ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra acțiunii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul C., au solicitat acordarea de daune morale și eventual daune materiale pentru modul umilitor în care au fost tratați în această campanie de pandemie nedeclarată în România, față de măsurile de depersonalizare umană, lipsă de respect față de demnitate și onoare, de o vulgaritate sălbatică, acceptate în mod tacit de organele legale îndrituite să dispună, invocând acte normative pe care le consideră nelegale.

În motivarea cererii, reclamantii au arătat, în esență, că pârâtul, în calitate de prim-ministru, a emis împreună cu Guvernul înscrisuri oficiale fără valoare juridică, a vorbit în mass-media și a dispus imperativ restricții și aplicări prin "determinare" de măsuri împotriva virusului COVID-19, lipsite de temei legal, creând în rândul populației și pentru reclamanti panică, teroare, tortură psihică, solicitând primarilor, poliției și a altor categorii din administrație exigență și determinare în punerea în executare a măsurilor dispuse.

În acest context, reclamantul a rămas și fără al doilea loc de muncă, ca urmare a acestor acțiuni caracterizate de abuz de putere și de funcție, deși a respectat legea, netolerând însă ilegalitățile, atât acesta, cât și reclamanta B., intrând în conflicte inclusiv cu organele de poliție în ceea ce privește purtarea măștii.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Prin precizarea înregistrată la dosar la data de 1 martie 2021, reclamanții au menționat cuantumul daunelor morale, respectiv câte 80.000 RON pentru fiecare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția nulității acțiunii, excepția lipsei capacității juridice a instituției Prim-Ministrului României și excepția lipsei calității procesuale pasive.

În cauză a fost parcursă procedura de comunicare actelor de procedură între părțile litigante, iar, prin rezoluția din data de 4 februarie 2021 a Completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o admită, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Prim Ministrul C., au solicitat acordarea de daune morale în cuantum de 80.000 RON fiecare și eventual daune materiale pentru modul umilitor în care au fost tratați în această campanie de pandemie nedeclarată în România, față de măsurile de depersonalizare umană, lipsă de respect față de demnitate și onoare, de o vulgaritate sălbatică, acceptate în mod tacit de organele legale îndrituite să dispună, invocând acte normative pe care le consider nelegale.

Instanța amintește că potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ. "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Totodată, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale (…)", alin. (3) al aceluiași articol prevăzând în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (. . . . . . . . . .)".

Așa, fiind, având în vedere dispozițiile legale sus-enunțate, obiectul prezentei acțiuni și domiciliul reclamanților, care se află în municipiul Constanța, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată prin întâmpinare și va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. - Prim Ministru în favoarea Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. - Prim Ministru în favoarea Curții de Apel Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.