modificatoare și respinge ca tardiv formulată această cerere.

Respinge contestația inițială formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ca neîntemeiată."

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii, admiterea acesteia și anularea raportului de evaluare contestat.

În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond a respins, în mod greșit, ca tardivă cererea modificatoare, deși aceasta avea mai degrabă caracterul unei precizări de acțiune, deoarece nu producea nicio modificare a activului și pasivului procesual, menținând obiectul, părțile și cauza.

Pe de altă parte, pârâta A.N.I. nu a depus împreună cu întâmpinarea întreaga documentație care a stat la baza emiterii raportului de evaluare, iar această împrejurare l-a împiedicat pe reclamant ca, la primul termen de judecată, să poată preciza/modifica acțiunea. Astfel, abia după depunerea de către pârâtă, la data de 15.02.2017 a mai multor înscrisuri (rapoartele de repartizare aleatorie, declarațiile de independență și imparțialitate, sesizarea anonimă și plicul de expediție) reclamantul a putut solicita modificarea/completarea acțiunii, conduita pretins neconformă a acestuia fiind determinată exclusiv de conduita pârâtei.

De asemenea, recurentul a apreciat că este neîntemeiat punctul de vedere al instanței de fond conform căruia cererea modificatoare/precizatoare a fost depusă cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, aceste dispoziții nefiind derogatorii de la prevederile contenciosului administrativ, completat cu dreptul comun.

Pe fondul cererii de anulare a raportului de evaluare, reclamantul a susținut că data de referință trebuie să fie ziua de 12.12.2012, ca dată a aprovizionării efective, conform înscrisurilor depuse la dosar. Achiziția în discuție a fost determinată de adresa I.S.U. Argeș nr. 3247/11.12.2012, care recomanda măsurile de pregătire a stocului minim de materiale pentru intervenția la deszăpezire. De asemenea, din informațiile oferite de B., a reieșit faptul că în data de 12.12.2012 a avut loc o lucrare de prevenire avarie cu durata de 1 oră și 40 de minute, între orele 10:30 și 12,10, fapt ce a presupus o întrerupere a furnizării cu energie electrică în zonă.

Cum C. S.R.L. a confirmat că stația de distribuție Lintești nu avea în dotare un generator de curent electric, este evident că aceasta nu a putut furniza combustibil în intervalul de referință, având în vedere întreruperile furnizării de energie electrică în comunele Cotmeana și Morărești jud. Argeș, din cauza fenomenelor meteorologice extreme, iar reclamantul, în calitate de persoană obligată să ia măsuri pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, a fost nevoit să semneze documentația de achiziție combustibil.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ raportul de evaluare nr. x/23.11.2015 prin care pârâta Agenția Națională de Integritate a identificat elemente în sensul existenței unui conflict de interese în conformitate cu prevederile art. 70, art. 71, art. 76 alin. (1) și alin. (2) și art. 77 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 46 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 75 din Legea nr. 393/2004, deoarece, în luna decembrie 2012, reclamantul A. a aprobat și semnat, în calitate de primar al comunei Morărești, pe de o parte și de furnizor reprezentând D. S.R.L. (asociat cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 80%/80%), pe de altă parte, documentația privind achiziția directă de combustibil (160 l motorină, 20 l antigel și 20 l ulei) de către Primăria comunei Morărești de la D. S.R.L., în valoare de 1488 RON, conform facturii nr. x/18.12.2012 emise de către D. S.R.L.

Instanța de fond a respins ca tardivă cererea modificatoare și ca neîntemeiată acțiunea formulată, validând constatările autorității pârâte, iar reclamantul a criticat hotărârea pronunțată, invocând cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate .

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele vizând respingerea ca tardivă a cererii modificatoare.

Astfel, potrivit art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. ….Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților."

În cauză, prin cererea modificatoare reclamantul a suplimentat motivele de fapt pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, invocând motive noi de nelegalitate a raportului de evaluare contestat. Motivarea în fapt reprezintă un element esențial al cererii de chemare în judecată, a cărui absență atrage, potrivit dispozițiilor C. proc. civ., nulitatea cererii.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului conform căreia cererea formulată are caracterul unei precizări de acțiune, instanța de fond constatând, în mod corect, neîndeplinirea condițiilor impuse de textele anterior enunțate, câtă vreme cererea a fost depusă la cel de al treilea termen acordat în dosar, iar pârâta nu și-a exprimat acordul pentru modificarea acțiunii.

În același timp, dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și decizia Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 44/2016 au fost menționate de instanța de fond nu ca temei de drept al soluției pronunțate, ci doar pentru a sublinia intenția legiutorului de a limita, sub aspect temporal, posibilitatea prezentării motivelor de nelegalitate a actului administrativ.

Pe fondul cererii de anulare a raportului de evaluare întocmit de pârâtă, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 70, 71, 76 alin. (1), (77) din Legea nr. 161/2003, art. 25, 46 alin. (1), (61) alin. (1), (63) din Legea nr. 215/2001, art. 2 alin. (1) și 75 din Legea nr. 393/2004, reglementează "conflictul de interese", impunând persoanelor care dețin funcții publice obligația de a manifesta o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele lor de orice natură, interzicând acelorași persoane să abuzeze în orice fel de pozițiile deținute și să obțină anumite beneficii pentru ei, soți, rude sau alte persoane, în considerarea funcției lor.

În cauză, reclamantul a încălcat această interdicție expresă prevăzută de art. 76 din Legea nr. 161/2003, de a nu emite ori încheia, în exercitarea funcției, un act juridic care produce un folos material persoanelor enumerate în textul de lege, întrucât, în luna decembrie 2012, acesta a aprobat și semnat, în calitate de primar al comunei Morărești, pe de o parte și de furnizor reprezentând D. S.R.L. (asociat cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 80%/80%), pe de altă parte, documentația privind achiziția directă de combustibil de către Primăria comunei Morărești de la D. S.R.L., în valoare de 1488 RON, conform facturii nr. x/18.12.2012 emise de către D. S.R.L.

Înalta Curte reține că sunt nefondate argumentele referitoare la situația excepțională care a determinat achiziția în discuție, neprezentând relevanță nici diferitele adrese depuse la dosar referitoare la întreruperile în furnizarea energiei electrice și avariile din perioada de referință.

De asemenea, obligația ce îi incumba în virtutea art. 76 din Legea nr. 161/2003, de a se abține de la aprobarea și semnarea documentației achiziției, nu echivalează cu încălcarea atribuțiilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, deoarece imposibilitatea sa subiectivă, decurgând din necesitatea de a preîntâmpina ivirea conflictului de interese, nu reprezintă o imposibilitate absolută, fiind aplicabile, prin analogie, dispozițiile legale referitoare la situațiile de imposibilitate temporară a primarului de exercitare a atribuțiilor ce îi revin.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentului vizând datele concrete rezultate din diferitele adrese emise de I.S.U. Argeș, B., C. S.R.L., întrucât aceastea, împreună cu susținerile referitoare la caracterul singular al achiziției și valoarea redusă a acesteia nu sunt de natură a înlătura existența conflictului de interese, textele legale în materie neputând fi interpretate în sensul dorit de reclamant.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2592 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.