Decizia nr. 4952/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 389/2023 a Curții de Apel București

Obiectul cauzei Prin decizia civilă nr. 475/25.02.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimații - pârâți B. - în calitate de conducător al S.N.S.P.A. și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, împotriva sentinței civile nr. 4782/27.07.2021. ca nefondat. 1.

Recurentul - reclamant a formulat contestație în anulare împotriva deciziei menționate, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 28.01.2022. 2. Hotărârea atacată cu recurs Prin decizia civilă nr. 389 din data de 13 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva încheierii de ședință din data de 28.01.2022 și a respins, în rest, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 475/25.02.2022 în contradictoriu cu intimații B. - în calitate de conducător al S.N.S.P.A. și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a formulat memorii de recurs contestatorul A.. Prin memoriul ce a vizat soluția Curții de Apel București de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu prevederile art. 24, alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul - contestator a învederat, făcând trimitere la conținutul normativ votat de Parlamentul României al antereferitelor texte privind obligația executării unei hotărâri judecătorești și la decizia nr. 12 din 28 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că ÎCCJ a încălcat constituția și separația puterilor în stat, modificând înțelesul textului de lege și a stabilit norme de aplicare restrictive, în avantajul celor care nu pun în executare hotărârile judecătorești și în dauna cetățenilor. A mai arătat recurentul că legiferarea, în statul român, este descrisă prin art. 73 - 79 din Constituție, iar potrivit acesteia, puterea judecătorească nu are dreptul să modifice legile votate în Parlament. În opinia recurentului, decizia nr. 12 din 28 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ar genera o modificare a legii, cu atingerea drepturilor și intereselor cetățenilor, întrucât instituie un termen de grație excesiv de mare (luni de zile sau ani), în care instituția pârâtă, care avea obligația prevăzută de o hotărâre judecătorească, poate sau nu să o execute. În opinia recurentului, interpretarea dată de ÎCCJ creează un conflict juridic de natură constituțională. A mai evocat recurentul ambiguitatea textului vizat de excepție inclusiv din perspectiva penalităților ce ar trebui acordate titularului unei hotărâri judecătorești neexecutate din vina și culpa unei instituții, precum și din cea a amenzii ce ar trebui plătite de conducătorul acesteia,. Recurentul a argumentat și în sensul posibilității examinării, de către Curtea Constituțională, a unor texte de lege interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție, subliniind că, în esență, controlul de constituționalitate se poate face exclusiv de către Curtea Constituțională, iar, întrucât dezlegările date de ÎCCJ, prin interpretarea legilor, ar putea aduce atingere principiilor constituționale, care trebuie să prevaleze, este necesară, în opinia sa, cenzurarea unor astfel de interferențe ale unor instanțe care aplică dreptul comun în domeniul de specialitate care este exclusiv al CCR. Totodată, prin memoriul de recurs care a vizat respingerea, în rest, a contestației în anulare, ca nefondată, recurentul - contestator, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată, la instanța competentă, cu consecința casării hotărârii nr. 475 din 25.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 și a reluării judecății recursului în acest dosar. În susținerea acestei căi de atac exercitate, recurentul a arătat, în esență, că nu a învestit instanța cu o contestație împotriva încheierii din 28.01.2022, ci a promovat o cale de atac "ordinară", pe care, însă, Curtea de Apel București nu a cercetat-o, în sensul că nu au fost avute în vedere solicitarea contestatorului din 14 octombrie 2022, referitoare la excepția de nelegalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004 și nici cererile din 08.02.2023, referitoare la reevaluarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 4782/27.07.2021 și la completarea contestației în anulare cu excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 475/2022, cu înscrierea în fals față de dispoziția nr. x/2019 și cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 913/2021. A mai arătat recurentul că judecata realizată a fost una pur formalistă, lipsită de conținut, scop sau finalitate.

Apărările formulate în recurs Împotriva recursului declarat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a formulat întâmpinare Școala Națională de Studii Politice și Administrative, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor 5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 3 iulie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. 5.2. Prin intermediul memoriului de recurs declarat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la contestația în anulare, recurentul - contestator a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu art. 503 C. proc. civ., ce vizează contextul și modul în care se face obligarea și verificarea aplicării unei sentințe civile definitive, de către o instituție publică, în sensul contextul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004. A mai reclamant recurentul și lipsa unor instrumente legale, pe care justițiabilul, care este împiedicat să își intre în drepturi, să le aibă la dispoziție, mai ales în privința drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce îi este favorabilă. 5.3. Prin același memoriu de recurs, recurentul - contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 și art. 432 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 503 C. proc. civ.. Pentru soluționarea acestei excepții, în conformitate cu dispozițiile art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea nr. 20/2023 a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție (în vigoare la data formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate), pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2022 II. Soluția instanței de recurs A. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal referitoare la excepția de neconstituționalitate, pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Se mai reține și faptul că, potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - contestator A. a expus, în memoriul de recurs, exclusiv critici ce au vizat neconstituționalitatea textelor de lege în raport de care acesta a invocat, în față Curții de Apel București, excepția de neconstituționalitate (dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate prin hotărârea prealabilă nr. 12/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), fără, însă, ca recurentul să prezinte argumente care să vizeze modul în care instanța a analizat și aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe de altă parte, se reține că, prin decizia civilă nr. 389 din data de 13 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu a analizat constituționalitatea textelor vizate de excepție, ci, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, doar întrunirea condițiilor aferente sesizării Curții Constituționale. Astfel cum s-a reținut și în Decizia Curții Constituționale nr. 399/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 27 septembrie 2023, par. 18, "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți. Curtea a mai statuat că instanța de judecată realizează un control al condițiilor de admisibilitate a excepției, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva actului de sesizare se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanța de recurs este circumscris verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța ierarhic inferioară, exclusiv prin prisma acestor condiții." Memoriu de recurs depus de recurentul - contestator, ce a vizat soluția din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate, nu cuprinde, însă, critici care să vizeze argumentele și raționamentele primei instanțe privind condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, ce au stat la baza soluției Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, instanța de control judiciar reține că, deși decizia nr. 389 din data de 13 februarie 2023 a fost comunicată contestatorului la data de 24.03.2023 (conform procesului-verbal de la dosarul curții de apel), acesta nu a depus, în termen de 48 de ore de la comunicare (conform art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ.), un memoriu de recurs prin care să formuleze critici care să vizeze aspectele dezlegate efectiv de Curtea de Apel București din perspectiva excepției de neconstituționalitate. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de recurentul - contestator A. împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal referitoare la excepția de neconstituționalitate, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va anula acest recurs, ca nemotivat. B. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal referitoare la contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele: Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte este reprezentat de contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 475 din 25.02.2022 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Decizia civilă antereferită a soluționat, în dosarul nr. x/2019, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4782 din 27.07.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II - a de contencios administrativ și fiscal la data de 27.05.2021 sub nr. x/2019* reclamantul A. a solicitat să se constate neîndeplinirea, de către pârâți, a obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 2667/2020 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. x/2019 și, în consecință, să se stabilească penalitățile în suma de 100 RON/zi de întârziere, cu începere de la data de 14.10.2019 și despăgubirile datorate reclamantului, ambele sume indexate și majorate cu indicele de inflație. Prin sentința civilă nr. 4782/27.07.2021 pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în cadrul dosarului nr. x/2019, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. În cazul acțiunilor având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, și anume recursul. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiași text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. Pe cale de consecință, decizia civilă nr. 475/25.02.2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reprezintă o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de cale de atac, motiv pentru care nici împotriva modalității de soluționare a contestației în anulare ce vizează o hotărâre definitivă, nu exista deschisă calea formulării unui recurs. Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal referitoare la contestația în anulare, ca inadmisibil. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Analizând cererea formulată de recurentul - contestator A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța constată, prin raportare la dispozițiile art. 519 C. proc. civ., că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul procedural menționat, urmând a respinge antemenționata cerere, pentru argumentele expuse în continuare. Procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei. Așadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziții legale, iar nu din aplicarea acesteia în condițiile particulare ale speței, operațiune ce rămâne în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cauzei. Înalta Curte constată că, prin cererea formulată, recurentul - contestator a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la prevederile art. 503 C. proc. civ., ce vizează contextul și modul în care se face obligarea și verificarea aplicării unei sentințe civile definitive, de către o instituție publică, în contextul aplicării art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004. A mai reclamant recurentul și lipsa unor instrumente legale, pe care justițiabilul, care este împiedicat să își intre în drepturi, să le aibă la dispoziție, mai ales în privința drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce îi este favorabilă. Instanța de control judiciar reține că, în raport de soluția dată în paragrafele anterioare, privind anularea, ca nemotivat, a recursului formulat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate și respingerea, ca inadmisibil, a recursul declarat împotriva soluției din cuprinsul aceleiași decizii civile referitoare la contestația în anulare, în cauză nu este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în litigiul pendinte să depindă de chestiunile de drept a căror lămurire se cere, întrucât prevederile art. 503 Cod procedură civile, raportate la cele ale art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, în sensul menționat de recurent, nu au legătură nici cu neîndeplinirea obligației de motivare a căii de atac și nici cu reglementarea sau nereglementarea, de către legiuitor, a căii de atac a recursului în privința unei hotărâri date în soluționarea unei contestații în anulare îndreptate împotriva unei hotărâri definitive. De asemenea, Înalta Curte reține că, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și are caracter de noutate. În speță, recurentul - contestator solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu au un astfel de caracter (de noutate). Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 519 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea formulată de recurentul - contestator A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.