ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., precum și a celorlalți membri menționați în acțiune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale:

- anularea art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4004/2019 privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019;

- obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a art. 2 din Ordinul nr. 4004/2019, astfel încât să se prevadă în mod expres că, în cazul hotărârilor judecătorești având drept obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ, se calculează și se plătește dobânda legală penalizatoare.

1.2. Prin notele scrise depuse la data de 25 februarie 2020, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a susținut că are calitate procesuală activă în cauză, formulând primul capăt al acțiunii în nume propriu.

1.3. Prin sentința civilă nr. 470 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a disjuns cererea formulată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. și a dispus formarea unui dosar distinct, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2020.

1.4. Prin sentința civilă nr. 844 din 21 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

1.5. La data de 9 decembrie 2020 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a formulat precizări prin care a menționat că figurează în prezenta cauză și în nume propriu având în vedere cererea de anulare a art. 1 și art. 4 din Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4004/2019.

1.6. Prin sentința civilă nr. 32 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

1.7. Prin decizia civilă nr. 2401 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. și pe pârâtul Ministerul Educației Naționale, în favoarea Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, tranșând, totodată, și chestiunea calității procesuale a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în sensul că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu are calitatea de reclamant, neexistând un raport de coparticipare procesuală activă între aceasta și membrii săi de sindicat.

Prin sentința civilă nr. 190 din 30 septembrie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele membrilor de sindicat F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și a anulat art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019 privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, emis de pârât, respingând, în rest, cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs Federația Sindicatelor Libere din Învătământ, în nume propriu și în numele membrilor F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E. și de pârâtul Ministerul Educației.

3.1. Prin recursul formulat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în nume propriu și în numele membrilor de sindicat, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii capătului doi de cerere privind obligarea ministerului la emiterea unui nou ordin de modificare a Ordinului nr. 4004/2019, respectiv modificarea art. 2 din acest ordin astfel încât să se prevadă expres că, în cazul hotărârilor judecătorești având drept obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ se calculează și se plătește dobânda legală penalizatoare și menținerea în rest a sentinței recurate.

Redând dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 23/2019, art. 1535 din C. civ. și art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2011 recurenta a arătat că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale acordate de instanțe reprezintă dobânda legală penalizatoare astfel că se impunea menționarea expresă, în art. 2 din Ordinul MEN nr. 4004/2019, a dobânzii legale penalizatoare, și, sub acest aspect, în mod greșit judecătorul fondului a reținut că stabilirea felului dobânzii ține de executarea hotărârii judecătorești și nu de nelegalitatea art. 2 din Ordin.

În opinia recurentei, instanța de fond trebuia să analizeze dacă Ordinul nr. 4004/2019 care a fost emis în baza și în executarea art. III din O.U.G. nr. 23/2019 (articol în care se menționează expres că se au în vedere hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ) și a O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, respectă normele legale în baza cărora ordinul a fost emis.

Afirmă recurenta că, din cauza reglementărilor inserate în cuprinsul Ordinului nr. 4004/2019, membrii de sindicat au fost vătămați în dreptul lor de a beneficia de repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a executării eșalonate a hotărârilor judecătorești prin care li s-au acordat drepturile salariale, reparare integrală ce se realizează prin acordarea beneficiului de care au fost lipsiți, și anume daune moratorii (dobânda legală penalizatoare).

Susține recurenta că instanța de fond trebuia să țină cont de adeverințele aflate la dosar, din care a rezultat faptul că, deși unitatea era obligată, prin sentința judecătorească, la plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale (respectiv dobânda legală penalizatoare conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011), aceasta a procedat la calculul și plata dobânzii legale remuneratorii, deși trebuia calculată și plătită dobânda legală penalizatoare, fiind invocate dispozițiile art. 1535 din C. civ. care prevăd expres că daunele interese moratorii se cuvin pentru plata cu întârziere a unei sume de bani, precum și dispozițiile art. 1 alin. (2) și alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 care fac distincție clară între dobânda remuneratorie și dobânda penalizatoare.

3.2. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Educației a solicitat, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea parțială a sentinței recurate, iar, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Printr-o primă critică se arată că instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 precum și prevederile Ordinului nr. 4004/2019.

Urmare unei redări a dispozițiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, recurentul susține că această prevedere legală se referă la componența consiliilor de administrație, în timp ce sintagma "din care obligatoriu fac parte reprezentanții federațiilor sindicale" din cuprinsul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordinul MEN 4004/2019 vizează doar componența comisiilor constituite la nivelul unității/instituției de învățământ și nu la componența consiliului de administrație.

În plus, se susține și faptul că nu există nicio prevedere legală care să interzică prezența membrilor de sindicat în comisiile constituite la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ, iar prin instituirea de atribuții comisiilor de la nivelul unităților școlare privind calculul și plata dobânzilor legale s-a avut în vedere responsabilizarea tuturor factorilor implicați în luarea deciziilor care angajează cheltuieli publice.

Prin cea de-a doua critică se susține că au fost aplicate în mod eronat dispozițiile art. 33 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanța nu a verificat dacă interesul membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea (sindicatul având doar calitatea de reprezentant al acestor membrii) este determinat, legitim, personal, născut și actual.

Sub acest aspect, a afirmat recurentul că instanța de fond ar fi trebuit să verifice dacă vreunul din membrii de sindicat are vreun interes pentru a solicita anularea normei, susținând că niciunul dintre aceștia nu a dovedit că ar fi fost constrâns să devină membru în vreun consiliu de administrație sau vreo comisie în temeiul ordinului respectiv, nu a dovedit că are vreun interes determinat, legitim, personal, născut și actual în ceea ce privește anularea art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019.

4.1. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației susținând, în esență, că reprezentanții organizațiilor sindicale nu au responsabilități legale în angajarea de cheltuieli întrucât nu au calitatea legală de ordonator de credite și nici nu sunt membrii ai consiliului de administrație al unității, iar participarea reprezentanților organizațiilor de sindicat nu le conferă drept de vot, și, deci, nici responsabilitate în adoptarea deciziilor consiliului de administrație.

4.2. Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Educației față de recursul formulat de recurenta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, recurentul – pârât a solicitat respingerea căii de atac promovate de reclamantă în numele membrilor săi de sindicat susținând, în esență, că emiterea Ordinului nr. 4004/2019 a fost efectuată cu respectarea tuturor normelor impuse de legiuitor.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 indice 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 ianuarie 2022, a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

A. Examinând, cu prioritate și în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului formulat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în nume propriu, Înalta Curte constată că această excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Privit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ.: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

Prin urmare, în analiza admisibilității unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în cauza supusă judecății.

Dat fiind principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces, sens în care și procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, doar acestea fiind îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Situațiile de excepție sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este obligatorie și produce efecte și pentru succesorii părților, sens în care, inclusiv în aplicarea art. 38 și art. 39 din același act normativ, rezultă că exercițiul căii de atac este deschis și avânzilor-cauză. De asemenea, art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede, că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului, în condițiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Aplicând aceste considerente teoretice cauzei pendinte, se reține că, prin decizia civilă nr. 2401 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea regulatorului de competență ce a vizat cauza pendinte, s-a decis astfel:

"În ceea ce privește calitatea de reclamanți, Înalta Curte reține că, în speță, cererea de chemare în judecată vizează anularea și modificarea unui ordin emis de ministrul educației naționale, prin care s-a reglementat metodologia de plată a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzilor legale, prevăzute în hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din unitățile de învățământ de stat, din care fac parte și reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J.. Așadar, în cauza dedusă judecății, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ acționează, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele și în interesul membrilor de sindicat, aceștia fiind titularii dreptului pretins.

În acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte reține că precizările formulate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ ulterior primului termen de judecată (atât cele depuse la data de 25 februarie 2020 în dosarul Curții de Apel București, cât și cele depuse la data de 9 decembrie 2020 în dosarul Curții de Apel Constanța) nu pot fi avute în vedere în chestiunea vizând calitatea procesuală a organizației sindicale, susținerile privind formularea acțiunii în nume propriu fiind contrazise de mențiunile cererii de chemare în judecată. Astfel, în partea introductivă a acțiunii se menționează că acest act procesual este formulat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ "în numele membrilor de sindicat", fără vreo mențiune a formulării cererii și în nume propriu, iar în cuprinsul acțiunii sunt înfățișate argumente privitoare la vătămarea dreptului legal al membrilor de sindicat de a beneficia de repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a executării eșalonate a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale.

Așadar, precizările depuse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu pot fi valorificate drept rectificări ale acțiunii (în sensul îndreptării omisiunii referitoare la cadrul procesual activ), astfel cum în mod eronat a reținut Curtea de Apel Constanța, atât timp cât, prin cererea inițială, Federația a acționat pentru apărarea drepturilor membrilor săi de sindicat, iar prin precizările ulterioare a pretins pentru sine dreptul dedus judecății, ceea ce reprezintă o modificare a obiectului pricinii, care intră sub incidența art. 204 C. proc. civ., fiind tardiv depusă.

În acest context, având în vedere Înalta Curte reține că Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu are calitatea de reclamant, neexistând un raport de coparticipare procesuală activă între aceasta și membrii săi de sindicat și că, prin dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, chiar și în cazul în care acțiunea este exercitată, în numele său, de o persoană de drept public sau privat."

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte reține că recurenta Federația Sindicatelor Libere din Învățământ are doar calitatea de reprezentant al recurenților – reclamanți F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E., iar nu pe cea de parte în proces și nu se găsește în niciuna dintre situațiile de excepție care să îi confere, dintr-o astfel de postură, dreptul de a exercita calea de atac.

Pentru acest motiv, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în nume propriu împotriva sentinței recurate, ca inadmisibil.

B. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Federația Sindicatelor Libere din Învătământ în numele membrilor F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E. și de pârâtul Ministerul Educației sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

a. În ceea ce privește recursul formulat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat, s-a criticat respingerea capătului doi al cererii ce vizează modificarea art. 2 din Ordinul MEN nr. 4004/2019, în sensul de a se prevedea expres că, în cazul hotărârilor judecătorești având drept obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ, se calculează și se plătește dobânda legală penalizatoare și menținerea, în rest, a sentinței civile atacate.

Analizând aceste critici, în raport și de principiul ierarhiei actelor juridice cu caracter normativ și de prevederile art. 4 și art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte reține că Ordinul MEN nr. 4004/2019 a fost emis, conform preambulului său, în temeiul prevederilor art. III din O.U.G. nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene.

Conform art. III din O.U.G. nr. 23/2019, "Prin derogare de la prevederile art. 1 din Legea nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului, hotărârile judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2018, având ca obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ, se achită în anul 2019, de la bugetul de stat aprobat prin Legea nr. 50/2019, prin bugetul Ministerului Educației Naționale."

Constituind o reglementare derogatorie de la art. 1 din Legea nr. 95/2018, art. III din O.U.G. nr. 23/2019 impune achitarea în anul 2019 a sumelor aferente hotărârilor judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2018, având ca obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale. Raportat la caracterul ei derogatoriu de la Legea nr. 95/2018, această reglementare – inclusiv Ordinul nr. 4004/2019 emis în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 23/2019 – nu neagă dreptul beneficiarilor titlurilor executorii la plata și a dobânzii legale penalizatoare, chiar o reglementează expres în art. 2 alin. (2) și (3), în care se prevede:

"(2) Ratele dobânzii legale remuneratorii sau, după caz, penalizatoare aplicabile de la data nașterii debitului principal și până la data plății efective a acestuia, potrivit fiecărei hotărâri judecătorești, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Pentru calcul se aplică procentele prevăzute în anexă, în coloana 4 pentru dobânda legală remuneratorie, respectiv coloana 5 pentru dobânda legală penalizatoare, după caz, conform hotărârilor judecătorești.

(3) Dobânda legală remuneratorie diminuată cu 20% sau, după caz, dobânda legală penalizatoare diminuată cu 20% se aplică la valoarea sumelor nete cuvenite, calculată potrivit hotărârii judecătorești, respectiv valoarea netă a debitului principal."

De asemenea, și art. 2 alin. (5) din Ordinul nr. 4004/2019 face referire, în formula de calcul, și la dobânda penalizatoare, aceleași referiri cuprinzând și anexa la Ordinul nr. 4004/2019.

Faptul că art. 2 alin. (1) al ordinului nu se referă exclusiv la dobânda penalizatoare nu poate determina o vătămare a drepturilor membrilor de sindicat, întrucât art. 2 alin. (1) prevede că "Pentru hotărârile judecătorești având drept obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale se calculează și se plătește dobânda legală așa cum este specificată în hotărârea judecătorească."

În concret, scopul ordinului atacat a fost cel de a reglementa o procedură de punere în executare a hotărârilor judecătorești având drept obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale și vizează o etapă ulterioară celei a constituirii titlului executoriu reprezentat de antereferitele hotărâri judecătorești. Nu ordinul este cel ce stabilește dreptul la acordarea de daune interese, inclusiv din perspectiva tipului de dobândă acordată (remuneratorie sau penalizatoare), ci titlurile executorii, întrucât, în executare nu se pot pune decât drepturile stabilite prin titlul executoriu. Dreptul la acordarea dobânzii legale se materializează în litigiile referitoare la plata drepturilor salariale, în vreme ce ordinul reglementează mecanismul referitor la executarea titlurilor (hotărâri judecătorești) referitoare la astfel de drepturi salariale.

Din coroborarea prevederilor art. 2 alin. (1) al Ordinului nr. 4004/2019 cu cele ale art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, ce stabilește că "Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanța privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare", rezultă că referirea din art. 2 alin. (1) al Ordinului nr. 4004/2019 la dobânda legală include, în esență, ambele categorii de dobândă – atât dobânda (legală) remuneratorie, cât și dobânda (legală) penalizatoare, prevederile ordinului fiind neutre în raport de categoriile de dobânzi, în sensul că, pentru determinarea tipului de dobândă datorat în baza fiecărui titlu executoriu, relevante sunt mențiunile hotărârii judecătorești, iar nu prevederile ordinului. Ordinul are, în esență, drept scop, reglementarea unei proceduri aplicabile oricărei situații care ar putea fi prevăzută în titlurile executorii fără a reglementa o constituire a dreptului la dobândă.

Instanța de control judiciar mai subliniază că modul de punere în executare – în concret – a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii de către autoritățile administrative implicate în efectuarea plăților nu poate constitui cauză de nelegalitate a ordinului.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază nefondate criticile aduse de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E., sentinței primei instanțe.

b. În ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației, Înalta Curte consideră nefondate criticile aduse de acesta sentinței atacate, întrucât judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Din această perspectivă, se reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019 "(1) Ordonatorii de credite secundari și terțiari, consiliile de administrație, precum și comisiile constituite la nivelul unității/instituției de învățământ, din care obligatoriu fac parte reprezentanții federațiilor sindicale, răspund de corectitudinea privind calculul și plata dobânzilor legale și au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare alocate numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare".

Totodată, art. 3 alin. (2) și alin. (3) din același Ordin reglementează că: "(2) Ordonatorii de credite efectuează calculul dobânzilor legale, potrivit prevederilor prezentului ordin, pentru sumele totale datorate, indiferent de plățile efectuate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Sumele plătite se scad din sumele totale datorate, calculate potrivit prevederilor prezentului ordin, și se plătește diferența.

(3) Sumele care urmează a fi plătite se aprobă în consiliul de administrație al unității/instituției".

Înalta Curte mai reține că, prin art. 21 alin. (1) – (4) din Legea nr. 500/2002 (forma normativă în vigoare la data adoptării ordinului atacat), s-a reglementat astfel:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.

(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale."

De asemenea, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 (forma normativă în vigoare la data adoptării ordinului atacat):

"Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:

a) angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21;

b) realizarea veniturilor;

c) angajarea și utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament și creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;

d) integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;

e) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și execuției bugetare;

f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de lucrări de investiții publice;

g) organizarea evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora;

h) organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale."

Relevante sunt și prevederile art. 96 alin. (7) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 conform cărora: "Consiliul de administrație are următoarele atribuții principale: a) adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ", dar și cele ale alin. (9) al aceluiași text normativ ce reglementează astfel: "Deciziile privind bugetul și patrimoniul unității de învățământ se iau cu majoritatea din totalul membrilor consiliului de administrație."

Cât privește dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, evocate de recurentul – pârât, acestea prevăd exclusiv în următorul sens: "Consiliul de administrație este organul de conducere al unității de învățământ. La ședințele consiliului de administrație participă de drept reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar din unitatea de învățământ, cu statut de observatori."

Din interpretarea tuturor acestor dispoziții legale reiese că obligația de a efectua calculul sumelor care urmează a fi plătite cu titlu de dobândă legală a fost stabilită în sarcina ordonatorilor de credite, iar aprobarea sumelor de plată în sarcina consiliilor de administrație, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Or, chestiunea în discuție, în cauza pendinte, este cea de a verifica dacă, prin instituirea prin actul administrativ cu caracter normativ reprezentat de Ordinului nr. 4004/2019, a unei răspunderi în sarcina reprezentanților federațiilor sindicale, ce fac parte din comisiile constituite la nivelul unității/instituției de învățământ, ordinul respectă sau nu prevederile normelor în aplicarea și punerea în executare a cărora a fost emis.

Verificând legalitatea prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019 prin raportare la sus indicatele dispoziții legale primare, Înalta Curte consideră că prin prevederile antereferite din ordin se instituie răspunderea pentru corectitudinea calculelor și plăților dobânzilor și în sarcina unor entități (comisiile constituite la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ și implicit în sarcina membrilor acestora, inclusiv a reprezentanților sindicali) care nu au atribuții cu privire la acestea.

Distincția pe care recurentul – pârât o face între consiliile de administrație și comisiile constituite la nivelul unității/instituției de învățământ, prin referire la prevederile art. 96 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, nu prezintă relevanță în cauză, întrucât prin aceste prevederi nu este reglementată stabilirea unei răspunderi pentru calcul și plăți în sarcina sus indicatelor comisii din care fac parte inclusiv membrii de sindicat.

De asemenea, chestiunea analizată nu este cea de a stabili dacă este interzisă sau nu, în plan normativ, prezența reprezentanților federațiilor sindicale în sus indicatele comisii, cum susține recurentul – pârât în calea de atac, ci dacă stabilirea prin ordin, a unei răspunderi în sarcina acestora, drept membrii ai acestor comisii, pentru corectitudinea privind calculul și plata dobânzilor legale își regăsește corespondență în normele primare.

Or, după cum s-a arătat în paragrafele anterioare, prin norma primară, obligația de a calcula și plătii cheltuielile (printre care și dobânzile legale stabilite prin hotărâri judecătorești) nu revine comisiilor constituite la nivelul unității/instituției de învățământ, din care obligatoriu fac parte reprezentanții federațiilor sindicale, motiv pentru care, în mod corect prima instanță a anulat art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 4004/2019 privind metodologia de calcul și plată a sumelor reprezentând daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale prevăzute în titlurile executorii, pentru personalul din unitățile/instituțiile de învățământ de stat, Ministerul Educației Naționale și alte unități din subordinea/coordonarea acestuia, în anul 2019, emis de pârât.

Prin urmare, critica referitoare la interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 96 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 în analiza de legalitate a prevederilor Ordinului nr. 4004/2019 este nefondată, și nu poate fi primită.

Nefondată este și critica referitoare la lipsa interesului reclamanților – membrii de sindicat – în formularea acțiunii.

S-a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond nu a verificat dacă membrii de sindicat au vreun interes în formularea acțiuni de anulare a dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 4004/2019, critică pe care Înalta Curte o găsește nefondată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este recunoscut dreptul la acțiune, în ceea ce privește persoana reclamantului, astfel: "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Vătămarea interesului se apreciază prin raportare la noțiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului administrativ, deoarece conform art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 prin interes legitim privat se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Așa fiind, se poate statua că acțiunile persoanelor fizice se pot întemeia, ca regulă, pe încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime legate de aceste drepturi, și chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Or, atât timp cât se stabilește o răspundere a membrilor de sindicat din comisiile constituite la nivelul unității/instituției de învățământ, orice membru de sindicat, prin reprezentant - Federația Sindicatelor Libere din Învățământ- poate formula acțiune, nu doar cei care dovedesc că au fost efectiv numiți într-o astfel de comisie.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în numele membrilor F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E. și de pârâtul Ministerul Educației, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Federația Sindicatelor Libere din Învătământ în numele membrilor F., C., I., G., A., D., J., H., B. și E. și de pârâtul Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 190 din 30 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de Federația Sindicatelor Libere din Învătământ în nume propriu împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.