ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2024

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.12.2022 sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul National Finanțe Publice - SindFISC, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în temeiul art. 28 din Legea 62/2011 privind dialogul social, a formulat cerere de chemare în judecată prin care solicită să se pronunțe o hotărâre prin care:

2.1. Hotărârea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 2202 de la data de 24 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat soluționarea cererii formulate de reclamanta A. prin Sindicatul National Finanțe Publice - SindFISC, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, în favoarea Tribunalului Timiș– secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, tribunalul a reținut că art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care constituie o consacrare expresă a regulii potrivit căreia "instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul". Din economia acestui text de lege, rezultă că, pentru stabilirea competenței teritoriale, prezintă interes domiciliul sau reședința pe care partea o avea în momentul sesizării instanței de judecată, astfel încât, schimbarea ulterioară a acesteia nu influențează competența.

Norma este una generală de procedură și completează prevederile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, interesează pentru stabilirea competenței teritoriale sediul/domiciliul reclamantului (în litigiile de contencios administrativ) de la momentul introducerii acțiunii (sesizării instanței). De asemenea, data sesizării instanței rezultă din prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora procesul începe prin înregistarea cererii la instanță, în condițiile legii.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetența este de ordine publică … 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Potrivit art. 130 alin. (2) din același act normativ, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii’’. Competența teritorială exclusivă este reglementată de norme de ordine publică, în consecință are caracter absolut, astfel încât părțile sau instanța de judecată nu pot deroga de la aceste norme.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 777 de la data de 10 octombrie 2023, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cererii formulate de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL FINANȚE PUBLICE - SINDFISC, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, în favoarea Tribunalului București.

A constatat existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul București, a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție a avut în vedere faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces" deoarece acțiunea nu a fost formulată în numele "reclamantei" A. ci în numele "membrului de sindicat" A..

În susținerea acestei interpretări vin chiar considerentele Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 unde se precizează că "(...) organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă"; ori prin hotărârea de declinare a competenței sale Tribunalul București nu a reținut calitatea de parte în parte în proces a organizației sindicale ci doar reprezentant a reclamantei. În plus, instanța constată că în niciun moment Înalta Curte de Casație și Justiție nu a menționat că membrul de sindicat în favoarea căruia a fost inițiat demersul judiciar are de plano (automat) calitatea procesuală de reclamant. Această situație nu exclude posibilitatea ca, în orice moment, numita A. să intervină în proces și să dobândească calitate procesuală. Însă, în lipsa unei astfel de manifestări de voință, instanța nu poate din oficiu să introducă în cauză membrul de sindicat în calitate de reclamant și să schimbe calitatea organizației sindicale din reclamant în reprezentant al reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând aspectele cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că reclamantul este funcționar public în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în raport cu data introducerii acțiunii, 28.12.2022, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În raport de acest text de lege, precum și de obiectul și motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta persoană fizică are calitatea de funcționar public, iar litigiul își are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017, ceea ce atrage incidența normei de competență prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conține norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispozițiile referitoare la competența teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 28.12.2022, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantei la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal care era situat pe raza județului Timiș, Mun. Timișoara, str. x, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul declinat fila x verso.

Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanei fizice, și nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Prin urmare, reținând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, iar dispozițiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce privește competența materială, o plenitudine de competență în favoarea secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor în ceea ce privește soluționarea acestui tip de cauze, precum și faptul că reclamanta avea la momentul formulării acțiunii domiciliul pe raza județului Timiș, ceea ce atrage competența teritorială a Tribunalului Timiș, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Timiș - secție/complet de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Național Finanțe Publice-SINDFISC și pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.