ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 661/2024

HOTĂRÂRE

26.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 661/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la 6 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub număr de dosar x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 10000 RON, la plata sumei cu indicele de inflație aplicat din anul 2012 și până la plata efectivă și la plata sumei cu dobânda legală (de 3% pe an) începând cu anul 2012 și până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, în principal ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și în subsidiar, ca neîntemeiată.

Pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, apreciind că nu ne aflăm în situația competenței alternative prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5900 din 13 septembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova, redând prevederile art. 130, art. 131, art. 216 și art. 107 C. proc. civ., a reținut că reclamanta nu a respectat criteriul impus de art. 126 alin. (1) C. proc. civ. la momentul sesizării instanței, în raport de cauza juridică invocată de reclamantă, respectiv răspunderea contractuală în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu pârâta, respectiv contractul x/15.02.2012.

S-a menționat clauza contractuală prevăzută la Capitolul 24 al înțelegerii părților, potrivit căreia: "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din București competentă în materie", ce exprimă voința părților clară, neechivocă, în sensul alegerii instanței competente.

Clauza contractuală atributivă de competență face aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care alin. (2) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 din același act normativ nu ar fi aplicabile, nefiind un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind protecția consumatorilor, ci un litigiu de drept comun în materie de răspundere contractuală.

S-a mai apreciat că alegerea indicată de art. 116 C. proc. civ., posibil întemeiată pe dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv dreptul de a alege care revine exclusiv reclamantului, în condițiile textului legal, este între instanțe deopotrivă competente, or părțile au ales anterior în scris instanța competentă, prin raportare la obiectul cauzei privitor la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, astfel că numai în lipsa clauzei contractuale mai sus analizate, alegerea efectuată de către reclamantă ar fi fost întemeiată, prin raportare la dispozițiile art. 113 C. proc. civ. (putând fi însă combătută printr-o invocare a unei excepții de ordine privată de către pârâtă).

Așa fiind, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Sector 6 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 6 București a reținut, în esență, că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, întrucât, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales în mod corect dintre mai multe instanțe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Craiova.

Astfel, competența teritorială aparține Judecătoriei Craiova, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care arată că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a clauzei atributive de competență cuprinsă la capitolul 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. care fac parte integrantă din Contractul de economisire și creditare nr. AE026Y822/15.02.2012 încheiat cu B. S.A., Judecătoria Sectorului 6 București a apreciat că aceasta se consideră nescrisă, conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că litigiul este formulat în materia protecției consumatorilor, iar alegerea de competență s-a realizat de către părți prin contractul încheiat anterior procesului, printr-o clauză standard inclusă în contractul preformulat.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 939 din 9 februarie 2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Se constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta (consumator) A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (profesionist), pretenții ce derivă din Contractul de economisire și creditare nr. AE026Y822/15.02.2012 încheiat cu B. S.A..

Astfel, acțiunea este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, fiind incidente în materia competenței teritoriale dispozițiile art. 107 și ale art. 113 pct. 8 C. proc. civ., prezenta cauză fiind guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă.

Or, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia: "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speță, opțiunea reclamantei-consumator A., conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Craiova.

Așa fiind, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial (în speță Judecătoria Craiova), opțiunea reclamantei nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Nu în ultimul rând, este de reținut că, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.

În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

În materia protecției consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs. Roció Murciano Quintero), Curtea a mai reținut că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva profesionistului, care i-a încălcat drepturile, la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că părțile au stipulat prin contractul încheiat că: "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din București competentă în materie", întrucât art. 126 alin. (2) C. proc. civ. statuează că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), însă numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu poate produce efecte clauza cuprinsă la capitolul 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. care fac parte integrantă din Contractul de economisire și creditare nr. AE026Y822/15.02.2012, întrucât părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contractul de economisire-creditare.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., în favoarea Judecătoriei Craiova.