ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1093/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la 11.10.2019 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova, au solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 80/08.04.2019, admiterea contestației și a cererii de intervenție a reclamantului persoană fizică, desființarea în tot a actelor administrative atacate și obligarea organului fiscal să emită un nou act în care să se țină seama de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv expertiză contabilă, conform art. 28 C. proc. pen.

Prin sentința nr. 276 din 1 martie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea formulată de reclamanta B. S.R.L..

A admis în parte contestația formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și, pe cale de consecință, a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 80/08.04.2019 și a introdus reclamantul în procedura de soluționare a contestației privind decizia de impunere nr. x/01.08.2014.

Totodată, a obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova să soluționeze contestația, formulată de către reclamant, prin raportare la sentința penală nr. 44/04.04.2018 pronunțată de Tribunalul Olt, decizia penală nr. 1041/04.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și rechizitoriul din 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, din care rezultă că obligațiile fiscale datorate de către B. S.R.L. sunt în cuantum de 414.484 RON, la care se adaugă obligații fiscale accesorii.

La data de 6 septembrie 2021, au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în nume propriu cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recurentele au invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente:

În raport de soluția de anulare a actului administrativ atacat, precum si de dispozițiile tranzitorii ale art. 352 din Legea nr. 207/2015 privind noul cod de procedura fiscală, invocate chiar de instanța de fond, aceasta avea doar posibilitatea să oblige organul de soluționare a contestației să refacă procedura administrativă prin introducerea în cauza a reclamantului A., în situația în care ar fi considerat ca solicitarea acestuia reprezenta o adevărată cerere de intervenție în procedura de soluționare și nu o contestație împotriva actelor de executare silită, așa cum a apreciat organul fiscal si nu să facă în mod direct acest lucru, deoarece "intervenția" a fost solicitată organului fiscal și nu instanței.

S-a mai susținut că, prin dispoziția de obligare a pârâtei D.G.R.F.P. Craiova să soluționeze contestația reclamantului "prin raportare la sentința penală nr. 44/04.04.2018 pronunțata de Tribunalul Olt, decizia penală nr. 1041/04.07.2018 pronunțata de Curtea de Apel Craiova și rechizitoriul din 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă tribunalul Olt,în dosarul penal x/2014, din care rezultă ca obligațiile fiscale datorate de către S.C. B. S.R.L. sunt în cuantum de 414.484 RON, instanța de fond se substituie, practic, organului de soluționare, atât prin introducerea reclamantului în procedura administrativa, soluționând direct cererea acestuia de intervenție, cât și prin stabilirea cuantumului obligațiilor datorate, nelăsând organului administrativ nici o posibilitate de analiză proprie.

În concluzie, recurentele au susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, soluționând implicit contestația administrativa a reclamantului A..

A apreciat că, prin încheierea de ședința din data de 08.09.2020, instanța de fond a respins excepția calității procesuale active a reclamantului A., reținând în mod greșit că acesta are calitate procesuală activă, deoarece este asociat al societății destinatar al deciziei de impunere contestate, ca urmare, are dreptul de a contesta decizia de soluționare a contestației.

Or, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar potrivit art. 38 din același cod calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.

În continuare s-au invocat prevederile art. 212 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației, în opinia recurentelor fiind aplicabil în speță.

1.5. Apărările formulate în cauză

La data de 19 octombrie 2021, intimatul-reclamant A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a arătat că instanța de judecată are posibilitatea să cenzureze modalitatea de soluționare a contestației administrative sub toate aspectele, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De asemenea, hotărârea pronunțată în cauza penală se impune cu putere de lucru judecat în procedura administrativă.

Totodată, recurentele au formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din același Cod, "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor".

Ca atare, scopul recursului transcende interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel), neputându-se pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, întrucât ar însemna că fie transformată într-o a treia instanță de fond, ceea ce, în mod vădit, ar fi contrar rolului și funcțiilor căii de atac a recursului.

Astfel, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4. C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri, numai pentru următoarele motive de nelegalitate, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Referitor la criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Curtea constată că legiuitorul a avut în vedere depășirea de către judecător a atribuțiilor conferite prin lege, incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau a puterii executive, în dauna ordinii constituționale și a interesului public.

Altfel spus, pentru a putea invoca acest motiv de casare, partea ar trebui să dovedească că instanța, a cărei hotărâre este atacată, a atribuit valoare legală unor texte abrogate, a negat orice valoare unui text care încă are forță legală, a încălcat art. 5 C. proc. civ., stabilind dispoziții general obligatorii prin actul jurisdicțional ș.a.m.d.

În doctrină se consideră că depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată "în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrata de Constituție sau de o lege organică", ea săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească".

Or, în speță, recurenta invocă, faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, raportat la anularea actului administrativ atacat, opinând în senul că instanța avea doar posibilitatea să oblige organul fiscal de soluționare a contestației să refacă procedura administrativă prin introducerea în cauza a intimatului-reclamant A., și nu să facă în mod direct acest lucru,"intervenția" fiind solicitată organului fiscal si nu instanței.

De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, soluționând implicit contestația administrativă a reclamantului A..

Se constată că, deși subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și nu intră sub incidența dispozițiilor legale ce reglementează motivul de recurs invocat, întrucât instanța nu a săvârșit acte prin care a trecut în atribuțiile altei autorități de stat, nu s-a substituit în niciun fel organului fiscal și nu a impus acestuia stabilirea cuantumului obligațiilor datorate, ci a arătat că, in conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 92/2003 instanța avea obligația să tină cont de aceste prevederi.

Nici invocarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (4) C. proc. civ. nu intră sub incidența acestui motiv de recurs și deși ar putea fi încadrat în pct. 8 de recurs, nu atrage incidența acestuia fiind vorba de o normă de drept procesual și nu de drept material, așa cum cere textul legal.

În ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După cum se constată, la termenul din 08.09.2020, instanța de fond a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei B. S.R.L., în raport de art. 32 și art. 40 alin. (1) C. proc. civ., sens în care anulat cererea formulată de aceasta.

Situația de fapt premisă nu este supusă contestării.

Ca atare, interpretând coroborativ toate aceste elemente probatorii, reiese că, prin decizia de impunere nr. x/01.08.2014 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt s-au stabilit obligații fiscale față de B. S.R.L., reprezentate de impozit pe profit în cuantum de 1.005.459 RON, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 396.969 RON și penalități de întârziere în cuantum de 150.819 RON, TVA în cuantum de 1.655.911 RON, dobânzi/majorări de întârziere-821177 RON, penalități de întârziere -246.800 RON.

Prin decizia nr. 711/28.10.2014 Direcția Generală Finanțelor Publice Craiova a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate de către B. S.R.L. împotriva decizia de impunere nr. x/01.08.2014, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, având în vedere plângerea penală nr. 2919/01.08.2014, transmisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Intimatul-reclamant A., la data de 10.10.2018, a formulat cerere de intervenție, cerere de reluare a procedurii de soluționare a contestației administrative suspendată prin decizia nr. 711/28.10.2014 cu obligarea organului fiscal să emită un nou act în care să se țină seama de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate pe baza probelor pronunțate, inclusiv expertiza contabilă, conform art. 28 C. proc. pen.

Prin decizia nr. 80/08.04.2019 Direcția Generală Finanțelor Publice Craiova a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată de B. S.R.L. iar, prin aceeași decizie, organul de soluționare a contestației a apreciat că susținerile reclamantului din cererea de intervenție vizează dosarul de executare silită indicat de către reclamant în cuprinsul acesteia. În acest sens, având în vedere art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a dispus declinarea competenței de soluționare privind somația emisă în dosarul de executare în baza titlului executoriu nr. x/20.09.2018 în favoarea instanței competente.

În speță, este de menționat că potrivit sentinței penale nr. 44/04.04.2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2017, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C., administrator al B. S.R.L. în perioada 16.03.2010-26.07.2011, pentru un prejudiciu în cuantum de 364.360 RON, iar instanța a avut în vedere mențiunile exprese din actul de trimitere în judecată, concluziile raportului de expertiză fiscală și suplimentul la acesta efectuate în faza de urmărire penală, și a apreciat că suma solicitată de partea civilă (Statul Român, prin ANAF-DGRFP Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt), în cuantum de 2.650.795 RON, nu are suport probator, dată fiind activitatea infracțională reținută în actul de sesizare. Prin această sentință a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român prin ANAF-DGRFP Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt împotriva inculpatului C. și a B. S.R.L., constatându-se că, potrivit rechizitoriului, pe parcursul urmăririi penale a fost achitat integral prejudiciul cauzat.

Prin decizia penală nr. 1041/04.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost desființată în parte sentința penală mai sus indicată, fiind admisă în parte acțiunea civilă, în sensul obligării inculpatului la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate conform Codului de procedură fiscală, din ziua următoare termenului de scadență și până la achitarea debitului principal de 364.360 RON, achitat în cursul urmăririi penale.

Având în vedere dispozițiile art. 352 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015, în raport de faptul că decizia de impunere a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a noului cod de procedură fiscală și creanțele fiscale stabilite prin aceasta se referă la perioada anterioară acestuia, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv dispozițiile O.G. nr. 92/2003.

Din cuprinsul art. 212 alin. (1) din O.G nr. 92/2003 - vechiul Codul de procedură fiscală (actualul art. 275 alin. (1) Codul de procedură fiscală) reiese că organul de soluționare a contestației are facultatea de a introduce alte persoane în procedura de soluționare a contestației, nu obligația de a face acest lucru. Potrivit art. 212 alin. (1) din vechiul Codul de procedură fiscală "Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9." Utilizarea formulei "poate" face să fie clar faptul că este exclusă obligația organului fiscal a de introduce în cauză o altă persoană.

În materia soluționării contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale sunt incidente prevederile art. 212 alin. (4) din vechiul Codul de procedură fiscală: Dispozițiile C. proc. civ. referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt aplicabile.

Or, în sistemul C. proc. civ., regula este aceea ca într-un proces să se intervină ca urmare a manifestării de voință a persoanei care intervine sau a uneia dintre părțile din proces, ceea ce s-a întâmplat in cauză.

Deosebit de important de subliniat, în raport de argumentarea reclamantului, care subliniază trimiterea făcută de Codul de procedură fiscală la normele care guvernează intervenția forțată este faptul că în situațiile de intervenție forțată reglementate de C. proc. civ., introducerea terților în cauză nu se face din oficiu, ci la cererea părții interesate. Nu se pune deci, nici pentru instanța de judecată, problema să fie obligată să introducă din oficiu un terț în proces.

Cât privește criticile aduse reținerii instanței potrivit căreia la soluționarea contestației administrative trebuie avută în vedere hotărârea pronunțată în procesul penal, nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât chiar organul fiscal a suspendat soluționarea contestației în anul 2014, raportat la această împrejurare.

Or, conform art. 28 alin. (1) din C. proc. pen.:" (1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

În acest sens, prin raportare la sentința penală nr. 44/04.04.2018 pronunțată de Tribunalul Olt, decizia penală nr. 1041/04.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și rechizitoriul din 21.08.2017 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2014, rezultă că obligațiile fiscale datorate de B. S.R.L. sunt în cuantum de 414.484 RON, compusă din: 364.360 RON rezultând din evidențierea în contabilitate a unor achiziții și prestări fictive de către numitul C., administrator al societății în perioada 16.03.2010-26.07.2011, și 50.124 RON rezultate din evidențierea în contabilitate a unor achiziții fictive de mărfuri și prestări servicii de către reclamantul din prezenta cauză A., administrator al societății în perioada 27.07.2011-31.01.2012.

Este mai mult decât evident că instanța de fond nu a impus autorităților fiscale stabilirea cuantumului obligațiilor datorate ci, a arătat că în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile anterior menționate, aceasta avea obligația să le aplice.

Persoanei care are calitatea de asociat al unei societăți comerciale îi incumbă obligația de vigilență prevăzută de dispozițiile art. 85 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că: "Asociații sunt obligați nelimitat și solidar pentru operațiunile îndeplinite în numele societății de persoanele care o reprezintă", precum și obligațiile prevăzute de art. 194 din același act normativ, potrivit cărora asociații societății cu răspundere limitată, au obligația să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net, să desemneze administratorii și cenzorii, să îi revoce/demită și să le dea descărcare de activitate, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii, să decidă urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății, desemnând și persoana însărcinată să o exercite etc.

Câtă vreme reclamantul a fost administrator unic al societății debitoare, iar potrivit art. 27 din O.G. nr. 92/2003 răspunde în solidar cu aceasta, în mod corect judecătorul fondului a constatat reclamantul a justificat un interes pentru a fi introdus în procedura de soluționare a contestației.

Mai mult decât atât, este evidentă vătămarea produsă reclamantului, câtă vreme prin neintroducerea în procedura de contestație nu a beneficiat de drepturile stabilite de art. 212 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, respectiv comunicarea cererilor și declarațiilor celorlalte părți, înaintarea propriilor sale cereri, și celelalte drepturi rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestației.

Raportând dispozițiile legale enunțate la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, într-adevăr, soluționarea contestației de către organul fiscal, fără introducerea reclamantului în procedura de soluționare, s-a realizat cu încălcarea disp. art. art. 212 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Drept urmare, susținerile recurentelor vor fi respinse și, față de toate considerentele expuse în prezenta decizie, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în raport de soluția pronunțată în recurs, dată fiind culpa procesuală a recurentelor-pârte în prezenta cauză, Înalta Curte le va obliga la plata sumei de 4760,00 RON către intimatul –reclamant, conform înscrisurilor depuse la dosar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, împotriva sentinței civile nr. 276 din 1 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele - pârâte la plata sumei de 4760,00 RON către intimatul –reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.