Ionov împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE nr. 14438/05, de către Eduard IONOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 martie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și grefierul secțiunii Søren Nielsen, având în vedere cererea depusă la 21 martie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Eduard Yevgenyevich Ionov, este un național rus care s-a născut în 1971 și locuiește în Liubertsy în regiunea Moscova.

Guvernul contestat a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 martie 2002 a fost deschisă o procedură penală împotriva reclamantului cu suspiciune de împrumuturi. La 19 iunie 2002, reclamantul a fost acuzat oficial și a acordat o angajare de a apărea. La 26 iunie 2002, cazul a fost depus în judecată Curtea de districtul Basmanniy din Moscova. Prin hotărârea din 10 martie 2004, Curtea de District a condamnat reclamantul de corupție și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Curtea a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest și ca măsura de reținere să fie menținută până când hotărârea a devenit finală.

În urma unui recurs al reclamantului, la 27 iulie 2004, Curtea Orașului Moscova a anulat condamnarea din motive procedurale și a ordonat un nou proces, menținând că reclamantul ar trebui să rămână în custodie, fără a cita nici un motiv pentru această decizie. Detenția reclamantului a fost ulterior prelungită în mai multe ocazii de către Curtea de District și a confirmat prin recurs de către Curtea Orașului Moscova. La 18 iulie 2005, reclamantul a fost condamnat ca fiind acuzat și condamnat la trei ani de închisoare. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 litera (c) din Convenție că plasarea sa în custodie nu a fost autorizată în conformitate cu procedura stabilită în legislația internă.

Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 că detenția sa a fost excesiv de lungă și nu bazată pe motive relevante și suficiente. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 că nu a fost autorizat să apară în instanța de recurs. HOTĂRÂREA Curții reamintește art. 37 din convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Curtea remarcă că, prin scrisoarea din 2 septembrie 2008, observațiile guvernului au fost transmise reclamantului care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 4 noiembrie 2008. Prin scrisoarea din 5 decembrie 2008 trimisă prin corespondență înregistrată, reclamantul a fost informat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitată prelungirea termenului.

Se atrage atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea va ataca o procedură din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea, ceea ce apare din cardul de recunoaștere a primitului că scrisoarea Curții a ajuns la șederea reclamantului la 6 ianuarie 2009. Cu toate acestea, reclamantul nu a răspuns la amintirea Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. Curtea consideră, de asemenea, că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu îi impune să continue examinarea plângerilor sale (art. 37 § 1 în amendă) ). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din lista cazurilor.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 14438/05 by Eduard IONOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26 March 2009 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen , Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 21 March 2005, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Eduard Yevgenyevich Ionov, is a Russian national who was born in 1971 and lives in Lyubertsy in the Moscow Region.

The respondent Government were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 28 March 2002 a criminal case was opened against the applicant on suspicion of bribe-taking. On 19 June 2002 the applicant was formally charged and gave an undertaking to appear. On 26 June 2002 the case was submitted for trial to the Basmanniy District Court of Moscow. By judgment of 10 March 2004, the District Court convicted the applicant of corruption and sentenced him to four years’ imprisonment. The court ordered that the applicant be taken into custody and that the measure of restraint be maintained until the judgment had become final.

Further to an appeal by the applicant, on 27 July 2004 the Moscow City Court quashed the conviction on procedural grounds and ordered a new trial. It maintained that the applicant should remain in custody, without citing any grounds for that decision. The applicant’s detention was subsequently extended on several occasions by the District Court and confirmed on appeal by the Moscow City Court. On 18 July 2005 the applicant was convicted as charged and sentenced to three years’ imprisonment. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 1 (c) of the Convention that his placement in custody was not authorised in accordance with the procedure established in the domestic law. The applicant complained under Article 5 § 3 that his detention was excessively long and not founded on relevant and sufficient reasons.

The applicant complained under Article 5 § 4 that he was not allowed to appear before the appeal court. THE LAW The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court observes that, by letter of 2 September 2008, the Government’s observations were forwarded to the applicant who was requested to submit observations together with any claims for just satisfaction in reply by 4 November 2008. No response was received from the applicant.

By letter of 5 December 2008 sent by registered mail, the applicant was advised that the period allowed for submission of his observations had expired and that no extension of time had been requested. His attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court would strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. It appears from the acknowledgment-of-receipt card that the Court’s letter reached the applicant’s residence on 6 January 2009. Nevertheless, the applicant did not reply to the Court’s reminder. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be considered as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention.

The Court further considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of his complaints (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the case out of the list of cases. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President