ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2023

Ședința publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data 24.06.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Primul Ministru, a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ pe care le apreciază ca fiind în cuantum de 1.095.000 RON, la care să se aplice penalități de întârziere de 1000 RON/zi, până la data executării, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1500 din data de 8 septembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepții procesuale invocate în cauză, respectiv excepția necompetenței materiale, excepția inadmsibilității acțiunii, excepția lipsei calitatii procesuale active, excepția lipsei de obiect și excepția prescripției și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtii Guvernul României prin Primul Ministru, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1500 din data de 8 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligării părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

După o prezentare succintă a situației de fapt, recurentul-reclamant, în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat că instanța de fond a încălcat mai multe principii care guvernează procesul civil, respectiv principiul dreptului la apărare, al contradictorialității și al rolului său activ, întrucât a procedat la soluționarea cauzei, fără a se pronunța asupra cererii de amânare formulate de către reclamant și fără a-i comunica acestuia întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, despre care recurentul -reclamant a luat cunoștință abia cu o zi înaintea termenului de judecată, ca urmare a primirii accesului la dosarul electronic.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată nu acoperă cerințele impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015. Astfel, instanța de fond a respins acțiunea promovată de reclamant, cu motivarea că Guvernul României a pus în aplicare dispozitivul deciziei nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, în sensul că a adoptat H.G. nr. 746/2022 publicată în M. Of. nr. 560/08.06.2022. În realitate, acest act normativ nu respecte cerințele impune prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât nu cuprinde o procedură de vânzare, în considerarea dispozițiilor art. 9 din Anexa I a O.U.G. nr. 49/1997, ci doar reglementează posibilitatea adoptării ulterioare a unei proceduri în acest sens.

Intimatul -pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Examinând sentința recurată, în raport de criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României prin Primul Ministru, la plata penalităților de întârziere stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, iar recurentul-reclamant a formulat critici de nelegalitate a sentinței pronunțate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea primului motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a procedat la soluționarea cauzei cu încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărăre și al rolului său activ, fără a-i da posibilitatea să ia cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar și fără a se pronunța asupra cererii de amânare pe care acesta a formulat-o în acest sens.

Prin raportare la obiectul cauzei, Înalta Curte reține că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență, și sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din C. proc. civ. nu este aplicabilă. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării".

Înalta Curte constată că prevederile menționate anterior au caracter special și derogă de la dispozițiile generale prevăzute de art. 201 alin. (2) din C. proc. civ. care instituie obligativitatea comunicării de îndată a întâmpinării către reclamant.

Este adevărat că, în cadrul acestei proceduri speciale reglementate de Legea contenciosului administrativ, reclamantul ia cunoștință de întâmpinare de la dosarul cauzei, însă, în cauza de față, nu i se poate imputa acestuia vreo lipsă de diligență în acest sens, având în vedere că acesta a solicitat atât accesul la dosarul electronic, la data de 22 august 2022, cât comunicarea întâmpinării și amânarea cauzei, pentru a-și putea pregăti apărarea, la data de 6 septembrie 2022.

În ciuda demersurilor efectuate, recurentul-reclamantul a luat cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar abia cu o zi înaintea termenului de judecată fixat, respectiv la data de 7 septembrie 2022, când i-a fost permis accesul la dosarul electronic, neavând suficient timp pentru a-și pregăti apărarea.

Mai mult decât atât, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de amânare a judecății cauzei, reclamantul fiind astfel privat de posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la excepțiile procesuale invocate de către intimatul-pârât, precum și la argumentele invocate de acesta pe fondul cauzei, în cuprinsul întâmpinării.

În acest context, Înalta Curte apreciază că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la apărare, ce constituie una din garanțiile procesuale ce guvernează judecata alături de celelalte garanții ce contribuie la desfășurarea unui proces echitabil, conform art. 6 pct. 1 din CEDO, fiindu-i cauzată astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurent- reclamant, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-reclamant, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cheltuielile de judecată se acordă la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Pe cale de consecință, aceste dispoziții sunt aplicabile doar în acele situații în care instanța de recurs statuează definitiv asupra pretențiilor deduse judecății, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenții.

În cauza de față, instanța de control judiciar va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Întrucât hotărârea dată în recurs nu va tranșa litigiul dintre părți, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru toate considerentele expuse anterior, apreciind ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1500 din data de 8 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.