ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1317/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 23.02.2022, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, anularea Procesului-verbal de inspecție emis de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară la data de 08.11.2021 sub nr. x/12.11.2021, înregistrat la CNA sub nr. x/16.11.2021, și a Deciziei nr. 2/c/27.01.2022 privind soluționarea plângerii prealabile.

Prin sentința civilă nr. 2241 din 29 noiembrie 2022, Curtea a admis cererea reclamantului și a anulat Decizia nr. 2/c/27.01.2022 privind soluționarea plângerii prealabile nr. 13571/10.12.2021, precum și Procesul-verbal de inspecție nr. x/12.11.2021 emise de Ministerul Finanțelor.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor a declarat recurs, criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prin considerente fiind preluate, în proporție covârșitoare, argumentele reclamantei, nesocotindu-se apărările sale, lipsind, astfel, hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii prin însușirea susținerilor reclamantei, fără, însă, a rezulta că a existat o verificare și o analiză a acestor susțineri și fără a indica, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru pronunțarea acestei soluții.

În aceste condiții, avându-se în vedere că instanța de recurs analizează și se pronunță exclusiv cu privire la criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de fond în raport cu apărările formulate de părți, în lipsa analizei apărărilor formulate de pârât, pentru garantarea dublului grad de jurisdicție, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond.

Recurentul-pârât a redat fragmente din cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, apreciind că soluția instanței nu se bazează pe propria analiză cu privire la situația de fapt și de drept, ci prin preluarea (însușirea) susținerilor reclamantei.

În continuarea susținerilor sale, recurentul a prezentat situația de fapt și a invocat și efectul pozitiv al lucrului judecat în raport cu decizia civilă nr. 3371 din 18 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins apelul formulat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 3454 din 21 aprilie 2022 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care a fost respinsă plângerea contravențională formulată de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/20.10.2021.

Intimatul-reclamant Consiliul Național al Audiovizualului nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor este fondat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în Cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În ceea ce privește hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate din argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul acțiunii, uneori inclusiv la persoana I (din perspectiva reclamantului) fără a fi prelucrate.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de ambele părți.

Astfel, hotărârea instanței de fond nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii, prin preluarea integrală a argumentelor părții căreia i-a dat câștig de cauză.

Pentru motivele expuse, în raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă analizarea celorlalte susțineri din cererea de recurs, acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, care, cu ocazia rejudecării, va examina argumentele prezentate de ambele părți

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curtea, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 2241 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.