ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 92/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I Civilă la data de 21.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți și Tribunalul București, obligarea celor doi pârâți la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri constând într-o indemnizație egală cu 7 (șapte) indemnizații de încadrare lunare brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii, pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data eliberării din funcție prin pensionare, respectiv data de 10 decembrie 2022, și data de 5 decembrie 2022.

Reclamanții au invocat, în situația de față, alegerea competentei teritoriale facultative, raportat la o coparticipare procesuală activă având ca izvor aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, între pretențiile reclamanților existând o legătură strânsă.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (8 iunie 2023), Tribunalul Timiș – secția I Civilă a invocat cu prioritate excepția necompetenței sale teritoriale și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Prin sentința civilă nr. 721/PI din 8 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiș – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. și de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți și Tribunalul București și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt pensionari, nu au domiciliul pe raza de competență a Tribunalului Timiș și nu au formulat o cerere de chemare în judecată "de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia".

Reținând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci devin incidente prevederile de drept comun din legislația muncii în ce privește instanța competentă, respectiv art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, față de considerentele mai sus arătate, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 10 iulie 2023, sub același număr de dosar, fixându-se prim termen de judecată la data de 06.10.2023, termen la care instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanta B. și întocmirea unui dosar separat, cu repartizarea manuală la același complet de judecată, acordând termen de judecată la data de 27.10.2023, ora 09:00. În ceea ce privește cauza disjunsă privind pe reclamanta B., instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială, care va fi pusă în discuția părților la termenul următor când se vor cita părțile.

În prezenta cauză, instanța a rămas învestită cu soluționarea cererii formulate de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți și Tribunalul București, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, la același termen, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială asupra cauzei și a rămas în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința nr. 381/2023 din 6 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Mehedinți – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanta B. și a dispus constituirea unui dosar separat.

Totodată, a admis excepția de necompetență teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâții Tribunalul Mehedinți, Tribunalul București, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâții Tribunalul Mehedinți și Tribunalul București și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

De asemenea, constatând ivit conflictul negativ de competență în privința cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinți a reținut că, în ceea ce privește aplicarea legii în timp, prezentul litigiu este inițiat prin cererea formulată de doi reclamanți, printre care și reclamantul din prezenta cauză - A., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în data de 21 decembrie 2022, dată la care Legea nr. 62/2011 era în vigoare.

În continuare, instanța a evocat dispozițiile art. 266 din Codul muncii, iar în privința competenței teritoriale, a reținut prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii – forma în vigoare la data sesizării primei instanțe (21 decembrie 2022), "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, instanța a observat că reclamantul A. se prevalează de un drept izvorât din raporturi de muncă pe care le-a avut cu pârâtul Tribunalul Mehedinți și că acesta este în prezent eliberat din funcție prin pensionare începând cu data de 10.12.2022, anterior eliberării din funcție desfășurând activitate în cadrul Tribunalului Mehedinți, iar în considerarea acestei stări de fapt, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ.

Evocând, în continuare, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., cea de a doua instanță de conflict a reținut că aceste dispoziții care reglementează competență facultativă sunt incidente în ipoteza în care instanța de judecată competentă are, concomitent, și calitatea de pârât.

Cum, în cauza de față, reclamantul A. are domiciliul pe raza de competență a Tribunalului Mehedinți, instanța a statuat că acest element de fapt este apt să atragă competența de soluționare a Tribunalului Mehedinți, după criteriul domiciliului, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

De asemenea, susținând faptul că norma mai sus citată reglementează o competență facultativă, aspect ce rezultă din sintagma "poate sesiza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a sesiza chiar instanța de domiciliu, caz în care își asumă riscul potențial al lipsei imparțialității judecătorului chemat să soluționeze o cauză în care parte este chiar angajatorul său, iar în ipoteza în care nu înțelege să-și asume acest risc, se poate prevala de disp. art. 127, alin. (2)

1

C. proc. civ., în speță, instanța a observat că reclamantul a înțeles să se prevaleze de disp. art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., manifestarea sa de voință fiind exprimată chiar prin cererea de chemare în judecată (pag. 1-2).

În continuare, instanța a reținut că, procedând de o asemenea manieră, competența de soluționare a cauzei a devenit alternativă, alegerea între acestea revenind reclamantului care putea opta fie pentru instanța de domiciliu, fie pentru instanța prevăzută de art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., respectiv "...una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Constatând, așadar, că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Timiș, reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, opțiunea acestuia nemaiputând fi contestată nici de către pârât, nici de către instanță.

Prin urmare, reținând că reclamantul a formulat prezenta cerere în exercitarea drepturilor izvorâte din raporturile de muncă, că acesta și-a exprimat opțiunea pentru Tribunalul Timiș, precum și incidența regulilor de competență prevăzute de art. 127 C. proc. civ., cea de a doua instanță de conflict a apreciat că Tribunalului Timiș îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

În consecință, instanța a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă (specializată în soluționarea conflictelor de muncă) și, constatând ivit conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24 noiembrie 2023, sub același număr de dosar (5661/30/2022).

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Timiș și Tribunalul Mehedinți – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamantul, judecător în cadrul Tribunalului Mehedinți până la 10.12.2022, când a fost eliberat din funcție ca urmare a pensionării, a învestit Tribunalul Timiș cu o acțiune ce vizează plata indemnizației prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, reclamantul, judecător pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Timiș cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, chemând, în calitate de pârât, Tribunalul Mehedinți.

Așadar, având în vedere că, în speță, reclamantul, cu domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Județul Mehedinți, a fost judecător la Tribunalul Mehedinți, fiind eliberat din funcție la data de 10.12.2022, ca urmare a pensionării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 (forma în vigoare la data sesizării instanței – 21.12.2022), tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, respectiv Tribunalului Mehedinți.

Însă, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.: "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acțiunii, reclamantul nu se află în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., adică nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Mehedinți), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ.

Însă, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Prin urmare, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată (art. 127 alin. (2)

1

teza a doua C. proc. civ.), fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

În speță, reclamantul a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Timiș, aflat în circumscripția Curții de Apel Timișoara, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova de care aparține Tribunalul Mehedinți, instanța care ar fi fost competentă să judece litigiul.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamantul și-a manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea uneia dintre instanțele competente prevăzute de lege, Tribunalul Timiș.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.