ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, la 10.04.2023, sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L., în calitate de casă de expediții, și C. S.R.L., în calitate de transportator, pentru a se dispune obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 61.828,30 Euro actualizată cu indicele de inflație, reprezentând daune interese pentru prejudiciul cauzat constând în contravaloarea mărfii lipsă în urma transportului efectuat de către C. S.R.L., precum și la plata sumei de 67.194,94 RON, reprezentând dobânda legală calculată începând cu data producerii incidentului survenit și data formulării prezentei și în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate.

Prin sentința civilă nr. 93/9.10.2024 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta C. S.R.L.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca fiind prescrisă.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2350 RON reprezentând onorariu de avocat pârâtei C. S.R.L. și la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B. S.R.L. reduse la suma de 12.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă a admis apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 93 din 09.10.2024 a Tribunalului Brăila; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă C. S.R.L. a formulat recurs principal, iar recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat recurs incident.

Prin recursul principal, pârâta C. S.R.L. a indicat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reținând că sentința apelată nu ar fi fost motivată și că prima instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Astfel, în primul rând, prima instanță a respins cererea introductivă ca prescrisă extinctiv, soluționând pricina pe excepție, nu pe fond.

În al doilea rând, potrivit doctrinei și practicii judiciare, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente, chiar în mod implicit; în același sens a statuat, de altfel, și instanța de contenicos european a drepturilor omului, amintindu-se, în acest context, dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convențai Europeană a Drepturilor Omului care obligă tribunalele să își motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

După prezentarea unor considerente ale sentinței primei instanțe, pe care recurenta-pârâtă le-a considerat corecte, aceasta a conchis că susținerea potrivit căreia soluția primei instanțe ar fi fost nemotivată este în contradicție cu realitatea, fiind încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prin anularea ca nelegală a sentinței apelate, ceea ce atrage sancțiunea nulității în condițiile art. 174 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat anularea acestuia, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului principal, ca neîntemeiat, față de care recurenta-pârâtă C. S.R.L. a transmis răspuns, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului său.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a transmis recurs incident împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a solicitat, în sinteză, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că motivul referitor la nerespectarea regulilor de procedură în privința soluționării excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, prin încălcarea principiului contradictorialității, reținut de curtea de apel, nu este incident, iar soluția pronunțată este eronată, cauza nefiind judecată pe fond la prima instanță, ci, pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

S-a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 248 alin. (1) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 452-453 C. proc. civ., în privința cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, și practica constantă ce permite depunerea dovezii până la închiderea dezbaterilor.

Recurenta-pârâtă C. S.R.L. a transmis întâmpinare la recursul incident arătând că este de acord cu admiterea acestuia.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a transmis întâmpinare la recursul incident prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea acestuia; în subsidiar, a solicitat anularea recursului incident, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, se reține că excepția nulității recursului principal, invocată de către intimata-reclamantă, nu poate fi primită, în condițiile în care criticile formulate prin cererea de recurs permit analiza acestora prin prisma motivului de casare invocat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține, în ceea ce privește recursul principal declarat de pârâta C. S.R.L., următoarele considerente:

În speță, se constată că recursul principal a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținându-se, în esență, că instanța de apel a încălcat art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reținând că sentința apelată nu ar fi fost motivată și că prima instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Criticile recurentei-pârâte subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.

Astfel, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevăd că hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, în speță, aceste coordonate ale motivării unei hotărâri judecătorești au fost avute în vedere de instanța de apel, aceasta reținând că nu există nicio motivare a soluției date de prima instanță, respectiv a alegerii termenului de 1 an în detrimentul celui de 3 ani, prevăzute de art. 32 para.(1) din Convenția ONU din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele.

Este adevărat că, în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, se înscrie și obligația instanțelor de a-și motiva deciziile lor. În jurisprudența instanței europene se arată constant că instanța este obligată să analizeze aspectele esențiale ale cauzei, fără a se impune o motivare detaliată sau un răspuns la fiecare argument al petentului.

Totodată, sinteza este un element esențial al motivării, ce presupune un stil concis, astfel că hotărârea judecătorească se apreciază în raport de coerența logică juridică urmărită și claritatea argumentației și în acord cu situația de fapt reținută.

Însă, verificând considerentele sentinței tribunalului, curtea de apel a reținut că soluția primei instanțe nu este sprijinită de niciun motiv de fapt ori de drept, ci constă într-o simplă afirmație, Tribunalul Brăila arătând doar că: "În speță, termenul de prescripție este de un an și începe să curgă de la data ...", iar, acest lucru nu echivalează cu o motivare.

Așadar, ceea ce a reținut instanța de apel este lipsa unei minime argumentări, fără ca instanța de prim control judiciar să analizeze temeinicia susținerilor părților privind termenul de prescripție de 1 an, respectiv 3 ani.

Existența unei argumentări din perspectiva termenului de prescripție aplicabil era absolut necesară, în condițiile în care intimatele-pârâte au susținut incidența în cauză a termenului de prescripție de 1 an, iar apelanta-reclamantă a invocat incidența unuia dintre cazurile care atrage termenul de prescripție de 3 ani.

În acest context, în mod corect, a reținut curtea de apel că prima instanță trebuia să analizeze dacă vreun astfel de caz special este sau nu incident în cauză și, în funcție de această analiză, să conchidă ce termen de prescripție - cel de 1 an sau cel de 3 ani - se aplică.

Neprocedând astfel, în mod legal a reținut instanța de apel că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost încălcate și că pricina a fost soluționată fără a se intra în judecata fondului, considerent reținut, evident, cu referire la elementele impuse motivării unei hotărârii judecătorești, iar nu prin raportare la excepția prescripției reținută de tribunal.

Este corect că acțiunea reclamantei fiind respinsă ca prescrisă nu s-a intrat în judecata fondului, așa cum a susținut recurenta-pârâtă, însă considerentele instanței de apel, de care este nemulțumită autoarea demersului judiciar pendinte, sunt legate de chestiunea unei motivări lacunare, insuficiente a hotărârii tribunalului, instanța de apel reținând sub acest aspect atragerea nulității sentinței de nemotivarea corespunzătoare.

Astfel, în condițiile în care, verificând considerentele sentinței apelate, instanța de prim control judiciar, în aplicarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabilește coordonatele motivării unei hotărâri judecătorești, a reținut că sentința tribunalului nu cuprinde niciun fel de motivare care să susțină dezlegarea dată cauzei sub aspectul arătat, decizia instanței de apel este legală.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

În continuare, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu trimitere la art. 499 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului incident formulat de pârâta B. S.R.L., reține următoarele considerente:

Potrivit art. 472 alin. (1) din C. proc. civ. "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe".

Conform art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

În conformitate cu art. 494 din C. proc. civ. "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că partea are deschisă calea recursului incident doar dacă a formulat recurs partea potrivnică. Or, în speță partea care a formulat recurs principal are aceeași poziție procesuală ca și autoarea recursului incident, astfel încât aceasta din urmă nu era îndreptățită să formuleze recurs incident după împlinirea termenului de formulare a recursului principal.

În speță, nu ne aflăm într-un cadru procesual în care demersul pârâtei B. S.R.L. să poată fi exercitat, recursul principal nefiind declarat de către partea potrivnică, respectiv intimata-reclamantă A. S.R.L.

Față de aspectul procedural analizat, care este prioritar, instanța de recurs nu mai poate primi și analiza criticile formulate prin recursul incident.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de ambele recurente-pârâte nu se impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 155/2025 din 11 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2026.