ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea nr. x din data de 10 februarie 2017, înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. x/2017 din data de 13 februarie 2017, cu adresa nr. x din data de 10 februarie 2017, Consiliul Concurenței a solicitat Curții de Apel București autorizarea judiciară în vederea inspectării a 4 unități HDD copiate și sigilate cu sigiliile Consiliul Concurenței nr. x în timpul inspecțiilor inopinate desfășurate în data de 9 februarie 2016 și 25 februarie 2016 la sediul social al întreprinderii A. SA.

Prin Încheierea nr. 3 din 14 februarie 2017 a Președintelui Curții de Apel București s-a admis cererea formulată de Consiliul Concurenței și a fost autorizată inspectarea prin proceduri fornice a 4 unități HDD copiate și sigilate cu sigiliile Consiliului Concurenței nr. x în timpul inspecțiilor inopinate desfășurate în data de 9 februarie 2016, 25 februarie 2016 la sediul social al întreprinderii A. SA pentru perioada de 120 de zile, începând cu data comunicării încheierii de autorizare către Consiliul Concurenței.

Împotriva Încheierii nr. 3 din 14 februarie 2017 a Președintelui Curții de Apel București A. SA a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin. (7) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Contestatoarea a solicitat, pe lângă anularea încheierii de autorizare, anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117/28 februarie 2017, precum și anularea tuturor actelor de inspecție desfășurate în baza încheierii de autorizare și a proceselor-verbale de desigilare nr. RG 2906 și de sigilare nr. RG 2907, încheiate la data de 7 martie 2017.

Un motiv de nelegalitate a încheierii de autorizare constă în judecarea cererii de autorizare în Camera de Consiliu, fără citarea părților, în cadrul unui dosar secret, ceea ce a condus la nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil și a garanțiilor procesuale consacrate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În plus, arată contestatoarea, însăși existența dosarului pe rolul instanțelor nu este cunoscută, dosarul nefiind public în sistemul ECRIS.

Încălcarea drepturilor procesuale ale părților investigate prin aplicarea unei proceduri secrete pentru autorizarea deschiderii HDD-urilor nu este justificată, deoarece HDD-urile erau deja ridicate și sigilate, se aflau în posesia autorității, iar procedura se desfășoară prin convocarea prealabilă a reprezentantului persoanei supusă procedurii, la sediul Consiliului Concurenței, ceea ce exclude cu desăvârșire caracterul inopinat al acestei etape a inspecției.

Referitor la calitatea procedurii, contestatoarea susține că orice justificare este exclusă, ținând seama de perioada de timp scursă de la desfășurarea inspecției inopinate, până la cererea de autorizare a deschiderii HDD-urilor ridicate, respectiv aproximativ un an.

Prin urmare, limitările impuse de art. 40 din Legea nr. 21/1996 cu privire la dreptul la apărare al întreprinderilor investigate nu au justificare pe aceleași considerente care au condus la maniera de reglementare a autorizării inspecției la sediul întreprinderilor, astfel încât, aplicarea prin analogie a unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, atrage încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil și a unor prevederi imperative, ceea ce conduce la nulitatea încheierii.

Curtea de Apel București, în mod nelegal, a aplicat prevederile art. 40 alin. (2) teza I din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora "cererea de autorizare se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților".

De altfel, chiar art. 55 alin. (6) din Regulament prevede că, ulterior inspecției, copia identică obținută forensic și sigilată, "urmează a fi prelucrată la sediul Consiliului Concurenței, în cadrul Laboratorului forensic, de o echipă de inspectori de concurență, abilitați cu puteri de inspecție prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, în prezența reprezentanților întreprinderii sau asociației de întreprinderi supuse inspecției".

În contextul în care, reprezentanții întreprinderii vor fi chemați la sediul intimatului, în vederea examinării suporturilor informatice copiate, este evident că, susține contestatoarea, judecarea cererii de autorizare trebuie să aibă loc cu citarea părților, prevederile de art. 40 alin. (2), teza I din Legea nr. 21/1996, nefiind aplicabile.

În speța de față, respectarea garanțiilor procesuale consacrate prin art. 6 din Convenție ar fi presupus aplicarea principiilor egalității, dreptului la apărare, contradictorialității în cadrul judecării cererii de autorizare, în sens contrar, încălcându-se și dispozițiile privitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, contestatoarea susține încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 7 (legalitatea procesului civil), art. 8 (egalitatea în procesul civil), art. 13 (dreptul la apărare), art. 14 (principiul contradictorialității), art. 22 alin. (1) - rolul activ al judecătorului.

Instanța de fond nu a asigurat aplicarea art. 6 și 8 din Convenție, sub aspectul principiilor egalității de arme și contradictorialității, a drepturilor societății la viața privată, la inviolabilitatea domiciliului și la secretul corespondenței.

Contestatoarea a fost în imposibilitate să-și expună punctul de vedere cu privire la elementele dosarului și să-și formuleze apărările, nu a participat în niciun fel la judecarea cererii de autorizare, iar instanța de fond nu a efectuat o cercetare riguroasă a legalității modului în care s-au desfășurat inspecțiile inopinate și în care au fost ridicate HDD-urile.

Inegalitatea procesuală este cu atât mai accentuală cu cât copierea și ridicarea în întregime a HDD-urilor s-au făcut cu încălcarea limitelor inspecției prevăzute de Legea nr. 21/1996 și constituie o măsură nejustificată și disproporționată.

În contextul în care cererea de autorizare este formulată în cadrul unei investigații care este asimilată unei acuzații în materie penală, elementele de probă trebuie produse în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii.

Contestatoarea susține că HDD-urile au fost ridicate nelegal, iar copierea și ridicarea acestora s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 55 alin. (4) din Regulament.

Procedura copierii (clonării) întregului HDD al unui calculator nu este prevăzută și nici permisă de Legea concurenței, fiind reglementate sub denumirea de "procedura forensic" doar în Regulament, la art. 55 alin. (4)-(7).

Inspectorii de concurență au decis că se impune copierea HDD-urilor, în considerarea art. 55 alin. (4) lit. a), b) și f) din Regulament, deși în permanență a existat un număr suficient de inspectori care ar fi putut acoperi în timpul alocat (3 zile pentru prima inspecție, 2 zile pentru a doua inspecție), parcurgerea documentelor aflate pe calculator, de unde reiese inaplicabilitatea ipotezei prevăzute la lit. a).

Referitor la prevederile art. 55 alin. (4) lit. b) și f) din Regulament, se arată că procesul-verbal de inspecție nu cuprinde vreo motivare în sensul aplicabilității acestei ipoteze, astfel încât un control judiciar adecvat este imposibil.

Se mai arată că, în speță, nu au fost încălcate drepturile procedurale fundamentale, a fost justificată ridicarea în bloc a informațiilor aflate pe copiile unităților HDD și copierea integrală a acestora, iar prevederile Regulamentului de Organizare, Funcționare și Procedură sunt în concordanță cu Legea nr. 21/1996 și Constituția României.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117/28 februarie 2017 s-a invocat excepția lipsei competenței materiale și declinarea cererii spre competenta soluționare la Curtea de Apel București.

Intimatul a invocat și excepția inadmisibilității atacării operațiunilor administrative constând în încheierea de acte procedurale în cadrul inspecției derulate în baza încheierii de autorizare și a OPCC nr. 117/28 februarie 2017, acestea putând să fie contestate doar odată cu cererea de anulare a deciziei Consiliului Concurenței.

Totodată s-a luat act de renunțarea contestatoarei la cererea de suspendare a soluționării contestației până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Contestatoarea a invocat drept argumente pentru anularea Încheierii nr. 3 din 14 februarie 2017 aplicarea greșită a procedurii prevăzută de disp. art. 38 - 40 din Legea concurenței nr. 21/1996 ce a avut ca rezultat încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil (legalitatea procesului civil, egalitatea de arme, contradictorialitatea, dreptul la viață privată, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, dreptul la apărare, rolul activ al judecătorului); încălcarea prevederilor art. 55 alin. (4) lit. a), b) și f) din Regulamentul de Organizare, Funcționare și Procedură adoptat de Consiliul Concurenței.

Potrivit disp. art. 38 - 40 din Legea nr. 21/1996, inspectorii pot proceda la inspecții în spațiile prevăzute numai în baza autorizării judiciare date prin încheiere a Curții de Apel București. Cererea de autorizare se judecă în Camera de consiliu, fără citarea părților, judecătorul se pronunță asupra cererii de autorizare în termen de cel mult 48 ore de la data înregistrării cererii. Încheierea se motivează și se comunică Consiliului Concurenței în termen de cel mult 48 ore de la pronunțare.

Înalta Curte, interpretând și analizând dispozițiile legale cuprinse la art. 38 - 40 din Legea nr. 21/1996, reține că, textele incidente nu fac distincție între categoriile de inspecții ce pot fi efectuate de inspectorii de concurență, astfel că nu există nicio distincție cu privire la inspecțiile inopinate și inspecțiile forensic.

Interpretând restrictiv aceste prevederi legale, în sensul că au în vedere numai inspecțiile inopinate, contestatoarea a încălcat una dintre regulile de interpretare ale actului juridic - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Înalta Curte constată că nu există niciun motiv de a interpreta textul restrictiv, mai ales că ipoteza este întărită și de disp. art. 40 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, unde, de asemenea, nu se distinge între cererile de autorizare formulate care se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, iar încheierea de autorizare a inspecției, fie inopinată, fie forensic, se comunică doar Consiliului Concurenței.

Față de acestea, Înalta Curte va constata neîntemeiat argumentul invocat de contestatoare, încheierea atacată fiind judecată și pronunțată în mod corect, conform disp. art. 38 - 40 din Legea nr. 21/1996.

Deoarece cererea de autorizare a fost întemeiată pe disp. art. 38 - 40 sus-menționate, în mod corect, încheierea a fost dată în camera de consiliu, fără citarea părților.

Aceasta conduce la concluzia că, fiind o reglementare de excepție, contestatoarea nu poate invoca încălcarea principiilor și drepturilor fundamentale ale procesului civil.

De altfel, prin Încheierea din data de 22 iunie 2017, în prezenta cauză, Înalta Curte a sesizat, la cererea contestatoarei, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 - 40 din Legea nr. 21/1996.

Prin Decizia nr. 390 din 4 iunie 2019, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, soluție obligatorie în cauza pendinte.

Prin excepția de neconstituționalitate s-a susținut că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, privind liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, viața intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, ce corespund și criticilor aduse prin contestația formulată, astfel că și din această perspectivă, cererea este neîntemeiată.

În ceea ce privește încălcarea disp. art. 55 alin. (4) lit. a), b) și f) din Regulament, contestatoarea susține că, înainte de a autoriza examinarea HDD-urilor, Curtea de Apel București ar fi trebuit să observe împrejurările conform cărora copierea și ridicarea în întregime a HDD-urilor s-au făcut cu încălcarea prevederilor art. 55 alin. (4) din Regulament.

Astfel, s-a invocat că a existat un număr suficient de inspectori care putea parcurge documentele, fără să fie necesar ca acestea să fie copiate în întregime și că procedura este prevăzută doar în Regulament și nu în cuprinsul Legii nr. 21/1996, motiv pentru care a formulat o acțiune de anulare a prevederilor art. 55 alin. (4) - (7) din Regulament, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Înalta Curte apreciază că motivele referitoare la încălcarea disp. art. 55 alin. (4) lit. a), b) și f) din Regulament nu au legătură cu speța de față, copierea și ridicarea HDD-urilor reprezintă o procedură anterioară celei analizate în dosar, și anume, autorizarea examinării a 4 unități HDD copiate și sigilate de Consiliul Concurenței.

Întrucât cele solicitate reprezintă o cerere accesorie, care depinde de soluția dată capătului de cerere principal, de anulare a încheierii de autorizare din data de 14 februarie 2007, iar acesta a fost respins ca neîntemeiat, urmează a se respinge și această solicitare.

În speță, nu este incidentă o eventuală inadmisibilitate a cererii accesorii, deoarece contestatoarea nu a solicitat la pct. 3 al acțiunii anularea tuturor operațiunilor administrative desfășurate în cadrul inspecției, premergătoare acestei proceduri, ci doar actele strict efectuate după admiterea cererii de autorizare dată prin Încheierea nr. 3 din 14 februarie 2017.

Înalta Curte va respinge cererea ca neîntemeiată, în cuprinsul contestației neregăsindu-se niciun argument care să conducă la concluzia motivării acestui capăt de cerere, separat de cele deja asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat.

Față de acestea, în temeiul art. 40 din Legea nr. 21/1996, contestația urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. SA împotriva Încheierii nr. 3 din 14 februarie 2017 a Președintelui Curții de Apel București, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL