ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4227/2024

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.06.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

Prin sentința nr. 1900 din 24 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate în cauză și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este nelegală, în condițiile în care instanța de fond a reținut că debitorul pârât Guvernul României ar fi executat prin adoptarea H.G. nr. 746/08.06.2022 obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.

Consideră că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariații B. și momentele la care urma să se efectueze vânzarea, întrucât nu este de competența executivului să modifice prin hotărâri de guvern acte normative cu putere de lege, respectiv ordonanțe, deoarece s-ar încălca principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenția acestuia că poate decide când și în ce măsura se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, respectiv a interzis acestuia prin titlul executoriu atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaților B., stabilită prin lege, cât și să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.

Mai arată că titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare, așa încât Guvernul era obligat ca în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acțiuni către salariații B..

Ca urmare, Guvernul trebuia să adopte procedurile și condițiile care să permită salariaților B. să cumpere pachetul de acțiuni atribuit lor prin lege, lucru pe care Guvernul nu 1-a făcut, respectiv să organizeze executarea și să execute în concret dispozițiile din lege privind vânzarea pachetului de acțiuni.

Consideră că Guvernul a adoptat prin H.G. nr. 746/08.06.2022 ce îi era interzis prin titlul executoriu și că prin întâmpinarea Guvernului depusă în dosarul nr. x/2022, acesta a recunoscut că H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă îndeplinirea obligației care îi fusese impusă prin titlul executoriu.

Mai arată că emiterea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă executarea deciziei ce constituie titlul executoriu și că prin Hotărârea de Guvern în discuție s-a stabilit doar momentul când vânzarea acțiunilor se va finaliza, respectiv 31.12.2023 - art. 1 alin. (2), însă momentul când începe vânzarea acțiunilor nu a fost stabilit. În) acest sens, invocă art. 2 al H.G. nr. 746/2022.

Arată că O.U.G. nr. 49/1997, în forma modificată prin O.G. nr. 55/2003, prevede că salariații Societății Naționale a Petrolului "B." S.A. au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare.

Susține că, astfel, procentul de 8% din capitalul social care se vinde salariaților aparținea societății B. S.A. și era stabilit la data privatizării societății, însă procentul stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparține societății B. S.A. și se referă la momentul vânzării acțiunilor către salariați.

Consideră că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a luat în discuție apărarea sa conform căreia Guvernul a recunoscut în întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022, având același obiect ca în speță, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că nu a îndeplinit obligația stabilită în titlul executoriu și că în acest sens ar avea nevoie de concursul Ministerului Energiei.

Menționează că procedurile și condițiile în care se va realiza vânzarea acțiunilor către salariați nu au fost adoptate, iar cu privire la termenele privind vânzarea și cota de capital care se înstrăinează către salariați, s-a interzis Guvernului, prin titlul executoriu, sa le stabilească.

În aceste condiții, susține că prezumția de legalitate a hotărârii de Guvern nu poate fi reținută și instanța de executare era obligată să constate că nu existau procedurile și condițiile vânzării, respectiv să constate că Guvernul nu a executat obligația stabilită în sarcina sa.

De asemenea, consideră că instanța de fond a fost inconsecventă, în condițiile în care a reținut că "finalitatea urmărită de creditori fiind aceea de reglementare a modului de dobândire, în patrimoniul propriu, a acțiunilor Societății Naționale a Petrolului B. S.A.", pentru ca ulterior să rețină că "dispozițiile art. 9 ale Anexei la O. U. G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O. G. nr. 55/2003, se referă la obligația Guvernului de a stabili cota procentuală și momentele până la care se va realiza achiziția acțiunilor, iar nu de a reglementa Normele metodologice privind achiziția".

Critică faptul că instanța de fond a reținut că aparența în drept care rezultă din prevederile enunțate este aceea că legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, câtă vreme în speța nu are relevanță ce prevede O.U.G. nr. 49/1997, modificată prin O.G. nr. 55/2003, ci ceea ce prevede Decizia I.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019, definitivă, care interzice Guvernului atât să modifice cota procentuală a pachetului de acțiuni, stabilită în lege, care se înstrăinează salariaților B., cât și să stabilească momentele la care se va realiza vânzarea.

Intimații-pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Prim Ministrul României au formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, dată la care cauza a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat la acel moment pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

Instanța de fond a respins excepțiile invocate în cauză - excepția necompetenței materiale, excepția lipsei calității procesuale a reclamantului, excepția inadmisibilității din toate perspectivele invocate, excepția prescripției, excepția lipsei de obiect, excepția lipsei de interes a reclamantului - și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că acesta a invocat faptul că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât instanța de fond nu a luat în discuție apărarea sa, conform căreia Guvernul a recunoscut în întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022, având același obiect, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că nu a îndeplinit obligația stabilită în titlul executoriu.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Or, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici o eventuală motivare contradictorie, dat fiind faptul că recurentul-reclamant a susținut prin cererea de recurs faptul că instanța de fond a fost inconsecventă, în condițiile în care a reținut că "finalitatea urmărită de creditori fiind aceea de reglementare a modului de dobândire, în patrimoniul propriu, a acțiunilor Societății Naționale a Petrolului B. S.A.", pentru ca ulterior să rețină că "dispozițiile art. 9 ale Anexei la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O. G. nr. 55/2003, se referă la obligația Guvernului de a stabili cota procentuală și momentele până la care se va realiza achiziția acțiunilor, iar nu de a reglementa Normele metodologice privind achiziția".

În concret, cele două aspecte reținute de către instanța de fond nu sunt contradictorii și nu se exclud, acestea vizând aspecte diferite.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Instanța de recurs constată că circumstanțele prezentului litigiu au debutat cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Contrar celor susținute de către recurentul-reclamant, în executarea acestei hotărâri judecătorești, recurentul-pârât a adoptat H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "B." - S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Astfel, din analiza dispozitivului și considerentelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, Înalta Curte reține că hotărârea la a cărei emitere a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de alta, momentele la care se va realiza respectiva operațiune.

În acest sens, prin respectiva decizie s-a dispus:

"Obligă pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa 1a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării prezentei decizii și până la executarea obligației."

Potrivit prevederilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Societatea comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Prin urmare, din coroborarea aspectelor mai sus relevate, se constată că prin titlul executoriu în discuție, instanța supremă nu a stabilit în sarcina Guvernului obligația de a emite o hotărâre în vederea vânzării unui procent de 8% din acțiunile B. S.A. către salariații Societății Naționale a Petrolului "B." S.A., astfel cum a susținut în mod nefondat recurentul-reclamant. Din contră, a făcut referire explicită la dispozițiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, obligând Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a acestora.

În consecință, sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant în sensul că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariații B. și momentele la care urma să se efectueze vânzarea și, mai mult, că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi negat categoric Guvernului să decidă când și în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acțiuni, respectiv i-ar fi interzis atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaților B., cât și să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.

Înalta Curte observă astfel că norma juridică de grad superior a recunoscut autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă ce urmează a fi achiziționată de salariați, până la limita de 8%. Această împrejurare rezultă neechivoc din cuprinsul celor două teze relevante ale prevederilor legale anterior citate. Mai întâi, din interpretarea gramaticală a tezei a II-a, în condițiile în care în textul legal nu s-a utilizat o prepoziție simplă ("de") care să arate măsura (cantitatea) exactă a acțiunilor asupra cărora poartă dreptul de achiziționare, ci una compusă ("până la"), care introduce un complement circumstanțial de mod referitor la limita până la care se îndeplinește acțiunea. Apoi, din interpretarea sistematică a celor două texte, cea de-a doua teză specifică expres că Guvernul, prin hotărâre, va stabili cota ce urma a fi achiziționată de salariați. Astfel, această din urmă teză își găsește rațiunea doar dacă precedenta are în vedere un drept afectat de modalități, iar nu unul pur și simplu.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte constată că prevederile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 au recunoscut autorității publice prerogativa de a stabili o cotă procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, fără a se depăși limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul art. 1 al H.G. nr. 746/2022, prin care s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Aceeași marjă de apreciere exercitată în limitele art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 a fost respectată și în privința termenului de vânzare, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al H.G. nr. 746/2002 fiind prevăzut că vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

De asemenea, prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În același sens, potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020 (în vigoare de la 05.10.2020):

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Așadar, la momentul emiterii H.G. nr. 746/2022 recurentul-pârât nu putea ignora adoptarea unei modificări legislative, printr-o normă cu forță juridică superioară, care l-a împiedicat, pentru o durată de timp, să procedeze la înstrăinarea acțiunilor B. S.A. Acesta a fost astfel motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020, iar nu o intenție de tergiversare a punerii în executare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019. De asemenea, cum această interdicție a expirat la data de 05.10.2022, rezultă că termenul de 180 de zile care a început să curgă de la acest din urmă moment, stabilit pentru ca ministrul energiei să aprobe, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1) a fost pe deplin corelat cu data de 31 decembrie 2023, limită a finalizării întregii proceduri.

În fine, se observă că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 doar s-a dat efect obligației Guvernului României de a emite o hotărâre pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, dispoziții care vizau două aspecte esențiale: cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și termenul de finalizare a procedurii de vânzare. Cât despre restul aspectelor presupuse de procedura de vânzare în ansamblul său (procedura concretă, condițiile și eventualele termene presupuse de derularea procedurii), acestea nu au fost vizate expres de art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 și nici de titlul executoriu. Din contră, potrivit art. IV din O.G. nr. 55/2003 "Se autorizează Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de lege, către salariații Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, pentru exercitarea opțiunii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și pentru derularea procesului de privatizare a Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București". Se observă astfel că reglementarea tuturor acestor aspecte a fost delegată legislativ instituției publice care administrează acțiunile rămase în proprietatea Statului la B. S.A., în prezent, Ministerului Energiei.

Pe cale de consecință, faptul că prin H.G. nr. 746/2002 s-a aprobat ca procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor vânzarea acțiunilor să fie aprobate de către Ministerul Energiei nu a contravenit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 și a venit să pună în aplicare art. IV din O.G. nr. 55/2003.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.