ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08 septembrie 2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Ministrul Culturii și Comisia de Evaluare a Managementului Bibliotecii Naționale a României, a solicitat:

- anularea Ordinului ministrului culturii nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naționale a României și componența nominală a comisiei de evaluare a managementului Bibliotecii Naționale a României, a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 de aprobare a rezultatului final al evaluării anuale pentru perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020 a managementului Bibliotecii Naționale a României și a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 de încetare a Contractului de management nr. x/02.08.2019, încheiat pe o durată de 5 ani, ca urmare a notei finale 6,68 acordate în cadrul procedurii de evaluare privind activitatea managerială a reclamantei aferentă anului 2020, anularea Raportului comisiei de evaluare, a Procesului-verbal al ședinței comisiei de soluționare a contestației și a tuturor actelor administrative subsecvente, precum și anularea Răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/04.08.2021;

- repunerea părților în situația anterioară, în sensul reluării de către reclamantă a atribuțiilor de manager al Bibliotecii Naționale a României, având în vedere nelegalitatea modalității de organizare a procedurii de evaluare, precum și nelegalitatea și netemeinicia raportului și a rezultatului evaluării;

- obligarea Ministerului Culturii la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul remunerației lunare de care ar fi beneficiat reclamanta în temeiul Contractului de management nr. x/02.08.2019, începând cu data emiterii Ordinului nr. 603/23.06.2021 și până la data repunerii efective în funcție;

- obligarea pârâtului la compunerea comisiei de evaluare a managementului Bibliotecii Naționale a României cu respectarea exigențelor art. 5 și 8 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 2799/2015, respectiv o comisie înființată în funcție de specificul instituției și alcătuită din membri imparțiali, care să nu se regăsească într-o situație de incompatibilitate ori în conflict de interese, pentru a asigura protecția interesului public și ale drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 899 din 12 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția de inadmisibilitate parțială a acțiunii invocată din oficiu;

- a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea raportului comisiei de evaluare, a procesului-verbal al ședinței comisiei de soluționare a contestațiilor, a tuturor actelor administrative subsecvente și a răspunsului la plângerea prealabilă;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii, Ministrul Culturii și Comisia de Evaluare a Managementului Bibliotecii Naționale a României;

- a anulat în parte Anexa nr. II la Ordinul ministrului culturii nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naționale a României, numai în ceea ce privește desemnarea dlui B. în componența comisiei de evaluare;

- a anulat Ordinul ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 privind aprobarea rezultatului final al evaluării anuale, pentru perioada 01.01.2020 – 31.12.2020, a managementului Bibliotecii Naționale a României, și Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 privind încetarea Contractului de management nr. x/02.08.2019 încheiat între Ministerul Culturii, în calitate de autoritate, și reclamantă, în calitate de manager al Bibliotecii Naționale a României;

- a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinelor anulate, prin reintegrarea reclamantei în funcția de manager al Bibliotecii Naționale a României și a obligat Ministerul Culturii la plata de despăgubiri către reclamantă, reprezentând diferența dintre remunerația lunară de care ar fi beneficiat aceasta în funcția de manager al Bibliotecii Naționale a României și remunerația efectiv încasată în funcția de execuție ocupată după data de 23.06.2021, de la data încetării contractului de management prin ordinul anulat și până la data repunerii efective în funcție a reclamantei, dar nu mai târziu de data la care contractul de management ar fi încetat prin ajungerea la termen, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată;

- a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu prezentul litigiu și că pârâții Ministerul Culturii și Ministrul Culturii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței sentinței civile nr. 899 din 12 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și reclamanta A..

3.1 Pârâtul Ministerul Culturii a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, pe fondul cauzei, în principal, trimiterea cauzei Tribunalului București – secția de contencios administrativ și fiscal spre competentă soluționare și, în subsidiar, reținând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3. C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esență, că, în raport de dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă cu claritate faptul că instanța competență în soluționarea prezentei pricini este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

În acest sens a precizat și faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021, prin care reclamanta A. a solicitat suspendarea efectelor aceluiași Ordin al Ministrului Culturii, prin sentința civilă nr. 1420/13.10.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus aceeași soluție de declinare a competenței în favoarea Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-pârât a arătat faptul că, deși a invocat excepția necompetenței materiale în condițiile legii, respectiv în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, în mod netemeinic și nelegal instanța de fond și-a reținut competența de soluționare a fondului prezentei spețe, pronunțând o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, drept care se impune casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă material, anume Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că la termenul din data de 20 ianuarie 2022, instanța a procedat ex officio, după ce, în prealabil, solicitase părților să își expună poziția procesuală cu privire la competența instanței sesizate, la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, declarându-se competentă în acest sens, potrivit art. 131 C. proc. civ., fără a arăta raționamentul juridic în raport de care conflictul dintre norma specială și cea generală se rezolvă în favoarea normei generale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 233, raportat la art. 131 și art. 425 C. proc. civ.

Or, motivarea inexactă, confuză a motivelor de drept cu ignorarea completă a normei speciale de competență, este de natură a vicia în mod esențial hotărârea atacată, instanța de recurs neputând să realizeze un control real și efectiv asupra raționamentului logico-juridic avut în vedere de către judecătorul fondului.

În acest sens, în stabilirea competenței materiale - competență care potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este de ordine publică - instanța s-a raportat în mod greșit exclusiv la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care raportul contractual dintre părți era supus în ceea ce privește competența dispozițiilor normei speciale reprezentată de art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008, opțiune complet nemotivată.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că numirea comisiei de evaluare pentru doamna A. a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) - (3) din anexa nr. 1 la O.M.C. nr. 3098/31.05.2021 privind aprobarea regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managementului Bibliotecii Naționale a României, iar în acest sens a invocat și prevederile art. art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 189/2008, ale Legii nr. 334/2002 (art. 12 alin. 1it. a), art. 12 alin. 1it. g), art. 4 din Legea nr. 311/2002, art. 2 alin. (5) și art. 3 alin. (2), punctul 1, lit. d) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.

Activitatea specifică a muzeelor cât si a Bibliotecii Naționale a României este reglementată și de prevederile Legii nr. 182/2000, și se completează cu prevederile normelor metodologice de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, aprobate prin H.G. nr. 1546/2003.

În susținerea argumentelor cu privire la similitudinile dintre o parte din domeniile de activitate ale muzeelor și bibliotecilor trebuie avute în vedere și funcțiile de execuție specifice ale acestora.

Potrivit anexei nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură" unități de cultură la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, bibliotecile naționale (capitolul II, punctul I, lit. b), beneficiază de o serie de funcții similare cu cele ale muzeelor (capitolul III, punctul I, lit. b), precum cele de conservator și restaurator. A se vedea în acest sens și statele de funcții ale celor două instituții care conțin funcții similare.

Mai mult, în legea bibliotecilor, Legea nr. 334/2002, analizată cu atenție de către instanță, la art. 44, alin. (2), se regăsesc în categoria personalului de specialitate din biblioteci conservatorii și restauratorii, funcții, care fac parte și din categoria personalului de specialitate al muzeelor.

De altfel, din analiza statului de funcții ale Muzeului Național al Literaturii Române (Stat de funcții aprobat prin anexa nr. 2 la H.C.G.M.B. nr. 197/2018) și cel al Bibliotecii Naționale a României (Stat de funcții valabil de la data de 15 aprilie 2020, aprobat prin O.M.C. nr. 2814/2020), rezultă ca ambele instituții au mai multe funcții specifice comune, respectiv: funcția de conservator, redactor, restaurator și muzeograf.

Referitor la aspectele reținute de instanța de fond cu privire la nemotivarea raportului de evaluare, caracterul evaziv și imprecis al acestuia, recurentul-pârât a susținut că, încălcând dispozițiile O.U.G. nr. 189/2008, ale Legii nr. 554/2004 și ale OMC nr. 3098/31.05.2021, instanța de fond s-a substituit comisiei care a realizat evaluarea.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării anuale a managerului BNaR, aprobat prin OMC nr. 3098/31.05.2021, evaluarea managerului s-a realizat de către o Comisie formată din 3 membri, dintre care 2 specialiști și un reprezentant al autorității. Potrivit art. 11, analiza și notarea raportului de activitate întocmit de manager și a interviului se fac în baza criteriilor și subcriteriilor stabilite, iar rezulltatul final al evaluării care reprezintă media aritmetică a notelor acordate de fiecare membru al comisiei, precum și Concluziile raportului întocmit de comisie se comunică managerului. De asemenea, potrivit art. 12, managerul poate formula contestație asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului.

În condițiile în care Raportul de evaluare este întocmit de o comisie formată de specialiști în domeniul de activitate supus evaluării, instanța nu se poate substitui evaluării realizate de aceștia exprimate prin notele acordate. Cu alte cuvinte, opinia calificată a specialiștilor exprimată prin notele acordate în raport de criteriile stabilite, nu poate fi cenzurată de instanță în condițiile în care aceasta nu are competența necesară, potrivit legii.

Recurentul-pârât a mai menționat și faptul că procedura de evaluare nu permite comisiei de evaluare să ceară informații suplimentare instituției sau managerului în afara etapei interviului, astfel că susținerea instanței potrivit căreia - comisia ar fi trebuit să ceară explicații reclamantei ori instituției, este eronată și lipsită de temei legal. Comisiile de evaluare pentru instituțiile publice nu sunt organe de control, acestea își desfășoară activitatea strict în baza regulamentului de evaluare.

Referitor la sarcinile din contractul de management, recurentul-pârât a menționat că acestea au fost analizate de către comisie în cadrul raportului de evaluare și au fost menționate clar cele care nu au fost îndeplinite total sau parțial.

Cu privire la importanța constatărilor comisiei de evaluare, a apreciat că nu este de competența instanței să decidă care dintre acestea sunt mai grave sau nu și care prezintă o importanță mai mare în procesul de evaluare managerială.

Astfel, instanța de fond și-a depășit atribuțiile, motivația acesteia este complet nefondată și denotă carențe cu privire la înțelegerea procedurii de evaluare pentru instituțiile publice de cultură, precum și cu privire la modul de apreciere a motivației comisiei, depășindu-și, în mod flagrant, competențele și substituindu-se în mod nejustificat și nepermis comisiei de evaluare care a avut în componență specialiști în domeniul de activitate al instituției evaluate, specialiști cu o remarcabilă carieră profesională, care sunt cenzurați de către instanță fără a avea competențe în acest sens.

3.2 Reclamanta A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că instanța de fond a respins motivele de nelegalitate vizând (i) imposibilitatea de a determina care criteriu a fost punctat și care a fost depunctat (al treilea motiv de nelegalitate), (ii) nerespectarea grilei de evaluare ori nelegala elaborare a acesteia (al cincilea motiv de nelegalitate) și (iii) îndeplinirea integrală a planului minimal (al șaselea motiv de nelegalitate) cu greșita aplicare a normelor de drept material, acestea fiind critici întemeiate.

În opinia acesteia se impune casarea în parte a sentinței recurate, iar în rejudecare, anularea în integralitate a Anexei nr. II la O.M.C. nr. 3098/31.05.2021, având în vedere că la alcătuirea Comisiei de evaluare au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) - (3) din Anexa 2 la O.M.C. nr. 2.799 din 10 decembrie 2015.

Se impune schimbarea considerentelor sentinței atacate cu privire la dispoziția de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 și a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 și reținerea temeiniciei argumentelor cu privire la imposibilitatea, din analiza Ordinelor emise de Ministrul Culturii și a documentelor anexate acestora, de a determina în ce modalitate un anumit criteriu de notare a fost punctat sau depunctat.

În mod eronat au fost aplicate dispozițiile de drept material indicate, având în vedere că încălcarea dreptului său la apărare este dublată de încălcarea principiului transparenței în evaluarea managerului instituției, câtă vreme nu sunt cunoscute motivele pentru care a fost acordat un anumit punctaj final, motiv pentru care se impune anularea actelor administrative și repunerea părților în situația anterioară.

Se impune schimbarea considerentelor sentinței pronunțată de instanța de fond cu privire la dispoziția de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 și a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021, și reținerea temeiniciei argumentelor privind nerespectarca grilei de evaluare sau nelegala elaborare a acesteia, deoarece nota acordată, 6,68, nu este justificată de raportul de evaluare.

Cu toate că în mod judicios se reține prin hotărârea atacată faptul că legea nu stabilește în mod expres momentul la care trebuie elaborată grila de evaluare, a apreciat că încheierea Procesului-verbal nr. x, la data de 10 iunie 2021, ulterior publicării raportului de activitate de către managerul BNaR, reprezintă un aspect care nu poate fi pierdut din vedere în contextul argumentelor evocate anterior, respectiv faptul că grila de evaluare nu conține criterii concrete care să permită verificarea corectitudinii și obiectivității de acordare a punctajului și nu reflectă ponderea/importanța activității la nivelul instituției.

Totodată, se impune schimbarea considerentelor sentinței recurate cu privire la dispoziția de anulare a Ordinului ministrului culturii nr. 3169/22.06.2021 și a Ordinului ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 și reținerea temeiniciei argumentelor privind îndeplinirea integrală a Planului minimal.

Argumentarea cu privire la acest motiv de nelegalitate a actelor administrative a fost respinsă în mod formal, motivat de faptul că acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008 nu poate purta decât asupra legalității procedurii de evaluare, iar nu asupra temeiniciei rezultatului evaluării.

Cu alte cuvinte, prima instanță reține la fila x a hotărârii recurate, că " nu se poate substitui comisiei de evaluare în realizarea atribuțiilor acesteia, în sensul de a analiza în ce măsură au fost îndeplinite obligațiile asumate prin contractul de management, raportat la obiectul controlului judiciar, limitat, potrivit legii, la legalitatea procedurii de evaluare (...)".

Cu toate acestea, și în acest caz, critica formulată prin cererea de chemare în judecată a vizat nelegalitatea procedurii de evaluare materializată prin erorile evidente de apreciere cu privire la concluziile Raportului de activitate al managerului BNaR, deficiențe care nu presupun o analiză de specialitate pe fondul criteriilor analizate.

Analizând programele realizate în perioada 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020, este lesne de observat chiar și prima facie nelegalitatea criticilor formulate prin Concluziile raportului de evaluare, care atestă pervertirea scopului activității de evaluare și implicit a atribuțiilor comisiei.

Așadar, procedând de maniera evocată anterior, instanța de judecată în mod eronat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008, prin limitarea controlului de legalitate, constatând că aceste critice aduse actelor administrative atacate sunt sustrase controlului judiciar.

În Raportul de activitate sunt consemnate toate elementele care sunt reclamate de Comisie ca fiind deficitare, incomplete, evazive, în condițiile în care toate obiectivele din contractul de management sunt îndeplinite (Cap. analiza principalelor direcții de acțiune întreprinse, în Raport la pag. 19-27), a Programului minimal (descris în Analiza programului minimal realizat, în Raport la pag. 58-59 și Anexa Program minimal), a creșterii veniturilor din activitatea de bază, a recuperării decalajului de prelucrare pe flux cu 3 ani, a punerii la raft a întregii colecții de carte curentă, a întăririi capacității administrative a tuturor sediilor și a câștigării de proiecte.

Pentru toate aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate încălcarea evidentă a obligațiilor și principiilor edictate de dispozițiile art. 7 și 8 din Anexa 2 la O.M.C. 2.799/2015, neregularități care iradiază în legalitatea actului administrativ, critici de nelegalitate care au fost înlăturate în mod formal și eronat de instanța de fond, prin greșita aplicare a dispozițiile art. 42 alin. (1) raportate la cele ale art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea criticilor de nelegalitate evocate de pârâtul Ministerul Culturii și, implicit, respingerea recursului declarat de acesta.

Recurentul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În analiza criticilor formulate prin cererile de recurs declarate în cauză, are prioritate motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susținut de pârâtul Ministerul Culturii, referitor la lipsa competenței materiale procesuale a instanței de fond în soluționarea prezentei cauze.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o greșită dezlegare acestei chestiuni, pornind de la reținerea dispozițiilor art. 43 din O.U.G. nr. 189/2008 ca fiind aplicabile în cauză, în raport de obiectul pricinii dedus judecății, în condițiile în care chiar la termenul la care și-a verificat competența conform art. 131 C. proc. civ., reprezentantul convențional al reclamantei a precizat că primul capăt de cerere privind anularea ordinului de încetare a contractului de management este principal, iar capătul de cerere referitor la despăgubiri este subsidiar primului capăt de cerere, fiind un efect al anulării, precizări consemnate în încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2022.

În acest sens, se are în vedere că, în fapt, între Ministerul Culturii și Identității Naționale, în calitate de ordonator principal de credite, și reclamanta A. s-a încheiat, în condițiile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, Contractul de management nr. x/02.08.2019, prin care reclamantei, în calitate de manager, i-a fost încredințat mandatul de a asigura conducerea și buna administrare a Bibliotecii Naționale a României, pe baza proiectului de management aprobat, contractul fiind încheiat pe durată determinată de 5 ani, de la data de 02 august 2019 și până la data de 02 august 2024.

Ca urmare a rezultatelor evaluării pe anul 2020, care, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, se face anual, prin Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 a încetat contractul de management nr. x/02.08.2019, încheiat între Ministerul Culturii și reclamantă, motiv pentru care reclamanta a formulat plângere prealabilă, plângere respinsă de autoritate ca neîntemeiată, prin adresa nr. x/04.08.2021 .

În acest context, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, care trebuie să țină cont în stabilirea competenței de soluționare a cauzei de modalitatea specială de reglementare a contractului de management prin O.U.G. nr. 189/2008 și de scopul avut de legiuitor la emiterea acestui act normativ care reprezintă sediul materiei în speță.

Potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008:

"(1) Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de management, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul autorității".

Totodată, conform art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, "Pe durata contractului de management, autoritatea verifică modul în care sunt respectate clauzele acestuia de către manager, în cadrul evaluărilor anuale ale managementului".

Așadar, în condițiile în care litigiul dedus judecății vizează în principal executarea și încetarea contractului de management, atât timp cât prin Ordinul ministrului culturii nr. 603/23.06.2021 a cărui anulare se solicită, s-a dispus însăși încetarea Contractului de management nr. x/02.08.2019, în raport de prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 189/2008 și ținând cont totodată că sediul autorității pârâte se află în București, rezultă că instanța competentă să soluționeze în fond cauza este secția de contencios administrativ a tribunalului București.

În acest sens, se are în vedere și că, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea reclamantei A. privind suspendarea efectelor aceluiași ordin al ministrului culturii, prin sentința civilă nr. 1420/13.10.2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București – secția contencios administrativ și fiscal, soluție rămasă definitivă prin decizia nr. 2031/02.08.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare pentru lipsă de competență, trimite cauza instanței competente potrivit legii, Înalta Curte, constatând incidența cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii, va casa sentința recurată și, în rejudecare va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre competentă soluționare Tribunalului București și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Culturii, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea fiind circumscrise fondului cauzei și urmând a fi avute în vedere de instanța de fond competentă.

Din aceleași considerente se impune respingerea ca rămas fără obiect și a recursului declarat de reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate de aceasta urmând a fi avute în vedere la momentul soluționării cererii de chemare în judecată de instanța de fond competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii împotriva sentinței civile nr. 899 din 12 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, ca rămas fără obiect.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.