ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 34/2006, art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și art. 969 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3334 din 23.02.2022, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș, secția Civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07 iunie 2022, care prin sentința civilă nr. 536 din 06.10.2022 a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Săcălaz.

Prin decizia nr. 120/A din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, a fost respins apelul promovat de reclamantă.

În 24 iulie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Săcălaz, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 29 mai 2023.

Analizând memoriul de recurs și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cu care în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 482 și art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, pot exercita doar căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Prin cererea de chemare în judecată societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite potrivit serviciilor prestate în baza contractului de achiziție publică pentru servicii de cercetare, dezvoltare și implementare a Sistemului Avansat de Administrare a Documentelor, întreținere resurse logice de tehnologia informației nr. 8907/17.09.2009, precum și a accesoriilor contractuale calculate până la data plății integrale, contract încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

Înalta Curte constată că prima instanță, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă, a fost învestită prin hotărârea de declinare a competenței, pronunțată de Judecătoria Timișoara, care a constatat incidența dispozițiilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 față de obiectul cererii deduse judecății.

Prin urmare, instanța supremă constată că pretențiile reclamantei decurg din executarea unui contract de achiziție publică, o formă de contract administrativ, fiind incidente norme speciale sub aspectul procedurii de soluționare a acestor litigii.

Așadar, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 24 noiembrie 2021, potrivit art. 27 C. proc. civ. în cauză este incidentă Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.

În conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă litigiului pendinte, "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul", iar conform art. 55 alin. (3

1

) din același act normativ "hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Din textele legale anterior evocate rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile privind executarea contractelor administrative, în care se încadrează și contractele de achiziție publică, pot fi atacate numai cu apel, obiectul acțiunii încadrându-se, astfel, într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, respectiv teza finală, în conformitate cu care "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, fiind suprimată calea de atac a recursului, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă.

Înalta Curte subliniază că nu are posibilitatea de a considera ca fiind admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 1 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 1 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.