ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 30.03.2023 pe rolul Judecătoriei Oradea, secția civilă, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, anularea procesului-verbal nr. x din 18.03.2023.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3173/2023 din 16 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de către Judecătoria Oradea, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, în favoarea Judecătoriei Deva.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut dispozițiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ce prevede că împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, precum și dispozițiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ce instituie o competență de ordine publică, respectiv competența materială și teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta contravențională.

În speță, pretinsa contravenție a fost săvârșită în pe autostrada A1 KM 369 din direcția Soimuș – Simeria, astfel cum rezultă din mențiunea cuprinsă în procesul-verbal nr. x din data de 18.03.2023, iar în cuprinsul procesului-verbal contestat se indică dreptul contravenientului de a depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripție a fost constatată fapta, conform art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Instanța a mai reținut că art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu instituie o competență alternativă, care să îi confere petentului dreptul de a alege între judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta și judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul contravenientul.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 107/2022, plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Cu toate acestea, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 derogă în mod expres de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, stipulând cu titlu imperativ că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Astfel, instanța a reținut că modificarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 nu influențează prevederile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât timp acestea din urmă nu au suferit nicio modificare sub aspectul competenței teritoriale a judecătoriei, fiind în prezența unei norme derogatorii de la regula generală supletivă prevăzută de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 107/2022. Pentru a stabili astfel, instanța a avut în vedere și principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative recunoscut de art. 63 din Legea privind normele de tehnică legislativă, conform căruia nu se poate deroga printr-un act normativ de forță juridică inferioară (ordonanța de guvern) de la normele stipulate de un act normativ de forță juridică superioară (ordonanța de urgență).

Prin urmare, s-a reținut că pretinsa contravenție a fost săvârșită pe A1 km 369, direcția Soimuș – Simeria și că potrivit art. II alin. (2) pct. 12 din Secțiunea XXII din Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor, Comuna Șoimuș din jud. Hunedoara se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Deva.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1659/2023 din data de 21.11.2023, Judecătoria Deva, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Deva, invocată de instanță din oficiu; a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competența soluționării plângerii contravenționale formulate de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/18.03.2023, emis de Biroul de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva, intimat în cauză fiind introdus Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Oradea și Judecătoria Deva și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele sentinței a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/18.03.2023, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 RON și cu sancțiunea complementară a reținerii certificatului de înmatriculare, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 18.03.2023, ora 12:00, pe autostrada A1, km 369, nu a respectat obligația de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, neavând poliță RCA valabilă la data controlului, faptă prevăzută de art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Având în vedere obiectul cererii deduse judecății, instanța a apreciat că pentru stabilirea competenței instanței sunt incidente în cauză prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data introducerii plângerii, potrivit cărora plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Astfel, contrar celor reținute de către Judecătoria Oradea, a constatat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, din moment ce la art. 37 alin. (14) din Legea nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, se prevede că faptelor contravenționale prevăzute în respectivul articol le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, deci inclusiv art. 32 din respectivul act normativ, prevederi aplicabile, de altfel, cu titlu de regulă generală în materia competenței soluționării plângerilor contravenționale.

Astfel, a reținut că sunt incidente speței dispozițiile art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 și art. 3 din același act normativ, în raport cu care fapta contravențională reținută în sarcina petentului este una omisivă, astfel că locul săvârșirii faptei este acela în care contravenientul ar fi trebuit să își îndeplinească obligația a cărei încălcare constituie contravenție și că textele de incriminare ale contravenției în discuție nu condiționează săvârșirea faptei de conducerea autovehiculului pe drumurile publice.

Săvârșirea acestei contravenții nu este legată de aplicabilitatea art. 76 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii.

Pe cale de consecință, a constatat că locul săvârșirii faptei de nerespectare a obligației de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă se prezumă a fi la domiciliul contravenientului, iar dacă nu ar opera prezumția săvârșirii la locul de domiciliu, ar deveni practic imposibilă circumstanțierea locului săvârșirii unei astfel de fapte omisive și continue.

A mai apreciat că nu se poate susține afirmația în sensul că fapta a fost săvârșită în locul surprinderii petentului în trafic, din moment ce nu acela era locul în care petentului îi incumba obligația de a se asigura pentru răspundere civilă auto.

Așa fiind, în ambele variante alternative avute în vedere de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 Judecătoria Oradea este cea competentă să soluționeze prezenta cauză, locul săvârșirii prin omisiune a faptei fiind la domiciliul contravenientului, în com. Sânmartin, jud. Bihor, în circumscripția instanței inițial învestite.

S-a mai reținut petentul a ales, potrivit art. 116 C. proc. civ., să învestească instanța de la domiciliul său, astfel că aceasta nu mai are posibilitatea de a-și declina competența în favoarea unei alte instanțe, deopotrivă competentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Oradea – secția civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, anularea procesului-verbal nr. x din 18.03.2023, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea talonului autoturismului, pentru faptul că a circulat pe drumurile publice fără a avea asigurare de răspundere civilă auto - RCA valabilă.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie, în raport cu contravenția reținută în sarcina reclamantului prin procesul-verbal contestat.

În cauză, reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea talonului autoturismului, întrucât a circulat pe drumurile publice fără a avea asigurare de răspundere civilă auto - RCA valabilă, faptă prevăzută la art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, sunt relevante prevederile art. 37 alin. (14) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, potrivit cărora: "Contravențiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei legi."

Este adevărat că art. 41 din Legea nr. 132/2017 prevede că: "Prezenta lege se completează cu dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006", însă completarea la care se referă art. 41, anterior citat, vizează celelalte aspecte reglementate în cuprinsul Legii nr. 132/2017, dar în privința contravențiilor, dispozițiile acestei legi se completează în primul rând cu prevederile O.G. nr. 2/2001.

Astfel, fiind vorba de o trimitere specială la normele de competență prevăzute de O.G. nr. 2/2001, pe care legiuitorul a înțeles să o reglementeze cu privire la plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, aceasta se aplică cu prioritate.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: "(1) Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul".

Prin urmare, legiuitorul a stabilit, pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, o competență alternativă între judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

În speță, reclamantul A., având posibilitatea de a opta, astfel cum prevăd dispozițiile de mai sus, între cele două instanțe deopotrivă competente, a ales să se adreseze Judecătoriei Oradea, respectiv judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul.

În acest sens, se impun a fi reținute și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", astfel că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii făcute, în favoarea unei alte instanțe competente.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze fondul plângerii contravenționale de față este Judecătoria Oradea, secția civilă.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea – secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu în favoarea Judecătoriei Oradea – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.