ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.R.L a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor să se dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 263/27.11.2020 emisă de DGSC, respectiv, anularea măsurii de suspendare a soluționării contestației fiscale formulate de Societate, și, pe cale de consecință: Obligarea pârâtei DGSC la soluționarea în fond a Contestației fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtei DGSC, în temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către Societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus.

S-a solicitat obligarea pârâtei DGSC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 1384 din 6 septembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor.

Împotriva sentinței civile nr. 134/6.09.2022 recurenta-reclamantă a declarat recurs în termen motivat și a încadrat criticile de nelegalitate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanță, respectiv în ceea ce privește motivarea soluției de respingere a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Sub aspectul motivării se invocă faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 9 alin. 2 C. proc. civ. sub aspectul motivării în raport de obiectul investirii în sensul depășirii limitelor investirii în raport de obiectul cererii reclamantei.

Se susține faptul că prima instanță în motivare a antamat aspecte care nu aveau legătură cu legalitatea Deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale dispusă în baza art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală.

Se arată faptul că motivarea, privind și fondul disputei fiscale dintre părți, prin înșiruirea argumentelor autorității fiscale, aspecte care nu aveau legătură cu legalitatea deciziei de suspendare contestată de recurenta-reclamantă.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală în ceea ce privește analiza legalității deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale până la soluționarea sesizării penale formulată de organele fiscale.

Se arată că în mod nelegal prima instanță a menținut prin respingere, ca legală decizia contestată în cauză, în opinia reclamantei-recurente nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 277 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Decizia de suspendare este apreciată ca nelegală fiind nemotivată în raport de situația de fapt.

În cadrul acestui motiv de recurs se invocă practica CJUE în materie, încălcarea art. 6 din CEDO privind termenul rezonabil de soluționare a unei contestații administrativ fiscale și jurisprudența ÎCCJ incidentă în raport de obiect.

Se solicită a se constata că în mod nelegal prima instanță a concluzionat că soluția ce se va da de organele de urmărire penală este de natură a avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției pe fond în cadrul contestației administrative.

Aceasta în condițiile în care în cauză nu a fost probată de autoritățile fiscale existența unei interdependențe între dezlegarea sesizării penale și soluția din contestația fiscală. Aceasta în condițiile în care nu există indicii ale săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impunere, iar organele fiscale, nu au invocat în cuprinsul actelor de impunere dispozițiileart. 11 Codul fiscal ca temei pentru a susține refuzul dreptului de deducere TVA aferentă achizițiilor de bunuri și prestări de servicii aferente.

In concluzie, constatările echipei de inspecție fiscala, asa cum au fost prezentate in R1F si Decizia de impunere - ce au fost combătute de Societate prin Contestația fiscala depusa, nu fac referire in mod expres la lipsa de realitate a prestărilor de servicii, fiind bazate in mare parte pe aspecte formale, aspecte ce tin de interpretarea echipei de inspecție fiscala cu privire la neindeplinirea cerințelor de legalitate, aspecte ce tin de nerespectarea unor prevederi ale unor legi speciale (ca de exemplu legislația in domeniul audiovizualului), aspecte legate de interpretarea echipei de inspecție fiscala cu privire la legislația specifica industriei farmaceutice in legătura cu serviciile de studii clinice prestate de Societate etc.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând neîndeplinirea cazurilor de casare invocate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

La dosar recurenta-reclamantă a depus două serii de note scrise cu privire la soluția de clasare rămasă definitivă cu privire la prima sesizare penală pentru un control fiscal anterior pentru perioada februarie 2014 și cu privire la situația celei de a doua sesizări, practică judecătorească în raport de obiect.

În ședința publică din 23.01.2024 recurenta-reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că nu mai susține capătul de cerere referitor la plata penalităților.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este fondat, în cauză neputându-se reține încălcarea unor norme de procedură în sensul indicat de recurenta-reclamantă.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului disponibilității prevăzute de art. 9 alin. 2 C. proc. civ. de către prima instanță raportat la argumentele primei instanțe prevăzute la art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului disponibilității prevăzute de art. 9 alin. 2 C. proc. civ. de către prima instanță raportat la argumentele primei instanțe la art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Curtea constată că prima instanță și-a motivat în fapt și în drept soluția de respingere dispusă prin argumentele proprii cu respectarea limitelor investirii – respectiv analiza legalității Deciziei nr. 263 din 27. XI.2020 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor prin care s-a dispus suspendarea soluționării pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 27.05.2020 în baza art. 277 alin. 1 lit. a) Codul de procedură fiscală.

Sentința atacată corespunde sub aspectul motivării exigențelor art. 6 din CEDO, fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

În cauză recursul este fondat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. inclusiv prin incidența în cauză a Hotărârii CJUE pronunțată în Cauza B. S.R.L. – C-582/2020 pe aspectul analizării proporționalității măsurii suspendării în raport de termenul rezonabil de soluționare a procedurii administrative.

Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală sub aspectul existenței legăturii de interdependență între sesizarea penală nr. 1223/14 octombrie 2020 și soluționarea pe fond a contestației administrative având ca obiect decizia de impunere nr. x/27.05.2020 a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că în cauză nu există o imposibilitate obiectivă de soluționare a contestației administrative în lipsa soluționării sesizării penale, sesizare care nu privește strict mijloacele de probă respectiv actele utilizate de reclamantă în determinarea bazei de impunere.

În mod nelegal prima instanță a menținut prin soluția recurată decizia de suspendare a soluționării contestate în raport de adresa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București din care rezultă faptul că a fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Curtea apreciază că începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea în mod generic a infracțiunii de evaziune fiscală nu împiedică soluționarea pe fond a contestației administrative deoarece sesizarea nu este în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

În cauză Curtea constată ca fondat recursul și din perspectiva incidenței jurisprudenței CJUE Cauza B. S.R.L. – C-582/2020 în sensul respectării principiului proporționalității măsurii suspendării soluționării contestației administrative, în raport cu termenul rezonabil față de care se apreciază dreptul reclamantei de a-i fi soluționată pe fond contestația administrativă.

Curtea apreciază că în cauză a fost depășit un termen rezonabil de soluționare a contestației administrative în raport de data sesizării penale 14 octombrie 2020 și de data suspendării soluționării contestației fiscale 27. XI.2020.

Curtea constată nelegalitatea deciziei de suspendare, depusă în raport de sesizarea penală recurenta – reclamantă fiind îndreptățită a-i fi soluționată pe fond contestația administrativă respectiv de a fi lămurită situația fiscală și de a avea acces la instanță, în sensul art. 6 din CEDO, în măsura în care i se respinge de autoritatea fiscală pe fond recunoașterea dreptului de rambursare TVA.

În cauză, constatându-se a fi depășit termenul rezonabil de soluționare administrativă a contestației, suspendarea fiind dispusă din data de 27. XI.2020, Curtea în rejudecare, pe acțiunea restrânsă va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor la soluționarea contestației cu aplicarea art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, prin stabilirea unui termen de executare față de cererea reclamantei de fixare a unui termen de soluționare de către autoritatea pârâtă obligată la soluționarea contestației.

Aceasta având în vedere preluarea atribuțiilor vizând soluționarea contestației administrative depuse anterior suspendării.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa în parte sentința atacată și rejudecând.

În baza art. 8 și 18(1) și (6) din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea restrânsă formulată de recurenta-reclamantă.

Va anula Decizia de soluționare a contestației nr. 263/27. XI.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor la soluționarea contestației în termen de 3 luni de la comunicarea prezentei decizii.

Va lua act de precizarea reclamantei în sensul că nu mai susține capătul de cerere referitor la obligarea la plata penalitățiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1384 din 6 septembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Admite acțiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de recurenta – reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimații – pârâți Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor.

Anulează Decizia de soluționare a contestației nr. 263/27.11.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligă pârâtul Ministerul Finanțelor la soluționarea contestației în termen de 3 luni de la comunicarea prezentei decizii.

Ia act de precizarea recurentei – reclamante în sensul că nu mai susține capătul de cerere referitor la obligarea la plata penalităților.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2024.