ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 121/2024

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul C., au solicitat acordarea de daune morale și eventual daune materiale pentru modul umilitor în care au fost tratați în această campanie de pandemie nedeclarată în România, față de măsurile de depersonalizare umană, lipsă de respect față de demnitate și onoare, de o vulgaritate sălbatică, acceptate în mod tacit de organele legale îndrituite să dispună, invocând acte normative pe care le consideră nelegale.

Prin decizia civilă nr. 1677/17.03.2021 pronunțată de ÎCCJ s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C. – Prim Ministru, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 86 de la data de 5 mai 2022, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul - C. - PRIM MINISTRU, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 86 de la data de 5 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat cerere de recurs reclamanții A. și B., solicitând casarea hotărârii de la fondul cauzei, și rejudecarea pe fond a pricinii.

În susținerea recursului, a arătat că sentință civilă de la fond nu respectă condițiile de formă prevăzute de C. proc. civ., nu este semnată de titularul completului, nu este întemeiată pe probele de la dosar, fiind emisă de un judecător fără competențe profesionale.

Legal citat în faza recursului, cu copie a motivelor de casare formulate de reclamanți, intimatul – pârât nu a depus întâmpinare la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susținerile recurenților – reclamanți A. și B., prin comparație cu argumentația expusă în fața Curții de Apel Constanța, rezultă că aceștia au reluat cu caracter general susținerile expuse și în fața primei instanțe, subsumate situației de fapt.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația atât să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege, cât și să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârșit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Recurenții-reclamanți nu au dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

După cum s-a arătat în precedent, susținerile din cererea de recurs constau în referiri succinte și cu caracter general la încălcarea condițiilor de formă impuse de lege pentru redactarea sentinței de la fond, competența judecătorilor de soluționare a pricinii, eludarea dispozițiilor legale.

În concret, Curtea de Apel Constanța și-a argumentat soluția pronunțată arătând, în esență, că reclamanții nu indică în cererea de chemare în judecată sau în precizările ulterioare elementele de formă ale contenciosului administrativ, elemente în prezența cărora să se poată stabili că demers judiciar de față este admisibil. Singura solicitare pe care reclamanții o susțin este reprezentată de acordarea de daune morale în calitatea lor de părți civile, daune care din perspectiva materiei contenciosului administrativ nu pot fi acordate în lipsa elementului premisă, respectiv anularea în tot sau în parte a actului administrativ, nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Cu toate acestea, recurenții-reclamanți s-au limitat să afirme prin cererea de recurs că, în mod nelegal, prima instanță a emis o soluție netemeinică și nelegală, cu încălcarea prevederilor din Constituția României.

Or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanța nu a reținut ca fiind cauză a soluției de inadmisibilitate aspectul referitor la temeinicia pretențiilor recurenților – reclamanți ci doar neîntrunirea elementelor de formă ale contenciosului administrativ, care nu permit acordarea daunelor morale în condițiile în care nu se face dovada elementului premisă, respectiv anularea în tot sau în parte a actului administrativ, nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curții de Apel Constanța, recurenții-reclamanți nu au prezentat un raționament critic față de considerentele sentinței recurate, ci s-au limitat la afirmația generală potrivit căreia sentința a fost pronunțată de o instanță «inaptă pentru judecata fondului».

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancționată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 86 din 5 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată din oficiu.

Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 86 din 05 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.