ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, solicitând suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018, emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.

Prin Sentința civilă nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și a cererii sale de suspendare a actelor administrative constând în Decizia de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018.

În motivarea recursului arată în esență că, în eventualitatea executării și indisponibilizării patrimoniului său, nu și-ar mai putea continua activitatea și că, prin suspendarea respectivelor acte administrative, organele fiscale nu ar fi prejudiciate, câtă vreme recurentul-reclamant a achitat atât suma stabilită cu titlu de TVA - la data de 28 februarie 2018, cât și jumătate din dobânzile pretinse - la data de 04 mai 2018.

Mai arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că: a formulat contestația administrativă pentru anularea actelor administrative a căror suspendare a solicitat-o în cauza de față, la care însă nu a primit răspuns în termenul de 45 de zile stabilit de legiuitor pentru soluționarea cererii sale; a achitat cauțiunea stabilită de către instanță; a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul-reclamant arată că inspecția fiscală este nulă întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 101 și art. 102 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. din anul 2003, care stabilesc că avizul de inspecție fiscală ar fi trebuit comunicat cu cel puțin 15 zile înainte de începerea acestei inspecții, or, în speță, avizul de inspecție fiscală nr. x a fost emis la data de 13 decembrie 2011 și comunicat recurentului la data de 20 decembrie 2011, în condițiile în care inspecția fiscală începuse la data de 15 decembrie 2011.

Consideră că aparența de nelegalitate a actor administrative din litigiu reiese și din aceea că o situație fiscală identică cu a sa a primit din partea organelor fiscale o soluție diferită.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente arată că o eventuală executare a actelor administrativ fiscale l-ar prejudicia și i-ar genera pagube ireversibile, recurentul-reclamant fiind angajat în raporturi contractuale ce nu ar mai putea fi onorate de către acesta, cu atât mai mult cu cât a achitat debitul principal și aproape jumătate din accesorii.

În cauză, intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov nu a formulat întâmpinare sau alte apărări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. x din data de 20 februarie 2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 20 februarie 2018, emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.

Instanța de recurs a pus în discuție la termenul de judecată acordat în cauză nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, deși prin Sentința civilă nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care condiția cazului bine justificat nu ar fi îndeplinită în cauză și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia neîndeplinirii respectivei condiții.

Astfel, Curtea de Apel București a reținut că determinarea existenței cazului bine justificat presupune doar o analiză sumară a actului administrativ, analiză la care prima instanță nu a procedat, apreciind în mod greșit că toate aspectele invocate de către reclamant sunt de natură să conducă la prejudecarea fondului cauzei.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că unele dintre aspectele invocate de reclamant presupun doar o analiză sumară ce nu conduce la prejudecarea fondului, înscriindu-se noțiunii de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul avut în vedere de către legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamantul a invocat nulitatea inspecției fiscale pentru necomunicarea avizului de inspecție în condițiile art. 44 alin. (2) coroborat cu art. 101 și 102 din O.G. nr. 92/2003 și pentru încălcarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) lit. b) din același act normativ privind termenul de 15 zile de la comunicarea avizului și până la începerea inspecției. De asemenea, a mai invocat nulitatea referatului de suspendare a inspecției fiscale pentru necomunicarea acestuia.

Or, prima instanță, deși a reținut că reclamantul a invocat aceste aspecte în susținerea cazului bine justificat, a apreciat în mod eronat că nu poate proceda la analiza sumară a lor, întrucât ar prejudeca fondul.

În speță, criticile de nelegalitate astfel formulate, nefiind motive de fond, puteau fi analizate la nivel aparent de către instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca prin aceasta să se prejudece fondul pretențiilor deduse judecății și care fac obiect al acțiunii în anulare, ci doar pentru a verifica dacă împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, analiza acestor susțineri ale reclamantului, ce invocă motive de nelegalitate a actelor administrativ fiscale și a inspecției fiscale însăși, nu presupune o cercetare aprofundată a legalității și temeiniciei inspecției efectuate de pârâtă și finalizată prin emiterea actelor administrative atacate, ci urmărește doar identificarea unor elemente de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită și, implicit, a inspecției fiscale în urma căreia aceste acte au fost încheiate, în argumentarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate, prima instanță, deși a reținut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis analiza unora dintre criticile formulate de către reclamant în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat și nu a motivat soluția dată din această perspectivă

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente și cum prima instanță nu a analizat acele critici de nelegalitate care nu implicau analizarea fondului cauzei, putând fi supuse unei analize sumare și nu a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3347 din 13 iulie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT