ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2245/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Societatea Română de Televiziune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 201/22.07.2021, suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei deduse judecații și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice, prevăzute la art. 91. (2) din Legea 504/2002.

Prin sentința nr. 783 din 14 aprilie 2023, Curtea a admis în parte cererea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în sensul că a anulat Decizia nr. 201/22.07.2021 emisă de pârâtul CNA și a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, criticând-o ca nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul arată că instanța de fond consideră în mod netemeinic că, pentru a dovedi încălcarea de către reclamantă a obligației prevăzute la art. 3 alin. (2) din legea audiovizualului, ar fi trebuit ca, în cuprinsul deciziei, să se afirme că "situațiile avute în vedere de prezentator nu ar fi reale", or, informarea obiectivă a publicului nu reduce doar la aspectul dacă informația prezentată este reală sau nu.

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni. Aceste opțiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivității.

În privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Din acest punct de vedere, reclamanta nu a fost sancționată pentru expunerea unor fapte reale, ci pentru modalitatea defectuoasă în care le-a prezentat, respectiv, prin neprezentarea obiectivă a informațiilor despre activitatea Președintelui României.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tamer c. Estoniei, 06 februarie 2001).

Hotărârile CEDO acordă importanță scopului demersului jurnalistic, verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații asupra unor subiecte de interes general (cauzele Radio France și alții contra Franței, Colombani și alții contra Franței, Cumpănă și Mazăre contra României, McVicar contra Marii Britanii).

Rolul presei de a difuza informații și idei cu privire la chestiuni de interes general nu trebuie să încalce dreptul publicului de a fi corect informat.

Protejarea dreptului la opinie exprimat prin presă trebuie coordonată și nu contrapusă respectării responsabilităților functiei de informare.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că există o corelație între funcția jurnaliștilor de a difuza informații și idei despre toate chestiunile de interes general și dreptul publicului de a le primi (Bëdat împotriva Elveției (MC), pct. 51; Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 79; Sunday Times împotriva Regatului Unit (nr. 2), pct. 50; BladetTromso și Stensaas împotriva Norvegiei (MC), pct. 59 și 62; Pedersen și Baadsgaardîmpotriva Danemarcei (MC), pct. 71; News Verlags Gmb H& Co. KG împotriva Austriei, pct. 56; Dupuis și alții împotriva Franței, pct. 35; Campos Dâmaso împotriva Portugaliei, pct. 31

Instanța de fond a mai reținut că "PârâtuI CNA face trimitere la nerespectarea obligației de imparțialitate de către moderatorul emisiunii, fără a identifica în concret vreo normă legală care să o consacre", omițând faptul că este de esența informării obiective ca radiodifuzorul prin moderator/prezentator să aibă o atitudine de imparțialitate prin care publicul să și poată forma în mod liber opinia și aceasta să nu fie direcționată în sensul dorit de moderator/prezentator.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că sentința recurată este legală, iar criticile recurentului sunt neîntemeiate.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Prin acțiunea formulată în cauză, intimata reclamantă Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 201/22.07.2021 și suspendarea executării acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice, prevăzute la art. 91. (2) din Legea 504/2002.

Prin sentința recurată s-a dispus anularea Deciziei contestate, motivat, în esență, de faptul că "Pe scurt, nicăieri in cuprinsul deciziei atacate nu se afirmă că situatiile avute in vedere de prezentator nu ar fi reale" .

S-a mai reținut și faptul că sancționarea contravențională a reclamantei este nelegală și constituie o incalcare a dreptului la libera exprimare prevazut de art. 10 din Conventie, motiv pentru care cererea de anulare a actului dedus judecății se impune a fi admisă.

Față de cele reținute, prima instanță a precizat că nu se mai impune cercetarea și a celorlalte motive de nelegalitate expuse în cererea de chemare în judecată.

Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei CNA, soluție nerecurată.

Recursul pârâtului este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Fapta reținută în sarcina intimatei-reclamante constă în aceea că, în cadrul emisiunii, România 9", edițiile din 20 și 28 ianuarie 2021, subiectele aduse în atenția publicului (axate pe, de o parte, pe modul în care președintele A. a înțeles să își exercite prerogativele în raport cu partidele politice ce formează coaliția de guvernare, în sensul convocării acestora la Palatul Cotroceni pentru dezbateri pe tema bugetului pe anul 2021, iar pe de altă parte pe problema "penalilor" din coaliția menționată) au fost prezentate doar punctele de vedere exprimate de moderator și de invitatul B., care împărtășeau, în fapt, o opinie comună, situație de natură să afecteze imparțialitatea informării și posibilitatea publicului de a-și forma în mod liber propria opinie.

Această faptă a fost încadrată în prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor."

Așadar, pentru a exista încălcarea obligației prevăzute la art. 3 alin. (2) din legea audiovizualului nu este necesar ca situațiile avute în vedere de prezentator să nu fie reale, cum greșit apreciază instanța de fond.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, informarea obiectivă a publicului nu se reduce doar la aspectul dacă informația prezentată este reală sau nu, ci trebuie analizată și modalitatea în care o informație, chiar și reală, este prezentată publicului.

Astfel, trebuie ca prezentarea informației către public să fie făcută cu imparțialitate, ceea ce presupune un echilibru al părerilor și punctelor de vedere, fiind necesară și prezentarea unora aflate în opoziție, astfel încât opinia publicului referitor la subiectele prezentate să nu fie direcționată și influențată.

Or, în cauză tocmai acest aspect a fost reținut de recurent, respectiv că prin modalitatea lipsită de imparțialitate de prezentare a unor fapte, chiar și reale, moderatorul emisiunii nu a urmărit o informare obiectivă a publicului astfel încât faptele/evenimentele să fie prezentate corect și să fie favorizată libera formare a opiniilor, ci a transformat "libertatea de exprimare" într-un discurs denigrator la adresa președintelui și a coaliției de guvernământ.

Cât despre libertatea de exprimare, reținută de asemenea de către prima instanță în argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte reține că ceea ce a sancționat recurentul în cauză nu este inițierea și dezvoltarea unor dezbateri pe teme de interes public/general, ci faptul că intimata a încălcat obligația dezvoltării acestora printr-un demers jurnalistic efectuat cu bună-credință, care să se caracterizeze prin obiectivitate și echilibru, astfel încât să asigure publicului dreptul de a cunoaște obiectiv și corect întreaga dimensiune a aspectelor ce au făcut obiectul dezbaterilor televizate analizate în prezenta cauză.

Libertatea de exprimare, deși este o valoare recunoscută și protejată de art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu poate leza drepturile altor persoane.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în fiecare cauză.

Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituția României statuează, la rândul său, că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Înalta Curte conchide, față de acestea, că prima instanță a dispus anularea Deciziei contestate în urma interpretării greșite a prevederilor legale incidente, fiind întemeiat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi admis, cu consecința casării sentinței recurate, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ.

În continuare, observând că prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe critici de nelegalitate a actului, dar prima instanță s-a oprit doar asupra unora din acestea, lăsându-le necercetate pe celelalte, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la aceiași instanță, pentru o nouă judecată.

Prima instanță urmează a analiza toate celelalte critici aduse de intimata-reclamantă și totodată va verifica proporționalitatea măsurii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 783 din 14 aprilie 2023 a Curții de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.