ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 450/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 29 februarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E.,F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R., au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune la plata de daune-interese, constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunțării unei hotărâri definitive în această cauză) și pentru sumele neachitate, sume care au fost acordate prin OMJ nr. 28/C din 07.01.2020, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, pentru sumele datorate cu trei ani anteriori introducerii acțiunii.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt inspectori de probațiune în cadrul Direcției Naționale de Probațiune, angajați în cadrul Ministerului Justiției, așadar personal din cadrul familiei ocupaționale "Justiție".
La termenul din data de 27.04.2023 instanța a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la județele de domiciliu ale reclamanților, sens în care s-a dispus constituirea unor dosare separate, în cel de față reclamantă fiind I., cu domiciliul în județul Olt.
Prin sentința civilă nr. 2547 din 28.04.2023, pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
În motivare, tribunalul a reținut că prin raportare la pretențiile deduse judecății, cauza are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii.
Față de domiciliul reclamantei din Mun. Slatina, județul Olt, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Olt.
Cauza a fost înregistrată la data de 30 mai 2023, pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023.
Prin sentința civilă nr. 597 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei Tribunalului București.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
În argumentarea soluției, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în forma modificată prin O.U.G. nr. 42/2023 și față de locul de muncă al reclamantei, din Municipiul București, a constatat că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza.
În subsidiar, instanța a reținut si coparticiparea procesuală activă și față de domiciliul sau locul de muncă al celorlalți reclamanți, Tribunalul București nu mai putea declina competența de soluționare a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat la 22 decembrie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Olt, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Înalta Curte constată că mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta din prezenta cauză, I., au învestit Tribunalul București cu o acțiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială obținute de aceștia, în calitatea de inspectori de probațiune în cadrul Direcției Naționale de Probațiune.
Prin urmare, se constată că este dedus judecății un conflict de muncă, fiind aplicabile normele generale privind jurisdicția muncii.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul. Este de subliniat că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma modificată prin O.U.G. nr. 42/2023, intrată în vigoare în data de 25 mai 2023, nu sunt aplicabile față de data sesizării instanței de judecată, contrar celor reținute de Tribunalul Olt.
Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.
Acțiunea introductivă inițială prin care reclamanții, în calitate de salariați ai Direcției Naționale de Probațiune, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale obținute se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile și dispozițiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.
La data de 27 martie 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București a dispus disjungerea cererii reclamantei și constituirea prezentului dosar.
În ce o privește pe reclamanta I., a fost format dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și domiciliul acesteia din circumscripția Tribunalului Olt.
Este de menționat că soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei, nu poate să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.
Înalta Curte constată că 12 dintre reclamanții din dosarul nr. x/2023 au domiciliul în circumscripția Tribunalului București, instanța mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, având loc o consolidare a competenței teritoriale.
Mai mult, prin alegerea exprimată de reclamanți la momentul promovării acțiunii potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, inițial învestit, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.
În considerarea celor expuse și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.