ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.252,30 RON, reprezentând diferența de plată rămasă neachitată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 26/14.01.2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 4.252,30 RON, reprezentând diferența de plată neachitată și de 2.050 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare, solicitând anularea ei, în cadrul căreia a solicitat și suspendarea executării hotărârii, în temeiul art. 608 alin (1) lit. a) și b) și art. 612 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 58/23.03.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 77/02.05.2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 1405/08.06.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 123/26.09.2022, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale, a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală atacată și a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Sector 1 București.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că instanța a dat eficiență normei generale reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care există o normă specială aplicabilă derogatorie, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017, cu referire la art. 7 alin. (3) și (4) lit. d) din aceiași normă.

A mai susținut că instanța a apreciat în mod eronat faptul că Norma nr. 18/2017 nu reprezintă o complinire a lipsei unei convenții arbitrale în forma scrisă, astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ. Aceasta deoarece, în materia petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și de reasigurare, consumatorul poate solicita soluționarea litigiului prin intermediul arbitrajului, fără a fi necesară încheierea unei convenții arbitrale separate. Acest drept este prevăzut în cadrul special reglementat de Norma A.S.F. nr. 18/2017, care a conferit instanței arbitrale autoritatea de a soluționa litigiile în materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare, la cererea consumatorului.

Recurenta a mai subliniat că Norma A.S.F. nr. 18/2017 prezintă toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziții au prioritate față de legea generală, și că art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 reprezintă o completare a alin. (3) al aceluiași articol. În acest sens, a făcut trimitere la art. 6 alin. (6) și art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Recurenta a afirmat că, din coroborarea art. 7 alin. (3) cu art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 18/2017, rezultă că nu este necesar acordul celeilalte părți pentru a se urma calea alternativă de soluționare a litigiului prin arbitraj instituționalizat. Singura condiție necesară pentru stabilirea competenței instanței arbitrale o constituie formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cazul de față.

În continuare, a menționat că Norma A.S.F. nr. 18/2017 se completează cu dispozițiile din Legea nr. 132/2017, în privința modului în care eventualele litigii pot fi soluționate. Astfel, consumatorilor le este acordat dreptul de a alege o cale alternativă de soluționare a litigiilor, în funcție de statutul juridic.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, recurenta, succesor cu titlu particular (cesionar) al persoanei păgubite, urmărește obligarea pârâtei, asigurător al persoanei vinovate de săvârșirea accidentului, la repararea prejudiciului constând în cheltuielile cu repararea vehiculului avariat.

Reclamanta a înaintat pârâtei o cerere de despăgubire la 23.09.2021, asupra căreia aceasta nu a formulat un răspuns cu privire la diminuarea despăgubirii, context în care a sesizat "Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat".

Soluționând excepția necompetenței materiale, tribunalul arbitral a reținut, în principal, că, "având în vedere că soluționarea litigiului prin arbitraj, în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, este solicitată de către «consumator», precum și faptul că reclamanta este persoană juridică, (…) sunt aplicabile dispozițiile Normei nr. 18/2017 a AS.F. (…)" și "care este, în temeiul prerogativelor Autorității de Supraveghere Financiară, o lege specială, ale cărei dispoziții au prioritate față de normele generale în prezenta cauză față de dispozițiile art. 548 C. proc. civ..". S-a reținut astfel că "Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este competent să soluționeze cauza", iar prin sentința arbitrală, cererea reclamantei a fost admisă.

Curtea de apel, învestită cu judecarea acțiunii în anulare, a găsit fondat motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral a soluționat cauza în lipsa unei convenții arbitrale, motiv pentru care a anulat hotărârea arbitrală și a trimis cauza Judecătoriei Sector 1 București. În esență, curtea de apel a reținut că Norma A.S.F. nr. 18/2017 nu este aplicabilă unei acțiuni în pretenții, îndreptate împotriva asigurătorului.

Criticând decizia curții de apel, recurenta a susținut că în mod eronat instanța a dat eficiență normei generale reprezentate de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care există o normă specială aplicabilă derogatorie, respectiv Norma A.S.F. nr. 18/2017, cu referire la art. 7 alin. (3), coroborat cu alin. (4) lit. d) al aceluiași articol, care constituie o complinire a lipsei unei convenții arbitrale.

Aceste critici ale recurentei subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la pretinsa atribuire, prin lege, a competenței de soluționare a litigiului către tribunalul arbitral vor fi reîncadrate și analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greșită a unor norme de drept procesual.

Înalta Curte constată că cererea de arbitrare a fost inițiată de un profesionist și întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 132/2017; alin. (4) al textului legal evocat prevede că "Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. (…)".

Norma A.S.F. nr. 18/2017 reglementează modul de soluționare a petițiilor privind activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare și nu soluționarea litigiilor derivând din dispozițiile art. 21 din Legea nr. 132/2017. În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 4 alin. (3) din Norma nr. 18/2017, care prevăd că, dacă rezolvarea aspectelor invocate de petenți este determinată de modul de administrare a unor probe de natură tehnică și juridică care nu privesc exclusiv aplicarea legislației din domeniul asigurărilor, A.S.F. va îndruma persoanele fizice pentru soluționarea litigiului prin intermediul entității de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul nonbancar, iar cele juridice prin mediere sau arbitraj "fără a fi restrâns dreptul acestora de a acționa pe calea instanței de judecată".

Chiar dacă, potrivit art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma nr. 18/2017 a A.S.F., conducerea executivă a societăților și brokerilor și coordonatorul colectivului de analiză și soluționare a petițiilor asigură participarea la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul C., mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator, aceste dispoziții nu derogă de la regula generală, înscrisă în art. 548 și urm. C. proc. civ.

Deși art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 face trimitere și la "acordul entității de soluționare a litigiului", litigiul de față nu este plasat în perimetrul celor care pot fi soluționate de o atare entitate, nici titularul inițial al creanței și nici recurenta neîndeplinind calitatea de "consumator", conform art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992. De altfel, recurenta nu a invocat că ar fi învestit instituția arbitrală ca "entitate de soluționare a litigiului", în sensul O.G. nr. 38/2015.

Nici alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 132/2017 nu susține interpretarea recurentei. Acesta prevede că "În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă". Or, potrivit art. 606 C. proc. civ., arbitrajul se finalizează cu o hotărâre definitivă și obligatorie, deci nu cu un acord, specific modalităților alternative neangajante de soluționare a disputelor.

De aceea, Înalta Curte constată nefondată critica recurentei, și, în acord cu curtea de apel, reține că, într-un litigiu de natura celui de față, inițiat de un profesionist, în lipsa unei convenții arbitrale, competența de soluționare a litigiului revine instanței judecătorești.

În considerarea celor ce preced, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate și că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 123/26.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.