ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1290/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2 și 27 din O.U.G. nr. 137/2000, ale art. 20 ale Cartei Drepturilor Fundamentale coroborate cu art. 3 al Directivei 2000/78/CE și Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 354/2023 din 15 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș – secția Civilă.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în cauză, nu este incidentă ipoteza vizată de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta, la data formulării cererii, nu mai avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Timișoara, funcția sa încetând anterior prin pensionare.

De asemenea, a constatat prima instanță sesizată că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., întrucât acestea au în vedere situația în care, calitatea de reclamant sau de pârât aparține instanței de judecată competente să soluționeze cauza sau celei la care reclamantul își desfășoară efectiv activitatea ori unei instanțe inferioare acesteia, dispozițiile legale evocate fiind norme de excepție care nu pot fi aplicate prin analogie și în alte cazuri.

În cele din urmă, s-a apreciat faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea la Curtea de Apel Timișoara, instanță care are competența de a soluționa calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță de Tribunalul Timiș, poate reprezenta, cel mult, un motiv de strămutare în condițiile art. 140 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 642/PI din 18 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș – secția I Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea acestuia spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prin urmare, s-a apreciat că, întrucât pârâtul nu a contestat alegerea reclamantului, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta, fost judecător, pensionar la data introducerii acțiunii, cu domiciliul în județul Timiș, a învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, solicitând obligarea pârâtei Curtea de Apel Timișoara la plata unei despăgubiri constând în 7 indemnizații de încadrare lunare brute, prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ.: "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În contextul în care reclamanta nu își desfășoară efectiv activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, nemaifiind judecător la data sesizării instanței, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Față de împrejurarea că reclamanta are domiciliul în județul Timiș, competența de soluționare a cauzei revenea, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, respectiv Tribunalului Timiș.

Având în vedere că cererea a fost introdusă împotriva Curții de Apel Timișoara, în calitate de instanță superioară în grad Tribunalului Timiș, căruia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, este atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., reclamanta are dreptul să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă acțiunea împotriva unei instanțe de judecată, fie la instanța competentă potrivit regulii de competență aplicabile (de drept comun sau speciale, astfel cum este cea prevăzută în cazul conflictelor de muncă), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În cauză, reclamanta a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Alba, aflat în circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timișoara, în raza căreia se află instanța care ar fi fost competentă potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanța supremă constată astfel că reclamanta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Dreptul de opțiune aparținând, în mod exclusiv, părții reclamante, rezultă că, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Alba, competența instanței astfel învestite a fost stabilită în mod definitiv, fiind câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.