ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2023

HOTĂRÂRE
08.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, respectiv a Clauzei 70: "Dispute și arbitraj din Anexa 1 referitoare la Condițiile generale și specifice și acordul contractual pentru contractele de execuție de lucrări."

Prin sentința nr. 567 din 22 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Sentința de fond nr. 567 din data de 22.03.2022 a Curții de Apel București, a fost atacată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, considerând-o nelegală și netemeinică și arătând că va depune motivele în scris până la primul termen de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2022, sub nr. x/2021.

Prin rezoluția din 12.05.2022 a completului de judecată legal învestit, s-a stabilit în sarcina părții recurente obligația achitării unei taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.06.2022 intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat anularea acesteia ca netimbrată, respectiv ca nemotivată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimatul-pârât și a reiterat solicitarea de admitere a căii de atac și de anulare a actului normativ contestat pentru argumentele expuse.

La termenul de dezbateri din 8 iunie 2023, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepția netimbrării căii de atac, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată și o va admite, urmând să anuleze recursul reclamantei pe acest temei pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 248 din C. proc. civ.: "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

În cauză, în aplicarea prevederilor alin. (2) al textului de lege anterior citat, Înalta Curte va analiza excepția netimbrării căii de atac exercitate de reclamantă, constatând în acest sens că sunt incidente dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.." (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. (...)"

Partea a criticat pentru nelegalitate sentința nr. 567 din 22 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar alin. (2) al aceluiași text de lege prevede următoarele: "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței". Totodată, la art. 32 din același act normativ legiuitorul a prevăzut că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și cele cuprinse la art. 197 din același act normativ, care stipulează în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".

Totodată, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum și cele ale alin. (3) al aceluiași articol care stabilesc că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Din analiza textelor de lege enunțate supra rezultă obligația părții de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a atașat cererii de declarare a căii de atac dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar prin adresa comunicată la 16.05.2022, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, precum și prin citația emisă pentru termenul din 02.03.2023 și comunicată la 16.01.2023 (dovadă de înmânare dosar), Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, aferentă căii de atac exercitate împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București.

De asemenea, cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 17.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ce a fost comunicată părții la data de 05.04.2023.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat sau până la închiderea dezbaterilor, recurenta neconformându-se obligației de timbrare comunicate de instanță, și că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., să admită excepția netimbrării și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței atacate, pe care o va menține.

Totodată, având în vedere modalitatea de soluționare a excepției de netimbrare a recursului, Înalta Curte reține că analizarea celorlalte excepții invocate de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, a devenit inutilă.

Pentru considerentele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2), art. 197 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 24 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 567 din 22 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare împotriva sentinței nr. 567 din 22 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1311/2024
tă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. La data de 11.05.2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2016*. 2. Hotărârea instanței de fond În rejudecare, prin sentința nr. 220 din 22 iunie 2
ÎCCJ 2023-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1348/2023
Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5203/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la
ÎCCJ 2021-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3327/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2022-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2022
Ședința publică din data de 24 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual P
Sursă