ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 4.12.2017, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 195/07.06.2017 emisă de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, în dosarul fiscal nr. x din 31.12.2016 întocmit de către ANAF - DGRFP Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani pentru suma de 13.227.313 RON, reprezentând accesorii aferente veniturilor din despăgubiri.

În motivare reclamantul arată în esență faptul că accesoriile la debitul principal au fost calculate eronat din moment ce debitul principal stabilit în sarcina sa prin hotărârea penală este mult mai mic decât cel în raport de care s-au calculat accesoriile.

În drept, a invocat art. 1381 -1383 C. civ.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3368 din 16 iulie 2018, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, DGRFP Iași - Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Botoșani.

Anulează în parte decizia nr. 195/7.06.2017 emisă de ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în ceea ce privește punctul 1, prin care s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016.

Anulează în tot decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au promovat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepția tardivității recursului formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu și s-a respins, ca tardiv, recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Deopotrivă, s-a respins recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat contestație în anulare contestatoarea – recurentă - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe motiv că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanței care a pronunțat-o, susținând în esență că sentința instanței de fond a fost comunicată autorității la data de 18.09.2019, astfel cum reiese din ștampila de la Registratura Generală a ANAF aplicată pe prima pagină din hotărârea recurată și nu la data de 17.09.2018, cum a reținut instanța urmare a unei erori materiale.

Totodată precizează faptul că plicul de la Curtea de Apel București prin care a fost comunicată sentința instanței de fond nu are nici o ștampilă, prin urmare, singura dată la care ne putem raporta este data menționată pe ștampila Registraturii Generale a ANAF.

Recursul formulat de ANAF a fost transmis prin poștă cu scrisoare recomandată în data de 04.10.2018 (nu prin e-mail, cum a reținut în mod eronat instanța), iar în raport de data comunicării sentinței (18.09.2018), acesta a fost formulat și motivat în termenul legal.

Mai susține contestatoarea că excepția tardivității recursului formulat de ANAF nu a fost invocată de intimat prin întâmpinare și nu a fost pusă în discuția părților la instanța de recurs. Consideră că instanța de recurs avea obligația procesuală de a cita contestatoarea cu mențiunea de a formula un punct de vedere cu privire la excepția tardivității, dat fiind faptul că instanța a invocat din oficiu la primul termen de judecată această excepție. Consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Solicită astfel a se constata că decizia pronunțată, în sensul respingerii, ca tardiv formulat a recursului acestei autorități, este rezultatul unei erori materiale și pe cale de consecință, a se admite contestația în anulare, a se anula decizia nr. 369/27.01.2021 și, în rejudecarea recursului său, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare împotriva contestației în anulare, ci Note/Concluzii Scrise, în cadrul cărora a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, precum și caracterul neîntemeiat al acesteia.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția din data de 07.10.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului.

În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele erori materiale care au caracter procedural și care au dus, în mod necesar, la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente ori date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Așadar, noțiunea de "eroare materială" prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvență statuat și în doctrină că această noțiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Totodată, cu ocazia analizării motivului reprezentat de eroarea materială, instanța de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunțării hotărârii contestate. Explicația constă în aceea că se poate aprecia dacă soluția este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanța de recurs avea la dispoziție în momentul pronunțării hotărârii.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că argumentul prin care se susține existența erorii materiale invocată de contestatoare în prezenta cauză nu este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Art. 181 C. proc. civ. prevede că " Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește."

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut.

Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Totodată, termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică și răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecție suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere și pentru a defini conținutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat și se semnalează, în același timp, indivizilor și autorităților statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Instanța de recurs a constatat că recursul declarat în cauză era tardiv formulat, precum și faptul că recurenta-pârâtă nu a formulat vreo cerere prin care solicite repunerea în termenul prevăzut de lege, potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. .

Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs a constatat că s-a efectuat comunicarea sentinței de către curtea de apel la data de 17.09.2018, potrivit Dovezii de înmânare atașate la dosarul de fond, iar recursul a fost formulat la data de 04.10.2018, potrivit înscrisului de la dosarul de recurs. A constatat, așadar, că recursul promovat de pârâta Agenția Națională de Administare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost promovat după împlinirea termenului, care a avut loc la data de 03.10.2018, astfel încât sancțiunea care a intervenit a fost decăderea din dreptul de a-l exercita.

Înalta Curte constată că fiind corecte aceste rețineri ale instanței de recurs.

Făcând propriile verificări, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare constată că recursul promovat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva sentinței nr. 3368/16.07.2018 a fost transmis la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atât pe fax, cât și pe e-mail și prin poștă în data de 04.10.2019, conform dovezilor atașate la dosarul de recurs.

Alegațiile contestatoarei în sensul că sentința instanței de fond i-a fost comunicată la data de 18.09.2018, aceasta fiind data menționată pe ștampila de la Registratura Generală a ANAF, nu pot fi reținute, neputând avea valoare probatorie, importanță în cauză având data comunicării actului de procedură înscrisă pe dovada acestei comunicări, atașată la dosarul de fond, respectiv data de 17.09.2018, astfel cum corect a fost reținută de instanța de recurs, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 163 alin. (1) și 12, art. 164 și 165 din C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile Art. 163 alin. (1) și 12 C. proc. civ.." 1) Comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea", iar alin. (12) prevede că " Dispozițiil prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură".

Deopotrivă, art. 164 C. proc. civ. prevede că "(1) Dovada de înmânare a citației sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: a) anul, luna, ziua și ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; (...)", iar art. 165, din același cod, prevede că "procedura se socotește îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal; (...)", astfel că motivul invocat nu poate fundamenta admiterea contestației în anulare, în cauză instanța de recurs nesăvârșind o eroare materială în ceea ce privește calculul termenului pentru exercitarea recursului.

Cum din dovada de înmânare atașată la dosarul de fond rezultă că hotărârea civilă pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost înmânată doamnei B., în calitate de "funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței", la data de 17.09.2018, care a aplicat și ștampila autorității pe dovada de înmânare, în mod corect instanța de recurs a respins, ca tardiv formulat, recursul promovat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în condițiile în care ultima zi pentru promovarea recursului a fost 03.10.2018, iar autoritatea a transmis cererea de recurs pe fax, prin e-mail și prin poștă la data de 04.10.2018, deci, după împlinirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate reține susținerile contestatoarei conform cărora prezintă relevanță data menționată pe ștampila Registraturii Generale a ANAF, în considerarea faptului că recurenta solicită, practic, a se da o altă interpretare dispozițiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greșită a acestora, și nu o eroare materială, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reținută, deoarece nu se încadrează în noțiunea de "greșeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.