ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 207 din 01 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea au fost condamnați inculpații I.M.I. și I.M.A. la câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen. Au fost obligați inculpații I.M.I. și I.M.A., în solidar, la plata sumei de 150.000 RON reprezentând despăgubiri materiale și la 20.000 RON daune morale către partea civilă D.V. Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 3.328,08 RON către Spitalul Județean de Urgență Focșani, reprezentând cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la încasarea în totalitate a debitului.
Au mai fost obligați inculpații, în solidar la plata sumei de 5.959,52 RON reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă D.V., precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 350 RON fiecare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpații I.M.I. și I.M.A. au domiciliul într-o zonă muntoasă, unde ca principală activitate este exploatarea materialului lemnos din pădurea proprietate personală, lemnele astfel obținute fiind livrate către diferiți beneficiari, persoane juridice și fizice. Printre societățile comerciale la care cei doi inculpați au livrat material lemnos se aflau și SC C. SRL Focșani unde partea vătămată D.V. este administrator, SC V.I.
SRL unde administrator este soția părții vătămate, ambele având ca obiect de activitate, printre altele și acela de exploatare forestieră. Inițial, relațiile comerciale între inculpații I.M.I. și I.M.A. pe de o parte și societățile comerciale unde administratori erau partea vătămată și soția sa, au decurs normal, în sensul că primii livrau marfă fără lipsuri calitative sau cantitative, iar ceilalți achitau contravaloarea materialului lemnos livrat în termenul stipulat prin contract. La data de 26 mai 2006, partea vătămată D.V. a fost încunoștințat de către angajații săi, că la un transport de lemne din pădurea inculpaților I.M.I. și I.M.A., a rezultat o cantitate mai mică de material față de cel înscris în acte, astfel că s-a solicitat verificarea volumului materialului lemnos, prin cubare, refuzând în prealabil achitarea cantității respective de lemn.
Ca urmare a acestor neînțelegeri, inculpații au condus un camion încărcat cu material lemnos în curtea lor, iar un alt utilaj, folosit la încărcatul autocamioanelor a fost luat de la punctul de lucru, de aceeași inculpați și dus apoi la una din locuințele care aparțin fostului primar al comunei M., pe nume S.G. Aflând despre cele întâmplate cu utilajele ce aparțineau societății comerciale unde D.V. era administrator, acesta s-a deplasat cu un autoturism aparținând aceleiași societăți comerciale, autoturism condus de martorul C.N., la punctul de exploatare forestieră, unde s-a întâlnit cu inculpatul I.M.I. Discuțiile între cei doi s-au purtat cu privire la autocamionul și ifronul reținut fără motive de inculpatul I.M.I., care i-a reproșat lui D.V.
faptul că nu a încasat în întregime contravaloarea materialului lemnos livrat. Întrucât cei doi nu au ajuns la nici o înțelegere D.V. știind unde se află ifronul, s-a îndreptat către utilaj, însă, în momentul în care a intrat pe poarta locuinței lui S.G., a fost atacat din spate de către inculpatul I.M.I., care a început să-l lovească cu un par peste tot corpul. După primele lovituri, în sprijinul inculpatului I.M.I. a venit și fiul acestuia, inculpatul I.M.A., fiind înarmat cu o furcă, astfel că cei doi agresori au continuat să aplice multiple lovituri victimei peste tot corpul, parte din lovituri vizând zone vitale. Că așa s-a întâmplat și nu cum au susținut cei doi, inculpați, rezultă din declarațiile martorului C.N., care printre altele arată „(...) D.V.
s-a întors spre casa lui S.G. și atunci I.M.I. a luat de lângă poarta mică a locuinței un par cam de 1 m. lungime și 6-7 cm. în diametru, de fag, cu care din spate l-a lovit de două ori (...)”. Același martor descrie și momentul când celălalt inculpat, I.M.A., a intervenit în conflict, „(...) prima dată a lovit cu furca la picioare, lovindu-l pe D.V., și-n acest mod l-a îndepărtat de I.M.I. și imediat a ridicat furca deasupra capului și a lovit de sus în jos către D.V., vizându-i capul. Victima a ridicat brațul drept deasupra capului și astfel a barat lovitura de furcă, dar a căzut datorită loviturii puternice”. Aceeași situație de fapt o relatează și martorii I.F., L.G. În declarația dată martorul I.F.
arată „(...) după ce I.M.I. l-a lovit cu parul peste picioare pe D.V., acesta nu se mai putea apăra eficient și cu toate acestea a intervenit I.M.A., care l-a lovit cu o furcă de sus în jos pe direcția capului, astfel că D.V. a ridicat brațul drept, parând lovitura” (...) „care era îndreptată direct către cap”. L.G. declară „(...) eu am văzut momentul în care I.M.I., venind din spate, l-a lovit pe D.V. (...) cu părul, însă victima nu a căzut”. În clipa următoare „(...) a sărit I.M.A. în sprijinul tatălui său și a început să-l lovească cu furca pe D.V.”. După ce victima a căzut la pământ ca urmare a loviturilor primite, „I.M.I. și I.M.A. au continuat să-l lovească unde apucau, unul cu ciomagul și celălalt cu furca” susține același martor.
P.T., arată că din curte victima a fost scoasă de C.N. și I.F., auzindu-l pe D.V. că se văita că-l doare mâna, iar martorul S.D.M. arată că l-a auzit pe C.N. spunând lui I.F. să meargă să intervină deoarece „bagă furca în el”. Așadar, martorii sus-menționați confirmă situația de fapt prezentată de partea vătămată prin plângerea și declarațiile date ulterior. Aceste declarații, ale victimei, cât și a martorilor respectivi se coroborează cu constatarea medico-legală din 07 iunie 2006. Astfel, din constatarea medico-legală menționată rezultă că D.V.
a prezentat numeroase leziuni traumatice, a căror morfologie și topografie pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată cu corpuri contondente, suprafață medie, cât și cu corp cu vârfuri ascuțite (posibil furcă), leziuni ce pot data din 26 mai 2006 și din punct de vedere medico-legal necesită 40-45 zile îngrijiri medicale, iar leziunea traumatică de la nivelul antebrațului (fractură deschisă cubitus drept) pledează pentru leziune de apărare. Situația de fapt pe care inculpații au încercat să o stabilească prin declarațiile date în cursul procesului penal, la care se adaugă declarațiile unor martori propuși în apărare (L.O., I.I., E.I., S.G.) în sensul că ei au fost victimele acțiunilor violente ale părții vătămate D.V., însoțit fiind de martorii C.N.
și I.F. nu poate fi reținută de instanță întrucât, nu se coroborează cu probele din dosar. De reținut și faptul că aceștia nu s-au prezentat la efectuarea constatărilor privind detecția psihologică a comportamentului simulat, test cu care a fost de acord și la care s-au prezentat numai partea vătămată și martorii propuși de aceasta. Din cele trei constatări științifice s-a stabilit că, atât D.V., cât și C.N. și I.F. au răspuns la întrebările critice ale cauzei, fără să se fi evidențiat modificări ale stresului emoțional semnificativ, caracteristice indicelui stimulat. Împrejurarea că inculpații și martorii propuși de aceștia au refuzat efectuarea unei confruntări între părți, reprezintă un argument în a aprecia că declarațiile acestora nu corespund adevărului.
În acest context, trebuie precizat faptul că martorii propuși în apărare de inculpații au fost trimiși în judecată pentru mărturie mincinoasă, aceștia fiind: E.I., S.L., L.O., I.I., S.G., au fost trimiși în judecată - Dosar nr. 696/231/2009 a Judecătoriei Focșani, iar pentru martora C.S. Parchetul a aplicat o sancțiune administrativă (Dosar nr. 1650/P/2008). Neconcordanțele existente în cadrul aceleași declarații, cât și între declarațiile date de martori sunt motive în a întări convingerea că aceștia nu au relatat adevărul. Spre exemplu: martora E.I. inițial a arătat că partea vătămată era însoțită de două persoane (C.N. și I.F.), ca apoi să menționeze în aceeași declarație „(...) în acel moment (...) mai bine-zis agresiune împotriva lui I.M.I., niciunul din cei 4 nu era înarmat cu un obiect”.
Aceeași martoră a arătat că la terminarea conflictului l-a văzut pe I.M.I. „cu o furcă în mână”. Dar, în afară de contradicțiile existente în propria sa declarație, s-a apreciat că există contradicție între declarația sa, și a martorei S.L., când se referă la momentul vizualizării conflictului. Astfel, E.I. a declarat că a urcat 30 de trepte unde „(...) a ajuns într-un loc unde era vizibilitate, l-am văzut pe D.V. cum îl apucaseră pe I.M.I. de cap, aplecându-l (...)”, iar S.L. cu privire la același moment precizează „.(...) când ne-am ridicat pe trepte, împreună cu E.I., l-am observat pe I.M.I. alergând către curte și intrând în curtea (...)”. Martorul L.O., deși susține că a văzut tot conflictul, în declarația sa nu se menționează de existența unei furci în posesia inculpatului I.M.I., așa cum susține E.I.
și I.I. Dar în stabilirea adevărului s-au avut în vedere contradicțiile între declarațiile date de inculpatul I.M.I. la urmărirea penală și instanță, dar mai ales mențiunile contradictorii din această ultimă declarație. Astfel, menționează „(...) când eram jos, ca urmare a loviturilor primite, eu nu eram conștient (...)” precizând mai departe „(...) eu nu am auzit voci (...) în rest, nu am auzit nimic”, ca ulterior să menționeze că a văzut când cei „doi agresori ce l-au însoțit pe D.V. au ieșit pe poartă (...)”. De asemenea, tot același inculpat și-n aceeași declarație precizează în condițiile când era inconștient că l-a văzut pe D. când a sărit zidul. Ori, o asemenea declarație, în contextul întregului material probator în cauză, s-a apreciat că nu poate fi reținută decât ca fiind dată firesc, în propria sa apărare, fără a se corobora în mod pertinent cu alte probe.
De altfel, inculpatul I.M.I. realizând contradicțiile din propria sa declarație dată la instanță și efectele cu privire la stabilirea adevărului care nu-i este în favoare, l-a sfătuit pe fiul său - inculpatul I.M.A. - să nu fie de acord în a da declarație la cercetarea judecătorească. Așadar, prin modul cum au acționat cei doi inculpați, în sensul că ei au avut inițiativa, lovind primii partea vătămată, în momentul în care aceasta se îndrepta spre propriul utilaj respectiv - ifron, nu puteam fi de acord cu susținerea apărării că I.M.I. și I.M.A. au acționat în condițiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. Pătrunderea în curtea martorului S.G. s-a făcut în scop legitim, și anume acela de a constata starea tehnică a ifronului ce aparținea societății comerciale unde partea vătămată era administrator, utilaj blocat pe nedrept de inculpatul.
I.M.I. Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât la urmărirea penală, cât și-n cursul cercetării judecătorești, s-a reținut starea de fapt care rezultă din relatările victimei D.V., a martorilor propuși de acesta, care se coroborează și cu constatarea medico-legală efectuat asupra victimei, inculpații I.M.I. și I.M.A. fiind condamnați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. și nu cea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., așa cum s-a solicitat prin apărătorii aleși.
S-a apreciat că pentru această încadrare juridică a faptelor pledează multitudinea loviturilor aplicate de cei doi inculpați, într-o activitate conjugată, concomitentă, fiecare folosind câte un obiect apt de a produce moartea - par și respectiv furcă, intensitatea mare a loviturilor care au vizat zone vitale - inclusiv extremitatea cefalică a capului, de natură să producă fracturi osoase, precum și împrejurarea concretă în care s-a săvârșit agresiunea și anume, prin lovituri date inițial pe la spate, împrejurări ce sunt concludente în a califica faptele comise de cei doi inculpați în tentativă de omor. De asemenea, existența anterior a relațiilor de dușmănie între părți, cât și comportamentul ulterior a inculpaților, în sensul că, nu s-au mulțumit în a aplica doar câteva lovituri, activitatea violentă a luat sfârșit numai în momentul intervenției martorilor C.N.
și I.F., toate acestea la care se adaugă și numărul mare de îngrijiri medicale 100 zile, duc la concluzia că I.M.I. și I.M.A. aveau intenția de a ucide și nu să-i provoace numai vătămări corporale. Referitor la acțiunea civilă, s-a constatat că partea vătămată a efectuat o serie de cheltuieli ocazionale cu spitalizarea sa, cu intervenții chirurgicale și tratament, controale periodice, de asemenea, urmează a se avea în vedere și perioada îndelungată cât partea vătămată a fost imobilizată la pat, fiind în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea de muncă zilnică, toate acestea cauzând un prejudiciu efectiv.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale s-a avut în vedere și prejudiciul colateral, produs ca urmare a faptului că partea vătămată în toată perioada respectivă nu și-a mai putut îndeplini atribuțiile de administrator la SC C. SRL Focșani, situație ce a avut drept efect înregistrarea de pierderi și trecerea societății respective la procedura lichidării judiciare. Așa fiind, în baza art. 14 C. proc. pen., inculpații au fost obligați către partea vătămată la plata despăgubirilor materiale urmând ca la repararea pagubei să se aibă în vedere dispozițiile legii civile, așa cum prevede art. 14 alin. (3) C. proc. pen., respectiv art. 1003 C. civ. întrucât faptele au fost comise de cei doi inculpați, astfel că aceștia au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor.
S-a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice ca urmare a intervențiilor chirurgicale și tratamentului aplicat, toate acestea au afectat negativ participarea la viața socială, de familie, cotidiană a părții civile, comparativ cu situația aceștia anterior vătămării prin faptele ilicite a celor doi inculpați. Prin urmare, s-a avut în vedere că vătămările fizice cauzate prin infracțiune au dus și la suferințele (vătămări) psihice și alterarea condițiilor de viață și s-a apreciat că se impune obligarea inculpaților și la plata daunelor morale.
La întinderea acestor daune morale s-a ținut cont de gravitatea vătămărilor produse și intensitatea suferințelor cauzate. S-a constatat că atât la urmărirea penală, cât și-n cursul cercetării judecătorești, Spitalul de Urgență Focșani s-a constituit parte civilă cu suma de 3.328,08 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, ocazionate cu internarea în spital a părții vătămate. Ca urmare a acestei situații de fapt, inculpații, în solidar, au fost obligați și la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantumul solicitat către unitatea spitalicească menționată. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel partea vătămată D.V. și inculpații I.M.I. și I.M.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Partea vătămată solicită mărirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, de natură să reflecte periculozitatea acestora și urmările faptei săvârșite de aceștia constând în vătămările aduse părții vătămate, ce i-au pus în pericol viața, precum și mărirea cuantumului despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații și care să reflecte prejudiciile reale aduse părții vătămate. Inculpații I.M.I. și I.M.A. solicită casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, un al doilea motiv de apel vizează trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât hotărârea nu este motivată. Inculpatul I.M.I., într-un alt motiv de apel, solicită încetarea procesului penal în ceea ce îl privește, în baza art. 10 lit. i) 1 C. proc.
pen., deoarece există o cauză de nepedepsire, în sensul că s-a aflat în legitimă apărare conform art. 44 alin. (2) C. pen., încercând să împiedice pătrunderea părții vătămate în locuința martorului S.G. În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tentativă la omor, în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., pentru care solicită achitarea. În ceea ce-l privește pe inculpatul I.M.A., solicită achitarea acestuia în baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Prin decizia penală nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați s-au respins apelurile formulate de către inculpați și partea civilă, reținându-se că motivele invocate de apelanți sunt nefondate.
Împotriva deciziei penale nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați în termen legal au declarat recurs partea civilă D.V. și inculpații I.M.I. și I.M.A. Partea civilă D.V. a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale și morale la care au fost obligați inculpații, respectiv 200.000 RON reprezentând pierderile pe care societatea comercială SC V.I. SRL le-a înregistrat, 40.000 RON cheltuieli de spitalizare și 200.000 RON daune morale. Inculpații I.M.I. și I.M.A. au criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Judecătorii din apel erau incompatibili să soluționeze cauza, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, după audierea martorului C.N. și declarația procurorului de ședință în sensul că înțelege să se sesizeze cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către acest martor, a încuviințat cererea procurorului și a dispus comunicarea unor copii de pe încheiere și declarația martorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. În opinia inculpaților, procedând în această manieră, instanța a dat dovadă de imparțialitate încălcând prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 47 alin. (2) C. proc. pen., exprimându-și în acest fel opinia cu privire la veridicitatea declarației martorului C.N.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, astfel: - nulitatea urmăririi penale decurgând din faptul că probatoriile au fost administrate fără participarea apărătorului ales, conform art. 172 alin. (1) C. proc. pen.; - nulitatea actului de sesizare a instanței și nulitatea urmăririi penale, apărarea susținând că aceste excepții au fost invocate în fața instanței de apel și că în cauză dreptul de apărare al inculpaților a fost încălcat de către procuror; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privitor la latura civilă a cauzei, arătându-se că s-au acordat despăgubiri ce nu au fost solicitate prin cererea de constituire de parte civilă, iar instanța de fond a acordat și despăgubiri pentru SC C. SRL.
Instanța nu a fost legal sesizată, rechizitoriul fiind lovit de nulitate conform dispozițiilor art. 197 alin. (2), (3) și (4) C. proc. pen. În susținerea acestui motiv de recurs, inculpații arată că la data de 23 martie 2008 au solicitat procurorului de caz să efectueze mai multe probatorii (confruntarea inculpaților cu partea vătămată și cu martorii propuși de aceasta, efectuarea unei noi expertize medico-legale) iar procurorul a respins această cerere, prin ordonanța din 24 aprilie 2008, a emis rechizitoriul și a sesizat instanța de judecată, lipsindu-i astfel de posibilitatea confirmării acestei ordonanțe în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen.
Instanțele au comis o gravă eroare de fapt condamnându-i pe inculpați pentru tentativă la infracțiunea de omor întrucât inculpatul I.M.I. a acționat în legitimă apărare, iar I.M.A. nu a participat la conflict.
Greșita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul I.M.I., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 C. pen.
Greșita soluționare a laturii civile. Inculpații arată că, față de motivele de recurs invocate, nu se justifică acordarea de despăgubiri materiale și morale părții civile pentru că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, iar pe de altă parte cuantumul acestor despăgubiri nu a fost dovedit. Față de motivele invocate, inculpații solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru I.M.I. și art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru inculpatul I.M.A. și respingerea cererii de despăgubiri civile formulate de partea civilă D.V. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 2, 3, 10, 17, 17 1 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: Referitor la recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte constată că motivele invocate de către aceștia sunt nefondate. Astfel, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât judecătorii care au participat la judecarea cauzei în apel nu și-au exprimat în nici un fel părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză. Împrejurarea că instanța a dispus înaintarea unor copii de pe încheierea din 22 martie 2010 și declarația martorului C.N. către Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani nu echivalează cu exprimarea vreunei opinii în legătură cu aspecte ce țin de fondul cauzei deduse judecății. Cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. invocat de către inculpați nu este incident în speță, instanța de apel pronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel invocate, inclusiv cele care privesc latura civilă a cauzei și prejudiciul creat SC C. SRL Focșani. De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., instanța fiind legal sesizată. Aspectele învederate de către inculpați relative la imposibilitatea soluționării plângerii de către procurorul ierarhic superior în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen., ca urmare a sesizării instanței de judecată nu atrage nulitatea actului de sesizare așa cum susțin inculpații. Aceștia au invocat dispozițiile art. 197 alin. (2), (3) și (4) C. proc. pen., or din examinarea actelor dosarului nu rezultă că s-au încălcat acele dispoziții legale ce ar atrage nulitatea absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. întrucât procedându-se în acest mod inculpaților nu li s-a adus nicio vătămare, în cursul cercetării judecătorești aceștia putând solicita efectuarea de confruntări sau o nouă expertiză medico-legală. Critica vizând greșita condamnare a inculpaților pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor este, de asemenea, nefondată. Ambele instanțe au reținut corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 26 mai 2006 au lovit-o pe partea civilă D.V. cu obiecte contondente (par și furcă) apte să-i producă moartea, cauzându-i leziuni grave, care au necesitat inițial pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, și care au fost prelungite la 90-100 zile, acțiunea inculpaților fiind întreruptă doar ca urmare a intervenției martorilor. Săvârșirea infracțiunii de către inculpați rezultă din declarațiile părții vătămate D.V., care se coroborează cu declarațiile martorilor I.F., L.G., P.T., declarația dată în cursul urmăririi penale de martorul C.N., precum și raportul de nouă expertiză medico-legală din 24 martie 2008 al I.M.L. Iași, unde se concluzionează în sensul că morfologia și topografia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin lovire activă repetată cu corpuri contondente (posibil par), cât și cu corp cu vârfuri ascuțite (probabil furcă), iar leziunea traumatică de la nivelul antebrațului a fost produsă cel mai probabil prin lovire activă cu corp contondent. Inculpatul I.M.I. a arătat că a acționat în legitimă apărare, astfel că solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. Potrivit art. 44 alin. (2) și (2 1 ) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obștesc. Se prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Modalitatea în care s-au desfășurat faptele exclude existența legitimei apărări. Astfel, în timp ce partea vătămată a intrat pe poarta locuinței martorului S.G. cu intenția de a se deplasa spre locul unde se afla ifronul a fost atacată prin spate de către inculpatul I.M.I., care l-a lovit cu un par peste tot corpul. Rezultă așadar că inculpatul I.M.I. nu a acționat pentru a înlătura un atac îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, ci el însuși a fost cel care a declanșat atacul asupra părții vătămate. Inculpatul I.M.A. a intervenit în sprijinul tatălui său, înarmat cu o furcă și a aplicat lovituri cu aceasta victimei peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, fapt confirmat de martorii C.N., I.F., L.G., P.T. și S.D.M., astfel că nu se poate reține nici apărarea acestuia în sensul că nu a lovit-o pe partea vătămată. Totodată, inculpatul I.M.I. nu a acționat pentru a respinge pătrunderea fără drept a părții vătămate prin violență, viclenie sau efracție în locuința sa și nici nu a intervenit eventual în ajutorul martorului S.G. pentru a împiedica pătrunderea părții vătămate în curtea acestuia. De asemenea, nu s-a dovedit că inculpatul I.M.I. avea un interes legitim de a folosi imobilul respectiv. Înalta Curte constată că atât partea vătămată, cât și martorii C.N. și I.F. au fost supuși testărilor privind detecția psihologică a comportamentului simulat, iar la întrebările critice ale cauzei nu s-au evidențiat modificări ale stresului emoțional semnificativ, caracteristice comportamentului simulat. Inculpații au încercat să relateze o altă situație de fapt, propunând audierea unor martori și anume L.O., I.I., E.I. și S.G., care însă au dat declarații contradictorii ce nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. Referitor la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte reține că nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Din modalitatea în care s-au comis faptele - lovirea victimei în zone vitale, cu mare intensitate și cu obiecte apte să ucidă (par și furcă) - rezultă că inculpații au acționat cu intenția de a ucide și nu doar de a vătăma integritatea corporală a victimei, iar rezultatul socialmente periculos nu s-a produs ca urmare a faptului că partea vătămată s-a apărat, iar acțiunea agresivă a inculpaților a fost oprită prin intervenția martorilor I.F. și C.N. Din oficiu, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire a acesteia - prin acțiunea conjugată a două persoane, limitându-se posibilitățile victimei de a se apăra, încetarea agresiunii doar în urma intervenției martorilor, datele care circumstanțiază persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul I.M.A. are în întreținere doi copii minori, lucrează ocazional, iar pe parcursul procesului penal au avut o atitudine nesinceră. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte reține că părții vătămate i-a fost cauzat incontestabil un prejudiciu material și moral prin fapta inculpaților, ce se impune a fi acoperit în conformitate cu disp. art. 998-999 și 1003 C. civ. și art. 14 și 346 C. proc. pen. La stabilirea cuantumului daunelor materiale au fost avute în vedere cheltuielile ocazionate de refacerea stării de sănătate a părții vătămate, aceasta având nevoie de 90-100 zile de îngrijiri medicale, cheltuieli dovedite cu declarațiile martorului C.G. și înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, datorită leziunilor suferite ca urmare a infracțiunii deduse judecății, partea vătămată nu și-a putut desfășura activitatea la SC C. SRL Focșani, această societate înregistrând pierderi, intrând în procedura falimentului, astfel că la data de 14 octombrie 2009 s-a dispus închiderea procedurii și radierea societății. Înalta Curte nu poate dispune însă majorarea despăgubirilor materiale, cu suma reprezentând pierderile suferite de către SC V.I. SRL întrucât nu există nici un raport de cauzalitate între fapta inculpaților și împrejurarea că societatea respectivă a înregistrat venituri mai mici în cursul anului 2006, administratorul acestei societăți fiind soția părții civile. Înalta Curte nu poate cenzura nici cuantumul daunelor morale prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 1-21 C. proc. pen., daunele morale fiind rezultatul aprecierii instanțelor de fond și de apel, raportat la suferințele fizice și psihice încercate de partea vătămată ca urmare a faptei inculpaților. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați și partea civilă și îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Prin încheierea din 13 iunie 2012, Înalta Curte a dispus amendarea avocatului B.V.V., apărător ales al inculpatului I.M.A., pentru lipsa nejustificată din instanță fără a-și asigura substituirea în condițiile legii. În termen legal, apărătorul a solicitat scutirea de plata amenzii arătând că în perioada 08 - 14 iunie 2012 a fost în concediu medical conform adeverinței pe care a anexat-o cererii, iar la data de 06 iunie 2012 a reziliat contractul de asistență juridică cu inculpatul I.M.A. Față de împrejurarea invocată de către apărător dovedită cu act medical, în temeiul art. 199 C. proc. pen., Înalta Curte va admite cererea și va dispune scutirea de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.V. și de inculpații I.M.I. și I.M.A. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Admite cererea formulată de avocatul B.V.V. și dispune scutirea acestuia de plată a amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.