ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 decembrie 2023

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1256/28.04.2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 15 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. e) teza I din C. proc. pen. și art. 157 din C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 238 din C. pen., pentru lipsa plângerii prealabile.

Prin aceeași sentință penală, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. B. S.R.L..

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că în perioada 22.06.2018 - 04.08.2020, profitând de faptul că persoana vătămată S.C. B. S.R.L. a depozitat 3 pompe electrice marca x într-o locație ce îi aparține, situată în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, inculpatul A. a închiriat pompele către diverși clienți prin intermediul societății administrate de el, S.C. C. S.R.L., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum total de 71.170,4 RON.

Procedând la analiza și evaluarea probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că situația de fapt prezentată anterior reiese din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale precum și în cursul judecății.

Astfel, potrivit extrasului din REVISAL și a contractului individual de muncă s-a reținut că în perioada 29.03.2016-28.09.2018, inculpatul A. a avut calitatea de angajat al persoanei vătămate B. S.R.L., deținând funcția de agent de vânzări. Anterior angajării la societatea B. S.R.L., la data de 17.03.2016, inculpatul A. a înființat societatea C. S.R.L. CUI x, în cadrul căreia are calitatea de asociat unic și administrator, având sediul social în mun. Alba Iulia str. x jud. Alba, cu obiect de activitate comerț cu ridicata al mașinilor pentru industria minieră și construcții. Ulterior, în anul 2017 societatea C. S.R.L. și-a stabilit punct de lucru în com. Meteș, localitatea Ampoița, nr. 28, jud. Alba. Din investigațiile efectuate, potrivit proceselor-verbale din data de 18.08.2020, a reieșit că la sediul social sau la punctul de lucru al societății C. S.R.L. nu se desfășoară activități economice potrivit obiectului de activitate, fiind locuințe familiale.

În acest sens, prima instanță a reținut susținerile din plângerea penală formulată de persoana vătămată la data de 08.07.2020 și declarațiile date de reprezentantul persoanei vătămate, D., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, din care rezultă că inculpatul era angajat în calitate de agent de vânzări în cadrul societății B. S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr. x/28.03.2016, fiindu-i predate 3 pompe electrice care trebuiau depozitate în spațiul deținut de acesta în Timișoara. Ulterior, la data de 28.09.2018, a intervenit încetarea contractului dintre persoana vătămată și inculpat, acesta din urmă comunicând faptul că va înapoia cele 3 pompe. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, persoana vătămată a constatat că inculpatul nu are intenția de a înapoia pompele, astfel încât, la data de 02.07.2020 a transmis o notificare inculpatului prin intermediul căreia i-a solicitat înapoierea utilajelor în termen de 3 zile. În urma acestei notificări, inculpatul a luat legătura cu un reprezentant al persoanei vătămate, invocând faptul că, în trecut, un alt reprezentant al persoanei vătămate, respectiv E., a luat un autoturism al societății pe care refuză să îl înapoieze, ocazie cu care au fost luate și acele echipamente.

Judecătoria a coroborat declarațiile persoanei vătămate cu declarațiile martorului E., director general al societății B. S.R.L., din care rezultă faptul că inculpatul A. a primit de la persoana vătămată B. S.R.L., 3 pompe electrice marca x cu seriile: x anul 2007, x anul 2007 și x anul 2007, în scopul de a fi depozitate pentru o perioadă determinată de timp într-un spațiu folosit de inculpatul A. în mun. Timișoara. Anterior, în anul 2017 sau prima parte a anului 2018, cele 3 pompe electrice au fost închiriate de către societatea B. S.R.L., prin inculpatul A., unei societăți din partea de vest a țării, pentru evacuarea apei din pânza freatică. După încetarea relației comerciale cu acea societate, cele 3 pompe electrice aparținând persoanei vătămate B. S.R.L. au fost depozitate, de comun acord cu inculpatul A., în mun. Timișoara, str. x A, jud. Timiș. De asemenea, în cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că pompele se aflau la inculpat în depozitul din Timișoara, fiind închiriate în diverse locații din țară, iar după închirieri, reveneau în depozitul inculpatului. A precizat că toate pompele aparțineau persoanei vătămate, iar inculpatul, în calitate de agent de vânzări, trebuia să le închirieze în numele societății, respectiv în numele persoanei vătămate. În ciuda acestui fapt, inculpatul închiria pompele în numele societății administrate de el, respectiv S.C. C. S.R.L..

S-a mai reținut că după încetarea relației de muncă cu persoana vătămată B. S.R.L., inculpatul A. și-a însușit cele 3 pompe electrice marca x aparținând persoanei vătămate.

Prima instanță a constatat că potrivit facturilor anexate plângerii penale nr. x/06 din 02.04.2015 și nr. x/12 din 24.02.2016, valoare de achiziție a celor 3 pompe electrice marca x, cu seriile: x anul 2007, x anul 2007 și x anul 2007 a fost de 16.000 euro, fiind înregistrate în evidența contabilă a persoanei vătămate B. S.R.L. la valoarea totală de 71.170,4 RON, conform notelor de recepție și constatare nr. 32 și nr. 70.

Conform dovezii depuse la dosarul cauzei, în data de 02.07.2020, judecătoria a reținut că persoana vătămată B. S.R.L. l-a notificat în scris pe inculpatul A. să predea cele 3 pompe electrice marca x, în termen de 3 zile calendaristice de la data primirii notificării, însă bunurile nu au fost restituite.

Prin adresa nr. x/16.07.2020, inculpatul A. a răspuns persoanei vătămate B. S.R.L., recunoscând faptul că deține bunurile mobile cerute prin notificare, fiind de acord să le restituie, dar a solicitat în schimb daune pentru rezultatele financiare pozitive ale persoanei vătămate B. S.R.L. din perioada 2014-2016, menționând că acestea i se datorează într-o bună măsură, deși a fost angajat al persoanei vătămate pe funcția de agent de vânzări doar din data de 29.03.2016.

De asemenea, potrivit facturilor anexate plângerii penale nr. x/06 din 02.04.2015 și nr. x/12 din 24.02.2016, valoare de achiziție a celor 3 pompe electrice marca x, cu seriile: x anul 2007, x anul 2007 și x anul 2007 a fost de 16.000 euro, fiind înregistrate în evidența contabilă a persoanei vătămate B. S.R.L. la valoarea totală de 71.170,4 RON, conform notelor de recepție și constatare nr. 32 și nr. 70.

Prima instanță a mai reținut că, fiind efectuate percheziții domiciliare în spațiile folosite de societatea C. S.R.L., situate în mun. Alba Iulia, str. x, jud. Alba și în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, nu au fost identificate cele 3 pompe electrice, fiind în schimb găsite și ridicate înscrisuri precum contracte și facturi referitoare la închirierea de către această societate a pompelor electrice aparținând persoanei vătămate către diverși clienți.

La data de 04.09.2020, organele de cercetare au ridicat de pe șantierul societății F. S.R.L. (client al S.C. C. SRL), pompa electrică identificată ulterior ca fiind cea cu seria x din 2007, iar la datele de 08.09.2020 și respectiv 02.11.2020 inculpatul a predat celelalte două pompe identificate ulterior ca având seria x din 2007 și seria x anul 2007. Cele 3 pompe electrice marca x, cu seriile: x anul 2007, x anul 2007 și x anul 2007, au fost predate în custodie persoanei vătămate B. S.R.L., cu drept de folosință.

S-a constatat că în cuprinsul balanței de stocuri raportată la luna decembrie a anilor 2017-2019, contul 371-mărfuri, societatea C. S.R.L. a evidențiat 1 buc pompă electrică de vacuum HC 488-12 2008 la valoarea de 24.000 RON. Lista de imobilizări la 28.08.2020 atestă faptul că societatea C. S.R.L. a înregistrat 2 mijloace fixe cu număr inventar 49 și 70 cu denumirea pompă de vacuum având ca dată de intrare 20.03.2019 și 25.07.2019.

Din cuprinsul situațiilor întocmite de reprezentanții societății C. S.R.L. privind închirierea de utilaje aferente perioadei 2018-2020, raportat la produsul pompă electrică marca x, s-a reținut faptul că societatea C. S.R.L. oferea spre închiriere 5 pompe electrice marca x cu vol 250mc/h.

Totodată, s-a constatat că deși societatea C. S.R.L. deținea în proprietate doar 2 pompe electrice marca x, inculpatul A., în numele societății pe care o administra, închiria în mod efectiv 5 pompe electrice marca x către diverși clienți, dispunând astfel și de cele 3 pompe ale persoanei vătămate.

În acest sens au fost întocmite contracte de închiriere, procese-verbale de predare-primire, oferte de închiriere, situații întocmite de reprezentanții societății C. S.R.L. privind închirierea de utilaje, documente de evidență contabilă (balanță de stocuri, lista obiecte de inventar în folosință liste imobilizări, facturi emise către clienți cu obiect închiriere pompă cu filtre aciculare).

Astfel, s-a reținut că inculpatul A. a dispus de cele 3 pompe electrice marca x, de la persoana vătămată B. S.R.L., fiind perceput de clienții societății C. S.R.L. ca fiind proprietarul de fapt și de drept legitim al acestora. Judecătoria a apreciat că ceea ce întărește intrarea celor 3 pompe electrice marca x în stăpânirea de fapt a inculpatului A. este faptul că veniturile obținute ca urmare a închirierii acestora nu au fost virate persoanei vătămate, ci au intrat în patrimoniul societății pe care o administra inculpatul.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. și-a exercitat dreptul de a nu da declarații, nu a propus administrarea niciunei probe și nu a oferit nicio variantă de apărare care să poată fi verificată în cursul urmăririi penale.

Ulterior, fiind audiat în cursul judecății, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, arătând că în anul 2018 a încetat contractul încheiat cu persoana vătămată. A precizat că în luna ianuarie 2019 a formulat primul refuz de restituire la celor 3 pompe către persoana vătămată, pentru că mai avea bani de încasat, persoana vătămată solicitându-i restituirea printr-un mesaj prin intermediul aplicației whatsapp. A mai arătat că pompele nu i-au fost cerute pentru a fi restituite la data încetării contractului, ci în luna ianuarie 2019 și ulterior, printr-o notificare în anul 2020.

Cu privire la momentul formulării refuzului de restituire, prima instanță a reținut și declarația reprezentantului persoanei vătămate, în care arată că numitul E.,în anul 2018 a fost la inculpat să ceară restituirea celor 3 pompe, iar inculpatul a refuzat, iar ulterior, a găsit pompele la o altă firmă.

În acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul și-a exprimat refuzul de restituire și în discuțiile purtate prin intermediul aplicației Whatsapp .

S-a mai constatat că persoana vătămată, prin concluziile scrise, a menționat că reprezentantul acesteia, numitul E., a solicitat restituirea bunurilor, în mod repetat, începând cu luna septembrie 2018.

Judecătoria Timișoara a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 22.06.2018-04.08.2020, profitând de faptul că persoana vătămată S.C. B. S.R.L. a depozitat 3 pompe electrice marca x într-o locație aparținând inculpatului situată în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, a închiriat aceste pompe către diverși clienți prin intermediul societății administrate de el, S.C. C. S.R.L., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum total de 71.170,4 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., în modalitatea însușirii și refuzului de restituire.

Astfel, a constatat că în cauză există situația premisă, respectiv deținerea de către inculpatul, cu orice titlu, a unor bunuri mobile aparținând persoanei vătămate în temeiul unui raport juridic netranslativ de proprietate, cu obligația restituirii acestora de către inculpat la încetarea contratului.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere că, așa cum s-a reținut anterior, inculpatul a arătat că în luna ianuarie 2019 a formulat primul refuz de restituire la celor 3 pompe către persoana vătămată, aceasta din urmă solicitându-i restituirea printr-un mesaj prin intermediul aplicației whatsapp. A mai arătat că pompele nu i-au fost cerute la data încetării contractului, ci în luna ianuarie 2019 și ulterior, printr-o notificare în anul 2020.

Raportat la dispozițiile art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., care prevede că plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, prima instanță a reținut că din momentul primului refuz de restituire se produce o schimbare, în sensul că detenția licită a bunului se schimbă într-o posesie ilicită, iar termenul de introducere al plângerii prealabile se raportează la data primului refuz.

Astfel, a menționat că prin stabilirea termenului de 3 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., legiuitorul dă dreptul persoanei vătămate de a solicita tragerea la răspundere a făptuitorului într-un interval de timp, corelativ cu posibilitatea ca făptuitorul să fie tras la răspundere și după trecerea acestui interval. În această perioadă de 3 luni, persoana vătămată ale cărei drepturi și interese au fost prejudiciate printr-o faptă penală poate decide asupra atitudinii pe care o adoptă, respectiv dacă uzează de dreptul de a sesiza organele judiciare, dat fiind că o atare situație juridică este guvernată de principiul disponibilității.

S-a mai reținut că, pe de altă parte, termenul de 3 luni curge și în favoarea făptuitorului, față de care se poate cere tragerea la răspundere penală numai în limitele acestui interval de timp.

Judecătoria a mai arătat că, având în vedere că dispozițiile art. 296 alin. (1) din C. proc. pen. nu conțin niciun fel de distincție referitoare la formele de săvârșire a infracțiunii, reiese că acele dispoziții se aplică indiferent dacă infracțiunile constau în fapte consumate sau în fapte epuizate, termenul curgând fără niciun fel de diferențiere din momentul în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

Reținând că problema tardivității introducerii plângerii prealabile se raportează la data primului refuz al intimatului, respectiv în anul 2018, iar persoana vătămată a formulat plângere prealabilă la data de 08.07.2020, cu depășirea termenului de 3 luni imperativ prevăzut de dispozițiile art. 296 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță a constatat incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) teza I din C. proc. pen. (lipsește plângerea prealabilă).

Prin decizia penală nr. 647/A din data de 26 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și persoana vătămată S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 1256/28.04.2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2021.

În esență, instanța de apel, a reținut că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în data de 08.07.2020, persoana vătămată S.C. B. S.R.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, iar în data de 09.09.2020, persoana vătămată a formulat o "precizare la plângerea penală" în care s-a menționat că plângerea "include și variantele alternative ale infracțiunii, de dispunere și folosire, pe lângă cele de însușire și refuzul de restituire".

S-a constatat că, prin ordonanța din 15.09.2020 emisă în dosarul nr. x/2020, organul de cercetare penală a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care se efectua urmărirea penală din infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 238 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., ulterior fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

Din analiza declarațiilor de martori, inculpat și persoană vătămată, a plângerii penale și concluziilor scrise Curtea a constatat că cele trei pompe în speță au fost predate sau lăsate inculpatului de către martorul E., în calitatea sa de director general și administrator de fapt, pentru a fi închiriate în numele și pentru profitul persoanei vătămate, atât declarațiile martorului E., cât și cele ale lui D., fiind contradictorii în privința faptului că pompele au fost depozitate la inculpat în temeiul contractului de muncă sau în afara acestuia, însă s-a apreciat a fi cert faptul că bunurile au ajuns în detenția inculpatului cu acordul unei persoane ce face parte din organele de conducere ale firmei.

Curtea a apreciat că pentru existența infracțiunii de abuz de încredere este necesar să existe un raport juridic între persoana vătămată și făptuitor, în temeiul căruia acesta din urmă dobândește detenția bunului mobil și are îndatorirea să îl păstreze, să îl restituie la termenul și în condițiile stabilite ori să îi dea destinația indicată de cel de la care l-a primit, situația premisă fiind o relație juridică de ordin patrimonial, care conferă celui care primește bunul poziția juridică a detentorului precar. S-a arătat că această relație juridică nu a fost contestată nici de martorul E., nici de D. în declarațiile date în cursul procesului penal. Cu referire la motivele de apel ale părții civile cum că nu a existat niciun contract încheiat de aceasta cu inculpatul A. cu privire la cele trei pompe, s-a considerat că din punct de vedere al situației premisă a infracțiunii de abuz de încredere este necesară existența unui anumit raport juridic cu drepturi și obligații, iar nu consemnarea acestuia într-un înscris și că noțiunea de "titlu" din cuprinsul definiției legale a infracțiunii are sensul de raport juridic, iar nu pe cel de contract scris. De altfel, s-a considerat că ceea ce se invocă în motivele de apel ale părții civile echivalează cu propria culpă a organelor de conducere ale societății comerciale constând în aceea că administrarea de fapt era realizată de martorul E. și nu s-au consemnat în contracte drepturile și obligațiile privind cele trei pompe, deși din mesajele whatsapp rezultă că au fost convenite între martor și inculpat.

Referitor la faptul că martorul E. nu ar fi deținut nicio calitate în cadrul societății – parte civilă și nu ar fi putut angaja voința acesteia; că discuțiile purtate de martor cu inculpatul A. ar fi doar simple discuții între doi angajați, foști colegi, nu au fost reținute de instanța de apel în condițiile în care din declarația administratorului societății rezultă că sarcina recuperării pompelor îi revenea martorului E.. Mai mult, s-a constatat că martorul E. nu era un simplu angajat al societății, ci deținea calitatea de director general și administrator de fapt, aspecte ce rezultă din declarațiile acestuia și ale reprezentantului părții civile, D.. De altfel, s-a observat că în dosarul de urmărire penală înscrisul intitulat "împuternicire", prin care D., "în calitate de reprezentant legal al S.C. B. SRL", îl deleagă pe "Dl E. (...) având funcția de director general în cadrul societății mai sus numite" să reprezinte societatea în fața organelor de poliție în dosarul de urmărire penală.

Față de aspectul că pompele în speță au ajuns în detenția inculpatului prin manifestarea de voință a unui persoane ce făcea parte din organele de conducere ale părții civile, nefiind contestat faptul că ele trebuiau depozitate într-un spațiu ce aparține inculpatului și închiriate de acesta, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a apreciat că ar fi îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 238 din C. pen. și nu cele ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

Referitor la modalitatea de comitere a faptei de abuz de încredere, s-a observat că poziția procesuală, exprimată de reprezentații părții civile sau în numele acesteia de către avocatul ales prin plângerea penală sau concluziile scrise, a fost atât în sensul însușirii bunurilor, cât și în cel al refuzului de restituire. Indiferent de varianta alternativă reglementată de art. 238 din C. pen. ce s-ar imputa inculpatului A., Curtea a arătat că faptele s-au consumat mult înainte de notificarea comunicată la data de 02.07.2020, prin intermediul avocatului, fiind evident că inculpatul nu a procedat la restituirea celor trei pompe, imediat după încetarea contractului de muncă cu partea civilă, ceea ce în opinia reprezentanților acesteia ar echivala cu o însușire a bunurilor. În același timp, s-a constatat că au existat mai multe manifestări de refuz de restituire anterior anului 2020. Din declarațiile date în cauză s-a observat că martorul E. a susținut că prima solicitare de a se restitui pompele a formulat-o imediat după încetarea contractului de muncă și a fost amânat pentru primăvara următoare, precum și că în urma numeroaselor refuzuri primite a sesizat administratorul părții civile și s-a realizat notificarea prin intermediul avocatului. Totodată, s-a observat că reprezentantul societății, D., a susținut că martorul E. a fost la inculpat în anul 2018 și a solicitat restituirea pompelor, însă acesta nu a vrut să le restituie și apoi au fost găsite la o altă firmă.

În ceea ce privește aspectul că din discuțiile purtate prin intermediul aplicației whatsapp nu ar rezulta un refuz al inculpatului de restituire a pompelor, Curtea a constatat că după schimbul de mesaje din aprilie 2019 rezultă că inculpatul condiționa restituirea pompelor de lichidarea datoriilor dintre firme și predarea unei mașini, pe care partea civilă o recuperase folosind cheia de rezervă, astfel că nu se poate susține că a existat vreun echivoc asupra refuzului acestuia.

Cu referire la susținerea parchetului că raportat la faptul că una dintre modalitățile alternative, respectiv dispunerea (contractele de închiriere a bunurilor) a fost săvârșită în perioada 22.06.2018 - 04.08.2020, iar plângerea penală a persoanei vătămate a fost formulată la data de 08.07.2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, prin care a menționat expres că inculpatul A. a fost notificat la data de 02.07.2020, iar ca urmare a refuzului de restituire a formulat plângere penală, nu se poate considera că termenul de 3 luni s-a împlinit.

Curtea a reținut că infracțiunea de abuz de încredere se consumă în momentul săvârșirii uneia dintre modalitățile alternative reglementate de art. 238 din C. pen., iar nu pentru fiecare modalitate alternativă în parte. Faptul că ulterior, inculpatul mai comite și o altă activitate dintre cele indicate de textul legal, s-a apreciat că are relevanță din punct de vedere al epuizării infracțiunii.

S-a apreciat că prima instanță s-a raportat în mod corect la momentul refuzului de restituire de la începutul anului 2019, întrucât acesta este momentul în care o persoană cu atribuții în conducerea și administrarea societății comerciale a luat cunoștință de conduita inculpatului și avea posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală (D. a confirmat că martorul E. era administratorul de fapt).

În cauză, Curtea a constatat că plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în data de 08.07.2020 nu respectă dispozițiile art. 296 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că echivalează cu neîndeplinirea condiției pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Referitor la invocarea dispozițiilor art. 386 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat că nu sunt aplicabile în situația din speță întrucât organele de urmărire penală nu s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiune de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., ci, de la bun început, au fost sesizate de persoana vătămată cu privire la infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 238 din C. pen.. Așadar, s-a opinat că aspectul privind încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului într-o infracțiune care necesită formularea unei plângerii prealabile nu este nou, ci persoana vătămată l-a avut în vedere încă din momentul declanșării procesului penal. Instanța de apel a observat că un raționament diferit ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 296 alin. (1) din C. proc. pen. prin simplul fapt al unei schimbări a încadrării juridice, ce se reține cu titlu definitiv a fi netemeinică.

Împotriva deciziei penale nr. 647/A din data de 26 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală, recurenta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs în casație.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.09.2023, când s-a stabilit termen la data de 08 noiembrie 2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de recurenta B. S.R.L. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, a susținut că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal întrucât lipsește plângerea prealabilă, reținându-se că voința părții civile a fost exprimată prin intermediul martorului E., instanța de apel neanalizând susținerile recurentei și ignorând dispozițiile legale privitoare la manifestările de voință ale unei persoane juridice, respectiv art. 1240, art. 212 și art. 218 din C. civ., art. 197 alin. (3) raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990, dispoziții din care rezultă că în relație cu terții persoana juridică este angajată doar prin actele organelor sale, respectiv administratorii în cazul unui S.R.L..

Recurenta a arătat că în raporturile dintre partea civilă și inculpatul A. prezintă relevanță juridică din perspectiva solicitării de restituire numai actul expres, scris, respectiv solicitarea nr. 268/30.06.2020 comunicată inculpatului la 02.07.20201 prin care i se acorda acestuia un termen de 3 zile calendaristice pentru restituirea utilajelor și întrucât inculpatul nu s-a conformat solicitării s-a procedat la formularea plângerii. A precizat că ulterior, inculpatul a transmis notificarea din 16.07.2020, comunicată părții civile în 31.07.2020, prin care refuza predarea utilajelor invocând un presupus drept de retenție. În acest context, recurenta a apreciat că refuzul inculpatului trebuie raportat la data expirării termenului din solicitarea nr. 268/30.06.2020, respectiv 06.07.2020 sau cel târziu la data comunicării refuzului scris al inculpatului 31.07.2020, ca fiind momentul de la care a început să curgă termenul de formulare a plângerii prealabile și a considerat că plângerea formulată respectă termenul de 3 luni impus de art. 296 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, s-a învederat că nu există niciun document la dosarul cauzei prin care martorul E. să fi fost împuternicit de partea civilă să acționeze în numele acesteia în relația cu inculpatul A., discuțiile dintre cei doi relevând doar îndeplinirea obligației de fidelitate a martorului față de partea civilă în calitate de angajator. Recurenta a apreciat că existența unei împuterniciri prin care D. îl deleagă pe martorul E. să reprezinte societatea în fața organelor de poliție nu conduce la concluzia că martorul ar fi dobândit calitatea de reprezentant al recurentei. Și discuțiile purtate pe whatsapp între martor și inculpat, în opinia recurentei nu reprezintă un refuz de restituire din partea inculpatului.

Un alt aspect invocat de recurentă a fost acela că în urma schimbării încadrării juridice s-a stabilit că infracțiunea de abuz de încredere a fost săvârșită în modalitatea alternativă a însușirii, însă motivarea oferită prin decizia instanței de apel, cât și prin sentința instanței fondului face referire la modalitatea alternativă a refuzului de restituire, însă partea civilă a luat cunoștință de refuzul inculpatului prin notificarea din 16.07.2020, iar cu ocazia cercetărilor a aflat și de închirierea de către inculpat a bunurilor, ceea ce, în opinia sa, este echivalent cu varianta alternativă a însușirii.

Recurenta a considerat că au fost încălcate dispozițiile art. 386 alin. (2) din C. proc. pen. prin raportare la faptul că după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în cea de abuz de încredere, instanța fondului nu a solicitat părții civile să precizeze dacă înțelege să formuleze plângere prealabilă. A susținut că raționamentul instanței de apel este eronat întrucât persoana vătămată prin formularea unei plângeri sesizează organele de cercetare penală cu privire la o anumită împrejurare de fapt pe care o apreciază ca fiind o anumită infracțiune, revenind organelor judiciare obligația legală de a face încadrarea juridică corectă.

Prin încheierea de ședință din data de 08 noiembrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenta S.C. B. S.R.L.

III. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. lit). e teza I din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, întrucât nu a fost formulată în termenul legal de 3 luni de la data săvârșirii infracțiunii imputate inculpatului.

Potrivit art. 238 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.

Ceea ce prezintă relevanță în cazul recursului în casație o reprezintă faptul de a se stabili dacă există sau nu o cauză de încetare a procesului penal.

Instanța de apel a reținut că infracțiunea de abuz de încredere se consumă în momentul săvârșirii uneia dintre modalitățile alternative reglementate de art. 238 din C. pen., iar nu pentru fiecare modalitate alternativă în parte, iar, în urma analizării probatoriului administrat, s-a raportat la momentul refuzului de restituire de la începutul anului 2019, moment de la care trebuia introdusă plângerea prealabilă.

Apărarea, în schimb, a considerat că termenul de 3 luni în care trebuia să introducă plângerea prealabilă curge de la notificarea comunicată la data de 02.07.2020 inculpatului A., prin intermediul avocatului.

În general, refuzul de restituire constă în manifestarea de voință a inculpatului de a nu înapoia bunul care i-a fost încredințat. Refuzul de restituire poate fi expres sau tacit. Refuzul de restituire ca act subsecvent, implică o cerere de restituire.

În acest sens, în cauză, instanța de apel a reținut că cele trei pompe au fost predate sau lăsate inculpatului A. de către martorul E., în calitatea sa de director general și administrator de fapt, pentru a fi închiriate în numele și pentru profitul persoanei vătămate.

Totodată, a reținut că din declarația administratorului societății a rezultat că sarcina recuperării pompelor îi revenea martorului E. (la întrebarea dacă el, personal, a solicitat restituirea pompelor în speță, a răspuns: "Nu pentru că nu l-am angajat eu. Cine l-a angajat să vorbească cu el"). Mai mult, martorul E. nu era un simplu angajat al societății, ci deținea calitatea de director general și administrator de fapt, aspecte ce rezultă din declarațiile acestuia și ale reprezentantului părții civile, D.. De altfel, din dosarul de urmărire penală instanța de apel a observat înscrisul intitulat "Împuternicire", prin care D., "în calitate de Reprezentant legal al S.C. B. SRL", îl deleagă pe "Dl E. (...) având funcția de director general în cadrul societății mai sus numite" să reprezinte societatea în fața organelor de poliție în dosarul de urmărire penală.

În același timp, instanța de apel a constatat că, apare schimbul de mesaje, din aprilie 2019, din care rezultă că inculpatul condiționa restituirea pompelor de lichidarea datoriilor dintre firme și predarea unei mașini și că, în 15.05.2019, inculpatul i-a trimis martorului E. un mesaj, din care rezultă că refuzul inculpatului de a preda pompele este evident.

Astfel, instanța de apel s-a raportat la momentul refuzului de restituire de la începutul anului 2019, întrucât acesta este momentul în care o persoană cu atribuții în conducerea și administrarea societății comerciale a luat cunoștință de conduita inculpatului și avea posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală (D. a confirmat că martorul E. era administratorul de fapt).

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor. Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte reține, în urma celor constate de instanța de apel, că termenul în care se putea introduce plângerea prealabilă se raportează la momentul refuzului de restituire de la începutul anului 2019 și că, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât sunt incidente dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. e) teza I din C. proc. pen. (lipsește plângerea prealabilă).

În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) teza I din C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Cât privește celelate critici aduse deciziei din apel prin recursul în casație declarat, Înalta Curte constată că acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 647/A din data de 26 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală în dosarul nr. x/2021.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 647/A din data de 26 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția penală în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2023.