Decizia nr. 1252/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.03.2017 sub numărul x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117 emis la data de 28.02.2017, până la soluționarea definitivă, anularea Ordinului și, pe cale de consecință, anularea tuturor actelor de inspecție desfășurate de Consiliul Concurenței în baza acestuia, inclusiv, dar fără limitare la Procesele-verbale de desigilare nr. x și de sigilare nr. x încheiate la data de 07.03.2017 cu această ocazie și restituirea documentelor și suporturilor informatice ridicate ca urmare a inspecțiilor desfășurate la sediul A., cu cheltuieli de judecată. Ulterior reclamanta a precizat că solicită anularea următoarelor acte de inspecție subsecvente ordinului: Procesul-verbal de desigilare nr. x/07.03.2017 și de sigilare nr. x/07.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/13.03.2017 și de sigilare nr. x/13.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/20.03.2017 și de sigilare nr. x/20.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/21.03.2017 și de sigilare nr. x/21.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/13.03.2017 și de sigilare nr. x/13.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/21.03.2017 și de sigilare nr. x/21.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/22.03.2017 și de sigilare nr. x/22.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/23.03.2017 și de sigilare nr. x/23.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/24.03.2017 și de sigilare nr. x/24.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/27.03.2017 și de sigilare nr. x/27.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/28.03.2017 și de sigilare nr. x/28.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/29.03.2017 și de sigilare nr. x/29.03.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/03.04.2017 și de sigilare nr. x/03.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/04.04.2017 și de sigilare nr. x/04.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/05.04.2017 și de sigilare nr. x/05.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/10.04.2017 și de sigilare nr. x/10.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/13.04.2017 și de sigilare nr. x/13.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/24.04.2017 și de sigilare nr. x/24.04.2017, Procesul-verbal de desigilare nr. x/25.04.2017 și de sigilare nr. x/25.04.2017 precum și toate actele ulterioare ce vor fi emise de Consiliul Concurenței în baza ordinului. Prin cererea precizatoare depusă la data de 06.11.2017 reclamanta a precizat că solicită și anularea procesului-verbal de desigilare nr. x/04.05.2017 și a procesului-verbal de constatare și inventariere nr. x/04.05.2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 401 din 26 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât, ca neîntemeiată; s-a luat act de cererea de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect suspendare executare și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.A. astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 401 din 26 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiv motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond iar în subsidiar, în măsura în care se va proceda la rejudecarea fondului, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul anulării Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117 emis la data de 28.02.2017 și a tuturor actelor de inspecție desfășurate de Consiliul Concurenței în baza acestui ordin. O primă critică adusă de recurenta-reclamantă sentinței primei instanțe, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de o parte instanța de fond consideră că examinarea unităților HDD ridicate a fost autorizată prin încheierea nr. 3/14.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, astfel că eventualele critici cu privire la nelegalitatea ridicării unităților puteau fi formulate în cadrul acelui dosar, prin contestația formulată împotriva încheierii de autorizare, iar pe de altă parte, observă că societatea chiar a formulat respectivele critici în cadrul dosarului nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție considerând însă că acestea nu puteau face obiectul examinării în dosarul având ca obiect anularea autorizației de inspecție, excedând acestui cadru procesual. Consideră recurenta că motivarea primei instanțe sub aspectul imposibilității de a contesta măsurile de ridicare a unităților HDD este vădit insuficientă, sub un prim aspect pentru că instanța, fără a contesta natura de operațiuni administrative a măsurilor de ridicare a unităților HDD, nu indică însă de ce consideră că aceste operațiuni nu pot fi supuse controlului jurisdicțional și înlătură practic de la aplicare prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este competentă să se pronunțe inclusiv asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar sub un al doilea aspect, pentru că hotărârea nu analizează și nu indică de ce consideră inaplicabilă sau nerelevantă jurisprudența CEDO invocată de societate. Totodată, apreciază că hotărârea este complet nemotivată prin raportare la alte motive de nelegalitate invocate de societate în susținerea acțiunii în anulare, respectiv nerespectarea îndatoririlor de motivare a deciziei administrative de către Consiliul Concurenței și utilizarea abuzivă a marjei de apreciere de care dispune autoritatea, precum și sub aspectul caracterului de operațiuni prealabile ce au stat la baza emiterii actului administrativ a actelor Consiliului constând în ridicarea abuzivă și nelegală a HDD-urilor. De asemenea, a susținut că instanța de fond s-a referit în a doua parte a motivării la un motiv de nelegalitate care nici nu a mai fost susținut de societate, ca urmare a respingerii definitive a acțiunii ce făcea obiectul dosarului nr. x/2017 și că, fără a susține că instanța de fond ar fi trebuit să analizeze în cel mai mic detaliu fiecare din argumentele societății, apreciază că această motivare nu răspunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică sentința primei instanțe pentru faptul că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond încălcând, în opinia sa, prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ignorând faptul că actele Consiliului constând în ridicarea abuzivă și nelegală a HDD-urilor societății prin procedura forensic în cadrul inspecțiilor din februarie 2016 sunt operațiuni anterioare emiterii Ordinului prin care s-a dispus examinarea acestora și trebuie să poată fi supuse controlului jurisdicțional odată cu actul administrativ emis în baza lor. Refuzând societății posibilitatea de a supune controlului jurisdicțional actele de inspecție ce au stat la baza emiterii ordinului contestat, instanța de fond a încălcat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Colas Est, cauza Ravon, cauza Primagaz, cauza Canal Plus, caza Vinci) care, sesizată cu problema posibilității de a ataca actele autorității de concurență, a statuat că, în această materie, protecția dreptului consacrat de art. 6 din CEDO impune trei tipuri de control judiciar asupra măsurilor Consiliului privind ridicările de documente: ex ante, continuu și ex post, fiecare dintre ele având o finalitate și relevanță diferită. Astfel, a apreciat recurenta că hotărârea primei instanțe încalcă garanțiile procesului civil ce formează conținutul art. 6 din CEDO și nesocotește jurisprudența CEDO, instanța de fond încălcând autoritatea de lucru interpretat a hotărârilor CEDO cu privire la drepturile consacrate prin convenție, precum și prevederile dreptului național ce consacră dreptul la un proces echitabil. Din această perspectivă, recurenta a susținut că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub aspectul încălcării regulilor de procedură. Cu privire la sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în doctrină s-a arătat, prin evocarea unor soluții din practica judiciară, că "încălcarea principiilor procesului civil este asimilată încălcării unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare". În continuare recurenta-reclamată a prezentat pe larg motivele de nelegalitate a ordinului de inspecție referitoare la nerespectarea îndatoririlor de motivare a deciziei administrative de către Consiliul Concurenței, depășirea marjei de apreciere și lipsa de justificare legală a acțiunilor întreprinse de Consiliu.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat. Invocând excepția autorității de lucru judecat ce ar atrage inadmisibilitatea recursului, intimatul a menționat că aspectele deduse judecății au fost soluționate definitiv prin decizia nr. 1379/05.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2017, în care a fost pronunțată decizia nr. 1379/2020, contestatoarea A. S.A. a solicitat, pe lângă anularea încheierii de autorizare, anularea ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117/28.02.2017, precum și anularea tuturor actelor de inspecție desfășurate în temeiul încheierii de autorizare și a proceselor-verbale de sigilare și desigilare, iar Înalta Curte a respins contestația inclusiv cu privire la anularea Ordinului nr. 117/28.02.2017, aspectele asupra cărora s-a pronunțat instanța în respingerea contestației împotriva încheierii de autorizare nr. 3/14.02.2017 regăsindu-se ca atare și în acțiunea formulată pe fondul acestui dosar. Prin urmare, cum argumentele privind nelegalitatea Ordinului nr. 117/28.02.2017 emis de președintele Consiliului Concurenței corespund celor analizate deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul dosarului nr. x/2.2017, care a avut ca obiect anularea încheierii de autorizare nr. 3/14.02.2017, a ordinului nr. 117/28/02.2017 și a tuturor actelor de inspecție desfășurate în temeiul încheierii de autorizare, a apreciat intimatul că în cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat, fiind deja statuat, în mod definitiv, legalitatea Ordinului nr. 117/28.02.2017. Pe fondul cauzei intimatul a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, apreciind că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. S-a arătat că în susținerea unei presupuse contradicții în motivare, recurenta-reclamantă atribuie, în mod injust, o lipsă de logică în motivarea instanței, care, în realitate dezvoltă un raționament corect. De asemenea este eronată susținerea recurentei-reclamante prin care se afirmă că instanța ar fi înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu ne aflăm în etapa în care se contestă legalitatea deciziei de sancționare. În realitate, din perspectiva incidenței art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu există nicio diferență între încheierea de autorizare a inspecției fiscale și ordinul de inspecție, întrucât modalitatea efectivă de desfășurare a inspecției nu se analizează în niciuna dintre contestațiile ce pot fi formulate împotriva acestor acte. Așa cum a statuat jurisprudența națională, actele de inspecție pot fi analizate din perspectiva legalității lor doar odată cu actul administrativ final al autorității, mai precis decizia de constatare și sancționare a unei încălcări.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de intimatul-pârât, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., apreciind totodată că susținerile Consiliului Concurenței, potrivit cărora actele efectuate în cadrul inspecțiilor pot fi atacate doar odată cu decizia finală sunt lipsite de suport legal.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 16 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 78/01.02.2016 s-a dispus din oficiu declanșarea unei investigații având ca obiect presupusa încălcare a art. 5 (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996 a concurenței și a art. 101 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene pe piața locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitațiilor organizate de către direcțiile silvice Alba și Hunedoara, în perioada 2010-2013, prin împărțirea pieței/surselor de aprovizionare și adjudecarea partizilor la un preț minimal. Presupusa încălcare ar fi fost săvârșită de societățile B. S.R.L., A. S.A., C. S.R.L. și D.(filele x vol. II). În baza Ordinului de deschidere a investigației, Consiliul Concurenței a solicitat emiterea unei autorizații judiciare în vederea efectuării inspecțiilor inopinate la sediile și punctele de lucru în care își desfășoară activitatea întreprinderile supuse investigației, printre care A. S.A. ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel București. Cererea a fost soluționată prin încheierea nr. 2/03.02.2016 în sensul admiterii, Consiliul Concurenței fiind autorizat să desfășoare inspecții la sediul întreprinderilor investigate. În baza încheierii nr. 2/03.02.2016 a Curții de Apel București a fost emis Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 90/05.02.2016 prin care s-a dispus efectuarea unei inspecții inopinate la sediul A. S.A., ce a avut loc la data de 09.02.2016. În cursul acestei inspecții în baza art. 55 alin. (4) lit. a), b) și f) din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței s-a decis copierea integrală (donarea) prin utilizarea procedurii forensic prin programul FTK Imager versiunea 3.1.1.8., a următoarelor HDD-uri, conform Procesului-verbal nr. x/09.02.2016: HDD-ul de pe stația de lucru folosită de dl. E., angajat al Societății în cadrul Departamentului Achiziții, sigilat cu sigiliul Consiliului Concurenței nr. x; HDD-ul de pe stația de lucru folosită de dl F., Directorul General al Societății, sigilat cu sigiliul Consiliului Concurenței nr. x; HDD-ul de pe stația de lucru folosită de dl G., angajat al Societății în cadrul Departamentului Achiziții, sigilat cu sigiliul Consiliului Concurenței nr. x(filele x vol. I). Ulterior, Consiliul Concurenței a solicitat emiterea unei alte autorizații judiciare pentru desfășurarea unei inspecții inopinate la sediul social, precum și în orice alt spațiu/punct de lucru în care își desfășoară activitatea - printre altele - întreprinderea A. S.A., ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel București. Cererea a fost soluționată prin încheierea nr. 7/19.02.2016, în sensul admiterii, Consiliul Concurenței fiind autorizat să desfășoare inspecții inopinate la sediul și punctele de lucru ale societăților menționate în cerere, pe o durată de 2 zile consecutive în perioada 25.02.2016 - 11.03.2016, cu posibilitatea prelungirii motivate a acestei perioade. În baza încheierii de autorizare nr. 7/19.02.2016 a Curții de Apel București a fost emis Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 149/23.02.2016 prin care s-a dispus efectuarea inspecției la sediul societății reclamante în perioada 25.02.2016-26.02.2016. În cursul acestei inspecții s-a decis copierea integrală (donarea) prin utilizarea procedurii forensic, în baza art. 55 alin. (4) lit. a) și f) din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței a informațiilor de pe stația de lucru folosită de dl. F., director general, utilizându-se programul FTK Imager versiunea 3.1.1.

HDD-ul a fost sigilat cu sigiliul Consiliului Concurenței nr. x, conform Procesului-verbal nr. x/25.02.2016(filele x vol. I). Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, Consiliul Concurenței a solicitat autorizarea examinării unităților HDD copiate cu prilejul inspecțiilor desfășurate la datele de 09.02.2016 și 25.02.2016. Cererea a fost soluționată prin încheierea nr. 3/14.02.2017 în sensul admiterii, Consiliului Concurenței fiind autorizat să examineze unitățile HDD copiate și sigilate cu sigiliile Consiliului Concurenței nr. x, x, x și x(filele x vol. I). În baza încheierii 3/14.02.2017 a Curții de Apel București, Consiliul Concurenței a emis Ordinul de inspecție nr. 117/28.02.2017 prin care a dispus efectuarea inspecției unităților HDD-urilor nr. x, x, x și x, ce au fost copiate prin procedurile forensic în cadrul inspecțiilor inopinate efectuate la sediul societății reclamante în datele de 09.02.2016 și 25.02.2016(filele x vol. I). Recurenta-reclamantă A. S.A. a contestat acest ordin de inspecție, prima instanță respingând cererea ca neîntemeiată, reținând în esență că susținerile reclamantei referitoare la ridicarea în mod abuziv și nelegal a HDD-urilor a căror examinare s-a stabilit prin ordinul nr. 117/28.02.2017, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, atâta timp cât examinarea unităților HDD copiate prin utilizarea procedurii forensic, în cadrul inspecțiilor din 09.02.2016 și 25.02.2016 a fost autorizată prin încheierea nr. 3/14.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017. A reținut totodată că motivele de nelegalitate invocate nu sunt motive proprii ordinului contestat și nu determină aplicarea sancțiunii nulității în privința acestui act administrativ. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ. excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul-pârât Consiliul Concurenței, Înalta Curte reține următoarele: Autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 C. proc. civ., astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. Din cuprinsul normelor legale anterior citate, reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate. Identitatea de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal, cauza vizează fundamentul raportului juridic dedus judecății, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat. Așadar, obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiției este obligatorie și el constă fie în pretenția de recunoaștere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligației pe care a încălcat-o, fie în pretenția la crearea unor situații juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege. Pe de altă parte, în ceea ce privește cauza acțiunii civile se impune a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu privire la același obiect pot exista mai multe acțiuni întemeiate pe cauze diferite. În speță, excepția autorității de lucru judecat a fost invocată raportat la faptul că aspectele deduse judecății în prezenta cauză au fost soluționate definitive prin decizia nr. 1379/05.03.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul apreciind că argumentele invocate de recurentă în cadrul prezentului recurs corespund celor analizate deja de Înalta Curte în cadrul acelui dosar. Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, Consiliul Concurenței a solicitat autorizarea examinării unităților HDD copiate cu prilejul inspecțiilor desfășurate la datele de 09.02.2016 și 25.02.2016, solicitare admisă prin încheierea nr. 3/14.02.2017 a Curții de Apel București, în baza căreia Consiliul Concurenței a emis Ordinul de inspecție nr. 117/28.02.2017. Împotriva încheierii nr. 3/14.02.2017 a Curții de Apel București A. S.A. a formulat contestație, ce a fost respinsă prin decizia nr. 1379/05.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cauza de față, chiar dacă între cele două litigii s-ar întruni identitate sub aspectul părților din proces, este fără putere de tăgadă faptul că nu este întrunită condiția identității de obiect și nici cea a cauzei juridice care susține pretențiile deduse judecății. Astfel, în timp ce în cauza în care a fost pronunțată decizia nr. 1379/05.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a solicitat de către aceeași reclamantă anularea încheierii nr. 3/14 februarie 2017 a Președintelui Curții de Apel București, prin care s-a admis cererea formulată de Consiliul Concurenței și a fost autorizată inspectarea prin proceduri fornice a 4 unități HDD copiate și sigilate în timpul inspecțiilor inopinate desfășurate la 9.02.2016 și 25.02.2016 la sediul social al întreprinderii A. S.A., în cauza pendinte, se solicită anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 117/28.02.2017 și a tuturor actelor de inspecție desfășurate în baza acestuia. Ca atare, pretențiile deduse judecății fiind diferite, identitatea obiectului celor două cauze nu este întrunită, astfel că excepția autorității de lucru judecat, invocată de către intimatul-pârât, va fi respinsă. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Preliminar, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se impun următoarele precizări. Prin acest motiv de recurs recurenta invocă o nerespectare de către prima instanță a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susținând că instanța ar fi trebuit să observe că efectuarea și ridicarea copiilor HDD sunt indiscutabil operațiuni administrative prealabile ordinului de inspecție emis de Consiliul Concurenței, precizând totodată că refuzând societății posibilitatea de a supune controlului jurisdicțional actele de inspecție ce au stat la baza la baza emiterii ordinului contestat, instanța de fond a încălcat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte constată că aceste susțineri nu aduc în discuție o încălcare a unor norme procedurale, pentru a putea fi încadrate în acest motiv de casare, ci eventual o greșită aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății. Ca urmare, criticile pe acest aspect vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") sunt apreciate ca nefondate. Recurenta-reclamantă a invocat contradicția între aspectele reținute de prima instanță în considerentele hotărârii atacate, faptul că motivarea acesteia este insuficientă sub anumite aspecte, precum și că hotărârea este complet nemotivată prin raportare la alte motive de nelegalitate invocate de societate în susținerea acțiunii în anulare. Cu privire la aceste aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea sa urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, elemente pe care sentința atacate le întrunește, judecătorul fondului expunând în mod argumentat raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În contextul analizei argumentelor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a reținut că aspectele de nelegalitate invocate cu privire la ridicarea și copierea HDD-urilor vizează o procedură anterioară celei de autorizare a examinării acestor dispozitive, putând fi invocate în dosarul având ca obiect tocmai autorizarea examinării acestor dispozitive. Împrejurarea că hotărârea necurată nu cuprinde un răspuns exhaustiv la fiecare susținere din cererea de chemare în judecată nu este de natură să fundamenteze concluzia reformării soluției prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme instanța de fond a răspuns argumentelor părților în funcție de finalitatea urmărită. Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate. Recurenta-reclamantă susține că prima instanță a ignorat faptul că efectuarea și ridicarea copiilor HDD reprezintă operațiuni administrative ordinului de inspecție și a încălcat prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care instanța este competentă să se pronunțe inclusiv asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza actului supus judecății. Instanța de control judiciar reține că în conformitate cu prevederile art. 51 și art. 60 alin. (6) din Legea concurenței, deciziile Consiliului Concurenței pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare (...). Legea concurenței nu prevede o cale specială de atac și împotriva actelor efectuate în cadrul inspecției, fapt ce reprezintă de altfel chiar o materializare a regulii instituite de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea acestor acte putând fi analizată odată cu decizia finală a Consiliului Concurenței iar nu în etapa contestării ordinului de inspecție, ordin ce nu are o existență de sine stătătoare, nefiind valabil în lipsa încheierii de autorizare. În concret, măsurilor de inspecție, neavând natura unor acte administrative, li se aplică regula de principiu consacrată de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit căreia, operațiunile administrative pot fi contestate împreună cu actul administrativ. Or, în cauză, actul administrativ emis de autoritatea de concurență nu este ordinul de inspecție, ci decizia finală a autorității, respectiv soluția dată asupra unei proceduri de investigație, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 25 din Legea nr. 21/1996. Astfel, conform dispozițiilor legale menționate, "Consiliul Concurenței are următoarele atribuții: a) efectuează investigațiile privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8, 13 și art. 47 alin. (3) din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; b) ia deciziile prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispozițiilor art. 5, 6, 8 și 13 din prezenta lege, precum și a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, constatate în urma investigațiilor efectuate de către inspectorii de concurență (…)". Prin urmare, din perspectiva incidenței art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu există nicio diferență între încheierea de autorizare a inspecției și ordinul de inspecție, întrucât modalitatea efectivă de desfășurare a inspecției nu se analizează în niciuna dintre contestațiile ce pot fi formulate împotriva acestor acte, actele de inspecție putând fi analizate din perspectiva legalității lor, doar odată cu actul administrativ final al autorității, mai precis decizia de constatare și sancționare a unei încălcări. Argumente similare se regăsesc în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 4286/3.12.2018 pronunțată într-o cauză având ca obiect anularea încheierii de autorizare în ceea ce privește autorizarea unei inspecții inopinate; anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței emis în baza încheierii de autorizare; anularea tuturor actelor de inspecție desfășurate de Consiliul Concurenței în baza încheierii de autorizare și a procesului-verbal de constatare și inventariere încheiat cu această ocazie, Înalta Curte a admis excepția inadmisibilității atacării operațiunilor administrative efectuate de Consiliul Concurenței, excepție invocată de intimatul Consiliul Concurenței, reținând că: "operațiunile materiale desfășurate în cursul inspecției derulate în temeiul Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nu constituie acte administrative și nu pot fi contestate în fața instanței de judecată. Este adevărat că prin cererea formulată contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de inspecție desfășurate de Consiliul Concurenței în baza încheierii de autorizare și a procesului-verbal de constatare și inventariere încheiat cu această ocazie - însă ceea ce numește contestatoarea "acte de inspecție" sunt operațiuni materiale, de pildă copierea hard-disk-ului, verificarea unor documente sau a integrității unor elemente informatice, dar și reținerea documentelor și ridicarea suporturilor informatice. Acestea nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, conform cărora actul administrativ este: "(...) actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Același raționament juridic se aplică și pentru procesul-verbal de constatare și inventariere, deoarece acesta constituie un act premergător emiterii unui act administrativ și poate fi atacat numai odată cu acesta". Relevantă în acest sens este și jurisprudența CJUE în cauza C-606/18 P privind pe Nexans France SAS și Comisia Europene în care Curtea a reținut, la principalele puncte de interes pentru speța de față că: "58 În această privință, este necesar să se arate că reiese atât din modul de redactare a articolului 20 alin. (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, cât și din contextul acestuia că, autorizând Comisia, prin dispoziția menționată, "să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase" ale registrelor, precum și ale altor documente privind activitatea, menționate la articolul 20 alin. (2) litera (b) din acest regulament, legiuitorul Uniunii a vizat elementele de probă pe care Comisia are dreptul să le procure în vederea depunerii acestora la dosar și, dacă este cazul, să le utilizeze în cadrul unei proceduri care are ca obiect sancționarea încălcărilor aduse dreptului concurenței al Uniunii. Trebuie, așadar, să fie vorba despre documente acoperite de obiectul inspecției, ceea ce presupune că Comisia a verificat în prealabil dacă aceasta era situația. 63 Astfel, contrar celor arătate de recurente, dreptul Comisiei de a realiza copii ale tuturor e-mailurilor și copia imagine a unui hard disk al unui computer, ca etapă intermediară în cadrul examinării datelor care figurează în aceste e-mailuri și pe acest suport, nu constituie o prerogativă suplimentară acordată Comisiei, ci, așa cum a constatat în mod corect Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, face parte din competența de control pe care articolul 20 alin. (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 o pune la dispoziția acestei instituții. 64 În al doilea rând, deși rezultă, într-adevăr, dintr-o jurisprudență constantă că competențele de investigare cu care este învestită Comisia în materie de concurență sunt bine delimitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2015, Deutsche Bahn și alții/Comisia, C-583/13 P, EU:C:2015:404, punctul 31 precum și jurisprudența citată), aceasta nu înseamnă totuși că, astfel cum a arătat doamna avocată generală, în esență, la punctele 61 și 62 din concluzii, dispozițiile care atribuie competențele de investigare instituției menționate trebuie să fie interpretate restrictiv, cu toate că este necesar, în această perspectivă, să se asigure că competențele respective nu încalcă drepturile întreprinderilor în cauză. Or, aceste drepturi sunt garantate atunci când, precum în speță, Comisia copiază datele, desigur, fără examinare prealabilă, însă verifică ulterior, cu respectarea strictă a dreptului la apărare al întreprinderii vizate, dacă aceste date sunt relevante pentru obiectul inspecției, înainte de a depune la dosar documentele considerate relevante în această privință și înainte să șteargă celelalte date copiate. 65. Prin urmare, dreptul Comisiei de a realiza astfel de copii nu afectează nici garanțiile procedurale prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003, nici celelalte drepturi ale întreprinderii care face obiectul inspecției, cu condiția ca Comisia, după efectuarea examinării sale, să nu depună la dosar decât documentele care sunt relevante pentru obiectul inspecției. Astfel cum a constatat Tribunalul, aceasta era situația în speță". Nefondate sunt și criticile recurentei-reclamante cu privire la încălcarea art. 6 din CEDO prin modalitatea de contestare a operațiunilor administrative odată cu decizia finală a autorității, ceea ce ar impune un triplu control asupra măsurilor Consiliului, control anterior, concomitent și ulterior efectuării actului. Înalta Curte reține că aceste apărări au fost invocate în cadrul excepției de neconstituționalitate ridicată de A. S.A. în dosarul nr. x/2017 privind neconstituționalitatea art. 38-40 din Legea Concurenței, în special cu privire la lipsa unei căi de atac prevăzute pentru cenzurarea judiciară a derulării măsurilor de inspecție. Totodată, în susținerea lipsei unui recurs efectiv împotriva măsurilor de inspecție, contestatoarea a făcut trimitere la spețele Société Canal Plus și alții v. Franța (nr. 29408/08, decizia din 21 decembrie 2010), Ravon și alții v. Franța (nr. 18497/03, Decizia din 21 februarie 2008), Compagnie des Gaz de Pétrole Primagaz v. Franța (nr. 29613/08, decizia din 21 decembrie 2010) și Vinci Construction și GMT Genie et Swervices v. Franța (nr. 63629/10 și nr. 60567/10, decizia din 2 aprilie 2015). În urma analizei argumentelor părților, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 390/2019 a statuat că: "(…) având în vedere garanțiile pe care Legea concurenței nr. 21/1996 le instituie pentru înlăturarea eventualelor neregularități în efectuarea inspecțiilor și posibilitatea recunoscută părților interesate de a se adresa instanței judecătorești în condițiile art. 38 alin. (6), art. 40 și art. 51 din Legea nr. 21/1996, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului nu contravin dispozițiilor constituționale și contravenționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la un remediu efectiv (...)". Totodată, Curtea a constatat că "ingerința în dreptul fundamental referitor la protecția domiciliului, în cazul efectuării inspecțiilor în spații precum domiciliul, terenul sau mijloacele de transport aparținând conducătorilor și altor angajați ai operatorilor economici supuși investigației, îndeplinește condițiile testului de proporționalitate", concluzionând, în paragraful 42 din decizie că: "legislația României oferă toate garanțiile procesuale și legale pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale societăților care fac obiectul unor inspecții din partea Consiliului Concurenței". Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reține legalitatea sentinței recurate, întrucât conform legii concurenței, verificarea prelevării informațiilor relevante pentru investigație o realizează instanța care verifică legalitatea deciziei finale a autorității de concurență, doar în această etapă putând fi supuse analizei de legalitate toate măsurile luate de autoritate în cadrul investigațiilor. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția autorității de lucru judecat și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A.