ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2024

HOTĂRÂRE

10.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele LA B. S.R.L. și C. S.R.L. pentru a se dispune obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 61.828, 30 euro actualizată cu indicele de inflație, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul cauzat, constând în contravaloarea mărfii lipsă în urma transportului efectuat de către C. S.R.L., precum și la plata sumei de 67.194,94 RON, reprezentând dobânda legală calculată începând cu data producerii incidentului survenit și data formulării acțiunii și în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate.

Prin sentința nr. 144/Fciv din 1 noiembrie 2023, Tribunalul Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâta C. S.R.L. prin întâmpinare și a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba Iulia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, competența aparține instanței locului de plecare sau de sosire, iar dispozițiile art. 31 alin. (1) din Convenție, aplicabile transporturilor supuse convenției C.M.R. semnată la Geneva la data de 19.05.1956, dispun în sensul că pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse convenției, reclamantul poate să sesizeze, în afara organelor de jurisdicție ale țărilor contractante, desemnate de comun acord de către părți, organele de jurisdicție din țara pe teritoriul căreia se află reședința obișnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala sau agenția prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat sau este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor și nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicție.

În speță, avându-se în vedere că din cuprinsul scrisorilor de trăsură rezultă existența unui acord asupra instanței competente care să soluționeze litigiile ce decurg din contractul de transport, tribunalul și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba Iulia.

Urmare a declinării competenței de soluționare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba – secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 3/COM/2024 din 13 februarie 2024, Tribunalul Alba – secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta LA B. S.R.L. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, din cuprinsul scrisorilor de trăsură rezultă existența unui acord asupra instanței competente care să soluționeze litigiile ce decurg din contractul de transport, anume Tribunalul Alba, însă, scrisorile de trăsură sunt însușite strict de cele două pârâte, iar nu și de reclamantă.

Așadar, clauza contractuală în discuție nu poate fi opusă reclamantei.

A mai arătat instanța că art. 31 din Convenția C.M.R. stabilește o competență teritorială alternativă, la alegerea reclamantei, ce reiese din chiar textul în discuție: "Pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse prezentei convenții, reclamantul poate să sesizeze, în afara organelor de jurisdicție ale țărilor contractante, desemnate de comun acord de către părți, organele de jurisdicție din țara pe teritoriul căreia: a) se află reședința obișnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenția prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, și nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicție".

Instanța a reținut că reclamanta a sesizat Tribunalul Brăila în baza clauzei contractuale cuprinse în contractul de transport încheiat cu pârâta LA B. S.R.L., iar pe de altă parte ca instanță de la sediul acestei pârâte.

Astfel, la data de 13.05.2021, între reclamanta A. S.R.L. și pârâta LA B. S.R.L. s-a încheiat contractul de expediție nr. B6694. Totodată, la aceeași dată, s-a încheiat contractul de transport nr. B6694 între pârâta LA B. S.R.L. și pârâta C. S.R.L. în vederea efectuării transportului de către aceasta.

Contractul de transport a fost încheiat de reclamantă cu pârâta LA B. S.R.L. care are sediul social în Brăila, iar potrivit art. 4, respectiv art. 32 din contractul comandă de transport nr. B6694 din data de 13.05.2021, reiese faptul că există un acord între reclamantă și pârâta LA B. S.R.L. asupra instanței competente care să soluționeze litigiile ce decurg din contracte - comanda de expediție și comanda de transport, Tribunalul Brăila.

Așa că, Tribunalul Brăila este competent teritorial să soluționeze cauza, întrucât reclamanta a ales să se adreseze acestui tribunal ca instanță competentă teritorial, atât pentru că era instanța desemnată de comun acord, prin contracte de către reclamantă și pârâta căreia i-a încredințat comanda de transport - LA B. S.R.L., cât și pentru că era instanța de la sediul pârâtei, în sensul art. 31 din Convenția C.M.R.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Raportul juridic dintre părți are la bază un contract de transport internațional de mărfuri.

Conform art. 31 alin. (1) din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva, pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse convenției, reclamantul poate să sesizeze, în afara organelor de jurisdicție ale țărilor contractante, desemnate de comun acord de către părți, organele de jurisdicție din țara pe teritoriul căreia se află reședința obișnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala sau agenția prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat sau este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor și nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicție.

Potrivit art. 1.071 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența (...)".

De asemenea, potrivit art. 1.072 C. proc. civ., când instanțele române sunt competente, competența se determină conform regulilor din C. proc. civ. și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Înalta Curte reține că reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantei.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

Înalta Curte reține că la data de 13.05.2021 între reclamanta A. S.R.L. și pârâta LA B. S.R.L. s-a încheiat comanda de transport rutier nr. B6694, iar între pârâta LA B. S.R.L. și pârâta C. S.R.L. a intervenit contractul de transport nr. B6694, în vederea efectuării transportului de către aceasta din urmă.

Potrivit dispozițiilor contractuale - comanda de expediție (art. 4) și comanda de transport (art. 32) - litigiile dintre părți vor fi soluționate de instanța competentă de la sediul societății LA B. S.R.L., care este în Brăila.

Se impune a se mai arăta că, în raport de dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".

În speță, reclamanta și-a exprimat opțiunea prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Brăila, în raport de dispozițiile contractuale mai sus arătate, cu respectarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.