ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3143/2020

Ședința publică din data de 02 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.03.2019 în cadrul dosarului nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere, nr. IFG - AIF x din data de 20.02.2018 și a Raportului de inspecție fiscala nr. IFG - AIF 1023 din data de 20.02.2018, ambele acte fiind emise de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.

Prin încheierea din data de 6 iunie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. IGF-AIG x/20.02.2018, în privința debitului accesoriu până la soluționarea definitivă a cauzei și a respins în rest cererea (de suspendare) ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere și respingerea în tot a acesteia.

În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond a admis, în mod nelegal, cererea formulată, deși la dosar nu se afla dovada consemnării cauțiunii în prezenta cauză, reținându-se că plata acesteia s-a făcut în dosarul nr. x/2019 având ca obiect cererea de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în mod subiectiv și nejustificat, instanța a achiesat la susținerile reclamantului, apreciind că acesta ar fi făcut dovada întrunirii cumulative a celor două condiții impuse de legiuitor pentru a se dispune suspendarea, cu toate că acesta nu a depus probe în acest sens.

A apreciat recurenta că instanța a depășit limitele impuse de art. 14, considerentele hotărârii dovedind că aceata a făcut o reală cercetare a fondului cauzei, deși nu fusese învestită cu o astfel de cerere. Astfel, s-a realizat o veritabilă analiză de fapt și de drept a deciziei de impunere, reținându-se că aceasta este nelegală în ceea ce privește debitul accesoriu. Este adevărat că prin decizia nr. 1304/12.11.2018 a fost admisă contestația împotriva deciziei de impunere în ceea ce privește suma de 73.505 RON, ca urmare a calculului de accesorii refăcut, însă această împrejurare nu este de natură să creeze îndoială serioasă asupra legalității accesoriilor.

În mod similar a fost greșit apreciată ca fiind îndeplinită și condiția producerii pagubei iminente, deși executarea unei obligații bugetare stabilite printr-un act care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui, prin ea însăși, o pagubă.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x - AIF 1024 din data de 20.02.2018, prin care pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov a stabilit în sarcina sa obligații fiscale în cuantum total de 1.543.048 RON (din care 625.930 RON creanță principală T.V.A. suplimentar, 826.198 RON dobânzi și majorări de întârziere și 93.890 RON penalități de întârziere).

Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul identificării unor împrejurări calificate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 drept cazuri bine justificate.

În speță, s-a reținut, în mod corect, o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărei suspendare se solicită, însă doar în privința debitului accesoriu, rezultată din împrejurarea că prin decizia nr. 1304/12.11.2018, organele fiscale au admis în parte contestația administrativ-fiscală și au desființat în parte decizia de impunere în privința accesoriilor în cuantum de 73.505 RON.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a examinat argumentele reclamantului referitoare la debitul principal (vizând comunicarea avizului de inspecție fiscală nr. x/13.12.2011 și a procesului-verbal nr. x/12.12.2011 sau nulitatea referatului de suspendare a inspecției fiscale) și a apreciat că acestea nu dovedesc existența cazului bine justificat, acesta fiind și motivul admiterii în parte a cererii de suspendare a executării.

De asemenea, nefondată este și susținerea recurentei referitoare la nedepunerea dovezii de consemnare a cauțiunii, condiție de admisibilitate a cererii. Anterior formulării prezentei cereri de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în cadrul dosarului nr. x/2018, reclamantul a formulat și cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 din același act normativ, aceasta făcând obiectul dosarului nr. x/2018 (în prezent nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție), în cadrul căruia reclamantul a consemnat cauțiune în cuantumul stabilit de către instanță - 16.064 RON, recipisa nr. x/23.05.2018, astfel încât, în mod corect, instanța de fond a consemnat în încheierea din data de 9 mai 2019 împrejurarea că reclamantul a depus dovada achitării cauțiunii aferente cererii de suspendare a executării.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține faptul că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În acord cu cele reținute de prima instanță, se observă că această condiție instituită de textul de lege este îndeplinită în cauză, iar executarea debitul accesoriu anterior judecării fondului cauzei este aptă să cauzeze reclamantului un prejudiciu material dificil de recuperat, în contextul în care situația sa materială concretă trebuie privită atât din perspectiva persoanei fizice, întreținător al familiei, cât și a persoanei care desfășoară activitate economică, implicată în raporturi contractuale ce necesită lichidități importante.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere în parte a cererii de suspendare a executării este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, împotriva încheierii din data de 6 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.