ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2024

Ședința publică din data de 3 aprilie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal la data de 27.01.2023, sub nr. x/27.01.2023, reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, obligarea pârâtei la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transcrierii dreptului asupra acestei nave în Atestatul de bord și în evidențele prevăzute de lege pe numele Comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează: a) în principal, dreptul de proprietate publică asupra acestei nave; b) în subsidiar, dreptul de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică asupra acestei nave; c) în subsidiar, dreptul de proprietate privată asupra acestei nave; reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română, în parte.

A dispus obligarea pârâtei ANR la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transmiterii dreptului de proprietate publică de la Garda Națională de Mediu - Comisariatul General la reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe reprezentată de Primar.

În baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtei ANR la plata către reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe a cheltuielilor de judecată în cuantum diminuat de 2.975 RON.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Navală Română, în nume propriu și pentru Căpitănia Zonală Tulcea.

Recurenta –pârâtă AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ (ANR), în nume propriu și pentru Căpitănia Zonală Tulcea, prin recursul formulat, aduce sentinței recurate următoarele critici de nelegalitate:

Obiectul cererii dedusă judecății îl reprezintă refuzul nejustificat al Căpităniei Zonale Tulcea (nu a Autorității Navale Române) de a efectua una din operațiunile solicitate de reclamanta-intimată Comuna Sfântu Gheorghe prin Primar.

Or, în speță nu a existat un refuz de soluționare cerere și cu atât mai puțin acesta nu a fost nejustificat.

Astfel, cererea depusă de Comuna Sfântu Gheorghe și înregistrată la ANR la data de 05.01.2023, a fost întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că a fost calificată ca fiind plângere prealabilă, și s-a răspuns cu adresa nr. x/19.01.2023.

Adresa nr. x/19.01.2023 nu reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea, așa cum apreciează instanța de fond, ci reprezintă (după cum e titlul ei), Răspuns la Plângerea prealabilă transmisă către ANR de Comuna Sfântu Gheorghc prin Primar.

Mai arată recurentele că, deși legea nu conține o prevedere expresă în sensul obligagativității motivării cererii totuși, fiind de esența promovării acțiunii în contencios administrativ, era obligatorie cel puțin afirmarea pretinsei vătămări și arătarea conținutului acesteia, fie că este vorba despre un drept subiectiv sau despre un interes legitim al petentului.

Recurentele consideră că, în speță, termenul de 6 luni curge de la ultima adresă a petentului respectiv, adresa nr. x/12.12.2018 la care s-a răspuns în data de 30.01.2019 urmare a corespondenței dintre părți cu privire la înmatricularea navei Sinoe.

Concluzionând, rezultă că au trecut mai mult de patru(4) ani de la ultima adresă dintre părți, deci cu mult peste cele termenul de 6 luni stabilit de lege.

Instanța de fond greșit califică Răspunsul la Plîngerea prealabilă emis de ANR ca fiind data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, făcând abstracție de faptul că prin adresele nr. x/10.01.2018, nr. y/10.01.2018 și nr. y/30.01.2019 emise de către Căpitănia Zonală Tulcea s-a refuzat justificat soluționarea cererii.

Având în vedere cele arătate, apreciază că Răspunsul la Plângerea prealabilă nr. 1163/19.01.2023 emis de ANR nu este refuz nejustifieat (act administrativ) susceptibil de a fi atacat în contencios administrativ. Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător nu și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.

Astfel, în raport de cele arătate, își menține excepția prescripției dreptului la acțiune conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Lg 554/2004, având în vedere că a fost depășit termenul de prescripție de 6 luni de la data emiterii ultimei adrese nr. x/30.01.2019.

În al doilea rând, recurentele criticăm sentința recurată motivat de faptul că nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este un refuz nejustificat, ci refuzul are caracter nejustificat doar atunci când se întemeiază pe un exces de putere.

Excesul de putere apare atunci când autoritatea are, conform legii, dreptul să aleagă o variantă de soluționare din mai multe posibile, ca formă de manifestare a dreptului de apreciere, care este de neconceput în afara legii.

În cauză însă nu suntem în prezența unei comunicări exprese a poziției recurentelor de a refuza soluționarea favorabilă a cererii reclamantei-intimate, care să se fi bazat pe depășirea limitelor dreptului de apreciere, cât timp nu au putut da curs cererii din motivele de drept și de fapt explicate pe larg în adresele menționate.

Astfel, în speță, nu ne aflăm nici în prezența încălcării limitelor competenței conferite de lege Autorității Navale Române în materia transcrierii unor drepturi, nici în prezența unei încălcării a drepturilor și libertăților petenților.

Aceasta deoarece Comuna Sfântu Gheorghe nu a demonstrat că nava SINOE este în proprietatea publică a statului și ar fi fost înregistrat greșit numele proprietarului în actele de naționalitate ale acesteia, caz în care conform art. 49 din OMT 889/2013 deținătorul bunului avea dreptul și obligația legală de a solicita îndreptarea erorilor constatate, după care se putea solicita transcrierea oricărui drept, conform actelor depuse în susținere.

Privitor la Cererea de transcriere a dreptului de proprietate asupra x cu nr. de înmatriculare x, de la Garda Națională de Mediu-Comisariatul General în calitate predător la Comuna Sfântu Gheorghe în calitate de primitor, având ca titlu de proprietate Procesul-verbal de predare-predarc primire nr. x/05.05.20l4, recurentele arătă următoarele:

Nava Sinoe a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a și Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului (la cererea proprietarului) operațiune care intră sub incidența OMT 889/2013 privind evidența și înmatricularea navelor care arborează pavilionul roman, situație juridică confirmată prin Atestatul de bord seria x eliberat la 14.05.2004 valabil până la 12.05.2009, așa după cum s-a răspuns prin adresa nr. x/18.01.2023 a Căpităniei Zonale Tulcea către ANR - Serviciul Juridic și Contencios (anexată la dosar).

Așa după cum reiese din aceeași adresa, cu referire la istoricul înregistrărilor din registrele recurentelor, nava Sinoe nu a fost niciodată în proprietatea publică a statului.

De la data transcrierii dreptului de proprietate asupra șalupei de servitute Sinoe (vechea denumire) în favoarea Agenției de Protecția Mediului Tulcea în baza H.G. nr. 792/17.12.1992 de organizare și funcționare a Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și până în prezent, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a fost înființată și reorganizată prin numeroase acte normative și nu au fost depuse documentte juridice din care să reiasă în ce condiții a ajuns Nava Sinoe din proprietatea Agenției de Protecția Mediului Tulcea în proprietatea Garzii Naționale de Mediu. Trebuie menționat faptul că Garda Națională de Mediu nu a solicitat căpităniei portului de înmatriculare, transcrierea în registrul matricol a vreunui drept de proprietate/administrare asupra navei, astfel încât acest drept să fie opozabil la data încheierii Procesului-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014, respectiv la data solicitării transcrierii.

Din Procesul-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014 încheiat între Garda Națională de Medi, instituție publică cu personalitate juridică și Primăria Comunei Sfantu Gheorghe, nu rezultă în mod explicit calitatea de proprietar și/sau de administrator a părților.

În acest sens, ținând cont de faptul că la dosar nu există un document din partea Ministerului Finanțelor Publice care să ateste că Nava Sinoe este în proprietatea publică a statului, iar instanța de fond nu a solicitat și nici nu a fost de acord cu cererea reclamantei-intimate de a solicita un astfel de document spre edificare, este de neînțeles soluția pronunțată.

Conform art. 49 din OMT 889/2013, înscrierea oricăror modificări în actele de naționalitate ale navelor (cum este și transcrierea unui drept de proprietate/administrare) este o obligație legală a persoanelor titulare de drepturi și pot fi transcrise doar la cererea acestora (în baza documentelor juridice care atestă aceste modificări)

Căpitănia Zonale Tulcea are ca atribuții doar transcrierea, la cererea solicitantului a unui drept asupra unei nave sau a oricăror modificări juridice intervenite, dar nu se poate substitui titularului dreptului în sensul de a pretinde transcrierea unui drept care nu este în concordanță cu situația juridică ce rezultă din documentele depuse de solicitant.

Reiterează faptul că Autoritatea Navală Română nu face nicio transcriere ori mențiune a vreunui drept de proprietate asupra navelor din oficiu, ci aceste operațiuni se efectuează doar la solicitarea proprietarului/operatorului prin cătpităniile de port desemnate, în baza documentelor impuse de legislația în vigoare.

Pentru aceste operațiuni se percep tarife conform OMT nr. 444/2018 modificat și completat.

Referitor la solicitarea reclamantei-intimate privind "obligația de a face" respectiv, obligarea ANR prin Căpitănia Portului Tulcea la transcrierea unui drept dintre cele trei variante expuse, recurentele arată următoarele:

În ceea ce privește proprietatea publică, nu se poate reține afirmația potrivit căreia nava Sinoe este în proprietate publică, atât timp cât reprezentanții Comunei Sfântu Gheorghe nu depun un document din care să rezulte că bunul figurează în cadrul Inventarului bunurilor mobile aparținând domeniului public al statului.

Așa fiind, nava Sinoe nu face parte din domeniul public al statului așa după cum încearcă reclamanta-intimată să inducă în eroare instanța, la punctele 11 și I 2 din cerere.

Dimpotrivă, din documentele existente la dosarul navei reiese că nava Sinoe este un bun proprietate privată a Agenției de Protecție a Mediului si nu poate fi transmis fără plată în administrarea Comunei Sfântu Gheorghe.

Recurentele reamintesc de asemenea că, în conformitate cu art. 45 alin. (1) și (2) lit. a) din O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, art. 6 alin(l), art. 17 și art. 21 din H.G. nr. 245/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. nr. 42/1997 coroborat cu cu art. 39 din OMT nr. 889/2013 privind evidența și înmatricularea navelor care arborează pavilionul român, ANR are ca atribuție doar transcrierea dreptului de proprietate asupra unei nave.

Conform art. 15 din OMT 889/2013 legiuitorul arată, ce se înțelege prin titlu de proprietate, și anume: contract de vânzare-cumpărare; act de donație, certificat de moștenitor; hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind recunoașterea, transmiterea sau dobândirea proprietății sau orice alt document prevăzut de legislația în vigoare care atestă dreptul de proprietate.

Or, din documentația depusă reiese (în accepțiunea solicitantului) că titlul de proprietate ar fi Procesul-verbal de predare-primire încheiat între Garda Națională de Mediu și Primăria Comunei Sfântu Gheorghe în data de 19.05.2014.

Este evident că acest document nu face parte din categoria titlurilor translarive de proprietate (nu atestă transmiterea dreptului de proprietate privată) stipulate în mod expres la art. 15 enunțat mai sus.

Cu privire la transcrierea dreptul de proprietate privată, recurentele arată că un bun proprietate privată a unei instituții publice nu poate fi transmis fără plată în administratrea unei alte instituții publice în baza H.G. nr. 841/1995, deoarece actul normativ indicat are ca obiect transmiterea tară plată a bunurilor proprietate publică din administrarea unui subiect de drept în administrarea altui subiect de drept.

Or, în speță, nu poate fi vorba despre donație și nicidecum despre o transmitere a dreptului în baza legii, așa cum se afirma la pct. 9 din cerere deoarece, ambele operațiuni juridice ar trebui sa aibă la bază documente specifice și nicidecum un proces-verbal de predare-primire.

Concluzionând, în speță, nava Sinoe poate fi transmisă în proprietatea altei persoane doar printr-un titlu tanslativ de proprietate și nicidecum în baza unui protocol de predare -primire conform H.G. nr. 841/1995, ținând cont de faptul că, din Atestatul de bord al navei Sinoe, rezultă că Agenția de Protecție a Mediului este proprietara bunului și nu administratora acestuia și nu există vreo solicitare de modificare a situației juridice a navei.

In considerentele sentinței, instanța de fond pleacă de la premisa faptului că. nava Sinoe făcea parte din domeniul public de interes național și că titularul dreptului de administrare a fost Garda Națională de Mediu, iar prin Procesul-verbal de predare -preluare nr. x/GM/05.05.2014 bunul s-a transmis în administrarea UAT-Comuna Sfântu Gheorghe.

Cu toate că a reținut că în Atestatul de bord al navei SINOE că aceasta figura în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului, prima instanță nu a solicitat reclamantei - intimate să arate cum a trecut nava din proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului în administrarea Gărzii Naționale de Mediu.

În concluzie, recurentele au răspuns Comunei Sfântu Gheorghe (trei adrese anexate) arătând care sunt condițiile legale pentru a putea da curs favorabil solicitării de transcriere a dreptului de proprietate asupra navei.

În drept, invocă dispozițiile actelor normative indicate în cuprinsul întâmpinării.

În probatoriu, solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și efectuarea unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice cu privire la Bacul motor Sinoe cu numărul de înmatriculare ANR 181 prin care să indice dacă acesta se află în domeniul public al statului și/sau cărei instituții/autorități locale a fost dat în administrare.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința recurată este legală și reiterând aspectele invocate în fața primei instanțe.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Verificând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor recurentei, a actelor dosarului și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prin trei cereri succesive, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte ANR-Căpitănia Zonală Tulcea transcrierea dreptului de proprietate asupra navei Sinoe, recurenta răspunzând că operațiunea nu poate fi efectuată deoarece procesul-verbal de predare-primire prezentat de intimată nu intră în categoria actelor translative de proprietate.

În aceste condiții, intimata a formulat cea de-a patra cerere administrativă adresată recurentei Autoritatea Navală Română (ANR), prin care a solicitat acesteia din urmă înmatricularea navei Sinoe, cu indicativ 0983-TL, în sensul transcrierii dreptului asupra acestei nave în Atestatul de bord și în toate evidențele prevăzute de lege pe numele Comunei Sfântu Gheorghe, după cum urmează: a) în principal, dreptul de proprietate publică asupra acestei nave, b) în subsidiar, dreptul de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică asupra acestei nave și c) în subsidiar, dreptul de proprietate privată asupra acestei nave.

Prin adresa nr. x/19.01.2023, recurenta pârâtă ANR a răspuns că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele nr. x/10.01.2018, nr. y/09.01.2018 și nr. y/22.01.2019, în sensul că nu se poate da curs niciuneia din cererile formulate, de transcriere a dreptului de proprietate publică a x cu nr. de înmatriculare x, deoarece bunul este în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului, transcrierea dreptului de administrare a x, ținând cont de faptul că Agenția de Protecție a Mediului este proprietara și nu administratorul bunului, transcrierea dreptului de proprietate privată a x cu nr. de înmatriculare x, deoarece procesul-verbal de predare-primire încheiat în data de 05.05.2014 nu este titlu de proprietate conform legii.

Așa fiind, intimata Comuna Sfântu Gheorghe a chemat în judecată Autoritatea Navală Română, solicitând obligarea acesteia la înmatricularea navei "Sinoe".

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, respectiv a dispus obligarea pârâtei ANR la înmatricularea navei "Sinoe" în sensul transmiterii dreptului de proprietate publică de la Garda Națională de Mediu - Comisariatul General la reclamanta Comuna Sfântu Gheorghe reprezentată de Primar.

Soluția primei instanțe a fost întemeiată pe procesul-verbal de predare-preluare nr. x/GM/05.05.2014 privind transmiterea fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, prin care Garda Națională de Mediu, reprezentată de Comisarul General, transferă fără plată Primăriei Comunei Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea, reprezentată de Primar, mai multe bunuri, inclusiv Bacul Motor, nume înmatriculare-Sinoe, an fabricație-1978, motor putere-3D6, 110 kw, caracteristici-corp oțel L=17.71, stare tehnică-bună.

În drept, prima instanță a reținut că sunt incidente prevederile H.G. nr. 841/1995, modificată prin H.G. nr. 966/1998 și H.G. nr. 411/2005, prin care s-au reglementat procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice.

S-au mai reținut și prevederile art. 868 C. civ. precum și dispozițiile Legii nr. 213/1998

Privind recursul Căpităniei Zonale Tulcea, Înalta Curte reține că acesta este inadmisibil întrucât Căpitănia Zonală Tulcea nu a avut calitatea de parte la judecata fondului.

Din prevederile art. 488 și urm. C. proc. civ. rezultă că sunt subiecte ale recursului părțile care au participat ca reclamante și pârâte la judecata în fond și care critică hotărârea pronunțată de prima instanță.

Potrivit art. 55 C. proc. civ. "Sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces".

Or, în cauză, la judecata în primă instanță au avut calitatea de părți numai Comuna Sfântu Gheorghe - reclamantă și Autoritatea Navală Română – pârâtă, sentința dispunând numai cu privire la aceste părți.

Pe de altă parte, Căpitănia Zonală Tulcea, nefiind parte în etapa judecării fondului cauzei, nu a formulat apărări în fața primei instanțe, astfel că motivele sale de recurs sunt, practic, aspecte invocate pentru prima dată în recurs.

Or, potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi", iar potrivit art. 494 din același act normativ: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.".

Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității prezentării în recurs a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Privind recursul pârâtei Autoritatea Navală Română, Înalta Curte notează că sentința primei instanțe este criticată pentru aspecte care pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea recurată va fi verificată mai întâi din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în ipoteza unei hotărâri nemotivate sau care cuprinde motive contradictorii, este imposibil să se stabilească dacă s-au interpretat corect normele de drept material incidente.

Înalta Curte reamintește că este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și, de altfel, ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (în acest sens hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, Înalta Curte constată că în cauza de față judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare reală a litigiului, ci doar a preluat, necritic, argumentele expuse de către intimata-reclamantă.

Din conținutul hotărârii recurate se observă că partea de considerente a acesteia se identifică în conținut cu susținerile formulate de reclamantă, fără ca instanța să argumenteze de ce a respins susținerile părții adverse, felul în care a analizat probatoriile administrate și cum a interpretat, în manieră proprie, dispozițiile legale incidente.

Concret, prima instanță nu a lămurit niciuna dintre împrejurările esențiale ale cauzei și nici nu a analizat susținerile recurentei-pârâte pentru a le înlătura motivat.

Astfel, recurenta a arătat constant că Nava Sinoe a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a și Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului (la cererea proprietarului), operațiune care intră sub incidența OMT 889/2013 privind evidența și înmatricularea navelor care arborează pavilionul roman.

Această situație juridică este confirmată de Atestatul de bord seria x eliberat la 14.05.2004, valabil până la 12.05.2009 și reiese și din adresa nr. x/18.01.2023 a Căpităniei Zonale Tulcea (anexată la dosar).

Prin adresa nr. x/10.01.2018, pârâta ANR - Căpitănia Zonală Tulcea a răspuns reclamantei la solicitarea acesteia privind transcrierea dreptului de proprietate asupra navei Sinoe, comunicându-i că operațiunea nu poate fi efectuată deoarece procesul-verbal de predare-primire nu intră în categoria actelor translative de proprietate.

În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014, care arată ce se înțelege prin titlu de proprietate, și anume: contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind recunoașterea, transmiterea sau dobândirea proprietății, orice alt document prevăzut de legislația în vigoare care atestă dreptul de proprietate.

Deși recurenta-pârâtă a susținut constant că nu a existat un refuz al său de soluționare a cererii și, cu atât mai puțin, că refuzul ar fi fost nejustificat, instanța de fond a reținut că refuzul recurentei-pârâte este nejustificat și emis cu exces de putere deoarece titlul de proprietate care dă intimatei dreptul la transcriere este procesul-verbal de predare-primire și, respectiv predare preluare nr. x/GM/05.05.2014.

Prima instanță nu analizează însă susținerile recurentei conform cărora procesul-verbal în discuție nu face parte din categoria actelor translative de proprietate enunțate de art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014, mai sus menționat.

Tot astfel, prima instanță reține că temeiul legal al transferului de proprietate l-ar constitui prevederile H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice.

Prima instanță nu lămurește însă în niciun fel susținerea recurentei-pârâte conform căreia H.G. nr. 841/1995 nu este incidentă în cauză deoarece are ca obiect transmiterea fără plată a bunurilor proprietate publică din administrarea unui subiect de drept în administrarea altui subiect de drept, în timp ce, așa cum s-a arătat mai sus, nava Sinoe nu figurează în evidențe ca fiind proprietate publică, ci figurează ca fiind proprietate privată a Agenției de Protecție a Mediului.

De precizat în acest sens și faptul că din adresa invocată de recurentă reiese că nava Sinoe nu a fost niciodată în proprietatea publică a statului.

A mai reținut prima instanță că prin H.G. nr. 841/1995, modificată prin H.G. nr. 966/1998 și H.G. nr. 411/2005, s-au reglementat procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, din prevederile art. 1 rezultând că transmiterea, fără plată, de la o instituție publică la o altă instituție publică a unor bunuri, altele decât clădiri, aflate în stare de funcționare, se realizează cu respectarea condițiilor și a procedurilor prevăzute în anexa nr. 1.

Prima instanță citează prevederile Anexei nr. 1, reținând că aceasta reglementează Condițiile și procedurile de transmitere, fără plată, de la o instituție publică la altă instituție publică a unor bunuri aflate în stare de funcționare și că ar fi aplicabile în speță.

Instanța de fond nu observă însă că, la pct. 1, Anexa precizează că pot fi transmise, fără plată, orice fel de bunuri aflate în stare de funcționare, indiferent de durata de folosință, dacă acestea nu mai sunt necesare instituției publice care le are în administrare, dar care pot fi folosite în continuare de altă instituție publică sau dacă, potrivit reglementărilor în vigoare, instituția nu mai are dreptul să utilizeze bunul respectiv.

În consecință, prima instanță nu răspunde criticii recurentei-pârâte conform căreia nava nu este în administrarea Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul General, care figurează în procesul –verbal de predare-primire, ci este în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului.

Sunt întemeiate și susținerile recurentei în sensul că, dacă Agenția de Protecție a Mediului, proprietara navei Sinoe, s-a reorganizat de-a lungul timpului, instanța de fond trebuia să solicite lămuriri privind modalitatea în care nava a ajuns în proprietatea Gărzii Naționale de Mediu și dacă este vorba despre proprietate privată ori publică.

Conchide prima instanță că, prin încheierea procesului-verbal de predare-preluare nr. x/GH/05.05.2014, mijlocul fix Bac Motor Sinoe a rămas tot în domeniul public de interes național, schimbându-se doar titularul dreptului de administrare urmare a transferului fără plată, actualul titular al dreptului de administrare fiind UAT-Comuna Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea.

Înalta Curte mai constată că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 868 C. civ., reținut de instanța de fond, întrucât acestea reglementează exercitarea dreptului de administrare ce aparține regiilor autonome sau, după caz, autorităților administrației publice centrale sau locale și altor instituții publice de interes național, județean ori local.

Tot astfel, nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 213/1998, care, după cum îi arată și denumirea, privește proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în timp ce nava în discuție este, conform actelor existente, proprietate privată.

Este contradictorie și concluzia judecătorului fondului conform căreia "în cazul de față, bunul ce a făcut obiectul preluării fără plată este reprezentat de un bun mobil Bac Motor Sinoe, dispozițiile relevante nu sunt cele de la art. 292 - Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, ci cele ale art. 291 referitoare la acceptarea donațiilor și legatelor deoarece în realitate prin cele două procese-verbale s-a realizat o astfel de gratificare".

Instanța de fond nu explică în niciun fel cum a ajuns la ideea că procesul-verbal de preluare fără plată a Bacului Motor Sinoe este, de fapt, un act de donație, care ar constitui titlu pentru transcrierea navei în proprietatea comunei Sfântu Gheorghe, potrivit art. 2 lit. o) din OMT 1079/2014.

Față de acestea, Înalta Curte conchide că instanța de fond nu a explicat raționamentul juridic propriu pe care l-a adoptat, astfel că, prin preluarea necenzurată a opiniei unei singure părți, hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, este notabil că afirmațiile din argumentele/apărările formulate nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză.

Procedând în acest mod, prima instanță nu a cercetat fondul cererii cu care a fost sesizată, iar pronunțarea unei soluții direct în recurs ar conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

În contextul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind nesocotite și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., care cuprinde, pe lângă cele mai variate neregularități de ordin procedural, și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, principii fundamentale ale procesului civil, pe care judecătorul are îndatorirea să le respecte el însuși.

Constatând sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., iar admiterea acestora conduce la casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, Înalta Curte constată că nu este necesară și nici posibilă verificarea celui de-al treilea motiv de casare – art. 488 alin. (8) C. proc. civ., prima instanță urmând să cerceteze toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, reiterate în prezentul recurs, dar și apărările pârâtei.

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În rejudecare, prima instanță va administra probe (inclusiv adresă la Minusterul de Finanțe, cum a solicitat recurenta-pârâtă), pentru a stabili dacă nava Sinoe este proprietate publică.

Va stabili, de asemenea, dacă Nava Sinoe și-a schimbat proprietarul de la data când a fost înmatriculată în Registrul Nave de Categoria a-ll-a și Nave de Agrement în proprietatea privată a Agenției de Protecție a Mediului (la cererea proprietarului) și până în prezent.

Pe baza probelor administrate va stabili, în funcție de tipul dreptului de proprietate asupra navei, ce prevederi legale sunt aplicabile și, prin prisma acestora, va analiza dacă intimata-reclamantă era îndreptățită la transcrierea solicitată și în consecință dacă refuzul recurentei – pârâte a fost sau nu nejustificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului formulat de Căpitănia Zonală Tulcea.

Respinge recursul formulat de Căpitănia Zonală Tulcea împotriva sentinței civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ si fiscal, ca inadmisibil.

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română împotriva sentinței civile nr. 72/CA din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ si fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2024.