Decizia nr. 1539/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 129/2021 a Curții de Apel Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal la data de 09 septembrie 2021, sub numărul unic de dosar x/2021, reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 496/16.06.2021, emisă de pârât și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 129 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termenul de introducere a acțiunii, cerere formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, a admis excepția tardivității introducerii acțiunii în anularea Hotărârii pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr. 496/16.06.2021, excepție invocată din oficiu și, în consecință, a respins ca tardiv introdusă acțiunea formulată de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Cererea de recurs exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 129 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 15 iunie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului declarat de reclamanta Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă". Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 15 iunie 2023, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 15 iunie 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 15 decembrie 2023. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu este incident în cauză niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.