ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2025

HOTĂRÂRE

20.05.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 852/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 20.07.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C., obligarea acestora la plata sumei de 48.955,20 GBP, 3.100 euro și 4.824,35 RON, cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.01.2024, pârâta C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar pe fond a solicitat solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1828 din data de 28.06.2024 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Sibiu.

În fundamentarea acestei sentințe, s-au reținut următoarele:

În cauză, reclamanta are sediul în Belgia, pârâta B. S.R.L. are sediul în Sibiu, iar pârâta C. are sediul în Germania.

Contractul de transport invocat de reclamantă pentru a justifica alegerea de competență a fost încheiat între societățile D. S.R.L. și E. S.R.L., astfel că nici reclamanta și nici pârâtele nu sunt parte a acestui contract, pentru a se putea prevala de alegerea de competență.

Drept urmare, instanța competentă este cea potrivit dispozițiilor legale, respectiv instanța de la sediul pârâtului, iar pârâta cu sediul în România este B. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 16.09.2024.

Prin sentința nr. 92/C din 04 martie 2025, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de reclamant și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție

În fundamentarea acestei sentințe, după expunerea situației de fapt și redarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că în cauză s-au încheiat două contracte de transport, primul între cumpărătorul E. S.R.L. și transportatorul D. S.R.L., iar cel de-al doilea, de subcontractare, între transportatorul inițial D. S.R.L. și pârâta B. S.R.L.

De asemenea, a reținut că, la art. 16 din anexa la acest din urmă contract a fost stabilită o clauză atributivă de competență, potrivit căreia litigiile apărute în derularea și executarea contractului vor fi soluționate de către instanțele competente din București. Pârâta B. S.R.L. este parte a acestui contract, iar reclamanta arată că s-a subrogat în drepturile asiguratului D. S.R.L., parte contractantă, în urma plății indemnizației de asigurare. În consecință, a apreciat instanța, nu se poate reține susținerea pârâtei potrivit căreia niciuna dintre părți nu este parte în contractul în care a fost inserată clauza atributivă de competență.

Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt speciale și derogatorii față de cele ale art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., drept pentru care instanța a apreciat că în cauză produce efecte clauza atributivă de competență, litigiul fiind de competența Tribunalului București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a-VI-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Pornind de la împrejurarea că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, se constată, așa cum a reținut și cea de-a doua instanță sesizată, că, în fapt, între F., în calitate de vânzător, și E. S.R.L., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de flacoane de medicamente.

Totodată, se constată că a fost încheiat un prim contract de transport între cumpărătorul E. S.R.L. și transportatorul D. S.R.L., iar acesta din urmă a subcontractat cu pârâta B. S.R.L. pentru realizarea transportului, fiind încheiat un al doilea contract de transport ("Comanda - Contract de transport nr. x/2022-07-20").

Primul transportator a încheiat o poliță de asigurare cu reclamanta A., iar, cel de-al doilea transportator, pârâta B. S.R.L., a încheiat o poliță de asigurare cu pârâta C..

Întrucât mărfurile nu au mai ajuns la destinație, cumpărătorul E. S.R.L. s-a adresat cu o cerere de despăgubire către transportatorul D. S.R.L., iar reclamanta A., în calitate de asigurător al primului transportator, a arătat că a plătit indemnizația de asigurare către cumpărător, și s-a subrogat în drepturile D. S.R.L., drept pentru care a chemat în judecată transportatorul B. S.R.L. și pe asigurătorul acestuia C..

Așadar, litigiul de față are drept cauză răspunderea contractuală, obiectul acestuia constând în obligarea pârâtelor B. S.R.L. (în calitate de transportator) și C. (asigurătorul transportatorului) la plata sumei de 48.955,20 GBP, 3.100 euro și 4.824,35 RON.

Cum litigiul poartă în materie contractuală, competența teritorială este alternativă.

Înalta Curte reține că, potrivit articolului 126 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Prin urmare, în condițiile în care nu sunt incidente normele de competență exclusivă reglementate de art. 117-121 C. proc. civ., părțile pot conveni să instituie competența unei alte instanțe decât cea competentă potrivit dreptului comun.

În speță, se constată că, prin clauza inserată la art. 16 din Anexa la contractul de transport x/2022-07-20, perfectat între transportatorul inițial D. S.R.L. și pârâta B. S.R.L., părțile au prevăzut o clauză atributivă de competență pentru disputele decurgând din contract în favoarea instanțelor situate în București.

Așadar, competența Tribunalului București este atrasă de clauza atributivă de competență prevăzută de art. 16 din contractul de transport x/2022-07-20, potrivit căreia toate litigiile apărute în derularea și executarea prezentului contract vor fi soluționate de către instanțele competente din București, clauză care respectă condițiile art. 126 C. proc. civ.

Întrucât această clauză atributivă de competență stabilește competența soluționării diferendelor dintre ele în favoarea instanțelor situate în București, în litigiul de față instanța competentă este Tribunalul București, legal învestit de reclamantă, sesizarea acesteia efectuându-se în acord cu alegerea părților, stabilită prin clauza sus-amintită.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a-VI-a civilă.