ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1727/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6.04.2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantele A. și B., pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Culturii, Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural, Ministerul Culturii - Comisia de soluționare a contestațiilor, solicitând:

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1536 pronunțată în data de 29.10.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Patrimoniu Cultural si Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii.

Deopotrivă, a respins cererea formulată de reclamantele A. și B., pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural, Ministerul Culturii - Comisia de soluționare a contestațiilor, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1536 pronunțate în data de 29.10.2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au exercitat calea de atac a recursului reclamantele A. și B., pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. și, încadrând expres criticile lor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, reținerea spre rejudecare, cu consecința modificării sentinței, în sensul anularii Deciziei înregistrate sub nr. x din 17.02.2021 privind contestația înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 7204/04.12.2020, precum și a actelor subsecvente acesteia, respectiv Decizia Biroului executiv al Comisiei Naționale de Arheologie din data de 27.11.2020 pentru emiterea autorizației de cercetare arheologica preventiva pentru Mănăstirea Călui, jud. Olt cu consecința obligării paratelor la emiterea Autorizației de cercetare preventiva pentru Mănăstirea Călui, în baza documentației transmise la data de 09.11.2020, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers juridic.

În dezvoltarea criticilor lor, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. civ., recurentele au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, arată recurentele că, contrar reținerilor instanței, după cum lesne se poate observa, au fost transmise Direcției Patrimoniu Cultural toate explicațiile si documentele necesare privind necesitatea cercetării intregului interior a bisericii si al laturii exterioare de vest, neputându-se delimita strict doar anumite zone în care se va face cercetarea. Pe de alta parte, toate aceste explicații sunt în mod concret susținute și motivate de însăși Avizul x/01.07.2020 în care se specifica fără niciun dubiu ca trebuie îndeplinita condiția "continuării cercetării arheologice preventive propuse prin raportul de cercetare arheologica" din anul 2018, raport de cercetare aprobat de aceeași Comisie Naționala de Arheologie. Este de domeniul evidentei ca nu pot fi marcate in mod distinct, la interiorul bisericii, zonele exacte în care se va face cercetarea arheologica preventiva având în vedere, în primul rând, că avizul deja existent impune cercetarea întregii zone, iar in al doilea rând existând posibilitatea reală ca interiorul bisericii să fi fost afectat de lucrările de restaurare din anii 70 ai secolului trecut, aspect ce se va putea constata doar după începerea lucrărilor.

Motivul pentru care a fost respinsa cererea privind autorizația este acela că nu au fost detaliate punctual zonele unde se va face cercetare la interior, aspect imposibil de realizat, solicitarea recurentelor constând în eliberarea unei autorizații de cercetare pentru întreaga suprafață și nicidecum pe zone.

Prin motivarea Curții este foarte clar, din punctul recurentelor de vedere că nu a fost cercetată cauza sub acest aspect, hotărârea fiind pronunțata si motivata cu încălcarea acestor norme de drept material.

In concret, susțin recurentele că, la data de 09.11.2020 a fost solicitată emiterea Autorizației de cercetare preventivă referitoare la restaurarea, consolidarea si conservarea Bisericii cu hramul Sf. Nicolae a Mănăstirii Călui, comuna Călui, jud. Olt. Atașat solicitării a fost depusă întreaga documentație prevăzuta de art. 11 din OMCPN 2562/2010. In rezoluția publicată la data de 19.11.2020, pe site-ul Ministerului Culturii, Comisia Naționala de Arheologie a solicitat revenirea cu detalierea zonelor unde se va face cercetare la interior, respectiv prezentarea planului viitoarelor cercetări. In acest context au fost transmise Direcției Patrimoniu Cultural toate explicațiile si documentele necesare privind necesitatea cercetării întregului interior a bisericii si al laturii exterioare de vest, neputându-se delimita strict doar anumite zone in care se va face cercetarea.

Practic, autorizația nu a fost emisa motivat de faptul ca nu au detaliat zonele în care se va face cercetarea si nicidecum ca nu a depus anumite documente prevăzute de Ordin. Recurentele susțin că nu puteau detalia doar anumite zone în condițiile în care cercetarea se impunea a fi efectuată pe toata suprafața.

În cadrul administrării probei cu înscrisuri arată recurentele că au depus la dosarul cauzei o serie de acte ce atestă obținerea de avize favorabile, de la aceeași Comisie, în baza aceleași documentații depuse ca și in cauza de față, avizul fiind dat pentru cercetare preventiva a întregii suprafețe, astfel cum si recurentele au solicitat.

In consecința, în raport de prev. art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susțin că instanța de fond a pronunțat o hotărâre dată cu aplicarea greșita a normelor de drept material, aspect față de care solicită casarea sentinței recurate, reținerea spre rejudecare cu consecința modificării sentinței astfel cum au solicitat în petitul cererii de recurs.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de cele două recurente-reclamante, intimatul - pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Deopotrivă, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarulu din data de 01.02.2022, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității, invocată de intimatul – pârât Ministerul Culturii, în cadrul întâmpinării, conform art. 248 C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menționate în practicaua acestei hotărâri, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele B. și A. pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Culturii, în cadrul întâmpinării, amintește Înalta Curte că a fost soluționată în ședința publică de la termenul de față, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea acestei soluții regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, în ceea ce privește contextul factual, se reține că la data de 10.11.2020 a fost înregistrată la Ministerul Culturii cu nr. 6712/10.11.2020, 7595/DPC/10.11.2020, solicitarea Muzeului Județean Olt-Slatina pentru emiterea autorizației de cercetare preventivă pentru Mănăstirea Călui, localitatea D., comuna Călui, jud. Olt, responsabil științific fiind B., colectivul de cercetare fiind format din E., F. și A..

Solicitarea a fost analizată în ședința Comisiei Naționale de Arheologie în data de 13.11.2020, care a solicitat revenire cu detalierea zonelor unde se face cercetarea la interior, prezentarea planului viitoarelor cercetări.

În data de 20.11.2020, responsabilul științific al cercetării arheologie, B., a depus un memoriu înregistrat la Ministerul Culturii sub nr. x/20.11.2020, y/20.11.2020 prin care solicită emiterea autorizației de cercetare arheologică preventivă. Memoriul a fost analizat în Biroul Comisiei Naționale de Arheologie în data de 27.11.2020, care a formulat următoarea rezoluție: "Biroul executiv menține rezoluția anterioară a CNA. (solicită revenire cu detalierea zonelor unde se face cercetarea la interior, prezentarea planului viitoarelor cercetări). Proiectul de cercetare pentru orice tip de sit trebuie să pornească de la un plan de situație pe care să fie schițate unitățile arheologice propuse. Se spune în documentația depusă că există o planșă, anexă la raportul din 2018, care ilustrează zonele care urmează a fi cercetate. Nu am identificat decât o planșă pe care sunt figurate (fără a fi redate la o scară clară) unitățile arheologice realizate la nivelul anului 2018. Proiectul de cercetare impune existența și a materialului grafic (plan de situație și propuneri de amplasare a unităților arheologice) chiar dacă ele nu sunt cerute în mod expres prin Standarde."

În data de 04.12.2020, reclamantele au formulat contestație, înregistrată la Ministerul Culturii sub nr. x/04.12.2020, y/08.12.2020 împotriva deciziei Biroului executiv al Comisiei Naționale de Arheologie în data de 27.11.2020.

Contestația a fost analizată în cadrul Comisiei Naționale de Arheologie din data de 14-15 ianuarie 2021 și soluționată prin Decizia nr. 1233 din data de 16.02.2021, comunicată recurentelor – reclamante prin Adresa DPC nr. x/17.02.2021, în sensul respingerii contestației formulate de cele două recurente – reclamante (dosarul de fond)

Prin acțiunea în contencios administrativ ce face obiectul prezentei judecăți, reclamantele s-au îndreptat împotriva acestei decizii, dar și împotriva actelor subsecvente acesteia, respectiv Decizia Biroului Executiv al Comisiei Naționale de Arheologie din data de 27.11.2020, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtelor la emiterea Autorizației de cercetare preventivă pentru Mănăstirea Călui în baza documentației transmise în data de 09.11.2020.

Prin sentința recurată s-a respins cererea reclamantelor, ca neîntemeiată, instanța de primă jurisdicție reținând legalitatea actelor administrative emise de pârâte.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar care constată că sunt nefondate criticile recurentelor, ce susțin că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, se constată că, prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăți, recurentele – reclamante au criticat sentința prin care s-a soluționat fondul litigiului, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentele au susținut în esență încălcarea de către instanță a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică aprobată prin Ordinul MCPN nr. 2562/2010.

Aceste critici nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, având în vedere că, potrivit art. 11 alin. (1) din Procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică, aprobată prin Ordinul MCPN nr. 2562/2010: "pentru obținerea autorizației pentru cercetare arheologică preventivă, prevăzută în anexa nr. 3, sunt necesare următoarele documente:

a) formular pentru solicitarea eliberării autorizației pentru cercetare arheologică preventivă, completat conform modelului prevăzut în anexa nr. A;

b) protocol de colaborare între instituții, dacă este cazul;

c) planul de situație al investiției pentru care va fi făcută cercetarea, în format digital -.dwg sau.shp, ori inventarul de coordonate STEREO 70 - în format digital tabelar, pentru perimetrul care urmează sa fie afectat de proiectul investițional ce determină cercetarea;

d) ortofotoplanul (1:5.000) în format digital și cuprinzând și fișierul de georeferențiere pentru zona care va fi afectată de investiție, în cazul în care suprafața afectată de proiectul investițional este mai mare de 1.000 ml;

e) proiect de cercetare arheologică preventivă, inclusiv în format digital, care va cuprinde, în mod obligatoriu, diagnosticul arheologic (raportul de evaluare documentară și/sau de teren)."

Astfel, raportat la aceste dispoziții, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că planul de situație și Proiectul de cercetare arheologică preventivă aprobat de Comisia Națională de Arheologie, sunt documente necesare pentru emiterea autorizației de cercetare arheologică preventivă, iar reclamantele nu au depus întreaga documentație prevăzută de art. 11 alin. (1) din Procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică, aprobată prin Ordinul MCPN nr. 2562/2010, aspect necontestat, de altfel, de recurentele – reclamante.

Lipsa planului de situație duce la necunoașterea secțiunilor ce urmează a fi făcute, dimensiunile acestora, numărul lor și modul de amplasare, precum și modul de efectuare a săpăturilor arheologice în incinta unui sit arheologic clasat ca monument istoric, cu atât mai mult cu cât principalul scop al acestor săpături arheologice îl constituie chiar restaurarea, consolidarea și conservarea Bisericii cu hramul Sf. Nicolae a Mănăstirii Călui, iar biserica în incinta în care urmează să fie efectuate săpăturile arheologice este clasată ca monument istoric în grupa valorica A.

Faptul că, la Direcția Patrimoniu Cultural a fost depus în anul 2018 Raportul de cercetare arheologică preventivă, iar acest raport conține o planșă care ilustrează exact zona pentru care se solicită continuarea cercetărilor arheologie preventive nu le scutește pe reclamante de obligația ca, pentru obținerea autorizației de cercetare preventivă solicitată în noiembrie 2020 să depună în mod distinct și întocmai întreaga documentație prevăzută la art. 11 alin. (1) din Procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică, aprobată prin Ordinul MCPN nr. 2562/2010, fiind vorba de proiecte și autorizații distincte.

Cum recurentele - reclamante nu au depus toate actele prevăzute de art. 11 alin. (1) din Procedura de acordare a autorizațiilor pentru cercetarea arheologică, aprobată prin Ordinul MCPN nr. 2562/2010, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond, de respingere a cererii de chemare în judecată, este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale anterior menționate, criticile recurentelor sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul – pârât, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantele B. și A. pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele B. și A. pentru beneficiarul S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1536 din 29 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.