ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 13.12.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. SRL-D a chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), în calitate de autoritate de management, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Rezultatului evaluării tehnice și financiare nr. x/22.02.2019, emis de B.; anularea scrisorii răspuns contestatar nr. 44347/10.06.2019 emis de MDRAP; anularea adresei nr. x/30.07.2019 emise de MDRAP și, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 192.640 RON (10% din valoarea Cererii de Finanțare, conform art. 5.2, lit. b) din Contractul de Servicii privind Proiectul "Construire clădiri pentru activități sportive" din 22.05.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 46 din 17 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și transmiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

În motivarea recursului, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că motivarea instanței de fond este insuficientă și nu se poate deduce care a fost raționamentul avut în vedere de aceasta.

Totodată, apar și considerente care nu au nicio legătură cu prezenta cauză și cu excepția lipsei calității procesuale active analizată de instanță, respectiv considerentele privind faptul că acțiunea ar profita unui terț și cele privind faptul că depunerea unei cereri de finanțare nu asigură obținerea finanțării.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că stabilirea calității procesuale presupune o analiză abstractă, fără să intereseze aspecte concrete privind caracterul temeinic sau nu al pretențiilor, aspecte ce țin de fondul cauzei.

Legea contenciosului administrativ recunoaște calitatea procesuală activă tuturor persoanelor vătămate în interesele lor legitime de către un act administrativ, iar ceea ce trebuie analizat în speță, în vederea soluționării excepției invocate este un singur aspect, dacă recurenta susține un drept sau un interes potențial a fi lezat prin actele administrative atacate.

Pentru a se justifica existența calității procesuale active este suficient ca recurenta să susțină prin cererea de chemare în judecată nelegalitatea unui act administrativ și să indice vătămarea produsă.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat în contencios administrativ actele administrative nelegale emise pe seama clientului său, prin care s-a respins proiectul depus de aceasta; plângerile prealabile sunt formulate atât de recurentă, cât și de societatea C.; recurenta susține vătămarea drepturilor și intereselor legitime, în sensul că actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiției de exigibilitate a onorariului cuvenit, conform contractului de consultanță încheiat.

A apreciat recurenta că analiza realizată de instanța de fond încalcă prevederile art. 36 din C. proc. civ.

A mai susținut recurenta că este nelegală și susținerea instanței de fond în sensul că aceasta nu ar justifica un interes legitim. Legitimitatea interesului este o chestiune ce vizează compatibilitatea folosului pe care reclamantul l-ar putea obține cu regulile de conviețuire socială sau cu legea, iar considerentul instanței reprezintă o greșită aplicare în speță a prevederilor art. 33 din C. proc. civ.

Totodată, a apreciat recurenta, instanța de fond a reținut în mod nelegal că acțiunea sa ar profita unui terț, această chestiune reprezentând o interpretare eronată a prevederilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât timp doar recurenta a învestit instanța de contencios, anularea actelor administrative individuale emise ar produce efecte doar între părțile litigiului și nu ar profita sub nicio formă societății C..

A mai arătat recurenta că instanța de fond a reținut că depunerea unei cereri de finanțare nu implică ipso facto și obținerea finanțării, iar acest aspect nu are nicio legătură cu excepția pe care instanța a rămas în pronunțare și, totodată, reprezintă o chestiune de fond.

Concluzionând, a menționat recurenta că hotărârea pronunțată are un caracter nelegal în ceea ce privește soluția de admitere a excepției calității sale procesuale active.

4.1 Intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. SRL-D a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Rezultatului evaluării tehnice și financiare nr. x/22.02.2019, emis de B.; anularea scrisorii răspuns contestatar nr. 44347/10.06.2019 emis de MDRAP; anularea adresei nr. x/30.07.2019 emise de MDRAP și, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 192.640 RON (10% din valoarea Cererii de Finanțare, conform art. 5.2, lit. b) din Contractul de Servicii privind Proiectul "Construire clădiri pentru activități sportive" din 22.05.2017.

Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat.

Acest motiv de casare implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă a susținut insuficienta motivare a hotărârii instanței de fond, arătând că pur și simplu nu se poate deduce care a fost raționamentul avut în vedere și cum acesta a fost construit. Totodată, a apreciat recurenta că apar și considerente care nu au nicio legătură cu prezenta cauză și cu excepția lipsei calității procesuale active analizată de instanță, respectiv considerentele privind faptul că acțiunea ar profita unui terț și cele privind faptul că depunerea unei cereri de finanțare nu asigură obținerea finanțării.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect situația factuală și a expus în mod corespunzător, clar și concret argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății și la susținerile și apărările părților.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, instanța de fond arătând succint de ce a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, în ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că unele argumente ale judecătorului fondului nu au legătură cu prezenta cauză, Înalta Curte reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea instanței de fond ar trebui să cuprindă numai motive străine de natura cauzei pentru a fi întrunită ipoteza motivului de casare invocat.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că stabilirea calității procesuale presupune o analiză abstractă, fără să intereseze aspecte concrete privind caracterul temeinic sau nu al pretențiilor, aspecte ce țin de fondul cauzei.

Legea contenciosului administrativ recunoaște calitatea procesuală activă tuturor persoanelor vătămate în interesele lor legitime de către un act administrativ, iar ceea ce trebuie analizat în speță, a apreciat recurenta, în vederea soluționării excepției invocate este un singur aspect, respectiv dacă recurenta susține un drept sau un interes potențial a fi lezat prin actele administrative atacate.

A mai susținut recurenta că, pentru a se justifica existența calității procesuale active este suficient ca partea reclamantă să susțină prin cererea de chemare în judecată nelegalitatea unui act administrativ și să indice vătămarea produsă.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat în contencios administrativ actele administrative nelegale emise pe seama clientului său, prin care s-a respins proiectul depus de aceasta; plângerile prealabile sunt formulate atât de recurentă, cât și de societatea C.; recurenta susține vătămarea drepturilor și intereselor legitime, în sensul că actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiției de exigibilitate a onorariului cuvenit, conform contractului de consultanță încheiat.

A apreciat recurenta că analiza realizată de instanța de fond încalcă prevederile art. 36 din C. proc. civ.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, față de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora un raport de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății, iar calitatea procesuală activă, în speță, presupune existența unei identități între persoana reclamantei și cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății, respectiv persoana semnatară a cererii de finanțare.

Or, Înalta Curte reține că reclamanta, chiar dacă a prestat servicii de consultanță pentru societatea C. S.R.L. în temeiul contractului de servicii, nu poate formula în nume propriu contestație împotriva actelor administrative, nefiind titularul dreptului dedus judecății, respectiv beneficiarul proiectului, solicitantul finanțării, ci doar acesta din urmă se poate adresa instanței cu cerere de anulare a actelor administrative individuale respective.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., a mai susținut recurenta că este nelegală și susținerea instanței de fond în sensul că aceasta nu ar justifica un interes legitim, întruct legitimitatea interesului este o chestiune ce vizează compatibilitatea folosului pe care reclamantul l-ar putea obține cu regulile de conviețuire socială sau cu legea, iar considerentul instanței reprezintă o greșită aplicare în speță a prevederilor art. 33 din C. proc. civ., care reglementează interesul de a acționa în instanță.

Analizând aceste critici, Înalta Curte observă că judecătorului fondului a reținut că prezenta cerere a fost formulată de către persoana care a prestat servicii de consultanță pentru beneficiar, în temeiul contractului de servicii privind proiectul "Construire clădiri pentru activități sportive", oferind asistență la întocmirea și depunerea unei cereri de finanțare.

În acest context, a reținut că reclamanta nu a făcut dovada unui interes legitim, nefiind titularul dreptului dedus judecății; prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative individuale care profită unui terț, respectiv solicitanta finanțării - S.C. C. S.R.L., care nu este parte în prezentul litigiu.

A mai avut în vedere judecătorul fondului că depunerea unei cereri de finanțare nu determină obținerea fondurilor europene pentru proiectul propus, urmând se verifica dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute atât în Ghidul solicitantului - Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020, cât și în Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor, Apelul de proiecte POR/102/2/2.

În acest context, a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată excepția formulată, cererea fiind formulată de către consultantul de management, urmând ca acțiunea să profite unui terț, care nu s-a prevalat de vreun drept în această cauză.

Înalta Curte reține că și din această perspectivă criticile recurentei sunt nefondate, întrucât există unele nuanțări care marchează distincția dintre interes, ca o condiție de exercitare a acțiunii civile și interesul legitim din materia contenciosului administrativ care justifică însăși legitimarea procesuală activă a reclamantei.

Din acest unghi de vedere, instanța de control judiciar menționează că, dacă în cadrul unei acțiuni civile de drept comun reclamantul trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, acesta fiind o condiție esențială pentru exercitarea dreptului la acțiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor, previzibil și prefigurat.

Din dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 rezultă că partea se poate considera persoană vătămată și se poate adresa instanței de contencios administrativ doar în situația în care justifică un drept subiectiv sau interes legitim propriu, deoarece doar prin încălcarea acestora de către autoritatea publică se naște un raport de drept administrativ.

Este adevărat, nu se poate face abstracție de împrejurarea că, chiar și în litigiile de contencios administrativ, admisibilitatea acțiunii este condiționată de interesul procesual, adică de folosul material sau moral pe care reclamantul îl urmărește prin exercitarea acțiunii, cu excepția cazului în care legea instituie o anumită acțiune pentru apărarea unui interes general, când interesul procesual nu mai necesită a fi personal, precum și de vătămarea, prin actul atacat, a unui interes legitim ocrotit expres de lege prin instituirea unei acțiuni în justiție.

Din această perspectivă, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada unui interes legitim, nefiind titularul dreptului dedus judecății; prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative individuale care profită unui terț, respectiv solicitanta finanțării - S.C. C. S.R.L., care nu este parte în prezentul litigiu.

Totodată, nu pot fi reținute susținerile recurentei privind existența dreptului sau interesului său legitim bazate pe contractul de consultanță încheiat cu societatea C., întrucât principiul relativității convențiilor face ca acel acord să-și producă efectele numai între părțile contractante, conform clauzelor convenite de acestea. Este lipsită de relevanță, din această perspectivă, împrejurarea că, în opinia recurentei, actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiției de exigibilitate a onorariului cuvenit, deoarece clauzele contractului de consultanță nu sunt opozabile autorității pârâte.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. SRL-D împotriva sentinței nr. 46 din 17 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL-D împotriva sentinței nr. 46 din 17 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 mai 2023.