ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4598/2023

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.06.2022, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1134/14.04.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Hotărârea pronunțată asupra contestației în anulare Prin decizia civilă nr. 42 din data de 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă și totodată, a respins contestația în anulare, formulată de către aceeași parte, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Națională de Studii Politice și Administrative și B., în calitate de conducător al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei civile menționate anterior, a formulat recurs contestatorul A., criticând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu prevederile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., în interpretarea sentinței civile nr. 2435/2020 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1875/2021, folosită de instanțe în mod eronat drept jurisprudență și în loc de text de lege. Prin intermediul memoriului de recurs declarat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 42 din data de 12 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal referitoare la contestația în anulare, recurentul - contestator a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării unui recurs în interesul legii în legătură cu art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., "în interpretarea dată prin sentința civilă nr. 1134/14.04.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2021, identică dar greșită, cu cea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1875/2021".

Apărările formulate în cauză La dosarul cauzei, a înregistrat întâmpinare intimata Școala Națională de Studii Politice și Administrative, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale relevante Prin cererea depusă la data de 3 octombrie 2023, recurentul A. a formulat cerere de recuzare a Completului de judecată nr. 6 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea cauzei, însă această cerere a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2023 pronunțată de către Completul nr. 7 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. II. Soluția și considerentele instanței asupra cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării unui recurs în interesul legii Prin cererea de recurs, recurentul - contestator A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării unui recurs în interesul legii cu privire la dispozițiile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte reține că recursul în interesul legii reprezintă un mijloc procesual care poate fi utilizat în scopul asigurării interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, atunci când se constată că prin hotărâri judecătorești definitive au fost date soluții diferite aceleiași probleme de drept. Potrivit dispozițiilor art. 514 din C. proc. civ., titularii cererii adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca aceasta să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești sunt Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului Justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel și Avocatul Poporului. În lumina acestor prevederi legale, instanța constată că legiuitorul a rezervat calitatea procesuală activă doar persoanelor și instituțiilor anterior menționate, printre care nu se numără și instanțele de judecată învestite cu soluționarea unei cauze sau părțile litigante, astfel că solicitarea recurentului-contestator de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării unui recurs în interesul legii apare ca vădit inadmisibilă, urmând a fi respinsă. III. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva soluției din cuprinsul deciziei civile nr. 42 din data de 12 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, referitoare la excepția de neconstituționalitate, pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea obligației de motivare, de către partea care promovează recursul, este necesar ca aceasta să precizeze care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., în caz contrar, instanța de recurs aflându-se în imposibilitatea de a exercita controlul judiciar. În practica judiciară, s-a decis că simpla nemulțumire a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Aplicând astfel de considerente teoretice în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - contestator A. a expus, în memoriul de recurs, critici ce au vizat neconstituționalitatea art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin sentința civilă nr. 2435/2020 și prin decizia nr. 1875/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără, însă, a prezenta argumente care să vizeze modul în care instanța a analizat și aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Trebuie subliniat că, prin decizia recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu a analizat constituționalitatea textului de lege vizat de excepție, ci doar întrunirea condițiilor aferente sesizării Curții Constituționale, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel cum s-a reținut și în Decizia Curții Constituționale nr. 399/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 27 septembrie 2023, par. 18, "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți. Curtea a mai statuat că instanța de judecată realizează un control al condițiilor de admisibilitate a excepției, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva actului de sesizare se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanța de recurs este circumscris verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța ierarhic inferioară, exclusiv prin prisma acestor condiții." Or, în litigiul pendinte, memoriul de recurs depus de recurentul - contestator nu cuprinde critici care să vizeze argumentele și raționamentul primei instanțe ce au stat la baza soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv modul de verificare a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, ci doar o reiterare a solicitării recurentului-contestator de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și a motivelor pe care se întemeiază aceasta. În această împrejurare, Înalta Curte, constatând că recursul formulat de recurentul- contestator A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate, nu îndeplinește exigențele prevăzute de art. 487 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția invocată din oficiu și va anula acest recurs, ca nemotivat.