ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1615/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 22 iunie 2023
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 28 aprilie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei și obligarea acesteia la plata sumei de 65.000 de euro, în RON, la cursul valutar euro/RON al B.N.R. din ziua plății efective, cu dobânda legală calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii instanței, suma reprezentând contravaloarea autoutilitarei marca x, identificată prin nr. de înmatriculare x și a remorcii marca x, cu nr. de înmatriculare x, confiscate de agenții constatatori din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Triaj Brașov, în urma îndeplinirii defectuoase de către pârâtă a obligațiilor contractuale pe care aceasta le avea conform contractului de transport încheiat cu reclamanta, constând în pregătirea și punerea la dispoziția reprezentantului reclamantei a documentației complete și corespunzătoare, aferente mărfii transportate de reclamantă în interesul și la solicitarea pârâtei, în data de 25.01.2017; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 46/CA din data de 20 ianuarie 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate prin întâmpinare. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu parata B. S.R.L., și, în consecință, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 24.477 de euro, echivalent în RON la data plății, la care se adaugă dobânda legală calculată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, precum și suma de 20.350,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 1603/AP din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a fost respins apelul formulat de către apelanta B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 46/CA/20 ianuarie 2022 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2020.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L.
La termenul din 22 iunie 2023, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., reținând următoarele:
Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în sumă de 1757,82 RON.
Recurenta a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit comunicărilor aflate la dosar, până la termenul de judecată, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală de la obligația timbrării, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1603/AP din 31 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2023.