ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2120/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

Prin sentința nr. 1264 din 5 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva sentinței nr. 1264 din 5 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a exercitat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, ținându-se cont de următoarele considerente:

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 sub aspectul duratei mandatului Președintelui Consiliului Concurenței și al incompatibilității, recurenta înțelege să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constatate greșita soluționare a instanței de fond a acestui capăt de cerere, în condițiile în care Ordinul nr. 158/2021 a fost emis în mod evident sub titulatura "F. Președinte", fără alte mențiuni.

În opinia sa, în baza principiului legalității reglementat de dispozițiile art. 6 din Codul administrativ, instanța de fond trebuia să rețină faptul că actul administrativ criticat a fost emis de Președintele Consiliului Concurenței, fără alte mențiuni privind numele și calitatea persoanei care ar fi semnat ordinul, motiv pentru care urma să analizeze legalitatea actului administrativ criticat în raport de motivele de nulitate invocate de recurentă sub aspectul duratei mandatului și incompatibilității.

În cuprinsul întâmpinării depuse în cauză, pârâtul se apără împotriva criticilor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, susținând printre altele faptul că Ordinul nr. 158/2021 a fost semnat în fapt de dna G., Vicepreședinte al Consilului Concurenței.

Apreciază că semnătura Vicepreședintelui Consiliului Concurentei pe un act administrativ emis sub titularatura "F. Președinte" nu este de natură a înlătura motivele de nulitate absolută a actului administrativ atacat, sub aspectul duratei mandatului și al stării de incompatibilitate evidențiate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată și completată.

Instanța de judecată nu poate acoperi viciile actului administrativ criticat în prezenta cauză doar prin faptul că acesta a fost semnat în realitate de o altă persoană, actul administrativ fiind nul absolut deoarece a încălcat cerințele imperative ale legii, iar nulitatea absolută a actului administrativ nu poate fi acoperită.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 sub aspectul duratei mandatului Președintelui Consiliului Concurenței și al incompatibilității înțelege să invoce, de asemenea, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, dar și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată în plus, față de aspectele prezentate mai sus și următoarele argumente: instanța a aplicat dispozițiile legale în mod eronat, apreciind că Decizia 158/2021 nu poate fi avută în vedere, deoarece capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 153/2021 a fost formulat ulterior, la data de 08.11.2021, după momentul publicării Deciziei în Monitorul Oficial.

Arătă că practica Curții Constituționale face referire la existența unei cauze pendinte pe rolul instanțelor judecătorești, fără a realiza o distincție între data depunerii cererii introductive și data formulării cererilor precizatoare sau completatoare.

Este evident că prezenta cauză se afla înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești, înainte de publicarea Deciziei în Monitorul Oficial.

Mai mult decât atât, prin cererea introductivă de instanță au fost formulate aceleași critici privind nelegalitatea mandatului deținut de dl F., în calitate de Președinte al Consiliului Concurenței.

Formularea unei cereri completatoare ulterioare se datorează exclusiv poziției pârâtului, care a comunicat informații în etape, prima oară precizând prin întâmpinare că, de fapt, Ordinul nr. 158/2021 a fost semnat de o altă persoană și, abia ulterior depunând Ordinul de delegare a atribuțiilor nr. 153/2021, urmare criticilor formulate de recurentă.

Modalitatea în care instanța de fond alege să nu aplice Decizia 158/2021 în prezenta cauză, respectiv doar raportându-se la data formulării cererii completatoare, apare ca o sancțiune la adresa recurentei, deși pârâtul este cel care nu a avut o atitudine transparentă.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 legate de aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea concurenței, recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În mod nelegal instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru delegarea de atribuții, în condițiile în care, din analiza Ordinului nr. 153/2021 rezultă în mod clar și fără echivoc faptul că nu a fost indicată nici măcar o minimă justificare a cazului care a impus măsura delegării reprezentării, nu se precizează dacă este vorba de un caz de absență sau de un caz de indisponibilitate.

Aprecierile instanței de fond sunt pur formale, fără un fundament juridic.

Indicarea motivului care a stat la baza emiterii acestui act administrativ este necesară pentru a conferi minime garanții împotriva arbitrariului autorității.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 legate de nesocotirea limitelor expres prevăzute în încheierile Curții de Apel București, cu încălcarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, înțelege să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea criticilor de nelegalitate ale Ordinului nr. 158/2021, recurenta a mai arătat că legea prevede cerința autorizării instanței pentru a proteja drepturile si libertățile fundamentale împotriva abuzurile autorităților, în considerarea faptului că inspecțiile reprezintă o ingerință gravă în ceea ce privește persoanele inspectate. Pe cale de consecință, cadrul inspecției inopinate se stabilește exclusiv prin autorizarea instanței, și trebuie reflectat întocmai în ordinul de inspecție.

Prin urmare, este evident că, prin includerea sintagmei "cel puțin cu", Ordinul nr. 158/2021 lărgește liniile trasate de instanță prin încheieri, fiind astfel emis în mod nelegal.

De asemenea, a învederat că orice măsură a statului, care restrânge drepturile și libertățile fundamentale, trebuie trecută prin filtrul instanței, trebuie interpretată strict, trebuie implementată cu respectarea garanțiilor legale, iar orice dubiu trebuie să beneficieze părții supuse investigației.

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale în materie și a apreciat pur formal, fără alte justificări de fapt și de drept, că Ordinul de inspecție nu a încălcat limitele autorizării instanței, fără a motiva în fapt și în drept soluția dată.

Or, instanța este datoare să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Referitor la anularea Ordinului nr. 158/2021 pentru că a fost emis cu încălcarea dreptului la viață privată și protecția datelor cu caracter personal, precum și a dreptului la viață, sănătate și integritate ale persoanei fizice, inclusiv a actelor normative privind măsurile dispuse de autorități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința necuprinzând motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Având în vedere că cele două contestații au vizat critici de nelegalitate privind cele doua încheieri de autorizare a inspecției, iar în prezenta cauză se invocă critici de nelegalitate privind ordinul emis de pârât, solicită să se constate că instanța de fond nu a arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a bazat judecata, simpla referire la alte două soluții pronunțate în dosare ce privesc un alt obiect, nefiind de natură a reprezenta îndeplinirea de către instanță a obligației motivării sentinței.

Motivarea sentinței trebuie să includă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ori mijloacele lor de apărare, constituind motiv de casare nu numai inexistența motivării, dar și insuficiența ei.

În opinia sa, sarcina instanței de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt nu a fost îndeplinită de instanța de fond, care nu a explicat într-o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat și care să justifice dispozitivul sentinței. Reiterează susținerea de mai sus, în sensul că nemotivarea sentinței reprezintă o nesocotire a dreptului la un proces echitabil instituit de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, iar în cazul încălcării repetate a acestuia, recurenta va fi nevoită să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a obține recunoașterea și repararea prejudiciilor suferite.

Referitor la anularea Ordinului nr. 158/2021 motivat de încălcarea principiului proporționalității, înțelege să invoce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea cuprinde motive contradictorii, și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond a respins aceste critici de nelegalitate cu nesocotirea principiului proporționalității și a probelor administrate în cauză, reținând că inspectarea telefoanelor personale ale salariaților se impunea pentru colectarea informațiilor necesare investigării posibilei încălcări a regulilor de concurență, fiind greu de conceput o altă modalitate de identificare a informațiilor relevante prin alte mijloace decât inspecțiile inopinate.

În mod nelegal instanța de fond a respins pretentile recurentei, omițând să analizeze dacă măsura efectuării unei inspecții inopinate la sediul A., în contextul epidemiei de coronavirus, cauzează sau nu inconveniențe disproporționate și neacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecția în cauză.

Contrar celor reținute instanță, recurenta a susținut și probat că prin autorizarea inspecției inopinate la sediul A. s-a pus pericol sănătatea și chiar viața salariaților A. care au fost chemați de la domiciliu, inclusiv din provincie, pentru a da curs solicitărilor inspectorilor Consiliului Concurenței.

Față de argumentele legale expuse mai sus, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile Legii nr. 21/1996, Legii nr. 554/2004 și pe cele ale art. 488 alin. (1) punctele 4, 6, 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 03.10.2022 intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond, conform argumentelor expuse pe larg în combaterea fiecăruia dintre motivele de recurs invocate.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise prin intermediul cărora, în esență, a reiterat argumentele invocate în susținerea nelegalității soluției pronunțate de prima instanță, precum și jurisprudență relevantă pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București, astfel cum s-a consemnat în partea introductivă a acestei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile judecătorești; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, prin încheierea nr. 7/16.03.2021 a Președintelui Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2021 a fost admisă cererea formulată de Consiliul Concurenței; a fost autorizată desfășurarea unei inspecții inopinate la sediile sociale și punctele de lucru ale societăților 1. A. S.R.L., 2. H. S.R.L., 3. I. S.A., 4. J. S.R.L., pentru 3 zile consecutive, în perioada 29.03.2021-30.04.2021, urmând ca perioada concretă de efectuare a inspecției să fie stabilită prin ordin al Președintelui Consiliului Concurenței emis ulterior autorizării judiciare.

În contextul inspecțiilor inopinate organizate la sediul și punctele de lucru ale recurentei A., instanța a autorizat prin încheierea nr. 8/25.03.2021 pronunțată de Președintele Curții de Apel București în dosarul nr. x/2021, inspectarea telefoanelor personale ale unor persoane determinate.

Cele două încheieri pronunțate de Președintele Curții de Apel București amintite anterior, au rămas definitive prin încheierea din 15 aprilie 2021, respectiv 20 aprilie 2021 pronunțate în cadrul contestațiilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Ordinul nr. 152/24.03.2021 emis de președintele Consiliului Concurenței, semnat de vicepreședinte, s-a dispus declanșarea unei investigații din oficiu având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 alin. (1) TFUE de către următoarele întreprinderi: A. S.R.L., H. S.R.L., K. S.A., I. S.A..

Prin Ordinul nr. 153/26.03.2021 semnat de președintele Consiliului Concurenței, s-a dispus ca în data de 26.03.2021 reprezentarea legală a Consiliului Concurenței să fie asigurată de doamna G., temeiul legal al acestui ordin fiind dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 și art. 11 alin. (2) și (3) din Regulamentul de Organizare și funcționare al Consiliului Concurenței.

Prin Ordinul nr. 158/26.03.2021 semnat de vicepreședinte pentru președintele Consiliului Concurenței, s-a dispus efectuarea unei inspecții inopinate la A. și a unei inspecții inopinate asupra telefoanelor personale ale 11 persoane, pentru perioada 31.03.2021-02.04.2021.

În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante în ceea ce privește motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 sub aspectul duratei mandatului Președintelui Consiliului Concurenței și al incompatibilității, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Recurenta-reclamantă susține că semnătura vicepreședintelui Consiliului Concurenței pe un act administrativ emis sub titulatura "F." nu este de natură a înlătura motivele de nulitate absolută a actului administrativ atacat, sub aspectul duratei mandatului și al stării de incompatibilitate evidențiate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată și completată.

A invocat recurenta-reclamantă că instanța de judecată nu poate acoperi viciile actului administrativ criticat în prezenta cauză, doar prin faptul că acesta a fost semnat în realitate de o altă persoană. De asemenea, recurenta a susținut că, în mod nelegal instanța de fond nu ar fi făcut aplicarea dispozițiilor Legii concurenței și a Deciziei Curții Constituționale nr. 58/26.01.2021 și nu a reținut expirarea mandatului domnului F. ca președinte al Consiliului Concurenței, la data emiterii Ordinului nr. 158/2021.

Criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, ținându-se cont de următoarele aspecte:

Înalta Curte reține că, Ordinul nr. 158/2021 prin care s-a dispus realizarea unei inspecții inopinate la sediul recurentei nu era semnat de președintele Consiliului Concurenței, F., ci de vicepreședintele în funcție, respectiv, dna G., astfel că în mod legal, instanța de fond a constatat că nu se poate reține că acest ordin a fost semnat de președinte care nu mai putea îndeplini în mod legal atribuțiile, ca urmare a expirării mandatului, sau, că respectivul act administrativ este nul pe motiv de pretinsă incompatibilitate a președintelui Consiliului Concurenței, întrucât Ordinul nr. 158/2021 este semnat de vicepreședintele autorității de concurență, căruia i-au fost delegate atribuțiile de către președinte.

Recurenta-reclamantă a susținut că, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și faptul că delegarea de competențe, invocată de intimatul-pârât în apărare, s-a realizat prin Ordinul nr. 153/2021 emis în aceeași zi, respectiv data de 26.03.2021, act administrativ lovit de aceleași cauze de nulitate absolută ca și Ordinul nr. 158/2021.

Contrar celor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, instanța de fond a analizat argumentele reclamantei, în mod corect, prin raportare la Ordinul nr. 153/2021, analiză aplicabilă întocmai și în ceea ce privește Ordinul nr. 158/2021, reținând că, actului contestat îi sunt incidente dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale, acestea fiind declarate neconstituționale odată cu publicarea deciziei CCR nr. 58/2021, adică, din perspectiva criticată, ordinul nr. 153/2021 a fost valabil întocmit, fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 58 din 26.01.2021, publicată în Monitorul Oficial la data de 04.05.2021, s-a constatat că dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 sunt neconstituționale.

Dispozițiile care au fost declarate neconstituționale, la care s-a făcut referire mai sus, au următorul cuprins:

- Art. 18 alin. (3): "(3) În situația în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenței, în condițiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră își va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor".

Astfel, prin raportare la Decizia Curții Constituționale a României nr. 58/2021, contrar susținerilor recurentei-reclamante, mandatul Președintelui Consiliului Concurenței nu era expirat la data de 05.03.2020, când au expirat cei 5 ani pentru care fusese numit în funcția de președinte al Consiliului Concurenței prin decret prezidențial, chiar dacă prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenței au fost declarate neconstituționale prin Decizia CCR nr. 58/2021 din data de 26.01.2021, deoarece această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum s-a arătat mai sus, în data de 4 mai 2021 și doar de la această dată, constatările sale erau obligatorii erga omnes.

Așadar, reține Înalta Curte că, instanța de fond a avut în vedere în mod legal faptul că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prezumția de validitate și de constituționalitate care însoțește o normă legală încetează de la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional care statuează în sens contrar și potrivit căreia respectiva normă nu mai poate face parte din ordinea juridică. Astfel, mai întâi, efectele normei legale constate neconstituționale sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, timp în care legiuitorul trebuie să pună de acord respectiva normă legală cu statuările Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Nu pot fi primite nici criticile de nelegalitate aduse de recurenta-reclamantă, Ordinului nr. 158/2021 din perspectiva stării de incompatibilitate, în care s-ar fi aflat președintele Consiliului Concurenței la data emiterii acestuia, care exercita în același timp și calitatea de membru al L. și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Agenției Europene de Reglementare în Energie (ACER), recurenta invocând faptul că, instanța de fond ar fi trebuit să constate încălcarea dispozițiilor imperative ale legii speciale, respectiv ale art. 15 alin. (6) din Legea concurenței.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, instanța de fond ar fi trebuit să constate că punctul de vedere al ANI excede cadrului legal de organizare și funcționare, stabilit prin Legea nr. 176/2013, punctul de vedere al ANI neputând ține loc unui raport de evaluare.

Susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, urmând a le respinge.

În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu poate reține spre analiză faptul că președintele Consiliului Concurenței s-ar afla într-o stare de incompatibilitate, în condițiile în care acest aspect reprezintă una din atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, care în urma sesizării cu aceste aspecte pronunță o decizie supusă controlului instanțelor de contencios administrativ, procedura în acest caz fiind strict reglementată de lege, iar temeiul legal al atacării ordinului de inspecție este reprezentat de prevederile Legii concurenței.

Mai mult, reține Înalta Curte că, deși recurenta-reclamantă a arătat că prin adresa nr. x/15.04.2021 a fost sesizată Agenția Națională de Integritate cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate și un posibil conflict de interese în privința domnului F., în calitatea acestuia de președinte al Consiliului Concurenței, iar ANI a răspuns prin adresele nr. x/20.04.2021 și nr. x, recurenta nu a atacat respectivele răspunsuri emise de ANI.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile de nelegalitate a sentinței recurate referitoare la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 sub aspectul duratei mandatului Președintelui Consiliului Concurenței și al incompatibilității, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, dar și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a aplicat dispozițiile legale în mod eronat și a apreciat că Decizia CCR 58/2021 nu poate fi avută în vedere, deoarece, în fața instanței de fond, a formulat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 153/2021, la data de 8.11.2021, deci, după momentul publicării Deciziei în Monitorul Oficial.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că, instanța de fond a pronunțat o sentință legală, în acord cu interpretarea oferită de Curtea Constituțională a României efectelor deciziilor sale de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale, în acest sens fiind decizia CCR nr. 337/2021 publicată în M.Of. nr. 793/18.08.2021.

Prin urmare, așa cum s-a reținut mai sus, în mod corect, instanța de fond a constatat că la momentul emiterii Ordinului nr. 153/2021, erau în vigoare dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996, republicată, acestea încetându-și aplicabilitatea de la data de 04.05.2021, dată la care, decizia CCR 58/2021 a fost publicată în M.Of., iar din perspectiva criticată, ordinul nr. 153/2021 a fost valabil întocmit, fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale,

Pe cale de consecință, pronunțarea Deciziei CCR nr. 58/2021 nu este de natură a influența situația incidentă la data de 26.03.2021, prin prisma efectelor pentru viitor ale acestei decizii.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, instanța de fond în mod nelegal s-ar fi substituit puterii legislative, reținând că și în situația în care mandatul președintelui Consiliului Concurenței era expirat, autoritatea nu putea rămâne fără reprezentare, în condițiile în care avea deja un vicepreședinte.

Recurenta-reclamantă a susținut că, instanța de fond s-ar fi substituit puterii legislative prin extinderea cadrului legal impus de art. 16 din Legea concurenței, acoperind astfel în mod nelegal un viciu de nulitate absolută. În opinia recurentei, prevederile art. 16 din Legea concurenței se aplică exclusiv în situația vacanței funcției în condițiile limitative prevăzute de lege, or în prezenta cauză, susține recurenta, președintele Consiliului Concurenței continuă să exercite funcția, în afara limitei prevăzute de lege, nefiind vorba de o vacanță a funcției.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a mai susținut faptul că, vacanța funcției presupune o stare de fapt, o împrejurare care justifică interimatul în exercitarea funcției de președinte al Consiliului Concurenței, or o atare împrejurare nu ar putea fi reținută în condițiile în care domnul F. exercita în continuare această funcție, cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Criticile invocate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că, și dacă nu ar fi fost valabil întocmit ordinul de delegare, vicepreședintele în funcție al Consiliului Concurenței avea dreptul de a asigura continuitatea funcției de președinte al autorității până la numirea unui nou președinte în condițiile legii, și că dispozițiile art. 16 din Legea concurenței și declararea neconstituționalității art. 18 alin. (3) din lege, nu pot lăsa instituția pârâtă fără reprezentare legală.

Pronunțându-se astfel, instanța de fond nu a depășit limitele puterii judecătorești, ci, pronunțându-se în subsidiar asupra acestor apărări invocate, a constatat că autoritatea de concurență nu ar fi putut rămâne în nicio situație fără reprezentare. O astfel de situație, respectiv, imposibilitatea asigurării reprezentării legale, ar fi condus la imposibilitatea exercitării atribuțiilor de putere publică ale autorității de concurență, cu consecințe inclusiv asupra aplicării efective, de către autoritatea națională de concurență, a normelor europene de dreptul concurenței.

Așadar, instanța de fond, în mod judicios, a făcut aplicarea principiului potrivit căruia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care aceasta să nu se aplice.

Totodată, trebuie remarcat că niciun paragraf din cuprinsul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 58/2021 nu indică, drept efecte ale acestei decizii, invalidarea/anularea întregii activități a autorității naționale de concurență, evidențiind, în permanență, necesitatea de a fi asigurată buna funcționare a autorităților publice

În ceea ce privește motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 vizând modalitatea de aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea concurenței, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență că, în mod nelegal instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru delegarea de atribuții, în condițiile în care, din analiza Ordinului rezultă în mod clar și fără echivoc faptul că, nu a fost indicată nici măcar o minimă justificare a cazului care a impus măsura delegării reprezentării, și nu se precizează dacă este vorba de un caz de absentă sau de un caz de indisponibilitate.

Recurenta susține că, aprecierile instanței de fond sunt pur formale, fără un fundament juridic.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte observă că, instanța de fond, în mod corect, a reținut faptul că ordinul de delegare este motivat corespunzător în raport de exigențele impuse atât de textul de lege ce stă la baza emiterii sale, cât și în funcție de împrejurările cauzei: natura actului administrativ, și anume, ordin de reprezentare legală; conținutul concret al actului, referitor la limitele exercitării reprezentării autorității de concurență, sub aspect temporal și material.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse și criticile recurentei-reclamante referitoare la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 vizând nesocotirea limitelor expres prevăzute în încheierile Curții de Apel București, cu încălcarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, critici subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că, intimatul Consiliul Concurenței a emis Ordinul de inspecție nr. 158/2021, în care a inclus la pct. 2 din Preambul o sintagmă suplimentară, "cel puțin cu", care a permis o lărgire a liniilor trasate de Curtea de Apel București prin încheierea nr. 7/25.03.2021 și prin încheierea nr. 8/25.03.2021, fiind astfel emis în mod nelegal. Astfel, instanța de fond ar fi interpretat eronat dispozițiile legale în materie și ar fi apreciat pur formal, fără alte justificări de fapt și de drept, că Ordinul de inspecție nu a încălcat limitele autorizării instanței, fără a motiva în fapt și în drept soluția dată.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Înalta Curte observă că prin încheierea nr. 7/25.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București a admis cererea Consiliului Concurenței și a dispus autorizarea desfășurării unor inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru în care își desfășoară activitatea: A., H., K. S.A., I. S.A. și J. S.R.L. pe o perioadă de 3 zile consecutive, în intervalul 29.03.2021- 30.04.2021.

Prin încheierea nr. 8/25.03.2021, Curtea de Apel București a autorizat inspectarea telefoanelor personale ale unor angajați ai A., H., K. și I., aceasta urmând a se realiza în contextul inspecției inopinate desfășurate la sediile și punctele de lucru ale întreprinderilor respective, inspecții autorizate de Curtea de Apel București prin încheierea nr. 7/25.03.2021.

Reține Înalta Curte că, prin argumentele invocate în fața Curții de Apel, recurenta-reclamantă A. nu a susținut că autoritatea de concurență ar fi vizat o altă faptă, respectiv un alt obiect al inspecției, sau că ar fi vorba de o altă piață relevantă a produsului în ceea ce privește documentele ridicate în cadrul inspecției desfășurate la sediul său, ori că inspecțiile s-ar fi realizat în alte spații decât cele pentru care a fost emisă încheierea de autorizare, ci doar că ar fi vorba de alți parteneri ai A.. Or, acest aspect nu poate susține teza recurentei potrivit căreia s-ar fi depășit în mod nepermis limitele obligatorii ale autorizării judiciare.

La momentul declanșării unei investigații și realizării unei inspecții, aflându-se într-o fază incipientă a procedurii, Consiliul Concurentei nu cunoaște toate întreprinderile participante la o încălcare, fiind posibil ca autoritatea de concurență să nu dețină indicii certe decât cu privire la unii dintre participanții la respectiva faptă. Toate întreprinderile participante la o faptă sunt cunoscute autorității de concurență, doar la momentul finalizării investigației, când în posesia autorității se află toate probele pe care autoritatea le-a obținut în urma utilizării instrumentelor investigative puse la dispoziția sa prin lege, și anume, realizarea de inspecții, cereri de informații, interviuri cu persoanele ce pot deține informații relevante.

Or, recurenta-reclamantă a invocat în privința documentelor ridicate de autoritatea de concurență în timpul inspecției doar că, acestea vizează și alți parteneri comerciali ai A. ceea ce ar permite, în opinia sa, "identificarea unor eventuale încălcări ale normelor de concurență în cadrul tuturor activităților A., iar nu numai în ce privește partenerii indicați expres în încheierile Curții de Apel București", dar nu se susține că ar fi vorba despre o altă faptă, diferită, realizată pe o altă/alte piețe relevante, recurenta A. interpretând în mod contrar principiile statuate în jurisprudența europeană în materie.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Observă Înalta Curte că, în cuprinsul Ordinului nr. 158 din 26.03.2021 al Consiliului Concurenței s-a reținut că autoritatea de concurență deține indicii privind existența unor posibile înțelegeri și/sau practice concertate de fixare a prețurilor de vânzare, începând cel puțin cu anul 2017, în cadrul politicii comerciale implementate de A. S.R.L., pe piața produselor electronice și IT&C din România, în ceea ce privește relația A. cel puțin cu următoarele întreprinderi: H. S.R.L., K. S.A. și I. S.A..

Recurenta-reclamantă a susținut că, prin includerea sintagmei "cel puțin cu", Ordinul nr. 158/2021 lărgește liniile trasate de instanță prin încheierile de autorizare, fiind astfel, emis în mod nelegal și că același Ordin este imprecis în ceea ce privește delimitarea partenerilor vizați, depășind în mod nepermis limitele obligatorii ale autorizării judiciare.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că, hotărârea instanței de fond ar fi nemotivată sub aspectele învederate anterior.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar reține că, instanța de fond s-a pronunțat în mod judicios în sensul că, acest ordin a fost emis în acord cu cele dispuse de Curtea de Apel București prin încheierea nr. 7 din 16.03.2021, iar aspectele invocate de recurenta A. țin de modul de executare a dispozițiilor ordinului, fiind invocate aspecte ce țin de dovezile colectate în baza sa, iar nu de aspecte anterioare sau concomitente emiterii ordinului.

Reține Înalta Curte că au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele acesteia, cât și pe cele ale intimatului, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în jurisprudența sa constantă, instanța supremă a reținut că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse în sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al acestora și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva considerentelor acesteia.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse motivele de recurs vizând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, și în subsidiar, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește susținerile recurentei, în sensul că, Ordinul nr. 158/2021 a fost emis cu încălcarea dreptului la viață privată și protecția datelor cu caracter personal.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că, din cuprinsul sentinței recurate reiese că, instanța de fond a respins pretențiile A. reținând că aspectele au fost deja tranșate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul contestațiilor formulate împotriva încheierilor de autorizare pronunțate de președintele Curții de Apel București, considerentele regăsindu-se în cuprinsul acestor decizii.

Recurenta a mai invocat faptul că, instanța de fond nu ar fi arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a bazat judecata, simpla referire la alte două soluții pronunțate în dosare ce privesc un alt obiect, nefiind de natură a reprezenta îndeplinirea de către instanță a obligației motivării sentinței.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar observă că, instanța de fond a constatat în cuprinsul sentinței recurate faptul că, nu se poate reține că Ordinul nr. 158/2021 ar fi fost emis cu încălcarea art. 8 din CEDO, a dreptului la viață privată și protecția datelor cu caracter personal, a dreptului la sănătate și integritate ale persoanei fizice în contextul pandemiei de Covid 19.

Prin sentința recurată, instanța de fond a avut în vedere faptul că normele pentru combaterea pandemiei de Covid 19 nu interzic exercitarea competențelor legale ale autorității de concurență.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse și motivele de recurs privind aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond, prin aceea că a înlăturat susținerile A. referitoare la pretinsa încălcare a principiului proporționalității.

Recurenta-reclamantă susține că, instanța de fond ar fi omis să analizeze dacă măsura efectuării unei inspecții inopinate la sediul A., în contextul epidemiei de coronavirus, cauzează sau nu inconveniente disproporționate și neacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecția în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai invocat că, a probat în fața instanței de fond că, prin autorizarea inspecției inopinate la sediul său, a fost pusă în pericol sănătatea și chiar viața salariaților A..

Susținerile recurentei-reclamate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, observă Înalta Curte că, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar instanța de fond a motivat pe larg înlăturarea criticilor de nelegalitate invocate de reclamanta A., sub acest aspect, reținând că, susținerile generice referitoare la pericolul de infectare cu virusul Sars Cov 2 nu sunt apte să conducă la constatarea încălcării principiului proporționalității.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, și, în mod corect, a constatat că măsura inspecției inopinate era o măsură proporțională, adecvată, corespunzătoare colectării informațiilor necesare investigării posibilei încălcări a regulilor de concurență.

Prin urmare, aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care este în mod legal motivată, și care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1264 din 5 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.