CtEDO 05.07.2007 Auto

PIMANOV v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
05.07.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PIMANOV v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 9799/03 de către Vasiliy Aleksandrovich PIMANOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 5 iulie 2007 ca Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul secțiunii Nielsen Având în vedere cererea depusă la 25 februarie 2003, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Vasiliy Aleksandrovich Pimanov, este un național rus care s-a născut în 1986 și locuiește în satul Bolshoye Selo din regiunea Yaroslavl. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 noiembrie 2002, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de a fi comis un furt și a fost plasat într-o instituție de detenție a Departamentului Bolsheselskii al Ministerului Internului ( Se pare că, la un timp mai târziu, reclamantul a fost transferat la SIZO nr. 2 din orașul Yaroslavl, dar a fost escortat la centrul de detenție pentru perioada cuprinsă între 1 și 3 zile în timpul anchetei și pentru un proces. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2002, Curtea de District Bolsheselskiy din regiunea Yaroslavl („Curtea de District”) a examinat și a acordat cererea unui investigator de a deține reclamantul. La 21 noiembrie 2002, investigatorul a acuzat reclamantul de furt. În ianuarie 2003, investigatorul a solicitat Curtea de District pentru o prelungire a detenției reclamantului până la 28 februarie 2003. La 11 ianuarie 2003, Curtea de District a acordat cererea investigatorului și a prelungit detenția până la 28 februarie 2003. Curtea a stabilit că reclamantul ar putea fugi de justiție, așa cum el a ignorat anterior și a evadat convocarea de către poliție, că a existat o teamă justificată de el comiterea unor infracțiuni suplimentare, că poliția l-a suspectat și de câteva alte infracțiuni și a făcut referire la gravitatea acuzațiilor sale. Hotărârea din 11 ianuarie 2003 a fost susținută prin recurs de Curtea Regională de Yaroslavl („Curtea Regională”) la 21 ianuarie 2003. Curtea a remarcat că instanțele inferiore au stabilit corect faptele și au luat în considerare toate circumstanțele relevante. Se pare că avocatul reclamantului a refuzat accesul la dosarul urmăririi judiciare pentru a se pregăti pentru audierea din 11 ianuarie 2003. Prin decizia finală din 4 martie 2003, Curtea Regională a respins obiecțiile reclamantului ca fiind nefondată. Curtea a remarcat că avocatul nu a avut dreptul de a accesa dosarul urmăririi până la încheierea anchetei. Prin hotărârea din 25 februarie 2003, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 13 mai 2003. Curtea s-a referit la o teamă justificată de faptul că reclamantul ar putea fugi, că părinții reclamantului nu avea nici un control eficient asupra comportamentului reclamantului, că reclamantul a ignorat anterior convocarea poliției și că nu a participat la școală. Se pare că reclamantul a rămas în custodie în așteptarea anchetei și a procesului său cel puțin până la 30 martie 2004. Prin hotărârea din 30 martie 2004, Curtea de District a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la patru ani și trei luni de închisoare. Pedeapsa a fost redusă de către Curtea Regională la 25 iunie 2004 la trei ani și nouă luni de închisoare. La o dată neespecificată în 2005, reclamantul a formulat o plângere împotriva diferitelor autoritățile de stat, cerând o compensare pentru condițiile proaste ale detenției sale în centrul de detenție al Departamentului Bolsheselskiy al Ministerului Internului ( ) între 13 noiembrie 2002 și 30 martie 2004. În special, reclamantul a susținut că celula sa de două metri pătrați și care conține până la patru persoane are o lumină proastă, fără toaletă și un loc de dormit adecvat și a fost contaminat cu picioare. De asemenea, s-a plâns că cateringul a avut loc doar o dată pe zi. La 14 septembrie 2005, Curtea de District a acordat cererea, a confirmat în mare parte afirmația factuală a reclamantului în ceea ce privește condițiile de detenție și, având în vedere durata relativ scurtă a detenției între o zi și trei zile, a ordonat autorităților să plătească RUR 1200 (aproximativ 40 euro) în daune. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 3 că condițiile de detenție a sa în centrul de detenție al Departamentului Bolsheselskiy al Ministerului Internului au încălcat dispoziția respectivă a Convenției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 din Convenție că detenția sa a fost nefondată și ilegală, că apărarea a fost privată de accesul la dosarul de procedură în cadrul procedurii privind prelungirea detenției reclamantului, că detenția a fost prea lungă și că autoritățile nu au avut în vedere vârsta sa. În sfârșit, în temeiul articolului 6 din Convenție, reclamantul nu a reușit cu condamnarea sa, deoarece instanțele se presupuneau că au utilizat dovezi inadmisibile și au efectuat o evaluare greșită a circumstanțelor cazului. La 1 septembrie 2006, președintele Curții a comunicat cererea guvernului contestat în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții. Guvernul a prezentat observațiile lor cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 8 noiembrie 2006. Prin scrisoarea din 5 decembrie 2006, reclamantul a fost solicitat să prezinte, până la 30 ianuarie 2007, observațiile sale cu privire la observațiile guvernului. Având în vedere absența răspunsului reclamantului, prin scrisoarea din 23 aprilie 2007, trimisă prin corespondență înregistrată, a fost atrasă atenția reclamantului la art. 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea ar putea elimina situația din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele au condus la concluzia că un reclamant nu intenționează să urmeze cererea. Curtea constată că, în ciuda scrisorilor Curții din 5 decembrie 2006 și 23 aprilie 2007, reclamantul nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale guvernului. În acest context, Curtea consideră că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii. Curtea nu constată motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Cu privire la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea consideră că cererea ar trebui eliminată din lista sa de cazuri. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă