ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 207 din 01 iunie 2009 a Tribunalului Vrancea au fost condamnați inculpații I.M.I.

și I.M.A. la câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.

Au fost obligați inculpații

I.M.I. și I.M.A., în solidar, la plata sumei de 150.000 RON reprezentând despăgubiri

materiale și la 20.000 RON daune morale către partea civilă D.V.

Au fost obligați inculpații,

în solidar, la plata sumei de 3.328,08 RON către Spitalul Județean de Urgență Focșani,

reprezentând cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii

definitive a hotărârii și până la încasarea în totalitate a debitului.

Au mai fost obligați inculpații,

în solidar la plata sumei de 5.959,52 RON reprezentând cheltuieli judiciare către

partea civilă D.V., precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de câte 350 RON fiecare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Inculpații I.M.I. și I.M.A.

au domiciliul într-o zonă muntoasă, unde ca principală activitate este exploatarea

materialului lemnos din pădurea proprietate personală, lemnele astfel obținute fiind

livrate către diferiți beneficiari, persoane juridice și fizice.

Printre societățile comerciale

la care cei doi inculpați au livrat material lemnos se aflau și SC C. SRL Focșani

unde partea vătămată D.V. este administrator, SC V.I. SRL unde administrator este

soția părții vătămate, ambele având ca obiect de activitate, printre altele și acela

de exploatare forestieră.

Inițial, relațiile comerciale

între inculpații I.M.I. și I.M.A. pe de o parte și societățile comerciale unde administratori

erau partea vătămată și soția sa, au decurs normal, în sensul că primii livrau marfă

fără lipsuri calitative sau cantitative, iar ceilalți achitau contravaloarea materialului

lemnos livrat în termenul stipulat prin contract.

La data de 26 mai

2006, partea vătămată D.V. a fost încunoștințat de către angajații săi, că la un

transport de lemne din pădurea inculpaților I.M.I. și I.M.A., a rezultat o cantitate

mai mică de material față de cel înscris în acte, astfel că s-a solicitat verificarea

volumului materialului lemnos, prin cubare, refuzând în prealabil achitarea cantității

respective de lemn.

Ca urmare a acestor neînțelegeri,

inculpații au condus un camion încărcat cu material lemnos în curtea lor, iar un

alt utilaj, folosit la încărcatul autocamioanelor a fost luat de la punctul de lucru,

de aceeași inculpați și dus apoi la una din locuințele care aparțin fostului primar

al comunei M., pe nume S.G.

Aflând despre cele întâmplate

cu utilajele ce aparțineau societății comerciale unde D.V. era administrator, acesta

s-a deplasat cu un autoturism aparținând aceleiași societăți comerciale, autoturism

condus de martorul C.N., la punctul de exploatare forestieră, unde s-a întâlnit

cu inculpatul I.M.I.

Discuțiile între cei doi

s-au purtat cu privire la autocamionul și ifronul reținut fără motive de inculpatul

I.M.I., care i-a reproșat lui D.V. faptul că nu a încasat în întregime contravaloarea

materialului lemnos livrat.

Întrucât cei doi nu au

ajuns la nici o înțelegere D.V. știind unde se află ifronul, s-a îndreptat către

utilaj, însă, în momentul în care a intrat pe poarta locuinței lui S.G., a fost

atacat din spate de către inculpatul I.M.I., care a început să-l lovească cu un

par peste tot corpul.

După primele lovituri,

în sprijinul inculpatului I.M.I. a venit și fiul acestuia, inculpatul I.M.A., fiind

înarmat cu o furcă, astfel că cei doi agresori au continuat să aplice multiple lovituri

victimei peste tot corpul, parte din lovituri vizând zone vitale.

Că așa s-a întâmplat și

nu cum au susținut cei doi, inculpați, rezultă din declarațiile martorului C.N.,

care printre altele arată „(...) D.V. s-a întors spre casa lui S.G. și atunci I.M.I.

a luat de lângă poarta mică a locuinței un par cam de 1 m. lungime și 6-7 cm. în

diametru, de fag, cu care din spate l-a lovit de două ori (...)”.

Același martor descrie

și momentul când celălalt inculpat, I.M.A., a intervenit în conflict, „(...) prima

dată a lovit cu furca la picioare, lovindu-l pe D.V., și-n acest mod l-a îndepărtat

de I.M.I. și imediat a ridicat furca deasupra capului și a lovit de sus în jos către

D.V., vizându-i capul. Victima a ridicat brațul drept deasupra capului și astfel

a barat lovitura de furcă, dar a căzut datorită loviturii puternice”.

Aceeași situație de fapt

o relatează și martorii I.F., L.G.

În declarația dată martorul

I.F. arată „(...) după ce I.M.I. l-a lovit cu parul peste picioare pe D.V., acesta

nu se mai putea apăra eficient și cu toate acestea a intervenit I.M.A., care l-a

lovit cu o furcă de sus în jos pe direcția capului, astfel că D.V. a ridicat brațul

drept, parând lovitura” (...) „care era îndreptată direct către cap”.

L.G. declară „(...) eu

am văzut momentul în care I.M.I., venind din spate, l-a lovit pe D.V. (...) cu părul,

însă victima nu a căzut”. În clipa următoare „(...) a sărit I.M.A. în sprijinul

tatălui său și a început să-l lovească cu furca pe D.V.”. După ce victima a căzut

la pământ ca urmare a loviturilor primite, „I.M.I. și I.M.A. au continuat să-l lovească

unde apucau, unul cu ciomagul și celălalt cu furca” susține același martor.

P.T., arată că din curte

victima a fost scoasă de C.N. și I.F., auzindu-l pe D.V. că se văita că-l doare

mâna, iar martorul S.D.M. arată că l-a auzit pe C.N. spunând lui I.F. să meargă

să intervină deoarece „bagă furca în el”.

Așadar, martorii sus-menționați

confirmă situația de fapt prezentată de partea vătămată prin plângerea și declarațiile

date ulterior.

Aceste declarații, ale

victimei, cât și a martorilor respectivi se coroborează cu constatarea medico-legală

din 07 iunie 2006.

Astfel, din constatarea

medico-legală menționată rezultă că D.V. a prezentat numeroase leziuni traumatice,

a căror morfologie și topografie pledează pentru producerea lor prin lovire activă

repetată cu corpuri contondente, suprafață medie, cât și cu corp cu vârfuri ascuțite

(posibil furcă), leziuni ce pot data din 26 mai 2006 și din punct de vedere medico-legal

necesită 40-45 zile îngrijiri medicale, iar leziunea traumatică de la nivelul antebrațului

(fractură deschisă cubitus drept) pledează pentru leziune de apărare.

Situația de fapt pe care

inculpații au încercat să o stabilească prin declarațiile date în cursul procesului

penal, la care se adaugă declarațiile unor martori propuși în apărare (L.O., I.I.,

E.I., S.G.) în sensul că ei au fost victimele acțiunilor violente ale părții vătămate

D.V., însoțit fiind de martorii C.N. și I.F. nu poate fi reținută de instanță întrucât,

nu se coroborează cu probele din dosar. De reținut și faptul că aceștia nu s-au

prezentat la efectuarea constatărilor privind detecția psihologică a comportamentului

simulat, test cu care a fost de acord și la care s-au prezentat numai partea vătămată

și martorii propuși de aceasta.

Din cele trei constatări

științifice s-a stabilit că, atât D.V., cât și C.N. și I.F. au răspuns la întrebările

critice ale cauzei, fără să se fi evidențiat modificări ale stresului emoțional

semnificativ, caracteristice indicelui stimulat.

Împrejurarea că inculpații

și martorii propuși de aceștia au refuzat efectuarea unei confruntări între părți,

reprezintă un argument în a aprecia că declarațiile acestora nu corespund adevărului.

În acest context, trebuie

precizat faptul că martorii propuși în apărare de inculpații au fost trimiși în

judecată pentru mărturie mincinoasă, aceștia fiind: E.I., S.L., L.O., I.I., S.G.,

au fost trimiși în judecată - Dosar nr. 696/231/2009 a Judecătoriei Focșani, iar

pentru martora C.S. Parchetul a aplicat o sancțiune administrativă (Dosar nr. 1650/P/2008).

Neconcordanțele existente

în cadrul aceleași declarații, cât și între declarațiile date de martori sunt motive

în a întări convingerea că aceștia nu au relatat adevărul.

Spre exemplu: martora

E.I. inițial a arătat că partea vătămată era însoțită de două persoane (C.N. și

I.F.), ca apoi să menționeze în aceeași declarație „(...) în acel moment (...) mai

bine-zis agresiune împotriva lui I.M.I., niciunul din cei 4 nu era înarmat cu un

obiect”.

Aceeași martoră a arătat

că la terminarea conflictului l-a văzut pe I.M.I. „cu o furcă în mână”.

Dar, în afară de contradicțiile

existente în propria sa declarație, s-a apreciat că există contradicție între declarația

sa, și a martorei S.L., când se referă la momentul vizualizării conflictului.

Astfel, E.I. a declarat

că a urcat 30 de trepte unde „(...) a ajuns într-un loc unde era vizibilitate, l-am

văzut pe D.V. cum îl apucaseră pe I.M.I. de cap, aplecându-l (...)”, iar S.L. cu

privire la același moment precizează „.(...) când ne-am ridicat pe trepte, împreună

cu E.I., l-am observat pe I.M.I. alergând către curte și intrând în curtea (...)”.

Martorul L.O., deși susține

că a văzut tot conflictul, în declarația sa nu se menționează de existența unei

furci în posesia inculpatului I.M.I., așa cum susține E.I. și I.I.

Dar în stabilirea adevărului

s-au avut în vedere contradicțiile între declarațiile date de inculpatul I.M.I.

la urmărirea penală și instanță, dar mai ales mențiunile contradictorii din această

ultimă declarație.

Astfel, menționează „(...)

când eram jos, ca urmare a loviturilor primite, eu nu eram conștient (...)” precizând

mai departe „(...) eu nu am auzit voci (...) în rest, nu am auzit nimic”, ca ulterior

să menționeze că a văzut când cei „doi agresori ce l-au însoțit pe D.V. au ieșit

pe poartă (...)”.

De asemenea, tot același

inculpat și-n aceeași declarație precizează în condițiile când era inconștient că

l-a văzut pe D. când a sărit zidul.

Ori, o asemenea declarație,

în contextul întregului material probator în cauză, s-a apreciat că nu poate fi

reținută decât ca fiind dată firesc, în propria sa apărare, fără a se corobora în

mod pertinent cu alte probe.

De altfel, inculpatul

I.M.I. realizând contradicțiile din propria sa declarație dată la instanță și efectele

cu privire la stabilirea adevărului care nu-i este în favoare, l-a sfătuit pe fiul

său - inculpatul I.M.A. - să nu fie de acord în a da declarație la cercetarea judecătorească.

Așadar, prin modul cum

au acționat cei doi inculpați, în sensul că ei au avut inițiativa, lovind primii

partea vătămată, în momentul în care aceasta se îndrepta spre propriul utilaj respectiv

- ifron, nu puteam fi de acord cu susținerea apărării că I.M.I. și I.M.A. au acționat

în condițiile prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.

Pătrunderea în curtea

martorului S.G. s-a făcut în scop legitim, și anume acela de a constata starea tehnică

a ifronului ce aparținea societății comerciale unde partea vătămată era administrator,

utilaj blocat pe nedrept de inculpatul. I.M.I.

Din ansamblul materialului

probator administrat în cauză, atât la urmărirea penală, cât și-n cursul cercetării

judecătorești, s-a reținut starea de fapt care rezultă din relatările victimei D.V.,

a martorilor propuși de acesta, care se coroborează și cu constatarea medico-legală

efectuat asupra victimei, inculpații I.M.I. și I.M.A. fiind condamnați sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 174 C. pen. cu interzicerea

unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. și nu cea de vătămare corporală prev.

de art. 181 C. pen., așa cum s-a solicitat prin apărătorii aleși.

S-a apreciat că pentru

această încadrare juridică a faptelor pledează multitudinea loviturilor aplicate

de cei doi inculpați, într-o activitate conjugată, concomitentă, fiecare folosind

câte un obiect apt de a produce moartea - par și respectiv furcă, intensitatea mare

a loviturilor care au vizat zone vitale - inclusiv extremitatea cefalică a capului,

de natură să producă fracturi osoase, precum și împrejurarea concretă în care s-a

săvârșit agresiunea și anume, prin lovituri date inițial pe la spate, împrejurări

ce sunt concludente în a califica faptele comise de cei doi inculpați în tentativă

de omor.

De asemenea, existența

anterior a relațiilor de dușmănie între părți, cât și comportamentul ulterior a

inculpaților, în sensul că, nu s-au mulțumit în a aplica doar câteva lovituri, activitatea

violentă a luat sfârșit numai în momentul intervenției martorilor C.N. și I.F.,

toate acestea la care se adaugă și numărul mare de îngrijiri medicale 100 zile,

duc la concluzia că I.M.I. și I.M.A. aveau intenția de a ucide și nu să-i provoace

numai vătămări corporale.

Referitor la acțiunea

civilă, s-a constatat că partea vătămată a efectuat o serie de cheltuieli ocazionale

cu spitalizarea sa, cu intervenții chirurgicale și tratament, controale periodice,

de asemenea, urmează a se avea în vedere și perioada îndelungată cât partea vătămată

a fost imobilizată la pat, fiind în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea

de muncă zilnică, toate acestea cauzând un prejudiciu efectiv.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor materiale s-a avut în vedere și prejudiciul colateral, produs ca

urmare a faptului că partea vătămată în toată perioada respectivă nu și-a mai putut

îndeplini atribuțiile de administrator la SC C. SRL Focșani, situație ce a avut

drept efect înregistrarea de pierderi și trecerea societății respective la procedura

lichidării judiciare.

Așa fiind, în baza

art. 14 C. proc. pen., inculpații au fost obligați către partea vătămată la plata

despăgubirilor materiale urmând ca la repararea pagubei să se aibă în vedere dispozițiile

legii civile, așa cum prevede art. 14 alin. (3) C. proc. pen., respectiv art. 1003

C. civ. întrucât faptele au fost comise de cei doi inculpați, astfel că aceștia

au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor.

S-a constatat că din probele

administrate în cauză rezultă că pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea

vătămată, au existat și prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele

fizice și psihice ca urmare a intervențiilor chirurgicale și tratamentului aplicat,

toate acestea au afectat negativ participarea la viața socială, de familie, cotidiană

a părții civile, comparativ cu situația aceștia anterior vătămării prin faptele

ilicite a celor doi inculpați.

Prin urmare, s-a avut

în vedere că vătămările fizice cauzate prin infracțiune au dus și la suferințele

(vătămări) psihice și alterarea condițiilor de viață și s-a apreciat că se impune

obligarea inculpaților și la plata daunelor morale.

La întinderea acestor

daune morale s-a ținut cont de gravitatea vătămărilor produse și intensitatea suferințelor

cauzate.

S-a constatat că atât

la urmărirea penală, cât și-n cursul cercetării judecătorești, Spitalul de Urgență

Focșani s-a constituit parte civilă cu suma de 3.328,08 RON reprezentând cheltuieli

de spitalizare, ocazionate cu internarea în spital a părții vătămate.

Ca urmare a acestei situații

de fapt, inculpații, în solidar, au fost obligați și la plata cheltuielilor de spitalizare

în cuantumul solicitat către unitatea spitalicească menționată.

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat apel partea vătămată D.V. și inculpații I.M.I. și I.M.A., criticând-o

ca fiind netemeinică și nelegală.

Partea vătămată solicită

mărirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, de natură să reflecte periculozitatea

acestora și urmările faptei săvârșite de aceștia constând în vătămările aduse părții

vătămate, ce i-au pus în pericol viața, precum și mărirea cuantumului despăgubirilor

civile la care au fost obligați inculpații și care să reflecte prejudiciile reale

aduse părții vătămate.

Inculpații I.M.I. și I.M.A.

solicită casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la Parchet pentru

refacerea urmăririi penale, un al doilea motiv de apel vizează trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de fond, întrucât hotărârea nu este motivată.

Inculpatul I.M.I., într-un

alt motiv de apel, solicită încetarea procesului penal în ceea ce îl privește, în

baza art. 10 lit. i)

1

C. proc. pen., deoarece există o cauză de nepedepsire,

în sensul că s-a aflat în legitimă apărare conform art. 44 alin. (2) C. pen., încercând

să împiedice pătrunderea părții vătămate în locuința martorului S.G.

În subsidiar, solicită

schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tentativă la omor,

în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., pentru care solicită

achitarea.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul I.M.A., solicită achitarea acestuia în baza disp. art. 10 lit. a)

C. proc. pen., în sensul că nu a participat la săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor.

Prin decizia penală

nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați s-au respins apelurile formulate

de către inculpați și partea civilă, reținându-se că motivele invocate de apelanți

sunt nefondate.

Împotriva deciziei penale

nr. 217 din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați în termen legal au declarat

recurs partea civilă D.V. și inculpații I.M.I. și I.M.A.

Partea civilă D.V. a solicitat

majorarea cuantumului daunelor materiale și morale la care au fost obligați inculpații,

respectiv 200.000 RON reprezentând pierderile pe care societatea comercială SC

V.I. SRL le-a înregistrat, 40.000 RON cheltuieli de spitalizare și 200.000 RON daune

morale.

Inculpații I.M.I. și I.M.A.

au criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte:

erau incompatibili să soluționeze cauza, în temeiul art. 47 alin. (2) C. proc.

pen., având în vedere că, după audierea martorului C.N. și declarația procurorului

de ședință în sensul că înțelege să se sesizeze cu privire la săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă de către acest martor, a încuviințat cererea procurorului

și a dispus comunicarea unor copii de pe încheiere și declarația martorului Parchetului

de pe lângă Judecătoria Focșani.

În opinia inculpaților,

procedând în această manieră, instanța a dat dovadă de imparțialitate încălcând

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 47

alin. (2) C. proc. pen., exprimându-și în acest fel opinia cu privire la veridicitatea

declarației martorului C.N.

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, astfel:

- nulitatea urmăririi

penale decurgând din faptul că probatoriile au fost administrate fără participarea

apărătorului ales, conform art. 172 alin. (1) C. proc. pen.;

- nulitatea actului de

sesizare a instanței și nulitatea urmăririi penale, apărarea susținând că aceste

excepții au fost invocate în fața instanței de apel și că în cauză dreptul de apărare

al inculpaților a fost încălcat de către procuror;

- instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra motivului de apel privitor la latura civilă a cauzei, arătându-se

că s-au acordat despăgubiri ce nu au fost solicitate prin cererea de constituire

de parte civilă, iar instanța de fond a acordat și despăgubiri pentru SC C. SRL.

legal sesizată, rechizitoriul fiind lovit de nulitate conform dispozițiilor

art. 197 alin. (2), (3) și (4) C. proc. pen.

În susținerea acestui

motiv de recurs, inculpații arată că la data de 23 martie 2008 au solicitat procurorului

de caz să efectueze mai multe probatorii (confruntarea inculpaților cu partea vătămată

și cu martorii propuși de aceasta, efectuarea unei noi expertize medico-legale)

iar procurorul a respins această cerere, prin ordonanța din 24 aprilie 2008, a emis

rechizitoriul și a sesizat instanța de judecată, lipsindu-i astfel de posibilitatea

confirmării acestei ordonanțe în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen.

o gravă eroare de fapt condamnându-i pe inculpați pentru tentativă la infracțiunea

de omor întrucât inculpatul I.M.I. a acționat în legitimă apărare, iar I.M.A. nu

a participat la conflict.

dată faptei comise de inculpatul I.M.I., aceasta întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 181 C. pen.

a laturii civile.

Inculpații arată că, față

de motivele de recurs invocate, nu se justifică acordarea de despăgubiri materiale

și morale părții civile pentru că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii pentru

care au fost trimiși în judecată, iar pe de altă parte cuantumul acestor despăgubiri

nu a fost dovedit.

Față de motivele invocate,

inculpații solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de apel sau la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale,

iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru I.M.I.

și art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru inculpatul I.M.A. și respingerea cererii

de despăgubiri civile formulate de partea civilă D.V.

Examinând recursurile

declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 2, 3, 10, 17, 17

1

și 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursurile

sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Referitor la recursurile

declarate de inculpați, Înalta Curte constată că motivele invocate de către aceștia

sunt nefondate.

Astfel, în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât judecătorii care

au participat la judecarea cauzei în apel nu și-au exprimat în nici un fel părerea

cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză.

Împrejurarea că instanța

a dispus înaintarea unor copii de pe încheierea din 22 martie 2010 și declarația

martorului C.N. către Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani nu echivalează cu

exprimarea vreunei opinii în legătură cu aspecte ce țin de fondul cauzei deduse

judecății.

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. invocat de către inculpați nu este

incident în speță, instanța de apel pronunțându-se asupra tuturor motivelor de apel

invocate, inclusiv cele care privesc latura civilă a cauzei și prejudiciul creat

SC C.

SRL Focșani.

De asemenea, nu sunt incidente

nici dispozițiile art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., instanța fiind legal

sesizată.

Aspectele învederate de

către inculpați relative la imposibilitatea soluționării plângerii de către procurorul

ierarhic superior în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen., ca urmare a sesizării

instanței de judecată nu atrage nulitatea actului de sesizare așa cum susțin inculpații.

Aceștia au invocat dispozițiile

art. 197 alin. (2), (3) și (4) C. proc. pen., or din examinarea actelor dosarului

nu rezultă că s-au încălcat acele dispoziții legale ce ar atrage nulitatea absolută

potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, nu sunt aplicabile

nici dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. întrucât procedându-se

în acest mod inculpaților nu li s-a adus nicio vătămare, în cursul cercetării judecătorești

aceștia putând solicita efectuarea de confruntări sau o nouă expertiză medico-legală.

Critica vizând greșita

condamnare a inculpaților pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor este,

de asemenea, nefondată.

Ambele instanțe au reținut

corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că la data de 26 mai 2006 au lovit-o

pe partea civilă D.V. cu obiecte contondente (par și furcă) apte să-i producă moartea,

cauzându-i leziuni grave, care au necesitat inițial pentru vindecare un număr de

40-45 zile de îngrijiri medicale, și care au fost prelungite la 90-100 zile, acțiunea

inculpaților fiind întreruptă doar ca urmare a intervenției martorilor.

Săvârșirea infracțiunii

de către inculpați rezultă din declarațiile părții vătămate D.V., care se coroborează

cu declarațiile martorilor I.F., L.G., P.T., declarația dată în cursul urmăririi

penale de martorul C.N., precum și raportul de nouă expertiză medico-legală din

24 martie 2008 al I.M.L. Iași, unde se concluzionează în sensul că morfologia și

topografia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin lovire activă

repetată cu corpuri contondente (posibil par), cât și cu corp cu vârfuri ascuțite

(probabil furcă), iar leziunea traumatică de la nivelul antebrațului a fost produsă

cel mai probabil prin lovire activă cu corp contondent.

Inculpatul I.M.I. a arătat

că a acționat în legitimă apărare, astfel că solicită achitarea sa în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la

art. 44 alin. (2

1

) C. pen.

Potrivit art. 44

alin. (2) și (2

1

) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care

săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust,

îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune

în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obștesc.

Se prezumă că este în

legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără

drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace,

într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne

de marcare.

Modalitatea în care s-au

desfășurat faptele exclude existența legitimei apărări.

Astfel, în timp ce partea

vătămată a intrat pe poarta locuinței martorului S.G. cu intenția de a se deplasa

spre locul unde se afla ifronul a fost atacată prin spate de către inculpatul I.M.I.,

care l-a lovit cu un par peste tot corpul.

Rezultă așadar că inculpatul

I.M.I. nu a acționat pentru a înlătura un atac îndreptat împotriva sa, a altuia

sau împotriva unui interes obștesc, ci el însuși a fost cel care a declanșat atacul

asupra părții vătămate.

Inculpatul I.M.A. a intervenit

în sprijinul tatălui său, înarmat cu o furcă și a aplicat lovituri cu aceasta victimei

peste tot corpul, inclusiv în zone vitale, fapt confirmat de martorii C.N., I.F.,

L.G., P.T. și S.D.M., astfel că nu se poate reține nici apărarea acestuia în sensul

că nu a lovit-o pe partea vătămată.

Totodată, inculpatul I.M.I.

nu a acționat pentru a respinge pătrunderea fără drept a părții vătămate prin violență,

viclenie sau efracție în locuința sa și nici nu a intervenit eventual în ajutorul

martorului S.G. pentru a împiedica pătrunderea părții vătămate în curtea acestuia.

De asemenea, nu s-a dovedit

că inculpatul I.M.I. avea un interes legitim de a folosi imobilul respectiv.

Înalta Curte constată

că atât partea vătămată, cât și martorii C.N. și I.F. au fost supuși testărilor

privind detecția psihologică a comportamentului simulat, iar la întrebările critice

ale cauzei nu s-au evidențiat modificări ale stresului emoțional semnificativ, caracteristice

comportamentului simulat.

Inculpații au încercat

să relateze o altă situație de fapt, propunând audierea unor martori și anume L.O.,

I.I., E.I. și S.G., care însă au dat declarații contradictorii ce nu se coroborează

cu ansamblul probator administrat în cauză.

Referitor la încadrarea

juridică a faptei, Înalta Curte reține că nici cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Din modalitatea în care

s-au comis faptele - lovirea victimei în zone vitale, cu mare intensitate și cu

obiecte apte să ucidă (par și furcă) - rezultă că inculpații au acționat cu intenția

de a ucide și nu doar de a vătăma integritatea corporală a victimei, iar rezultatul

socialmente periculos nu s-a produs ca urmare a faptului că partea vătămată s-a

apărat, iar acțiunea agresivă a inculpaților a fost oprită prin intervenția martorilor

I.F. și C.N.

Din oficiu, Înalta Curte

constată că pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate în raport

cu gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârșire a

acesteia - prin acțiunea conjugată a două persoane, limitându-se posibilitățile

victimei de a se apăra, încetarea agresiunii doar în urma intervenției martorilor,

datele care circumstanțiază persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente

penale, inculpatul I.M.A. are în întreținere doi copii minori, lucrează ocazional,

iar pe parcursul procesului penal au avut o atitudine nesinceră.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, Înalta Curte reține că părții vătămate i-a fost cauzat incontestabil

un prejudiciu material și moral prin fapta inculpaților, ce se impune a fi acoperit

în conformitate cu disp. art. 998-999 și 1003 C. civ. și art. 14 și 346 C.

proc. pen.

La stabilirea cuantumului

daunelor materiale au fost avute în vedere cheltuielile ocazionate de refacerea

stării de sănătate a părții vătămate, aceasta având nevoie de 90-100 zile de îngrijiri

medicale, cheltuieli dovedite cu declarațiile martorului C.G. și înscrisurile depuse

la dosar.

De asemenea, datorită

leziunilor suferite ca urmare a infracțiunii deduse judecății, partea vătămată nu

și-a putut desfășura activitatea la SC C. SRL Focșani, această societate înregistrând

pierderi, intrând în procedura falimentului, astfel că la data de 14 octombrie 2009

s-a dispus închiderea procedurii și radierea societății.

Înalta Curte nu poate

dispune însă majorarea despăgubirilor materiale, cu suma reprezentând pierderile

suferite de către SC V.I. SRL întrucât nu există nici un raport de cauzalitate între

fapta inculpaților și împrejurarea că societatea respectivă a înregistrat venituri

mai mici în cursul anului 2006, administratorul acestei societăți fiind soția părții

civile.

Înalta Curte nu poate

cenzura nici cuantumul daunelor morale prin prisma cazurilor de casare prev. de

art. 385

9

pct. 1-21 C. proc. pen., daunele morale fiind rezultatul aprecierii

instanțelor de fond și de apel, raportat la suferințele fizice și psihice încercate

de partea vătămată ca urmare a faptei inculpaților.

Față de considerentele

expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați și partea civilă și

îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Prin încheierea din 13

iunie 2012, Înalta Curte a dispus amendarea avocatului B.V.V., apărător ales al

inculpatului I.M.A., pentru lipsa nejustificată din instanță fără a-și asigura substituirea

în condițiile legii.

În termen legal, apărătorul

a solicitat scutirea de plata amenzii arătând că în perioada 08 - 14 iunie 2012

a fost în concediu medical conform adeverinței pe care a anexat-o cererii, iar la

data de 06 iunie 2012 a reziliat contractul de asistență juridică cu inculpatul

I.M.A.

Față de împrejurarea invocată

de către apărător dovedită cu act medical, în temeiul art. 199 C. proc. pen., Înalta

Curte va admite cererea și va dispune scutirea de plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de partea civilă D.V. și de inculpații I.M.I. și

I.M.A. împotriva deciziei penale nr. 217/A din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Admite cererea formulată

de avocatul B.V.V. și dispune scutirea acestuia de plată a amenzii judiciare

în cuantum de 1.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 26 septembrie 2012.