Decizia nr. 1540/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 475/2022 a Curții de Apel București

Hotărârea atacată cu recurs Prin decizia civilă nr. 389 din data de 13 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2022 și a respins, în rest, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 475/25.02.2022 în contradictoriu cu intimații B. – în calitate de conducător al S.N.S.P.A. și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat memorii de recurs contestatorul A..

Cererea de sesizare a Curții Constituționale. În cuprinsul memoriului de recurs prin care recurentul a criticat soluția din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal referitoare la contestația în anulare, recurentul - contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 și art. 432 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., menționând că va depune un memoriu separat în acest sens.

Soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 și art. 432 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 503 C. proc. civ. Prin încheierea din 01 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea formulată de recurentul-contestator A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 și art. 432 din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.

Recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale Împotriva încheierii din 01 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-contestator A., solicitând admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză Intimata Școala Națională de Studii Politice și Administrative a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii recurate fiind astfel imposibil de realizat. Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul invocă aspecte de ordin general privind excepția autorității de lucru judecat și faptul că aceasta este adeseori ridicată netemeinic, nelegal și abuziv, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. și care să vizeze greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare a Curții Constituționale. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate, ci doar alegații cu referire la modul în care excepția autorității de lucru judecat este invocată abuziv în practică. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept aplicabile cauzei, respectiv dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept, respectiv îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare prevăzute de legea română, în special cea privind existența unei legături între obiectul excepției invocate prin cererea de sesizare a Curții Constituționale supusă analizei și soluționarea cauzei în recurs, care reprezintă principalul considerent pentru care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, întrucât recurentul nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată și la dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, inclusiv prin raportare la considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 201/2023, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de recurentul A..