ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 04 iulie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, a solicitat a se constata de către instanță că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013.

Prin sentința civilă nr. 341 din 13 septembrie 2019, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Botoșani privind acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 25 septembrie 2019, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 83 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal având ca obiect "acțiune în constatare" privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani.

Împotriva sentinței civile nr. 83 din 21 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, să se constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 și prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019.

Recurentul-reclamant a învederat că instanța de fond a fost indusă în eroare de intimată atunci când a admis excepția inadmisibilității întrucât prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019 s-a soluționat plângerea prealabilă.

Recurentul-reclamant prezintă apoi o serie de elemente care ar demonstra abuzul intimatei, respectiv că prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, necomunicată către acesta s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 16.321.840 RON.

Astfel, pârâta nu a îndeplinit procedura de a transmite actul la domiciliul reclamantului, ci a îndeplinit procedura prin afișare la sediul instituției, lucru care încalcă prevederile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la măsura aleasă. La data întocmirii deciziei de răspundere solidară reclamantul nu era asociat și nici administrator al societății B. S.R.L., iar de existența Deciziei nr. 72726 din 25 iulie 2013 a luat la cunoștință în data de 01 noiembrie 2019.

Totodată, a precizat că este înregistrat dosarul penal nr. x/2012 la DIICOT Deva, pentru administratorul C., iar suma consemnată în decizia de atragere a răspunderii solidare nu este certă, lichidă și exigibilă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața primei instanței.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de plată a sumei de 16.321.840 RON reprezentând impozit pe profit, accesorii aferente impozitului, TVA, accesorii aferente TVA, privind societatea B. S.R.L.

Recurentul-reclamant a învestit direct instanța de judecată cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect exclusiv anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 deși, chiar în cuprinsul deciziei atacate se stipulează la Capitolul 11 Dispoziții finale că împotriva acesteia se poate face contestație la organul fiscal emitent, în conformitate cu prevederile art. 205 și art. 207 din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 205 din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data de referință, "Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii." [alin. (1)], iar conform art. 210 din același act normativ, "În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz." [alin. (1)].

De asemenea, potrivit art. 218 alin. (2) din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Prin urmare, din economia dispozițiilor legale menționate rezultă că decizia de atragare a răspunderii solidare reprezintă un titlu de creanță împotriva reclamantului A., care poate fi contestat pe cale administrativă, potrivit procedurii speciale instituite de Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar după finalizarea acestei proceduri, numai decizia de soluționare a contestației poate fi atacată de contestatar la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel, conform prevederilor legale menționate, Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează atât o procedură administrativă specială de contestare (art. 205 și art. 210), cât și procedura judiciară de urmat [art. 218 alin. (2)].

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare, iar nu, în mod direct, acest act administrativ fiscal.

Această interpretare este în acord cu principiul instituit de legiuitor în materia contenciosului administrativ și fiscal, respectiv acela al obligativității parcurgerii procedurii prealabile, pentru a da posibilitatea organului emitent al actului să revină asupra acestuia. Prin urmare, acest principiu se aplică și pentru actele administrativ-fiscale, procedura prealabilă fiind reglementată astfel în Titlul IX din Codul de procedură fiscală, care reprezintă sediul materiei în cauză.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanță, care are posibilitatea de a-și revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

În consecință, motivele de nelegalitate ale Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, precum și a celor privind respectarea normelor procedurale privind comunicarea acesteia, nu pot fi analizate decât în contextul cenzurării unei decizii de soluționare a contestației ce a analizat fondul raportului de drept fiscal.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că, deși prin cererea de recurs se solicită să se constate că nu datorează suma de 16.321.840 RON stabilită prin Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013 și prin Decizia nr. 10403 din 20 august 2019, în fața instanței de fond recurentul-reclamant a solicitat în mod exclusiv anularea Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 72726 din 25 iulie 2013, inclusiv prin precizările înregistrate la dosarul instanței de fond la data de 18 octombrie 2019 .

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 83 din 21 octombrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.