ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1235/2023

Ședința publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/176.06.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., grefieri-arhivari la Tribunalul Brașov în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov, au solicitat să fie obligați pârâtul de rangul 1 să emită ordinul pentru modificarea statului de funcții, începând cu data de 01.01.2019, în sensul încadrării acestora pe funcțiile de grefieri arhivari cu studii superioare, să fie obligată pârâta de rangul 2 să emită, începând cu data de 01.01.2019, deciziile de încadrare a reclamanților pe funcțiile de grefieri-arhivari cu studii superioare.

Prin sentința nr. 1469/21.10.2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 776 din data de 18 mai 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței și, pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 776 din data de 18 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanții E., J., B., I., A., G., C., D., F. și H., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenții – reclamanți au solicitat, în principal, admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, și trimiterea cauzei instanței competente, în speță Tribunalului Dâmbovița sau instanței pe care Înalta Curte o va considera competentă și, în subsidiar, în situația în care se va stabili că totuși Curtea de Apel București era competentă să soluționeze acțiunea în primă instanță, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții – reclamanți au arătat că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 stabilește competența materială a curții de apel doar în situația în care prin lege organică specială nu se prevede altfel. Or, art. 208 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, reprezintă tocmai legea specială care stabilește competența materială a tribunalului de soluționare a conflictelor de muncă în primă instanță.

Prezentul litigiu este un veritabil conflict de muncă, astfel cum acesta este definit de art. 1 lit. n) coroborat cu lit. g) și lit. e) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, recurenții au susținut că Tribunalul Dâmbovița este competent material să soluționeze în primă instanță prezentul litigiu de muncă.

În altă ordine de idei, recurenții au arătat că, în ipoteza unui unui litigiu de contencios administrativ, trebuie avute în vedere prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data organizării concursului), care reprezintă dreptul comun în materia funcției publice, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu alfuncționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

În litigiile privind funcționarii publici, nu are relevanță poziționarea autorității publice emitente a actului contestat, în cadrul sistemului organelor administrației publice, pentru a se reține incidența art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond.

Pe de altă parte, chiar dacă litigiul ar fi de competența materială a unei curți de apel, tot nu ar reveni competența Curții de Apel București, deoarece nu este învecinată cu Curtea de Apel Brașov, între ele existând Curtea de Apel Ploiești (care este curtea de apel învecinată).

Recurenții au susținut că instanța de fond, Curtea de Apel București, s-a aflat în eroare atunci când a afirmat în prima pagină a sentinței, că și-ar fi ales "ca instanță competentă o instanță din raza Curții de Apel București" deoarece, adresându-se Tribunalului Dâmbovița, și-au ales o instanță de pe raza Curții de Apel Ploiești.

Competența stabilită de art. 127 C. proc. civ., se referă exclusiv la curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Brașov, pe raza căreia își desfășoară activitatea.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții – reclamanți au arătat că instanța de fond nu a analizat apărările menționate în cea de-a doua pagină a cererii de chemare în judecată și nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările, încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții – reclamanți au susținut că instanța de fond a încălcat normele juridice menționate în cererea de chemare în judecată și că practica judiciară este în sens contrar sentinței recurate.

Sentința atacată este nelegală deoarece se apreciează că problema supusă analizei instanței de judecată nu este o problemă de legalitate ci o problemă de oportunitate, care scapă controlului instanței de judecată.

Dreptul de apreciere cu privire la încadrarea persoanelor care au absolvit studii superioare juridice aparține într-adevăr angajatorului, numai că acest drept se exercită prin dreptul de opțiune între a organiza examen de promovare și a nu organiza un astfel de examen.

După exercitarea acestui drept de opțiune de către anagajator, prin organizarea examenului, dreptul de apreciere al angajatorului încetează, deoarece examenul nu poate fi niciodată organizat jocandi causa, ci numai cu scopul de a produce efecte juridice.

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., constând în necompetența materială de ordine publică a curții de apel în soluționarea cauzei, Înalta Curte îl apreciază întemeiat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții au solicitat obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinului de modificare a statelor de funcții și de personal ale Curții de Apel Brașov și obligarea Curții de Apel Brașov la emiterea deciziei de reîncadrare pe funcția de grefier arhivar cu studii superioare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială a instanței trebuie invocată de părți sau de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În raport de aceste dispoziții, se constată că excepția necompetenței materiale procesuale a fost invocată de intimatul – pârât Ministerul Justiției, prin întâmpinare, și de Tribunalul Dâmbovița, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.. Pe cale de consecință, criticile recurenților privind soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

În speță, prin sentința nr. 1469/21.10.2020, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal.

La stabilirea competenței teritoriale, Tribunalul Dâmbovița a avut în vedere dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. și calitatea reclamanților de grefieri la Curtea de Apel Ploiești.

Astfel, tribunalul a reținut, în mod eronat, că reclamanții au calitatea de grefieri la Curtea de Apel Ploiești, în realitate, aceștia fiind grefieri la Tribunalul Brașov.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte, contrar celor invocate prin cererea de recurs, constată că aceasta aparține curții de apel în primă instanța, având în vedere că reclamanții solicită cenzurarea refuzului de a modifica statul de funcții, apreciat de aceștia ca fiind nejustificat, refuz ce aparține unei autorități publice centrale, respectiv Ministerului Justiției.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmbovița a stabilit competența teritorială încălcând opțiunea permisă reclamanților de art. 127 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Având în vedere că instanța care a soluționat cauza în primă instanță, Curtea de Apel București, nu se învecinează cu Curtea de Apel Brașov, în circumscripția căreia se află Tribunalul Brașov, instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea recurenții – reclamanți, Înalta Curte va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal.

Analizarea criticilor subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu se mai impune, față de soluția de casare atrasă de incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții E., J., B., I., A., G., C., D., F. și H. împotriva sentinței nr. 776 din data de 18 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.