ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 294/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat în lucrarea nr. C20-895, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 891/2021 pronunțată la data de 7 iunie 2021, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, oricărei instanțe de același grad cu instanța de fond.

În motivare, recurentul-reclamant prezintă istoricul litigiului și susține faptul că sentința contestată conține motive contradictorii, străine de natura cauzei și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanța de fond s-a raportat în mod eronat la art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, atunci când a respins cererea de chemare în judecată, întrucât, în opinia sa, norma legală aplicabilă cauzei este art. 18 alin. (1) din aceeași lege, normă în care sunt precizate soluțiile pe care le poate da instanța de fond competentă.

Se impunea ca instanța de fond să procedeze astfel, mai ales în contextul în care nici instanța și nici pârâta Inspecția Judiciară, prin întâmpinarea sa, nu au ridicat (invocat) excepția inadmisibilității acțiunii și/sau pe aceea a nerespectării procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din lege.

Apoi, din moment ce, ambele părți litigante și-au întemeiat în drept actele de procedură formulate și adresate Curții de Apel București, inclusiv pe dispozițiile Legii nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Consiliul Superior al Magistraturii, recurentul-reclamant apreciază că însăși instanța trebuia să-și fundamenteze hotărârea și pe prevederile incidente cauzei din acest act normativ (pe cele privitoare la întocmirea rezoluțiilor de clasare, a celor dispuse de inspectorul șef privind completarea verificărilor, la efectuarea propriu-zisă a verificărilor suplimentare, precum și la modul de comunicare a acestora către petenți).

Adaugă și faptul că instanța de fond, la termenul de dezbateri din data de 7 iunie 2021, nu și-a verificat competența (generală, materială și teritorială), nu a pus în discuție estimarea duratei procesului și nici nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecății (pe excepții), aceasta neridicând din oficiu vreo excepție.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond trebuia să ridice din oficiu, spre exemplu, excepția inadmisibilității fie și doar în parte a acțiunii introductive, de vreme ce, în considerentele sentinței de fond s-a reținut că susținerile reclamantului referitoare la faptul că verificările suplimentare efectuate nu sunt complete, respectiv la soluționarea necorespunzătoare a sesizării formulate, nu au putut fi analizate în acel cadru procesual.

Mai arată că, după ce i s-a acordat cuvântul (inițial, fiind propuse probele), reclamantul a adus în discuție excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, solicitând motivat instanței să o respingă.

Procedând astfel, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a încălcat regulile elementare de procedură, situație în care este incident și motivul de casare al hotărârii judecătorești, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingea recursului, ca nefondat, pentru apărări care susțin legalitatea hotărârii instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate sesizate de recurentul-reclamant, deși întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., se circumscriu doar motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin sentința atacată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, reținându-se că sesizarea formulată de reclamant a fost soluționată prin rezoluția de clasare nr. 1139/19.04.2021, ulterior momentului formulării cererii de chemare în judecată și că eventualele critici cu privire la legalitatea acestei rezoluții pot fi invocate în cadrul unei acțiuni în anulare distincte, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se constată că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul a arătat că prima instanță, la termenul de dezbateri din 7 iunie 2021, nu și-a verificat competența, nu a pus în discuție estimarea duratei procesului și nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecății (pe excepții).

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, că pretinsele nereguli procedurale nu au avut nicio incidență asupra soluției pronunțate.

Astfel, este adevărat că la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, instanța de fond nu și-a verificat competența, însă, nici nu se invocase vreo necompetență în cauză, aspect ce rezultă atât din practicaua sentinței civile nr. 891/2021 din 7 iunie 2021, cât și din cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtă. Așadar, competența instanței nu a fost contestată în cauză sub niciun aspect și, în aceste condiții, necompetența materială și teritorială nu mai poate fi ridicată în recurs (așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (2)-(4) C. proc. civ.), de aceea, faptul că instanța nu și-a verificat competența la primul termen de judecată, producând consecințe definitive cu privire la competența materială și teritorială, nu atrage nelegalitatea hotărârii.

Referitor la susținerile formulate de recurent vizând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 238 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului nu este propriu-zis o măsură cu caracter procesual care să atragă nulitatea hotărârii, ci are scopul de a garanta previzibilitatea procesului, sub toate aspectele sale.

Împrejurarea că, în speță, durata estimată a cercetării procesului nu este consemnată în încheierea de ședință, nu este de natură a atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care, pe de o parte, nerespectarea acestei dispoziții legale nu este expres sancționată, iar pe de altă parte, a fost atins scopul urmărit prin instituirea normei legale în discuție, respectiv celeritatea procesului, procesul fiind soluționat la primul termen de judecată, cel din 7 iunie 2021.

Cu privire la susținerile recurentului, potrivit cărora instanța nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecății (pe excepții), se constată, după cum rezultă din practicaua sentinței recurate, că reclamantul a formulat concluzii asupra excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Sub acest aspect, instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiile menționate sau vreo regulă de procedură care atrage sancțiunea nulității, așa încât alegațiile părții nu pot fi primite.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Principala critică invocată de recurent din perspectiva acestui motiv de casare este aceea că instanța de fond nu putea reține lipsa de obiect dacă nu s-a invocat inadmisibilitatea cererii sau neurmarea procedurii prealabile la rezoluția de clasare.

Înalta Curte reține din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat în lucrarea nr. C20-895.

Mai reține Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 317/2004,

"(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.

(…)"

De asemenea, potrivit art. 45

1

alin. (1)-(3) din același act normativ,

"(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(…)"

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantul nu a supus controlului instanței de contencios administrativ, conform art. 45

1

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluția de clasare prevăzută la art. 45 alin. (4) și rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare prevăzută la art. 45

1

alin. (2) lit. a), ci, a solicitat, după cum s-a mai arătat, obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat, după ce, prin rezoluția inspectorului-șef nr. C20-895 din 30 iulie 2020, emisă în temeiul art. 45

1

alin. (2) lit. b), s)-a dispus admiterea în parte a plângerii formulate de reclamant împotriva rezoluției de clasare nr. 1446/A din 4 mai 2020 cu privire la efectuarea verificărilor prealabile, raportat la suspiciunile petiționarului referitoare la relația doamnei judecător B. cu doamna C..

În acest context, se constată că recurentul-reclamant ignoră cadrul obiectiv al cererii de chemare în judecată care, în mod evident, este altul, astfel încât, sunt nefondate criticile recurentului prin care se susține că nu se putea reține lipsa de obiect dacă nu s-a invocat inadmisibilitatea cererii sau neurmarea procedurii prealabile la rezoluția de clasare.

Având în vedere că, în urma efectuării verificărilor suplimentare dispuse prin rezoluția inspectorului-șef nr. C20-895 din 30 iulie 2020, pârâta a emis rezoluția de clasare nr. 1139/19.04.2021, pe parcursul soluționării cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În fine, nefondată este și critica recurentului-reclamant prin care se susține că instanța de fond trebuia să invoce inadmisibilitatea contestației rezoluției de clasare pronunțate în completarea verificărilor, constatându-se în acest sens, că instanța de fond i-a spus în mod corect reclamantului că are posibilitatea să o atace, conform legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 891 din data de 07 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.