ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2140/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă în data de 17.05.2024, sub nr. x/2024, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtei D. S.A. la plata echivalentul în RON al sumei de 500 euro pentru fiecare dintre reclamanți, cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea zborului pe ruta Seychelles-Istanbul-București și a bagajelor reclamanților, arătând, în mod expres, că dețin câte un card de asigurare pentru călătorii, eliberat în baza unor contracte de asigurare încheiate cu pârâta D. S.A..

În drept, au invocat dispozițiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1.522 din C. civ., precum si jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârile pronunțate în cauzele C-402/07, C-432/07 și C-394/14).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că asigurarea de călătorie oferită de aceasta se aplică exclusiv în afara țării, indicând că cererea reclamanților este netemeinică și sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate, raportat la condițiile prevăzute în capitolul "riscuri asigurate" din contractul cadru.

La termenul din data de 24.09.2024, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 4870 din 24 septembrie 2024, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Instanța a făcut trimitere la cauza C-204/08 și a reținut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speță, conform biletelor de transport aerian aflate la dosar, rezultă că zborul pretins asigurat de societatea pârâtă a avut ca punct de decolare și de sosire Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni (zborul inițial fiind pe ruta Otopeni-Istanbul).

2.2. Prin sentința nr. 3671/2025 din 19 martie 2025, Judecătoria Buftea, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanță din perspectiva competenței internaționale, iar, odată stabilită competența instanțelor române (Judecătoria Sibiu constatând că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze), instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

De asemenea, a arătat că litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere contractuală, fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

A constatat, totodată, că art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competență exclusive, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, necompetența teritorială din prezentul litigiu este de ordine privată, putând fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Pe cale de consecință, a reținut că revine Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de de modalitatea diferită în care acestea au apreciat asupra dispozițiilor procedurale aplicabile, Judecătoria Sibiu reținând că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare (Otopeni) sau de sosire a avionului (Istanbul), în timp ce Judecătoria Buftea a constatat că nu este incidentă o competență teritorială exclusivă, ci una de ordine privată, în raport cu obiectul litigiului, reprezentat de o acțiune în răspundere contractuală, astfel că, nefiind invocat incidentul necompetenței teritoriale prin întâmpinare, prima instanță învestită nu îl putea invoca din oficiu.

În speță, prin acțiunea fundamentată pe dispozițiile art. 2.208 C. civ., reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de asigurare stabilite prin contractele nr. x/10.06.2021, nr. y/06.03.2024 și nr. T698875/05.01.2017 privind "asigurarea pentru călătorii în străinătate pentru posesorii cardurilor x", intervenite între reclamanți și pârâtă.

În concret, fiecare dintre reclamanți a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON al sumei de 500 euro, prevăzute la pct. 1.2.2 teza I din Condițiile generale ale contractelor de asigurare, potrivit căruia "D. despăgubește asiguratul pentru (...) întârzierea bagajelor înregistrate ale asiguratului și predate la cală în momentul îmbarcării, în limita sumei de 500 Euro, maxim 60 euro/oră, perioadă deductibilă/franșiză 4 ore", și a dobânzii legale penalizatoare la acest debit, de la data punerii în întârziere și până la data plății efective, fiind invocat, drept risc asigurat, întârzierea zborului pe ruta Seychelles-Istanbul-București din intervalul 30-31 martie 2024.

Reiese, așadar, că reclamanții urmăresc atragerea răspunderii contractuale a pârâtei față de refuzul acesteia de acordare a indemnizației de despăgubire (exprimat prin înscrisurile depuse la dosarul Judecătoriei Sibiu).

Astfel fiind, natura juridică a cererii deduse judecății este aceea de acțiune personală ce derivă din contractele de asigurare facultativă încheiate de fiecare dintre cei trei reclamanți cu pârâta, iar nu de acțiune decurgând din contractul de transport cu operatorul zborului (a cărui întârziere se invocă drept eveniment asigurat în prezenta pricină strict din perspectiva clauzelor contractuale anterior evocate).

Drept urmare, se constată că prezentul litigiu intră sub incidența materiei asigurărilor, întrucât la baza despăgubirilor solicitate se află contractele de asigurare de care se prevalează reclamanții în justificarea pretențiilor formulate, motiv pentru care competența teritorială de soluționare a cererii de despăgubire se determină în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că, în materie de asigurări, în afară de instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului, cererea de despăgubire se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află fie domiciliul sau sediul asiguratului, fie bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs riscul asigurat.

Dispozițiile legale anterior evocate prevăd o competență teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanțele deopotrivă competente revine reclamanților, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., și nu poate fi cenzurată nici de pârâtă și nici de către instanță.

Ca atare, odată făcută alegerea de către reclamanți, instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtei, însă, deopotrivă, nici reclamanții nu pot reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Cum în prezenta cauză, reclamanții au înțeles să sesizeze cu soluționarea litigiului Judecătoria Sibiu, instanță competentă alternativ, prin raportare la domiciliile acestora (conform dovezilor aflate la dosarul primei instanțe sesizate) conform art. 115 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceștia au stabilit în mod definitiv competența de soluționare a cererii în favoarea instanței astfel învestite.

Distinct de cele menționate anterior, chiar dacă reclamanții ar fi sesizat o instanță necompetentă, prin raportare la art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., invocarea excepției se putea face doar de către pârâtă, prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod, necompetența fiind de ordine privată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.