ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Ministerul Sănătății, a formulat cerere de ordonanță președințială, prin care a solicitat ca pârâții sa fie obligați să înceteze orice fapta ilicita prin care să fie constrâns să se vaccineze contra COVID 19 pentru a avea aceleași drepturi și libertăți constituționale cu cei care au ales să se vaccineze contra COVID 19 și care au avut ghinionul să se infecteze până la acest moment, urmând a se vedea excepțiile reglementate în mod discriminatoriu începând cu H.G. nr. 1050/2021, H.G. nr. 1090/2021, H.G. nr. 1130/2021, H.G. nr. 1183/2021 și cele subsecvente, luate de CNSC și CJSU București prin Anexa 3, la fiecare din hotărârile de prelungire a stării de alertă din 30 în 30 de zile, începând cu 25.09.2021 și până în prezent, presupunând, de asemenea, că și în viitor, în această modalitate vot fi încălcate deciziile CCR nr. 152 și nr. 157/2020, obligatorii de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

A solicitat luarea acestei măsuri vremelnice prin care să fie repus în drepturi egale cu persoanele vaccinate sau care au fost bolnave de Covid 19, pentru a-și putea exercita în mod similar drepturile și libertățile constituționale pe teritoriul României, până la luarea unei soluții definitive în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel București.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., art. 69, art. 252, art. 253 din C. civ., art. 5 din C. proc. civ., art. 126 și art. 52 din Constituție, art. 6 din CEDO, decizia CCR nr. 152/157/2020 și decizia CCR nr. 392/2021.

Prin cererea formulată la data de 09.12.2021, reclamantul a depus precizare, având în vedere Hotărârea CNSU nr. 112/07.12.2021 în baza căreia s-a emis pe 08.12.2021 H.G. nr. 1242/2021 prin care a fost prelungită starea de alertă cu încă 30 de zile la nivel național, deși România se afla în scenariu verde la acel moment.

În subsidiar, a arătat că înțelege să invoce și hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2021 în data de 03.12.2021, prin care s-a anulat în parte H.G. nr. 1183/2021 și HCNSU nr. 101/2021 în privința dispozițiilor din anexe ce condiționează participarea la diverse activități, accesul în anumite instituții de vaccinare/testare/imunizare în baza art. 6 din CEDO și a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 1903 din 10 decembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâți și a respins cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, COMITETUL NAȚIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 13 alin. (3), art. 6, 7, 8, 10 și 12 C. proc. civ., precum și la art. 6 CEDO, susținând că pronunțarea soluției s-a făcut pe baza unei excepții invocate de pârâți, care însă nu i-a fost adusă la cunoștință, astfel încât acesta să se poată apăra.

În condițiile în care citarea s-a făcut cu prescurtarea termenului de citare, excepțiile invocate de către pârâți nu i-au parvenit reclamantului nici prin poștă, nici prin e-mail, iar citația nu a conținut o parolă astfel încât să poată consulta actele din dosarul electronic.

De esența judecării oricărui proces este respectarea principiului contradictorialității, ceea ce impune judecătorului să vegheze că orice element susceptibil să influențeze soluția privind litigiul să facă obiectul unei dezbateri contradictorii cu respectarea dreptului real la apărare.

Cererea de ordonanță președințială se judecă în condiții de contradictorialitate, ori în calitate de reclamant nu a primit nicio întâmpinare din partea pârâților, astfel că dosarul nr. x/2021 nu a fost judecat în condiții de echitate, cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil.

De asemenea, a invocat și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizând că va dezvolta acest motiv de recurs, ulterior, după motivarea și comunicarea hotărârii.

Intimații – pârâți au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului (invocată de intimații – pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României), excepția lipsei de interes în susținerea recursului (invocată de intimatul – pârât MAI), excepția de netimbrare (invocată de intimatul – pârât Guvernul României).

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului declarat de recurentul – reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere și prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenței actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de față are drept obiect cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost modificată, prin care reclamantul contestă Hotărârea CNSU 112/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și H.G. nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere evenimentele legislative care afectează existența actului administrativ normativ, ulterior pronunțării hotărârii atacate, din perspectiva efectelor pe care actele administrative le mai produc sau nu la momentul soluționării căii de atac.

Astfel, Înalta Curte reține că, la momentul analizării cererii de recurs, efectele actelor sus menționate au încetat, măsurile prevăzute de acest act fiind înlocuite cu cele din H.G. nr. 34/2022, respectiv ale Hotărârii CNSU nr. 1/2022, și ulterior, cu cele din H.G. nr. 171/2022, respectiv ale Hotărârii CNSU nr. 7/2022, acestea din urmă încetându-și aplicabilitatea începând cu data de 09.03.2022.

În acest context, Înalta Curte constată, în raport cu cererea de ordonanță președințială, întemeiată pe dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., că reclamantul nu mai justifică niciun folos practic pe care l-ar putea obține din susținerea căii de atac a recursului, întrucât dispozițiile contestate nu se mai aplică și nu mai produc efectele pretins prejudiciabile invocate de către reclamant.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu mai justifică un interes actual în susținerea recursului declarat împotriva soluției pronunțate asupra cererii de ordonanță președințială.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1903 din 10 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.