KOROBKOV v. RUSSIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 14917/04 de către Aleksey Mikhaylovich KOROBKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 29 aprilie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 aprilie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Aleksey Mikelovich Korobkov, este un național rus care s-a născut în 1965 și locuiește în orașul Nesterovo, în regiunea Moscova. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl P. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. La 22 iunie 2001, Curtea de district Zamoskvoretskiy din Moscova a constatat că reclamantul a fost vinovat de fraudă și abuz de poziție și l-a condamnat la șase ani de închisoare. Condamnarea a fost susținută în apel, dar sentința a fost redusă cu șase luni. La 20 august 2002, Curtea Supremă a Federației Ruse, prin intermediul unei revizuiri de supraveghere, a anulat condamnarea reclamantului, a ordonat reexaminarea cauzei și a susținut că reclamantul ar trebui să rămână în custodie. La 25 septembrie 2002, Curtea de district Zamoskvoretskiy a stabilit prima audiere de proces și, fără a furniza nici un raționament, a prelungit deținerea reclamantului. În continuare, în mai multe ocazii, Curtea de district și-a prelungit în continuare deținerea în reținere, având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva lui. La 2 decembrie 2003, Curtea de district Zamoskvoretskiy a constatat că reclamantul a fost vinovat de fraudă și l-a condamnat la patru ani de închisoare. La 25 iunie 2004, reclamantul a fost informat că, la 25 mai 2004, Curtea de oraș Skopin și-a reexaminat condamnarea aplicand modificările Codului penal rus și a redus condamnarea la doi ani. În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 5, 6 și 7 din Convenție că detenția sa a fost ilegală și extrem de lungă, că instanța internă nu i-a furnizat o revizuire rapidă a motivelor de detenție, că procedura penală a fost excesiv de mult timp și că instanța judecătorească a comis mai multe încălcări ale legii procedurale. La 14 noiembrie 2006, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 7 februarie 2007, au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. La 21 februarie 2007, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 25 aprilie 2007. Întrucât observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și fondurile nu au fost primite până la 25 aprilie 2007, la 28 iunie 2007, reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea observațiilor sale ar putea duce la grevarea cererii. La 30 iulie 2007, reclamantul a notificat Curtea că nu a primit observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii și, prin urmare, nu a putut să își pregătească observațiile scrise în răspuns. La 9 august 2007, Curtea a trimis o scrisoare reclamantului, înscrisă observațiile Guvernului și a fost invitată să își prezinte observațiile scrise până la 11 octombrie 2007. Întrucât reclamantul nu și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul în termenul nou, la 22 ianuarie 2008, Curtea a reamintit din nou reclamantului prin scrisoarea înregistrată cu privire la o consecință a neaprovizionării acestei observații. Nu a fost urmat niciun răspuns. Curtea reamintește art. 37 din convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Curtea remarcă că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, iar ulterior a primit un aviz cu privire la aceasta. Reclamantul a fost informat, de asemenea, cu privire la o consecință a neaprovizionării acestei observații. Nu s-a primit niciun răspuns până în prezent. Curtea declară că reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că acesta ar trebui eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. André Wampach Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 14917/04

by Aleksey Mikhaylovich KOROBKOV

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 29 April 2008 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 12 April 2004,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Aleksey Mikhaylovich Korobkov, is a Russian national who was born in 1965 and lives in the town of Nesterovo, in the Moscow Region. The Russian Government (“the Government”) were initially represented by Mr P. Laptev, the former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights, and subsequently by their Representative, Mrs V. Milinchuk.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 22 June 2001 the Zamoskvoretskiy District Court of Moscow found the applicant guilty of fraud and abuse of position and sentenced him to six years’ imprisonment. The conviction was upheld on appeal but the sentence was reduced by six months.

On 20 August 2002 the Supreme Court of the Russian Federation, by way of a supervisory review, quashed the applicant’s conviction, ordered re-examination of the case and held that the applicant should remain in custody.

On 25 September 2002 the Zamoskvoretskiy District Court fixed the first trial hearing and, without providing any reasoning, extended the applicant’s detention. Subsequently, on a number of occasions the District Court further extended his detention on remand, having regard to the gravity of charges against him.

On 2 December 2003 the Zamoskvoretskiy District Court found the applicant guilty of fraud and sentenced him to four years’ imprisonment.

On 25 June 2004 the applicant was informed that on 25 May 2004 the Skopin Town Court had re-examined his conviction applying the amendments to the Russian Criminal Code and had reduced his sentence to two years. On the same day the applicant was released.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 5, 6 and 7 of the Convention that his detention had been unlawful and extremely long, that the domestic courts had not provided him with a speedy review of the grounds of his detention, that the criminal proceedings had been excessively long, and that the trial court had committed several violations of the procedural law.

THE LAW

On 14 November 2006 the application was communicated to the respondent Government.

On 7 February 2007 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received. On 21 February 2007 the Court invited the applicant to submit his written observations in reply by 25 April 2007.

As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by 25 April 2007, on 28 June 2007 the applicant was advised by registered mail that the failure to submit his observations might result in the strike-out of the application.

On 30 July 2007 the applicant notified the Court that he had not received the Government’s observations on the admissibility and merits of the application and, thus, he was unable to prepare his written observations in reply.

On 9 August 2007 the Court sent a letter to the applicant, enclosing the Government’s observations. The applicant was invited to submit his written observations by 11 October 2007.

As the applicant failed to submit his observations on the admissibility and merits within the new time-limit, on 22 January 2008 the Court once again reminded the applicant by registered mail about a consequence of his failure to submit the observations. No response followed.

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court notes that the applicant was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. He subsequently received a reminder thereof. The applicant was also informed about a consequence of his failure to submit the observations. No response has been received to date. The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.

In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

André

Wampach

Christos

Rozakis

Deputy Registrar

President